AcasăHomepageMĂRTURIA UNOR REFUGIAȚI APARTE Cum au fugit Phoenix-ii în Germania, ascunşi în...

MĂRTURIA UNOR REFUGIAȚI APARTE Cum au fugit Phoenix-ii în Germania, ascunşi în boxele de concert | Ioji Kappl: „A fost o aventură foarte periculoasă, însă dorinţa de libertate a învins orice fel de frică”

phoenix 4În fuga lor din România, din calea comunismului şi a dictaturii lui Nicolae Ceauşescu, trei muzicieni de la Phoenix au fost tot un fel de refugiaţi, ajunşi ilegal în Germania, unde au cerut azil politic şi cetăţenie germană. Josef „Ioji” Kappl, fostul basist al formaţiei Phoenix, a rememorat pentru Gândul cum a trecut ilegal graniţa dintre România şi Serbia, apoi pe cea cu Austria, ascuns în boxele de concert, alături de colegii său Ovidiu Lipan „Ţăndărică” şi de Erland Krauser, într-un camion condus de Nicu Covaci şi de un prieten german. „Vârful dealului unde ne-am oprit era înconjurat de nori şi noi pluteam ca pe o insulă în norii aceia, cu soare şi cu cer albastru.

A fost extraordinar, o senzaţie de parcă am ajuns în Rai”, îşi aduce aminte Kappl, 38 de ani mai târziu, ce a simţit după trecerea ilegală a frontierei. Acum, privind la exodul dinspre Siria şi alte ţări din Orientul Mijlociu sau Africa, muzicianul crede că trebuie să privim situaţia diferenţiat şi să evităm „fricile” provocate în cea mai mare parte de informaţii greşite: „Pot să vă spun că sunt, la fel, un refugiat şi am fost primit cu drag şi prietenie. Noi nu putem, cu civilizaţia noastră, să-i respingem pe cei care au nevoie”. Fostul membru Phoenix mai spune că refugiaţii care au nevoie de ajutor trebuie primiţi, iar cei care vin cu planuri ascunse trebuie selectaţi şi respinşi. În final, fostul refugiat de la Phoenix spune că ar trebui rezolvată cauza problemei, în ţările de unde vin aceşti oameni, pentru că „nu o să se poată primi tot poporul sirian în Europa”.

În 1977, când Nicu Covaci le-a pus problema din senin, la Timişoara, să fugă din ţară, Josef Kappl, Erland Krauser şi Ovidiu Lipan Ţăndărică erau, împreună cu Mircea Baniciu, un fenomen în România comunistă. Formaţia Phoenix avea un succes imens, însă în anii ’70 ajunsese să fie un fenomen mai degrabă underground, fiind pe rând interzisă în concerte, la televiziune şi la radio, de cenzura comunistă.

„Am fost o trupă cu mare succes în România în anumite vremuri grele, în care am riscat foarte mult pentru a ne putea exprima ideile, mesajul, prin muzica pe care am făcut-o. Am riscat, pentru că, la un moment dat, am devenit foarte puternici din punct de vedere al succesului. Bineînţeles că acest lucru a devenit alarmant pentru cei care erau la conducere şi care răspundeau de aşa-numita cultură a României, care se reducea la un moment dat la celebra Cântarea României. La un moment dat, pentru că am devenit atât de importanţi şi periculoşi pentru sistemul respectiv, au început să ne interzică – ne-au interzis apariţiile la televiziune, apoi la emisiunile radio unde se cântau tot mai puţin piesele Phoenix din anii ’70 şi la un moment dat ne-au interzis chiar şi concertele. Deci practic posibilitatea noastră de a supravieţui prin ceea ce făceam era egală cu zero. Bineînţeles că dorinţa de libertate, de a purta cultura noastră în afara hotarelor României era mult prea mare ca noi, ca o pasăre care nu s-a mulţumit cu colivia, să rămânem în ţară. La un moment dat s-a ivit această idee şi dorinţă de a părăsi ţara, pentru a demonstra că nu suntem de acord cu acea colivie pe care a creat-o sistemul trecut”, povesteşte pentru gândul fostul basist Phoenix Josef „Ioji” Kappl.

