Am avut proasta inspirație să mă revăd cu un fost coleg de școală, după fix douăzeci de ani. Adică el nu mai venise din Seattle cam de prin nouă’jpatru. Știți reacția omului care aude, pentru prima oară în viață, cu ajutorul tehnologiei? Știți privirea aia de copil veșnic uimit pe care o avea Paul McCartney prin anii ’60? Și mai știți cum încercam să punem sifon în Fanta, prin ’90, crezând că e sirop? Știți cântecul lui Radiohead, cel cu „What the fuck I’m doing here, I don’t belong here“? Ei, tipul ăsta ar trebui să apară în clip, la ce reacții a avut la primele contacte cu țara noastră. N-am știut să-i răspund la „Cât câștigă preotul acesta care coboară din A8?“ sau „De ce nu sunt amendate doamnele acestea pe tocuri care scuipă coji de semințe jos?“ Am încercat să dreg situația cu un timid „Avem și noi piste de biciclete, ca la Amsterdam“, dar m-am răzgândit rapid: când să i-o bag p-asta, am văzut un Benve tunat parcat fix pe mijlocul unei piste de biciclete. După câteva zile, s-a mai obișnuit. Fac cu el cursuri intensive de înjurături, că le-a cam uitat și pe astea, săracu’. După ce le reînvață, am să îl las singur prin oraș. Așadar, dacă întâlniți un băiat care înjură stricat în limba română, să știți că nu pe voi e supărat. Face repetiții, fiindcă săptămâna viitoare merge la o instituție publică să rezolve cu niște acte până pleacă înapoi acasă, în State. Și n-are nici dolari la el; i-am luat eu banii și i-am lăsat doar zece lei. De plastic.
Mândru că s-a întors în România!
RELATED ARTICLES
2 COMENTARII
Comentariile sunt închise.
Da. Cunosc bizara senzatie. Revenisem după doar 2 ani de la Copenhaga. Când a coborât avionul sub pătura de nori și am văzut prin hubloul avionului , murdăria ( motoare si piese aruncate alan-dala peste tot) , cenușiul , lumea ce se imbulzea să urce in autobuz , trotuarele si străzile cu praf si găuri. Era o imagine cu care m-am reobisnuit cu greu.
Tare de tot , ce tara este cea descrisa ? intreb deoarece marea majoritate a romanilor au adormit si nu le pasa.