AcasăExternEuropaNigel Farage, MĂSCĂRICIUL care a schimbat istoria Marii Britanii şi a Europei...

Nigel Farage, MĂSCĂRICIUL care a schimbat istoria Marii Britanii şi a Europei | A scăpat de trei ori din ghearele morții și a părăsit corabia când, aparent, preluase controlul

farage05-465x390Demisia subită a controversatului europarlamentar britanic Nigel Farage din fruntea Ukip – formațiune eurosceptică identificată practic cu liderul său – a stârnit o avalanșă de speculații. Rațiunile acestui demers, aproape ireal în condițiile în care Farage a obținut ce solicita de mai bine de 20 de ani, sunt cu atât mai greu de explicat.

De a ales tocmai 4 iulie, ziua Independenței Statelor Unite pentru a face acest anunț? Este bolnav? Are probleme în căsnicie?, s-au întrebat publicațiile britanice și fiecare a încercat să ajungă dincolo de explicațiile puține și destul de ambigue ale lui Farage (”Am vrut să-mi iau țara înapoi…acum îmi vreau viața înapoi”).

Într-adevăr, potrivit dailymail.co.uk, fostul lider UKIP are ceva probleme de sănătate și o bătaie ceva mai mare de cap cu alcoolul. De asemenea, e foarte posibil ca mariajul său să treacă printr-o perioadă mai proastă, politicianul recunoscând, la un moment, dat că și-ar fi înșelat soția cu o jurnalistă.

Dar nici cei mai apropiați colaboratori ai săi nu știau despre intențiile acestuia de a se retrage pentru a petrece mai multe timp cu soția Kirsten, din Germania, și cele două fetițe ale lor. Habar n-aveau că Farage va părăsi corabia Ukip, așa cum nici el nu și-a imaginat vreo clipă că ar putea câștiga referendumul lui Cameron. În noaptea în care se numărau voturile, de cel puțin două ori, s-a considerat învins.

Se mai zice că plănuiește să meargă în Franța să facă un film despre Bătălia de pe Somme din 1916 (A fost cea mai lungă şi mai sângeroasă din Primul Război Mondial. Au murit peste un milion de soldați de ambele părţi, peste 400.000 de britanici şi 200.000 de francezi, și peste 400.000 de germani).

La sfârșitul acestei luni va fi oaspetele Convenției republicane din SUA, unde cel mai probabil va ține un discurs.  Se mai spune că ar fi semnat un contract cu agenții de comunicare din SUA și Londra pentru o serie de discursuri. Cel mai probabil va primi peste 20.000 de lire sterline pentru o cuvântare, mai scrie dailymail.co.uk. Și, mai mult ca sigur, va rămâne europarlamentar pentru următorii doi ani, chipurile pentru a se asigura că procesul de retragere al Marii Britanii din UE se va petrece în termenii cei mai avantajoși pentru țara sa.

Există, desigur, multe alte speculații legate de plecare lui Farage din fruntea Ukip din care a reușit să facă nu doar al treilea cel mai popular partid din Regat, ci să-l ducă până pe primul loc la alegerie europene din 2014.

Citiți articolul integral pe evz.ro.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.