Secretarul general al PSD Bucureşti, Codrin Ştefănescu, susţine că după cazul Vanghelie pesediştii nu mai pot vorbi despre cum au furat pedeliştii ţara, deoarece suma de 500 de milioane de euro, vehiculată în cazul primarului Sectorului 5, este ”colosală şi absolut şocantă”.
”Suma care se vehiculează este absolut şocantă, 500 de milioane de euro e ceva care depăşeşte orice imaginaţie. La orice emisiune la care mă duc şi mă bat cu pedeliştii şi le spun că au furat ţara asta cu ANRP-ul, ei o să zică, măi noi împreună nu am furat cât apare în cazul Vanghelie, şi mi se pare, nu ştiu, nici măcar nu ştiu cum să ieşi dintr-o astfel de situaţie. Aştept lămuriri şi eu cetăţenii despre frauda asta pentru că suma mi se pare gigantică, este uriaşă”, a spus la intrarea în sediul PSD, Codrin Ştefănescu.
Acesta a adăugat că suma i se pare ”colosală”, deoarece cu ”500 de milioane de euro poţi cumpăra tot sectorul 5” sau ”4.000 de imobile la preţul actual”.
”Suma mi se pare uluitoare, depăşeşte ce vorbeam noi despre ANRP sau guvernarea Boc. Când vorbeşte Sandu că a dus 3 milioane de euro pentru campania lui Băsescu, pare derizoriu faţă de ce se vehiculează la Vanghelie”, a declarat pesedistul.
Cu toate acestea, el nu a admis că Vanghelie a sponsorizat campaniile electorale ale PSD, susţinând că ”Vanghelie nu a sprijinit niciodată la modul serios campaniile”.
Procurorii DNA au făcut în această dimineaţă percheziţii la Primăria Sectorului 5, sediul ADP Sector 5 şi la locuinţa primarului Marian Vanghelie, care este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu. Edilul este acuzat că în perioada 2007-2015 ar fi atribuit ilegal contracte pentru reabilitarea unor clădiri din sectorul 5, cu o valoare de 2 miliarde de lei, aproape 500 de milioane de euro, pentru care primarul sectorului 5 ar fi perceput un comision de 20%. Deputatul PSD Oana Niculescu Mizil, iubita lui Marian Vanghelie, a fost adusă cu mandat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a fi audiată în acest dosar. Ea a anunţat că îşi va da demisia din Camera Deputaţilor, pentru a nu împiedica ancheta. De asemenea, ea a anunţat că este însărcinată cu Marian Vanghelie.
sursa: gandul.info