pheonix

În 1976, Nicu Covaci, liderul formaţiei, plecase din ţară şi se însurase cu o olandeză. Un an mai târziu, după inundaţiile şi cutremurul din 1977, Covaci s-a întors  împreună cu un prieten german, cu care membrii Phoenix se cunoşteau din vizitele pe care acesta le făcea ocazional la Timişoara, părinţii săi fiind originari din România. Cei doi veniseră în ţară cu un mic camion, pentru a lua instrumentele şi echipamentele de concert ale lui Nicu Covaci. După o serie de concerte despre care Ioji Kappl nu îşi explică nici acum cum au fost posibile, dată fiind interdicţia asupra Phoenix, decât prin dorinţa unor autorităţi locale de a mai câştiga nişte bani, Covaci i-a adunat pe membrii de atunci ai Phoenix, cu excepţia lui Mircea Baniciu, şi le-a făcut oferta.

„Covaci cu acest prieten au pus la punct un fel de plan al evadării noastre, noi neştiind prea multe despre acest plan, nici nu bănuiam. A fost o aventură foarte periculoasă, însă dorinţa de libertate a învins orice fel de frică şi de răzgândiri în acest sens. Toată lumea se uita nedumerită, e vorba de Ovidiu Lipan, de mine şi de Erlend Krauser. Dar am înţeles despre ce e vorba, s-a făcut linişte, tăcere de minute întregi, după care am hotărât să urmăm aceste planuri”, îşi aminteşte Kappl, spunând că lipsa lui Baniciu din acest plan nu îi este clară nici acum – unii spunând că el nu a vrut să plece, însă cel mai probabil că Nicu Covaci nu a vrut să îl cheme în această aventură.

Fuga. „A fost extraordinar, o senzaţie de parcă am ajuns în Rai”

Plecarea celor trei „phoenix-i” către Germania, în camionul lui Nicu Covaci şi al prietenului lor german, s-a petrecut noaptea, în ascunzişul boxelor de concert ale lui Covaci. Difuzoarele boxelor fuseseră scoase, iar boxele fuseseră pregătite cu pânze negre în spatele găurilor de emisie, în caz că grănicerii s-ar fi uitat cu lanterna în ele. Camionul Phoenix a pornit spre graniţa cu Serbia, către ieşirea de la Drobeta Turnu Severin, îşi aminteşte Ioji Kappl.

phoenix 1

„Era noapte, ajunsesem cam pe la ora 1 aşa, în 30 mai. A durat cam mult la frontiera românească, până au venit grănicerii, până s-au controlat fişele instrumentelor. Era vorba să descărcăm camionul, să fie totul controlat mai cu atenţie, dar din noroc s-a renunţat la acest lucru, pentru că în momentul când au deschis uşa din spate a camionului, s-au speriat când au văzut câte lucruri erau acolo, cât de plin era camionul. Şi atunci au renunţat la control. Au dispărut toţi, s-a făcut linişte, auzeam doar paşii unui grănicer care patrula pe acolo. Şi după vreo 30-40 de minute, poate o oră, s-au întors înapoi, au bătut de trei ori în maşină, semnal care zicea că totul e în ordine. Şi atunci am pornit-o, noi fiind ascunşi în boxe. Boxele aveau un capac prins în spate cu foarte multe şuruburi şi înainte de graniţă cu vreo 30 km, intraserăm în boxe, iar Covaci a înşurubat aceste şuruburi şi am trecut de graniţa românească, am ajuns la cea sârbească şi acolo am mai stat încă vreo 40 de minute. Grănicerii dormeau, până s-au trezit, până au înţeles despre ce e vorba, sigur că a trecut timp. La un moment dat au venit înapoi şi au bătut iar de trei ori în carcasa maşinii. Şi am pornit-o prin Serbia, prin Iugoslavia de fapt”, povesteşte Kappl.

