Șeful Partidului Conservator, Daniel Constantin, a precizat marți seară, într-un interviu oferit jurnaliștilor de la Gândul.info, că se află într-o situația ireconciliabilă cu fondatorul PC, Dan Voiculescu și că acest conflict datează de mai mult timp.
„E un conflict care exista de mai mult timp. Cred că astăzi, din păcate, suntem într-o situaţie ireconciliabilă, eu şi Dan Voiculescu. Nu mi-am dorit acest lucru, nu am înţeles de ce acele reacţii. Cert este că după ce s-a întâmplat această condamnare şi după alegerile prezidenţiale s-a început un atac, am devenit o ţintă principală, a început o campanie de presă”, a declarat Daniel Constantin, pentru Gândul. Info.
Ruptura definitivă dintre cei doi a avut loc la începutul acestui an, după ce Voiculescu a precizat pe blogul personal că îi va face plângere penală ministrului Agriculturii, sub aspectul favorizării infractorului.
Este foarte clar că relația personală și politică dintre Daniel Constantin și Dan Voiculescu este una conflictuală și probabil că, în perioada următoare, vom asista la noi episoade tensionate și la noi acuzații aduse reciproc.
Totuși, Dan Voiculescu are un uriaș avantaj în confruntarea cu Daniel Constantin și pare să aibă un as în mânecă prin care îi poate da șah- mat actualului ministru.
Este vorba de împrumuturile consistente pe care Dan Voiculescu i le-a acordat lui Constantin, în urmă cu câțiva ani. Este vorba de două împrumuturi, unul cu valoarea de 100.000 de euro, cu dată scadentă în 2016, și unul de 195.000 de euro, scadent în 2017.
Aceste sume împrumutate îi dau, cel mai probabil, multe dureri de cap ministrului Agriculturii. Fiind conștient de războiul purtat cu Voiculescu, Constantin este conștient că nu va fi păsuit de fostul său protector politic de plata datoriei și va trebui să găsească, până la finalul anului 2016, suma de 100.000 de euro.
Totuși, acest lucru pare imposibil pentru bugetarul Daniel Constantin. Cu un câștig de aproximativ 15.000 de euro/ anual, din care evident trebuie să mânânce, să își plătească facturile ș.a.m.d, actualul șef al PC nu pare să aibi nici cea mai mică șansă să își achite împrumutul către Voiculescu. Apoi, soția ministrului, deși se desfășoară activități în mediul privat, salariul acestei este unul nu cu mult peste cel minim. Potrivit ultimei declarații de avere depusă de Daniel Constantin, în 2014, soția acestuia a încasat, în anul 2013, aproximativ 3500 de euro. Dacă cumulăm cele două salarii, vedem că soții Constantin nu reușesc să strângă nici măcar 20.000 de euro pe lună. Totuși, au de plătit aproape 295.000 de euro, dintre care 100.000 au dată scadentă la finalul anului 2016.
Voiculescu îl poate executa pe Constantin
Dacă Daniel Constantin nu va achita împrumutul de 100.000 de euro, scandent în 2016, riscă să fie executat silitit de către fondatorul PC. Voiculescu trebuie să ceară titlu executoriu pentru nerambursarea împrumutului de către Daniel Constantin.
Apoi, în baza acelui titlu executoriu, poate chiar să vândă casa deținută de Daniel Constantin, în Corbeanca, pentru recuperarea împrumutului.
De asemenea, în cazul în care nu este acoperită valoarea împrumutului, lui Daniel Constantin i se poate popri până la maximum 30% din salariu, până la recuperarea integrală a datoriei înregistrate către Voiculescu.
Ce spune codul de procedură civilă
Conform Codului de procedura civila executarea silita este o metoda juridica de recuperare a unor debite/datorii care au fost stabilite prin titluri executorii precum hotarari/sentinte ale instantelor de judecata, contracte notariale de bunuri sau bani, credite bancare, si alte situatii identice.
Executarea silita presupune, in primul rand, existenta unui titlu executor valabil si legal investit, in al doilea rand neexecutarea de bunavoie a obligatiilor asumate de debitor, in al treilea rand existenta unei cereri de executare silita formulate de creditorul de drept la un executor judecatoresc, in al patrulea rand, indeplinirea unor conditii de forma si fond in procedura de executare, informează site-ul avocatulmeu.blogspot.com.
Art. 2155, din Codul de Procedură Civilă- Restituirea bunului
(1) Comodatarul este obligat să înapoieze bunul la împlinirea termenului convenit sau, în lipsă de termen, după ce s-a folosit de bun potrivit convenţiei.
(2) Dacă termenul nu este convenit şi fie contractul nu prevede întrebuinţarea pentru care s-a împrumutat bunul, fie întrebuinţarea are un caracter permanent, comodatarul este obligat să înapoieze bunul la cererea comodantului.
Cum se face executarea silita?
