AcasăHomepage"Miss Bistrița", la răcoare pentru 30 de zile | "Stelu" a pitit-o...

„Miss Bistrița”, la răcoare pentru 30 de zile | „Stelu” a pitit-o pe Crinuța

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis marți, să emită un mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele fostului șef al ANPR, Crinuța Dumitrean, în timp ce Oana Vasilescu, fost vicepreședinte al instituției, va fi cercetată în libertate sub control judiciar.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este definitivă, putând fi contestată la aceeaşi instanţă.

Dumitrean şi Vasilescu sunt acuzate de abuz în serviciu, după ce au făcut parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP, care, în 2011, a acordat o despăgubire de 377.282.300 de lei pentru un teren din Capitală supraevaluat cu 263.327.559 lei (echivalentul a 62.548.113 euro).

Tot de abuz în serviciu sunt acuzaţi şi ceilalţi foşti membri ai comisiei: fosta şefă a DIICOT Alina Bica, Lăcrămioara Alexandru, Dragoş Bogdan, fost vicepreşedinte al ANAF, toţi fiind arestaţi preventiv, deputatul PDL Florin Cătălin Teodorescu şi deputatul UDMR Marko Attila, pentru arestarea cărora procurorii cer aviz la Camera Deputaţilor, şi Sergiu Diacomatu, fost membru PMP, numit în ianuarie preşedintele PNL Sector 1, în cazul căruia procurorii anticorupţie au dispus măsura controlului judiciar.

Cel care a evaluat terenul de 13 hectare din zona Plumbuita, supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro, expertul evaluator Emil Nuţiu, a fost şi el arestat preventiv, sub aceeaşi acuzaţie de abuz în serviciu.

Omul de afaceri Gheorghe Stelian, beneficiar al despăgubirii pentru terenul supraevaluat, este cercetat sub control judiciar.

Măsurile preventive dispuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pot fi contestate la aceeaşi instanţă.

sursa mediafax.ro

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.