AcasăActualitateCulturăLeonard Velcescu, istoricul care a identificat peste 100 de statui de daci...

Leonard Velcescu, istoricul care a identificat peste 100 de statui de daci în muzeele lumii, a fost premiat de Academia Română

Velcescu la academie

 

Academia Română i-a acordat istoricului Leonard Velcescu premiul “Eudoxiu Hurmuzaki” pentru lucrarea “Dacii ȋn sculptura romană. Studiu de iconografie antică”, cu care cercetătorul şi-a obţinut ȋn anul 2000 titlul de doctor la École Pratique des Hautes Études (Sorbona). Velcescu a primit distincţia pe 13 decembrie 2012, ȋn cadrul unei ceremonii organizate de Academia Română, ȋn care au fost premiate personalităţi cu realizări ştiinţifice remarcabile.

Dr. Leonard Velcescu, care lucrează ȋn prezent la departamentul de cercetare al Universităţii Perpignan (Franţa) , s-a dedicat timp de 15 ani identificării şi analizării statuilor de daci realizate de sculptori romani. Este vorba de lucrări realizate ȋn timpul domniei lui Traian (98-117 d.Hr), perioadă considerată de istorici apogeul artei romane. Statuile, care ȋi prezintă pe daci ȋn ipostaze impozante, au fost iniţial create pentru a ȋmpodobi Forul lui Traian, de la inaugurarea căruia s-au ȋmplinit  1900 de ani. Astăzi, aceste statui se află în diferite muzee celebre din întreaga lume. Astfel, ele pot fi văzute în expoziţii din Paris, Versailles, Florenţa, Londra, New York sau Ierusalim.

Velcescu diploma
Dr. Leonard Velcescu este preşedinte de onoare al ONG-ului Asociaţia Identitate Culturală Contemporană (AICC), alături de care a conceput website-ul http://statuidedaci.ro. Portalul prezintă fotografii şi descrieri ale statuilor studiate de Velcescu, precum şi detalii despre locurile în care acestea se află.

Asociaţia Identitate Culturală Contemporană (http://iccromania.org/) este o organizaţie non-guvernamentală care ȋşi propune să lanseze proiecte culturale menite să provoace întrebări despre rolul spațiului cultural românesc în viața de zi cu zi a cetațenilor români din ţară şi din străinătate.

Sursa: http://statuidedaci.ro/ro/component/content/article/2-uncategorised/111-istoricul-leonard-velcescu-laureat-cu-premiul-academiei-romane

statuie de dac
Iată ce spune istoricul Leonard Velcescu despre statuile de daci realizate de romani: (extras din revista România vazută de sus): “Se poate afirma că, mai mult decât galii, germanii, parții sau alți barbari, dacii au avut un loc privilegiat în arta romană și în inima Romei. Poporul dac a fost, putem spune, glorificat într-o manieră fără precedent de către romani, în așa fel încât se dă impresia unei simpatii sau admirații cu totul aparte vizavi de acest popor. În Forul lui Traian a fost realizat un adevărat program iconografic. Ar putea fi vorba de un nobil omagiu adus de către romani celui mai puternic adversar al lor.”

 

Vizionează mai jos emisiunea pe care am facut-o despre statuile de daci din muzeele lumii:

Daniel Roxin

 

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.