AcasăExternEuropaMircea Cărtărescu, mesaj dur după atacurile de la Paris | „Imbecili ce...

Mircea Cărtărescu, mesaj dur după atacurile de la Paris | „Imbecili ce sunteţi, nu puteţi fi oameni, trebuie să fiţi credinţe, la fel de fanatice ca ale teroriştilor“

mircea-cartarescu1Cel puţin 127 de persoane şi-au pierdut viaţa noaptea trecută, într-o serie de atentate teroriste care au avut loc în Paris. Scriitorul Mircea Cărtărescu a postat şi el recent un mesaj pe Facebook în care vorbeşte despre drama din Franţa şi despre reacţia românilor.
„În loc să privim realitatea în faţă (şi sutele de morţi ne cer asta), ne agăţăm de mizerabilele noastre ideologii. Pe ele le vedem, ele ne sunt dragi, nu oamenii care-au murit. Nu-i urâm pe cei care dispreţuiesc viata umana, ci pe cei care cred altfel decât noi. Au reînceput stupidele şi dezgustătoarele polemici între dreapta şi stânga, de parcă despre asta ar fi vorba acum. Imbecili ce sunteţi, nu puteti fi oameni, trebuie să fiţi credinţe, la fel de fanatice ca şi ale teroriştilor. M-am săturat de voi, mi-a ajuns. Măcar o zi puteaţi să tăceţi“, a scris pe contul lui de Facebook scriitorul Mircea Cărtărescu.
RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.