Dincolo de agitarea apelor și chiar mai mult decât miza legată de Primăria Capitalei (care nu e deloc mică) candidatura de o săptămână a lui Marian Munteanu are și niște merite. În primul rând a fost un avertisment extrem de dur legat de posibile direcții viitoare ale politicii autohtone. Faptul că din rândul dacilor ortodocși a fost extras un personaj pentru a fi lansat în prim-planul politicii e semn că există o cerere pentru un asemenea lider. Vestea bună e că cererea nu e chiar așa de mare pe cât de mare e agitația pe rețelele de socializare, confirmând faptul că agitația asta e susținută în mare parte artificial – cu supra-mediatizare și cu profiluri false. Sunt convins că politicieni lipsiți de orice scrupule, precum Teodor Atanasiu și alți șefi liberali, n-ar fi cedat nici tăiați în bucățele la susținerea lui Marian Munteanu dacă, la o săptămână de lansarea lui, ar fi avut vreun semnal că ceea ce ar putea mobiliza pe latura mistică dacopat-ortodoxă ar fi compensat pierderile. Că liberalii vor ieși pe minus (și încă pe un minus uriaș) cu Marian Munteanu candidat am anticipat încă din momentul anunțului (aici), dar atenție – și asta e vestea proastă – unul dintre motivele minusului constă și în faptul că Marian Munteanu nu avea capacitatea să convingă toate grupurile dreptei ultra-naționaliste autohtone (acestea îl recunosc ca un exponent al lor, dar un exponent vinovat pentru eșecul lor).
Mai trebuie să-i mulțumim lui Marian Munteanu pentru că a arătat, o dată în plus (dacă mai era necesar), că actuala clasă politică nu are vreo soluție sau vreo viziune pentru România și că singurul lucru care îi interesează este accesul și menținerea la Putere. Sau m-am înșelat eu? A reținut cineva vreo viziune a domnului Bușoi, a domnului Orban ori a domnului Munteanu legată de București (și vă rog nu aduceți argumentul că vreunul sau altul n-a avut timp să o facă și să o prezinte – că nu intri în discuție pentru o asemenea competiție dacă nu ai o asemenea viziune înainte de a te alinia la start)?
În fine, pentru a încheia episodul Marian Munteanu, o ultimă precizare: constat că domnia sa s-a simțit în mod deosebit ”atacat” de România Curată și Declarația de integritate pe care i-am solicitat să o semneze (despre care a zis ba că a semnat-o, ba că nu a semnat-o, dar că o va semna, ba că nu o va semna). Vreau să-i transmit că dacă era cât de cât apropiat de societatea civilă, așa cum pretinde că ar fi, ar fi știut că această Declarație de integritate nu este invenția noastră. De fapt, Declarația nu face decât să reia lista criteriilor de integritate adresată președintelui Klaus Iohannis în noiembrie anul trecut, după protestele declanșate de tragedia de la Colectiv, pentru a ține cont de ea în desemnarea unui nou premier și miniștrilor acestuia. Lista de integritate a fost realizată și asumată de peste 35 de organizații non-guvernamentale și grupuri civice, noi doar am fost ceva mai insistenți și am cerut semnarea ei pentru a obține o minimă responsabilizare (sub amenințarea sancțiunilor civile și penale pentru fals în declarații publice) a celor care și-o asumă (premier, miniștrii acestuia, candidați la funcțiile de primari, consilieri locali și județeni).
***
Bun. Și acuma să trecem la Gabriela Firea, că prea a avut o săptămână liniștită și fără prea mari migrene. Ei bine, trebuie să recunosc că am o restanță majoră față de doamna Firea, încă de la sfârșitul verii lui 2013. Încă n-am apucat să-i mulțumesc pe deplin pentru rolul avut în declanșarea Toamnei Românești. Cu atât mai mult cu cât a fost un rol esențial.
Istoria va păstra, cel mai probabil, data de 1 septembrie 2013, ca dată oficială de începere a protestelor pentru Roșia Montană. De fapt, 1 septembrie a fost doar ziua în care oamenii au ieșit masiv în stradă la Cluj, București și în multe alte orașe din România, apoi și din străinătate. Totul începuse însă cu aproximativ 10 zile mai devreme. Pe 20 august, la Roșia Montană a sosit o delegație a Comisiei UNESCO a Parlamentului României, condusă de Traian Igaș, alături de ministrul Culturii de atunci, Daniel Barbu. După cum avea să se dovedească la fața locului (dar și ulterior), adevăratul conducător al delegației era Gabriela Firea (lucru pe care l-am afirmat încă de atunci – aici). Oficial, scopul deplasării era o documentare la fața locului a patrimoniului cultural și natural, dar și consultarea reprezentanților companiei, respectiv a localnicilor și a opozanților acestuia. Realitatea a dovedit că totul era o uriașă cacealma, al cărei scop final era să justifice schimbarea poziției Comisiei UNESCO în legătură cu proiectul minier. Asta pentru că, în legislatura precedentă, Comisia UNESCO recomandase Parlamentului și Guvernului să înceapă demersurile pentru includerea localității pe lista tentativă a României la UNESCO. Totul fusese pregătit pentru mizeria asta: un program realizat exclusiv cu compania și susținătorii acesteia și o scuză absolut jenantă pentru a nu se întâlni și cu opozanții și criticii proiectului minier, autobuze cu susținători ai proiectului adunați ad-hoc, contra unei sume derizorii, de prin localitățile învecinate, defilări cu mineri, convocarea jurnaliștilor de casă, cu tot cu întrebări la purtător, pentru o conferință finală în care să se anunțe cât de bun și de frumos e proiectul, și cum va fi salvat patrimoniul Roșiei Montane prin demolare și dinamitare…
Citiți artiolul integral pe romaniacurata.ro.