AcasăHomepageMii de multumiri, domnule prim ministru!

Mii de multumiri, domnule prim ministru!

PontaAzi e sarbatoare pentru noi toti, scriitoraptorii. I-o datoram primului ministru, Doctor Invincibilis, Victor Viorel Ponta. Personalitate stralucita, singurul intelectual din lume cu doctoratul recunoscut de Curtea Suprema. Doctor Authenticus. Vivat, crescat, plagiat!

Dar sa revin la mine. O sa ma intrebati ce am pe masa de lucru. Ei bine, am terminat o capodopera: Hamlet. Pe scurt, e vorba despre printul Danemarcei (am fixat actiunea mai departe, sa nu-i supar pe ai nostri), care se intoarce de la studii, din strainatate. Taica-su, regele – mort. Intr-o noapte, pe cand se afla la domiciliu, plimbandu-se melancolic pe sub zidurile palatului Elsinor, ii apare in fata… cine credeti? Fantoma lui ta-su. Aceasta ii dezvaluie un secret infricosator: ca ea, fantoma, respectiv decedatul, ar fi fost asasinat miseleste de propriul sau frate, regele Claudius, care nu numai ca i-a luat tronul, dar, in modul cel mai marsav  s-a casatorit cu mama baiatului, a lui Hamlet. Auzind acestea, printul Hamlet se hotataste sa-si razbune tatal si, prefacandu-se diliu, ca sa nu dea de banuit, incepe sa adune dovezi pentru momentul in care isi va pedepsi unchiul.

Fire sovaielnica, pe de o parte, indragostit de o fata pe nume Ofelia, pe de alta parte, Hamlet nu gaseste curajul de a da rapid lucrurile pe fata. Intre timp, prietena lui, Ofelia, moare inecata, ca urmare a faptului ca Hamlet l-a ucis din culpa pe tatal ei, Polonius, luandu-l drept regele Claudius.

Devastat de durere, lui Hamlet ii vine o idee: pune niste actori ambulanti sa joace, in fata regelui si a reginei, o piesa care reconstituie crima impotriva tatalui sau. Claudius nu se poate retine si reactioneaza intr-un fel in care ii da de inteles lui Hamlet ca, intr-adevar, fantoma avusese dreptate.

Lucrurile se precipita: Fratele Ofeliei, Laertiu, il provoaca pe Hamlet la duel, ranindu-l cu o spada otravita. Fapt pentru care, in final, Hamlet moare, nu inainte insa de a-l ucide pe rege, ceea ce o determina pe regina sa se otraveasca.

Totul se termina cu bine, pentru ca printul Fortinbras (de fel din Norvegia) preia tronul, ii aduce un ultim omagiu prietenului sau Hamlet si reintroduce in regat ordinea si disciplina.

Ei bine, pana astazi, editura a refuzat sistematic sa-mi publice piesa, pe motiv ca m-ar fi plagiat unul, acum 400 de ani!

De maine, multumita premierului si gratie Curtii Supreme, voi putea raspunde la intampinarea editurii, fara drept de apel: sunt niste notite ale mele mai vechi.

Articol publicat de Gandul.info

Lelia Munteanu este senior editor al ziarului Gandul

RELATED ARTICLES

2 COMENTARII

  1. Un ochi îmi râde, unu-mi plânge. Bine scris, Lelia Munteanu. Jos pălăria.

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.