Când i-am spus Ecaterinei Andronescu că are o gândire bolșevică, nu mi-am propus să jignesc un om al sistemului, ci să descriu o stare de fapt.
PSD are o cruntă viziune etatistă care subminează creativitatea elevilor, mecanismele de piață, subsidiaritatea și autonomia locală – toate în favoarea dirijismului colectivist de tip brejnevist.
Rezultatul? Sute de mii de părinți recurg la meditații.
De ce? Pentru că sistemul public de educație e cu totul nesatisfăcător. Guvernul vrea o planificare centralizată a tuturor măsurilor administrative. Totul e politizat, de la numirea directorilor de școală până la angajarea portarului sau a femeii de serviciu.
Firava noastră clasă de mijloc plătește de două ori pentru educația copiilor: la vedere, prin contribuția la bugetul public; la negru, prin recompensarea muncii intelectuale a dascălilor care, plătiți adecvat, oferă copiilor o atenție sporită. Cine se bucură? Nu copiii, care pierd din timpul pentru viața extra-școlară (sport, lectură, hobby). Nu părinții, care își văd economiile secătuite. Nu angajatorii, care se trezesc cu minți indecise și brațe neștiutoare.
Fericiți sunt, cu adevărat, politrucii și liderii de sindicat. Cheltuielile pentru renovările din școli sunt dijmuite prin clientela de partid iar trândăvia guralivă a birocraților e recompensată.
Dacă PNL sau USR se pretind partide anti-PSD, aș dori să aflu care este alternativa la socialism? Cum vede Opoziția principiul libertății de alegere în educație?