Ajunşi în Iugoslavia, deşi scăpaseră de partea cea mai grea – graniţa românească – muzicienii au fost nevoiţi să rămână tot ascunşi în boxe, pentru că la vremea respectivă sârbii aveau înţelegere cu românii să întoarcă fugarii prinşi, în România.

phoenix 2

 

„Am călătorit în continuare cu frica în oase. După vreo 30-40 km de graniţă, am oprit într-o pădure pe un munte şi acolo ne-a scos din boxe. Am ieşit afară să respirăm şi să ne întindem oasele. Era o situaţie atât de minunată, pentru că scăpaserăm de acea graniţă foarte periculoasă. Vârful dealului unde ne-am oprit era înconjurat de nori şi noi pluteam ca pe o insulă în norii aceia, cu soare şi cu cer albastru. A fost extraordinar, o senzaţie de parcă am ajuns în Rai. Am stat câteva minute şi am pornit-o iarăşi spre graniţa Iugoslaviei cu Austria”, spune Ioji Kappl.

Graniţa cu Austria. Claustrofobia lui „Ţăndărică” a costat 4.500 de mărci

„Scăpând de iugoslavi, am crezut că totul e în ordine. Dar de unde! Austriecii nu ne-au lăsat să intrăm, noi tot în boxe eram ascunşi, pentru că scopul era să ajungem în Germania, dacă ne prindea în Austria trebuia să cerem azil politic acolo. Austriecii nu ne-au dat voie să trecem până nu am plătit 4.500 de mărci cauţiune pentru instrumente, o garanţie că nu le vindem în Austria. Suma se plătea la intrare şi se restituia la ieşire”, povesteşte Kappl.

Alex, prietenul german care conducea camionul, şi-a sunat toate cunoştinţele din Germania, să îi trimită bani, astfel că muzicienii au fost nevoiţi să înnopteze două nopţi la graniţa Iugoslaviei cu Austria. Apoi au pornit din nou către Germania.

„S-a întâmplat însă un incident. În Austria, trebuia să facem un stop şi băieţii au zis că nu deschidem boxele până nu ajungem acolo. Însă Ţăndărică a început să zbiere, pentru că a început să sufere de claustrofobie: „Vreau afară, nu mai pot…”. Băieţii din faţă bineînţeles că nu auzeau nimic, din cauza zgomotului, a motorului. Am ajuns la un semafor unde se putea mai bine auzi şi şi-au dat seama ce se întâmplă în spate. La prima parcare, a venit Covaci în spate şi a deschis uşa, însă uşile erau sigilate, austriecii după ce au încasat cauţiunea, au sigilat. În grabă, sigiliul s-a rupt, ca să-l elibereze pe Ovidiu din boxă. Lucrurile s-au liniştit, dar după ce am ajuns la graniţa de ieşire din Austria, austriecii au întrebat unde e sigiliul. Sigiliul fiind rupt, nu am mai primit banii înapoi. Deci am ajuns în Germania deja cu datorii”, râde acum Ioji Kappl, amintindu-şi drumul spre libertate.

Ajunşi în Germania, la Frankfurt apoi la Osnabruck, muzicienii de la Phoenix au început procedurile de obţinere a azilului politic. Pentru Kappl şi Krauser, lucrurile au mers mai rapid, ei fiind de etnie germană, însă Nicu Covaci şi Ovidiu Lipan Ţăndărică şi-au obţinut şi ei actele de Germania.

Articolul integral îl puteți citi pe gandul.info

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

  1. Ai vrea sa-ti cinstesti gasca cu o bere? Ai vrea sa-i cumperi
    sotiei/sotului un cadou de aniversare mai scump,ca doar e
    scumpa/scump pentru tine,nu? Ai vrea sa le cumperi nepotilor cate o
    tableta? Dar din pacate nu ai destui bani. Dar noi te putem ajuta . In
    prezent este un proiect in derulare prin care poti castiga bani
    indeajuns sa iti satisfaci dorintele. Prin acest proiect vom ajuta
    oamenii care isi doresc un adaos la salariu,sau chiar o sursa de venit.
    Pentru a participa in acest proiect nu e necesara experienta.
    Dumneavoastra trebuie doar sa stiti cum sa lucrati pe calculatorul de
    acasa si sa fiti serios. Veti fi instruit gratuit de catre echipa
    noastra. Pentru mai multe detalii despre acest proiect, trimiteti un
    e-mail cu titlul „INFO” la adresa: [email protected]

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.