Liviu Popescu are 29 de ani şi este supravieţuitor al tragediei din Colectiv. Putem spune că e printre cei norocoşi, pentru că, deşi se află la minimum cinci ani de o sperată recuperare completă, este independent şi aşteaptă ca viaţa să-şi reia cursul normal. Basist la trupa „Up to Eleven“, destrămată după incendiul devastator, şi-a pierdut în Colectiv prieteni de-o viaţă, dar a rezistat unuia dintre cele mai mari dezastre civile din România.Sistemul medical românesc a fost aspru criticat după acest eveniment. În cazul tău cum a fost?
Aici ar fi multe de spus. Dacă ne referim la cadrele medicale -medici, asistente, infirmiere- au fost la înălţime! Eu am avut norocul să ajung în singurul spital specializat în arsuri din ţară! Singurul în care se făceau băi arşilor şi singurul în care medicii erau experţi în tratarea marilor arşi. Bineînţeles, şi aici, la Spitalul de Arşi, infrastructura este la pământ: paturi vechi susţinute de cutii de carton, o singură cadă în care se spălau arşii, trei-patru bolnavi într-un salon în care zilnic intrau mulţi vizitatori şi, din păcate, deja celebrele infecţii nosocomiale, care au omorat mai mulţi oameni decât arsurile. Eu am fost infectat din a şasea zi pe plaga de pe spate cu bacilul piocianic, o bacterie intraspitalicească foarte rezistentă şi agresivă. Practic, este sensibilă la un singur antibiotic, Colistin, care după mai multe zile de administrare duce la blocaj renal. Până la transferul în Austria am trecut prin dureri insuportabile, temperaturi de peste 39 de grade, grefe distruse de bacterii, insomnii. La AKH Viena mi-au gasit şi o formă foarte rezistenă de stafilococ auriu – MRSA .
Între personalul medical de la Spitalul de Arşi si cel de la AKH nu este nici o diferenţă din punct de vedere profesional, dar diferenţa dintre spitale este astronomică. La AKH am stat singur într-un salon de la terapie intensivă, unde nimeni nu intra fără să treacă prin filtre şi fără echipament de protecţie adecvat. În cada de la baie eram introdus cu un elevator, patul fizic era schimbat săptămânal, toate materialele (aşternuturile, medicamentele şi echipamentele medicale) se aflau în salon. Şi aveam o asistentă tânără, doar pentru mine. (zâmbeşte) Toate operaţiunile medicale se făceau în acel salon, unde aerul era filtrat, se puteau regla temperatura şi umiditatea.
Citiți articolul integral pe dianaseceleanu.ro