Monseniorul Vladimir Ghika (1873 – 1954), preot romano-catolic şi principe român, al cărui martiriu pentru credinţă a fost recunoscut de Papa Francisc la 27 martie, va fi beatificat pe 31 august, la Bucureşti, în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne, oficiate la Romexpo, a anunţat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice, părintele Francisc Doboş.
El a precizat, într-o conferinţă de presă, că beatificarea se desfăşoară în premieră la Bucureşti, fiind cel mai important eveniment al Bisericii Catolice Române.
Francisc Ungureanu, postulatorul cauzei de beatificare, care s-a ocupat, la Roma, de acest demers, a explicat ce presupune canonizarea, beatificarea fiind prima etapă a acestui proces.
Beatificarea (din lat. beatificatio) este actul prin care Papa, în urma unor investigaţii începute în dieceză şi continuate la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor, acordă unui creştin catolic decedat, care a fost martirizat sau care a practicat toate virtuţile în chip eroic, titlul de „Fericit” şi permite să i se aducă un cult public de către un grup limitat de credincioşi.
„În ceea ce-l priveşte pe Monseniorul Vladimir Ghika se putea merge atât pe calea sfinţeniei, cât şi pe aceea a martiriului”, a subliniat Ungureanu, menţionând că au fost mulţi aceia care l-au cunoscut şi au dat mărturie asupra faptului că Dumnezeu lucra prin el.
El a afirmat că atunci când Vladimir Ghika celebra „murea” cu Christos în predica sa.
De asemenea, Francisc Ungureanu a dezvăluit faptul cum Monseniorul Menghes, care a fost încarcerat împreună cu cel care va fi beatificat, a povestit în exilul din Germania cum Vladimir Ghika, în închisoare, la Uranus, a fost supus unor torturi fizice şi psihice de nedescris, precum spânzurătoarea electrică, monseniorul fiind ameninţat că va fi spânzurat gol în centrul Bucureştiului, tortură repetată de circa 80 de ori.
”Scopul nostru final este canonizarea, după care îl vom numi sfânt, deocamdată îl numim fericit”, a mai spus Francisc Ungureanu, precizând că de la momentul beatificării la acela al canonizării pot să treacă de la câţiva ani, până la mai mulţi ani, între cele două evenimente trebuind să se sesizeze un semn al lui Dumnezeul de obicei medical, o vindecare miraculoasă.
Potrivit preotului Daniel Bulai, şeful comitetului de organizare a evenimentului, la Romexpo vor putea participa circa 8.000 de credincioşi, catolici şi de alte confesiuni, din toată ţara şi din străinătate, şi circa 20 de episcopi ai Bisericii Catolice, trei cardinali şi peste 200 de preoţi. De asemenea, vor fi prezenţi reprezentanţi ai cultelor religioase din România, ai Casei Regale a României şi alţi nobili, membri ai Corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, reprezentanţi ai clasei politice şi ai societăţii civile.
Sfânta Liturghie a beatificării va fi prezidată de trimisul Papei Francisc, cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor.
Daniel Bulai a spus că, în seara zilei de vineri, 30 august, va avea loc o veghe de pregătire, de rugăciune în Catedrala Sfântul Iosif, iar în după-amiaza zilei de sâmbătă, 31 august, la Biserica vicarială greco-catolică Sf. Vasile cel Mare, se va celebra o slujbă în cinstea noului Fericit Vladimir Ghika, cu acatistul şi sfinţirea cu Sfântul Mir a icoanei Fericitului.
Duminică, 1 septembrie, în Catedrala Sfântul Iosif, va fi celebrată, din nou, Sfânta Liturghie solemnă, de mulţumire, cu venerarea icoanei şi a moaştelor Fericitului.
Odată declarat fericit, monseniorul Vladimir Ghika va fi înscris în rândul fericiţilor şi sfinţilor Bisericii Catolice şi introdus în calendarul Bisericii locale, al arhidiecezei, şi sărbătorit la 16 mai, ziua martiriului său, „data de naştere pentru Cer”, a precizat Francisc Ungureanu.
