AcasăEditorialDezvăluiriMisterul disparitiei unui procuror

Misterul disparitiei unui procuror

Adjuncta de secție DNA Mariana Alexandru este de negăsit. Ea a ales să păstreze tăcerea asupra pensionării care s-a întîmplat la scurt timp după ce revenise din concediu și se reapucase de dosarul Galei Bute

Gala Bute face a doua victimă. Roata s-a întors și “persoana lipsă” de-acum este “călăul” din decembrie 2013.
În 2013, la indicația expresă a Codruței Kovesi, adjuncta șefului de secție, Mariana Alexandru, întocmea un referat extrem de dur la adresa soluției procurorului Alina Stoica.
Stoica avusese dosarul vreme de doi ani și, potrivit referatului incriminator, găsise soluția “nelegală” a inculpării exclusiv a lui Rudel Obreja, ignorînd responsabilitățile oamenilor din ministere.
Simțindu-se umilită și înțelegînd că i se dorește expedierea, Stoica a plecat. Exact același lucru, la 10 luni distanță, pare că se întîmplă azi cu Mariana Alexandru!
ÎNTÎI, CERTITUDINILE
Plecarea Marianei Alexandru, adjuncta Secției a II-a, a fost abruptă, neașteptată și “ne-a uimit – acum simțim dosarul Galei Bute ca pe un pachet exploziv, care a pocnit deja în fața a doi oameni”, potrivit unei mărturii din interiorul instituției.
Alexandru și-a depus cererea de pensionare pe 4 septembrie și n-a mai apărut în clădirea DNA! Audierile funcționarilor din Ministerul Dezvoltării, petrecute în această săptămînă, au fost conduse de alți procurori, dintre care unul lucrase cu Alexandru la cazul galei de box profesionist, iar celălalt magistrat a fost repartizat recent în dosar.
E clar că pensionarea s-a produs pe nepusă masă, dovadă că Alexandru abia se întorsese din concediu, se apucase de dosare pentru ca, la cîteva săptămîni, să anunțe că nu va mai lucra în DNA!
În momentul în care s-a schimbat garda de la DNA, Ambasada SUA a insistat ca Alexandru să rămînă printre persoanele care să conducă instituția. Ce i s-a întîmplat lui Alexandru acum?
Există două versiuni aproape complet opuse.
IPOTEZA 1
În DNA s-a derulat un studiu intern de eficiență, pentru toată instituția.
Lui Alexandru i s-a reproșat faptul că la unele dosare a lucrat prea puțin. De unul dintre ele, cel al lui Sebastian Ghiță, nici nu s-ar fi apucat, după mai bine de 6 luni.
În această ipoteză 1, încurajată subtil de conducerea DNA, Alexandru ar fi tergiversat pînă și dosarul Bute, cel pe care l-a reluat prin gestul spectaculos din decembrie 2013.
IPOTEZA 2
Studiul intern din DNA a existat, dar el a fost folosit, în cazul Marianei Alexandru, pentru îndepărtarea ei.
Conform unei surse, Alexandru ar fi intenționat să trimită în instanță dosarul Galei Bute atît de repede încît era posibil ca acest lucru să fie realizat înainte de campania electorală pentru prezidențiale.
Conform acestei ipoteze, practic Alexandru a fost decapitată politic ca să nu ajungă la consecința majoră a dosarului: Elena Udrea.
CE FEL DE PROCUROR ERA ALEXANDRU?
Pînă la evaluarea recentă, ea a fost considerată un om de bază atît de către Daniel Morar, cît și de către Codruța Kovesi, care nu doar că a păstrat-o, dar i-a și dat sarcina ingrată și importantă a cazului Bute.
Conform mai multor descrieri, era genul de procuror care nu lucra repede, dar o făcea temeinic.
Avea tactica de a dezvolta cazurile amplu, în jurul celor pe care îi suspecta, cu o amabilitate care a păcălit pe mulți dintre cei pe care mai apoi i-a trimis în judecată. Lucra cu un cerc redus de ofițeri judiciari, mai mereu aceiași.
În cazul Galei Bute este uimitor cum se bat în cap cele două versiuni: Alexndru a tergiversat cazul sau, dimpotrivă, a ajuns prea departe cu el? Cele două prezentări, venite din surse diferite, circulă de cîteva zile în mai multe redacții naționale și e imposibil să discerni în acest moment între ele.
Cei care o compătimesc pe Alexandru consideră că “i-au găsit o vulnerabilitate și au obligat-o să părăsească dosarul Galei Bute și instituția”, iar ceilalți spun că raportul de eficiență i-a fost defavorabil, “nu major, dar i-a fost defavorabil”.
Există însă și un punct comun, indiferent cine este naratorul. Alexandru nu a fost sancționată, nu a fost supusă unei anchete interne disciplinare și nu i s-a imputat încălcarea regulilor instituției.
Cît despre varianta că Alexandru era unul dintre “procurorii ai căror decizii au fost controlate de către un jurnalist” (președintele Traian Băsescu), posibil chiar unul dintre semnatarii acestui articol, cineva din DNA a spus: “La noi nu există o astfel de temă!”. “De altfel, nici nu ne putem imagina acest scenariu. Pentru că în secunda în care un jurnalist ar vrea să comande unui procuror, procurorul s-ar ridica de pe scaun și l-ar avertiza pe ziarist că poate deveni caz penal”, a detaliat.
De trezi zile, presa inistă să lămurească situația, DNA știe că are o întrebare mută deasupra acestei pensionări neașteptate. Transmisă neoficial, dar insistent, poziția DNA este aceea că dosarul Galei Bute va continua fără ca nimeni să fie protejat și că instituția nu se confundă cu oamenii.
Mariana Alexandru a dispărut practic. Ea este de negăsit pînă la această oră de către nici unul dintre nenumărații jurnaliști care încearcă să rezolve misterul plecării inopinate, după 31 de ani de magistratură, a unui procuror despre care colegii spun că “am rămas mască atunci cînd am auzit că se pensionează și am citit în ziar că are 56 de ani, atît de tînără părea!”.

Sursa: www.tolo.ro

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.