AcasăHomepageMinunea de la Sănătate și bomba de la Guvern

Minunea de la Sănătate și bomba de la Guvern

lei-ron-baniIn oricare alt context, majorarea salariilor tuturor angajatilor din sistemul de sanatate cu 25% de la 1 octombrie si promisiunea ca de la inceputul anului viitor acestea vor creste cu inca un sfert, urmand ca pana in 2017 sa se dubleze practic fata de valoarea de azi, ar fi trebuit sa fie o veste extraordinara.

Si nu numai pentru sistemul care in doar ultimii patru ani a pierdut peste 7.000 de medici, ci pentru intreaga societate.

In opinia mea, insa, vestea proasta este ca modul in care majorarile salariale au debutat, mai intai pentru demnitari, cu dublari si triplari acordate in intregime si pe loc, fara nicio amanare si fara avea grija asupra impactului social, au dat nastere unei adevarate bombe sociale care risca sa pulverizeze atat economia, cat si pe autorii celebrei intelegeri prin care demnitarii si-au dublat si triplat veniturile.

Nu exista niciun argument acum prin care profesorii, functionarii publici si restul bugetarilor sa fie convinsi ca ei nu au de ce sa iasa in strada si sa ameninte cu blocarea sistemului, in cazul in care nu primesc si ei cel putin aceleasi mariri pe care, ceva mai norocosi, medicii le-au obtinut deja. Din unele zone ale acestor sectoare s-au auzit deja si primele revendicari.

Marele noroc al actualului Guvern este ca sindicatele si-au pierdut forta pe care o aveau odata si au ajuns astazi sa nu mai reprezinte interesele celor pe care se lauda altfel ca-i apara.

Daca nu ar fi fost asa, dupa anuntul Guvernului ca va majora salariile din Sanatate cu 25%, ar fi trebuit ca reactiilor liderilor de sindicat din invatamant, administratie, politie si aparare sa-i bage pe ministrii lui Ponta in sedinta pana a doua zi dimineata.

Ce am vazut in schimb a fost reactia palida si timida a ceea ce a mai ramas din miscarea sindicala din Romania.

Deocamdata, ce-i drept, pentru ca actiunile politice ale Guvernului Ponta sunt atat de sfidatoare si neinspirate politic, incat ma intreb daca nu au potentialul sa scoata bugetarii in strada dincolo si peste capul liderilor de sindicat, care par sa lucreze mai degraba pentru Palatul Victoria decat pentru angajatii din sectorul public.

Dupa linistea care s-a lasat in sistemul de sanatate, se pare ca procentul sigur de 25% in plus la salarii de la 1 octombrie si promisiunile extrem de vagi si nesigure ale ministrului Banicioiu au reusit sa calmeze nervii celor care detin controlul in sistem.

In plus, propunerea lui V. Ponta de a legaliza „atentiile” pe care medicii le primesc de la pacienti a lovit sistemul in plex. Adica a uns la inima exact pe cei care detin controlul in spitalele si clinicile din tara si care sunt primii beneficiari ai celebrei mite de care nimeni nu scapa de la doctor. Ei sunt directorii de spitale, profesorii si sefii de clinici, maharii care taie si spanzura in sanatate si peste capul carora nu misca nimeni.

Tinerii rezidenti roiesc in jurul lor doar-doar intr-o zi vor ajunge sa nu mai duca grija zilei de maine, gratie nu salariului pe care il merita, ci atentiilor si spagilor pe care le controleaza in mare masura. Dar asta este alta poveste, una mai grea si mai veche decat boala care macina sistemul de sanatate din ultimii 25 de ani.

E suficient un control la casele, masinile si conturile acestor stapani ai spitalelor si clinicilor, o misiune pe care nu stiu cine ar avea curaj sa si-o asume, ca sa intelegem cat de grava este boala sistemului.

Dar Ponta si Banicioiu au intuit corect cum pot rezolva nemultumirile din sanatate – un pic pentru toata lumea si mult pentru cei care conteaza cu adevarat. Cu alte cuvinte, eu zic ca i-au mituit pe cei care detin puterea in sanatate si au dat cateva firimituri celor care abia reusesc sa isi duca traiul de pe o zi pe alta.

Doar ca bomba nu a fost dezamorsata nici macar pe jumatate. Simtindu-se obligat sa iasa public dupa ce a dublat si triplat veniturile demnitarilor pentru a-si spala imaginea, vicepremierul Gabriel Oprea i-a enumerat si pe profesori printre cei carora trebuie sa li se dubleze salariile.

Nefericirea este ca, spre deosebire de medici si politisti, unde mita, atentia sau spaga se plimba in voie de la victima la beneficiar, in Educatie profesorii nu au „parghiile” prin care sa atraga astfel de „atentii”. De unde si situatia materiala a dascalilor mult mai precara in comparatie cu ceilalti colegi bugetari.

Cum in invatamant nu vor avea pe cine sa „mituiasca” si sistemul nu are o morisca a „atentiilor” care sa fie legalizata, solutia va fi una singura.

In concluzie, amestecand toate aceste ingrediente, rezulta o toamna incendiara care pune inceputul anului scolar deja pus sub semnul intrebarii. Pentru Guvernul Ponta cred ca acesta e un punct mort, un drum infundat, din care nu stiu cum va iesi.

Problema si mai mare e ca nici caderea Guvernului Ponta nu ar rezolva acest triunghi al mortii. Poate ca o solutie ar fi retragerea maririlor discretionar acordate pana acum si recalcularea salariilor tuturor bugetarilor, dupa o lege a salarizarii unitare care sa fie aplicata in acelasi moment pentru toti angajatii de la stat. Dar, stati o clipa, o astfel de lege exista inca din 2010! ☺

sursa: ziare.com

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.