Monseniorul Vladimir Ghika este al treilea martir catolic din România, din perioada prigoanei comuniste, declarat fericit de către Biserica Catolică, după Szilard Ignac Bogdanffy (2010), episcop romano-catolic auxiliar de Satu Mare şi Oradea, mort în 1949 în închisoarea din Aiud, şi Janos Scheffler (2011), episcop romano-catolic de Satu Mare, mort în 1952 în închisoarea din Jilava.
Vladimir Ghika (1873-1954) s-a născut în ziua de Crăciun a anului 1873 la Constantinopol (Istanbul – Turcia), nepot al ultimului domnitor al Moldovei, principele Grigore V. Ghika Vodă (1849-1856), fiul lui Ioan Ghika (general de divizie, ministru plenipotenţiar) şi al Alexandrinei Moret de Blaremberg (descendentă din Henric al IV-lea, regele Franţei).
A fost botezat şi miruit ortodox, mama sa fiind o credincioasă foarte ataşată de Biserica Ortodoxă, şi a copilărit într-un ambient protestant, alături de familia în grija căreia s-a aflat în timpul studiilor sale în Franţa, la Toulouse.
Mai târziu, la vârsta de 25 de ani, a mers la Roma pentru a studia filozofie şi teologie catolică la universitatea călugărilor dominicani. În 1902 a făcut profesiunea de credinţă catolică, pentru a fi „şi mai ortodox”, după cum spunea el însuşi.
Deşi dorea să devină preot sau călugăr catolic, pentru a nu o îndurera pe mama lui şi urmând sfatul Papei Pius al X-lea, s-a dedicat apostolatului ca laic, desfăşurând o bogată activitate în toată lumea, de la Bucureşti, Roma, Paris şi până la Tokyo, Sidney, Buenos Aires.
În România s-a dedicat operelor de caritate şi a deschis primul dispensar gratuit Bethleem Mariae la Bucureşti, a pus bazele marelui spital şi sanatoriu Sf. Vincenţiu de Paul (Spitalul Parhon). Înfiinţând astfel primul spital gratuit din România şi prima ambulanţă, a devenit fondatorul primei opere catolice de caritate din ţară.
În timpul războiului balcanic din 1913 a participat la serviciile sanitare, dedicându-se îngrijirii bolnavilor de holeră de la Zimnicea. Mai târziu, în timpul Primului Război Mondial, s-a implicat în misiuni diplomatice, în ajutorarea victimelor cutremurului de la Avezzano (Italia), a tuberculoşilor din ospiciul din Roma, a răniţilor de război.
În 7 octombrie 1923 a fost sfinţit preot catolic la Paris de către cardinalul Dubois, arhiepiscopul locului, desfăşurându-şi activitatea preoţească în Franţa până în 1939. La scurt timp după ce a devenit preot, a primit de la Papa Pius al XI-lea privilegiul de a putea celebra atât în rit latin, cât şi în rit bizantin, devenind astfel primul preot român biritual. Acelaşi papă, la 13 mai 1931, l-a numit pronotar apostolic, Vladimir Ghika fiind chemat de atunci cu apelativul „monseniorul”.
Aflându-se în România la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, a ales să rămână în ţară, pentru a fi alături de săraci şi bolnavi. Din aceleaşi motive a refuzat mai apoi să părăsească România, odată cu instaurarea regimului comunist.
A fost arestat la 18 noiembrie 1952, acuzat de „înaltă trădare” şi condamnat la trei ani de închisoare.
Întemniţat la Jilava, a fost ameninţat, bătut până la sânge şi torturat, doi ani mai târziu, la vârsta de 80 de ani, trecând la cele veşnice, la 16 mai 1954, din cauza tratamentului inuman la care a fost supus.
Trupul lui Vladimir Ghika a fost înmormântat în cimitirul din apropierea închisorii Jilava, iar în 1968 rămăşiţele sale pământeşti au fost mutate de către urmaşi la cimitirul Bellu Ortodox din Bucureşti.