Sedinta sectiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) in care sunt audiati procurorii propusi pentru functiile de conducere la DNA si DIICOT a inceput joi dimineata. Primul candidat intervievat este Laura Codruta Kovesi.
Laura Codruta Kovesi, propusa pentru sefia DNA, a declarat joi, inainte de sedinta CSM in care sustine interviul, ca atributiile pe care le-a exercitat in noul post au legatura foarte mare cu ceea ce facea ca procuror, cu MCV si combaterea coruptiei.
„Nu am fost efectiv in sistemul judiciar, dar atributiile pe care le-am exercitat in noul post au legatura foarte mare cu ceea ce faceam ca procuror, are o legatura foarte mare cu Mecanismul de Cooperare si Verificare si combaterea coruptiei. O sa detaliez aceste lucruri in cadrul interviului”, a afirmat Kovesi.
Ea nu a detaliat prioritatile pe care le are ca procuror-sef al Directiei Nationale Anticoruptie, precizand ca vrea sa faca acest lucru intai in fata membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.
„Lasati-mi exclusivitate pentru membrii CSM, dupa care sa va raspund la intrebari. Deocamdata este o procedura in curs, sunt o persoana nominalizata intr-o procedura care are aceasta etapa intermediara si am sa va raspund la intrebari dupa interviu”, a spus Kovesi.
Alina Bica, propusa ca sef al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, si Elena Giorgiana Hosu, propusa ca procuror sef adjunct al DIICOT vor fi audiate, joi.
cand CEDO a pedepsit Romania ,ca procuror general nu a gasit nici un magistrat vinovat pentru asta , trebuia sa-si dea demisia urgent .