Ministrul german al economiei, Sigmar Gabriel, a avertizat, într-un interviu în cotidianul Bild, că țările din Uniunea Europeană care nu împărtășesc valorile privind empatia și solidaritatea umană nu mai pot conta pe primirea de fonduri din partea blocului comunitar, relatează vineri agenția Reuters, potrivit Agerpres
Reluând avertismentul lansat în această săptămână de către colegul său de la interne Thomas de Maziere, Gabriel a afirmat că, în timp ce Germania deschide săli de sport, barăci și case pentru familii de refugiați, alte țări ”ridică garduri de sârmă ghimpată la granițele lor și închid porțile”.
Comentariile, notează Reuters, reprezintă o săgeată ușor voalată în direcția Ungariei, care a ridicat un gard la granița sa cu Serbia și a început construirea altuia la frontiera sa cu Croația, pentru a opri afluxul de refugiați de război din Siria, Irak, Afganistan și din alte regiuni să intre în spațiul Schengen.
”Europa este o comunitate de valori bazate pe empatie și solidaritate umană și, cu timpul, cei care nu împărtășesc valorile noastre nu mai pot conta pe banii noștri”, a declarat Gabriel. ”Dacă se continuă astfel, Europa este în pericol, mai mult decât era din cauza crizei financiare sau a crizei elene’, a adăugat ministrul german.
Reuters precizează că politica premierului ungar Viktor Orban, de închidere a granițelor și de introducere a unor legi ce fac mai ușor pentru guvernul său să-i respingă pe imigranți, a contribuit la reducerea afluxului de solicitanți de azil care călătoresc prin Austria și intră în Germania.
Dar imaginile cu polițiști ungari care au făcut uz de gaze lacrimogene și tunuri cu apă împotriva refugiaților au umbrit de asemenea imaginea Europei și au pus în evidență divizările în ce privește modul de răspuns la afluxul a sute de mii de persoane — bărbați, femei și copii — care au fugit dintr-un Orient Mijlociu răvășit de război.
NE OMOARA GUNOAIELLE ASTEA!
COPII ,,,NEVESTELE,,,,SOTII!
NE FUTEM IN FONDURIILE LOR!
Culmea culmilor, ministrul economiei Germane a ajuns să șantajeze Europa , rău început al U.E. cu consecințe grave în viitor dacă o ține tot așa.Englezii de un pragmatism extrem și foarte naționaliști de mult încearcă să împiedece U.E.-ul să se amestece unde nu-i fierbe oala și nu ar fi de mirare să facă o figură neașteptată.
Badie,
Matale citi „imigranti” ai luat acasa? Sau inca nu esti „fetita”! Or sa te faca ei!
Are 100% dreptate ….
Ungaria este vinovata pt politica gresita pe care o practica acum cu refugiatii
si noi, Romania spunem prostii…..
DA LA PROBLEMA REFUGIATILOR RASPUNDEM CA LUAM CATI VIN LA NOI DAR NU AVEM RESURSE SA II PROTEJAM…VA ROG AJUTATI-NE !!!!
ASTA E O POLITICA CORECTA DE SECOLUL 21 …SI DEMNA DE O EUROPA CARE A INVATAT DIN GRESELILE TRECUTULUI……
UNGARIA TE-A SALVAT DE LA O INVAZIE!
Val tu esti in toate mintile ….noi traim din banii lor …prin imprumuturi prin export prin investitii …..??? pai daca iesim din UE ce mai mancam ? de unde bani de trai ….ma a mai fost unul care ne izolase aprope ca Coreea de nord si a murit impuscat de ai lui….eu credeam ca lectia asta s-a invatat…..
Dado . Cand primesti un cadou , gandeste-te bine inainte sa-l primesti . Ce ti se va cere in schimb . Ne-a dat imprumut ? Pai mai dragule , in ´89 Romania avea 0€ datorii , acum , avem 100 de miliarde . Ce à facut Romania cu acesti bani caci nu am facut decat 50km de autorute , locuinte sociale canci , investitii in economie , nada , ba tot ce avea Romania , a fost demolat , furat si vandut la fiare vechi . Cine a profitat de aceste imprumuturi ?
In loc sa profite societatea romaneasca , au profitat politicienii care au bagar banii prin conturi offshore . 4 milioane de romani si-au luat lumea in cap . Acum , ma gandesc daca nu cumva asa au primit „ordine” de la mama UE tocmai ca sa populam tara cu islamisti . Valable pentru toata Europa. Ai vazut tu vre-un ban ? Eu nu.
Cum poti sa spui ca noi traim din banii lor ? Si daca ai dreptate , te-ai gandit ca daca acum traiesti din banii lor , toti copii ,nepoti si stranepotii tai vor munci ca sclavi ca sa plateasca datoriile ? Despre ce export vorbesti neicusorule ? Despre Dacii ? Aléa se fabrica sub licenta franceza , ei iau grosul . Austriecii ne fura lemnul , cazacii petrolul , tiganii locuintele . Ce beneficiu ne-a adus noua aceasta Europa ? Ca sa stabilesti un beneficiu , trebuie sa calculezi ce primesti ,ce dai si ce-ti ramane . Pana acum acum vad ca Europa ne-a adus nu mai jale , un razboi la iugoslavi , unul in Lybia altul in Siria . Cine plateste vere ? In africa , Europa a plecat la razboi ca s apere minele de uraniu , diamante, aur ale marilor bastani mondiali . E cum am zis . Cand bastanii ciocnesc , aia fara dinti stranuta. Daca vrei sa o tii asa , e treaba ta neicusorule eu unul, nu vreau sa mai stiu de ei . In democratia de azi , pe unde am umblat , am vazut pensionari care isi cauta mancarea prin pubele . In Franta, Germania, Italia ,am vazut acelasi lucru . Unde iti dau dreptate este ca pe vremea lui nea Nicu , nu vedeau culoarea si gustul carnii ( actualii milionari romani au avut grija sa-l saboteze) . Astazi , gasesc carne dar in pubele . Un mare inaintas d’al nostru a zis
Mai bine mort decat sclav la turcaleti .
Foarte bine ! In cazul asta , trebuie sa refuzam si noi de a mai achita cota parte care-i revine Romaniei . Si asa , Romania primeste mai putin decat cotizeaza . I-a uite la el .Paguba-n ciuperci . S-a ajuns la amenintari ? Bye bye UE de tampiti
Daca as face parte din familia politistei ucise de terorist, ti-as trimite o flegma intre ochi. Idem lui Frau Merkel. Dupa ce i-ati primit cu fanfara, acum vreti sa faceti export de talibani in toata Europa? Dupa ce voi ati provocat nenorocirea mai si amenintati? Aveti macar decenta sa va recunoasteti greselile si cereti scuze tuturor statelor. Si cu mujahedinii sa va spalati pe cap!
Subscriu 100%! Deci nu numai ca vor sa ni-i vire pe git cu deasila, dar mai vor sa-i si platim!; sa-i cumparam…santaj la vedere, ca doar noi cumparam de la ISIS petrol cu 40 de dolari barilul.
EU UNUL AS OMORA TOTZI MUSULMANII CARE IA-S GASI