Executarea silita inceputa la cererea unui creditor se poate face prin toate mijloacele posibile, asta insemnand – POPRIRE, SECHESTRU, VANZARE DE BUNURI MOBILE SAU IMOBILE, deci creditorul nu poate fi conditionat sa aleaga doar o singura cale, cat nu ii este interzis sa le aleaga pe toate, ceea ce inseamna ca odata inceputa executarea silita, aceasta se poate realiza prin orice mijloc pana la acoperirea sumelor pretins datorate, mai notează site-ul de specialitate consultat de PSnews.ro.
Ce se poate face face dupa primirea actelor de executare silita?
In momentul în care se primește orice act de executare, indiferent de forma si denumirea acestuia (n.n. somatie, notificare, poprire, publicitate de vanzare la licitatie, etc) aveti dreptul sa faceti contestatie la executare.
Care ar putea fi salvarea lui Constantin de potențiala executare a sa de către Voiculescu
Titlul executoriu este actul care deschide dreptul de executare silita. Acesta poate fi o hotarare judecatoreasca definitiva si executorie, sau un contract notarial de orice fel care naste o obligatie, fie un contract de credit bancar, fie procesele verbale emise de executorii judecatoresti, chiar si contractele de asistenta juridica ale avocatului, deci acele acte care, prin lege sunt considerate titluri executorii.
Nu vor fi titluri executorii actele facute de mana intre persoane, decat daca asupra valabilitatii lor s-a pronuntat anterior o instanta de judecata. De exemplu – nu vom putea executa silit un prieten/vecin/ruda/samd cu care am facut un act de imprumut la noi acasa, cu sau fara prezenta unui martor, notează siteul avocatulmeu.blogspot.ro.
Astfel, dacă împrumutul oferit de Voiculescu lui Daniel Constantin s-a făcut undeva pe colțul unei mese, fără prezența unor alți martori, actulul președinte al PC ar putea folosi acest aspect în favoarea lui. Totuși, este greu de crezut că actul de împrumut nu a fost realizat în fața unui notar.
De asemenea, în codul de procedură civilă se preciează următoarele: (1) Dacă nu a fost convenit un termen de restituire, acesta va fi stabilit de instanţă, ţinându-se seama de scopul împrumutului, de natura obligaţiei şi a bunurilor împrumutate, de situaţia părţilor şi de orice altă împrejurare relevantă.
(2) Dacă însă s-a stipulat că împrumutatul va plăti numai când va avea resursele necesare, instanţa, constatând că împrumutatul le deţine sau le putea obţine între timp, nu va putea acorda un termen de restituire mai mare de 3 luni.
(3) Cererea pentru stabilirea termenului de restituire se soluţionează potrivit procedurii prevăzute de lege pentru ordonanţa preşedinţială.
În cazul în care Daniel Constantin a avut grijă să stipuleze că va restitui împrumuturile către Dan Voiculescu doar în momentul în care va dispune de banii necesari în acest sens, ar putea fi o modalitate prin care șeful PC ar putea evita o potențială executare silită din partea lui Dan Voiculescu.
Cum explica, în 2012, Daniel Constantin împrumutul de la Dan Voiculescu
”In anul 2007, am vandut apartamentul din Crangasi si am dorit sa contractez un credit care sa-mi permita sa construiesc o casa pentru cei doi copii. Acesta este momentul despre care s-a scris insistent in ultmele zile, fara sa ma intrebe nimeni care este adevarul. Aveam deja o mare parte din acte depuse la banca pentru a contracta acel credit, ma pregateam chiar sa le semnez, cand domnul Voiculescu, afland despre intentia mea, mi-a propus sa-mi imprumute dansul suma necesara pentru constructia casei pe care o aveam deja proiectata. Vreau sa precizez foarte clar, ca in acel moment, eram directorul general al acelei societati comerciale si aveam un venit foarte bun. Nu intentionam sa intensific activitatea politica sau sa ma intorc in administatia publica. Am considerat ca gestul domnului Voiculescu era o dovada de incredere, o recunoastre a faptului ca am realizat performante importante in activitatea mea curenta. De altfel, mi-am dorit ca imprumutul mentionat anterior sa fie public, tocmai pentru ca nu am nimic de ascuns la mijloc. Contractul de imprumut expira in anul 2016-2017 putand fi prelungit oricand dupa aceasta data, precum poate fi rambursat in rate egale sau in orice alta forma in functie de posibilitati”, explică ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, într-o postare pe blogul personal, în 2012.
„Pe de alta parte, este de notorietate faptul ca Dan Voiculescu si-a sustinut intotdeauna colaboratorii apropiati, mai ales pe cei tineri, carora a inteles sa le ofere ajutorul necesar pentru a-si construi destine de succes. Este, cred, o abordare naturala si necesara din partea unor personalitati care au posibilitatea de a sprijini performanta si imi doresc sincer ca, mai devreme sau mai tarziu, sa pot oferi si eu o asemenea sansa unui tanar in care cred”, mai puncta, la momentul respectiv, Daniel Constantin.
sursa: psnews.ro
Comentariile sunt închise.