AcasăPoliticAlegeriNicușor Dan e ca "SURDA pe mormânt" | USR va negocia separat...

Nicușor Dan e ca „SURDA pe mormânt” | USR va negocia separat cu Dacian Cioloș pentru noul Guvern

nicusor-dan

Nicușor Dan, liderul USR, este optimist în privința rezultatului pe care îl va obține formațiunea sa politică la alegerile parlamentare din 11 decembrie însă “nu va face alianță cu niciunul dintre partidele care îl susțin pe Cioloș”, urmând să negocieze separat cu acesta, scrie secundatv.ro

”Vom negocia exclusiv cu prim-ministrul. Vom negocia pe program, astfel încât elementele din programul nostru să fie în programul de guvernare, cu termene de realizare. Nu vom solicita miniștri sau secretari de stat. Vom lăsa prim-ministrului această alegere. Vom avea doar un cuvânt de spus asupra miniștrilor pe care-i propun atât prim-ministrul, cât și celelalte partide. Nu vrem să avem persoane controversate într-un guvern pe care noi să-l susținem în Parlament. Dacă prim-ministrul consideră că pe un anumit domeniu persoana cea mai competentă e în USR și persoana respectivă dorește, evident că are acceptul nostru să fie în Guvern”, a precizat Nicușor Dan vineri, aflat la Suceava.

În privința PSD, a exclus orice ”asociere”.

Nicușor Dan a declarat într-o conferință de presă că ”USR s-a născut dintr-o nevoie pe care societatea noastră o are”.

“Toate sondajele spun că gradul de încredere în partidele politice vechi e undeva la 10%, ceea ce înseamnă că oamenii sunt conștienți că problemele din societate, de la sărăcie la nefuncționarea sistemului sanitar, nefuncționarea sistemului de educație, provin din corupție și incompetență și că corupția și incompetența provin dintr-o clasă politică care a guvernat, într-un fel sau altul, în ultimii 27 de ani”, a spus Nicușor Dan.

El a precizat că USR are 50 de filiale în toate municipiile reședință de județ, dar și în alte localități, înființate de ”oameni entuziaști, cu spirit de echipă” pentru a ajuta societatea, și nu pentru interes personal.

Cu meserie, în politică

”USR e formată din oameni care nu au mai făcut politică și care au o meserie în spate. Sunt oameni care au intrat să ajute societatea, și nu ca să prospere ei sau să progreseze social. Avem un program de absolut bun simț”, a asigurat președintele USR.

 

Citiți mai mult pe: secundatv.ro

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.