Mesajul emoţionant al unui bărbat care a fost în Colectiv, dar a plecat înainte de tragedie | ”Mi-e ruşine că spun asta. We are so alive. Dar ei?”

Un bărbat din Bucureşti, care a fost în clubul Colectiv în noaptea tragediei, dar a plecat după ce şi-a achiziţionat un CD al trupei, a postat un mesaj emoţionant pe Facebook, în memoria victimelor incendiului.

Iată mai jos postarea lui Dragoş Agapie (48 de ani):

”We are so alive…

,,Fie să renască numai cel ce har
Are de-a renaşte curăţit prin jar,
Din cenuşea proprie şi din propriul scrum,
Astăzi ca şi mâine, pururi şi acum.”

,,Câte vise aveam şi câte planuri ne făcusem… “ (citat aproximativ din prietena barmanului din Colectiv)

,,…eu eram un prost, iar Tina era superbă”
Nu l-am cunoscut pe niciunul din ei

Şi totuşi mi se pare că am fost prieten cu fiecare,

Că am fost îndrăgostit de fiecare fată arsă în clubul acela

Ori care se luptă acum pe un pat de spital

De Tina, de Alexis, de Karina, de Maria, de Diana, de toate

Aş vrea să am în sertar o mie de poezii scrise pentru ele

Aş vrea să îmi amintesc de sute de beri băute cu Adi Rugină

Aş vrea să fi depănat istoria rockului cu Alex, Andrei, Vlad, Bogdan, Mihai

Aş vrea să fi fost cu Andrei Ştefan la primul lui concert
(am înţeles că a învăţat la 98, la noi în Berceni, acum era la Vianu)

Caut în memorie amintiri cu ei deşi ştiu că nu am cum să găsesc

Aminitiri scumpe, pentru că nu vreau să-i uit…

NU VREAU

Nu vreau să rămână nişte nume pe o listă a neputinţei noastre

Vreau să îmi amintesc chipul fiecăruia

Vreau să îmi amintesc clipele petrecute cu ei chiar dacă ştiu că nu au existat

Cu siguranţă că pe câţiva dintre ei i-am văzut în cele câteva minute cât am stat în seara acea în colectiv

Nu m-am uitat bine la feţele oamenilor, mă grăbeam

Acum aş vrea să mi se fi întipărit în minte chipul fiecăruia pentru vecie

Să fi îmbrăţişat pe each and every one of them

Am vorbit doar cu o fată, cea care ne-a vândut discurile (am citit că era prietena cuiva din trupă)

Nici măcar pe ea nu mi-o amintesc

În gang, unde m-am oprit o clipă să rup celofanul discurilor, să le pot asculta în maşină, erau trei fete – una dintre ele s-a aşezat pe o treaptă şi spunea cât e de emoţionată

Mai trăieşte oare?

Cam atât îmi amintesc

Şi totuşi ei vor trăi pururi în mine

Şi în toţi cei care au fost vreodată la un concert rock

Şi în toţi cei care au citit o carte în viaţa lor

Şi în toţi cei care au reuşit să rămână oameni în vremurile astea

Cei mai buni pleacă primii

Raluca îmi spune: Tati, ce păcat nu i-am văzut şi noi măcar o data!

Îi răspund: Taci, că la cât erau de buni, dacă i-am fi văzut înainte, sigur rămâneam la concert!

Şi mi-e ruşine că spun asta

We are so alive…

Dar ei?

P.S. Dragii mei doctori, asistente, infirmiere

Şi mie mi-aţi salvat viaţa

Şi ştiu că aţi făcut şi faceţi tot ce puteţi

Dar faceţi ceva să se oprească acest contor îngrozitor

27,28,29,30,31,32…

Dacă nu îl puteţi da înapoi

Măcar opriţi-l cât puteţi de repede!

Bucureşti, 3 noiembrie 2015”