AcasăPoliticDeclarațiiMonica MACOVEI îl NIMICESTE pe PONTA | AFARĂ DIN BAROU!

Monica MACOVEI îl NIMICESTE pe PONTA | AFARĂ DIN BAROU!

monica macovei - ponta

Europarlamentarul Monica Macovei a solicitat decanului Baroului București să-l excludă pe Victor Ponta din avocatură, dat fiind că acesta a dobândit calitatea de avocat nu prin examen, ci grație unei teze de doctorat care s-a dovedit a fi plagiată. În opinia acesteia, social-democratul trebuie exclus din Barou, acum că Ministrul Educației i-a retras titlul de doctor, potrivit B1 TV.

„Vă solicit excluderea imediată din Baroul București a domnului Victor Viorel Ponta, întrucât acesta a dobândit calitatea de avocat fără examen, ca titular al diplomei de ‘doctor în drept’. Titlul de doctor i-a fost retras de ministrul Educației, pe baza deciziei definitive că lucrarea a fost plagiată, astfel încât dl Ponta nu mai îndeplinește condițiile legale pentru a exercita profesia de avocat”, afirmă Macovei în solicitarea deschisă adresată decanului Baroului Bcuurești.

Aceasta a reamintit că a mai înaintat o astfel de cerere în ianuarie 2015, după ce Ponta ”a notificat, pe 16 decembrie 2014, Rectoratul Universității București de ‘renunțarea la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003 de către Universitatea București’, însă Baroul București nu a luat o decizie în acest sens, anunțând că așteaptă ca Universitatea din București să accepte sau nu ‘renunțarea’ la titlul de doctor în drept”.

„Acum, pe baza deciziei definitive de retragere a titlului de doctor în drept, prin Ordin al ministrului Educației, și a Legii pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, vă solicit să îl excludeți imediat pe domnul Victor Viorel Ponta din Baroul București pentru a respecta legea”, conchide Monica Macovei.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.