AcasăHomepageNoaptea bărbaților

Noaptea bărbaților

Catalin TolontanRomânia merge la baraj și Turcia rămîne acasă. Au fost două motive:

1. Noi ne-am luat punctele cu echipele medii și mici ale grupei, Ungaria, Estonia și Andorra, doar la Budapesta cedînd o remiză. În acest timp, turcii au pierdut 5 dintre cele 6 puncte cu Ungaria.

2. Finala de la distanță a fost o seară a disproporțiilor: “tricolorii” au avut de bătut Estonia, iar turcii s-au lovit de Olanda.

Cine a urmărit meciul de la Istanbul în paralel cu cel din București înțelege exact uriașa șansă de care am beneficiat. Pentru că turcii au alergat cu o inimă mare și au atacat la risc, presîndu-și adversarii o bună bucată din meci, ca o echipă foarte bună, dar fără știința de a-și concretiza entuziasmul pe tabelă.

Olandezii i-au prins pe contre și “i-au executat cu sînge rece”, așa cum scriau cronicile de meci ziarele interbelice și așa cum se va scrie cîtă vreme jocul acesta grațios și injust ne va captiva imaginația.

La impresia artistică, Turcia ar fi devansat România, dovadă și declarația onestă a lui Raț, care recunoștea superioritatea vecinilor de butoi cu pulbere.

Dar o campanie de calificare nu e un concurs de frumusețe și nici o tură de onoare, ci o luptă matematizată și chinuitoare. I-am făcut față mai bine decît turcii. Ar fi nedrept să nu amintim de stoicismul lui Victor Pițurcă, unul dintre puținii care au continuat să creadă în această călătorie lungă.

Între o mie de probleme de lot, atitudine și sănătate, selecționerul a strîns de picioarele fotbaliștilor lațul ideii că se poate. Și a tras de el, tîrîndu-i de-a valma pe cei curajoși și dezamăgiți, pe luptători și pe petrecăreți, pe Oracolul de la Bălcești și pe teribilul Reghecampf, fiecare cu ifosele și nemulțumirile sale auguste, de oameni care ar fi făcut mult mai bine dacă erau în locul lui Pițurcă.

Dar în locul lui n-a fost nimeni și nimeni nu va fi nici la barajul care ne așteaptă și unde putem întîlni, după calculele de la această oră, Portugalia, Grecia și Croația. Plus Suedia/Anglia/Ucraina, ne lămurim pînă la miezul nopții.

O noapte care se va încheia privind relaxați rezumatele la televizoarele care vor sticli albastre prin cartiere. De cînd n-am avut acest privilegiu al epuizării mulțumite!

Priviți golul doi al olandezilor de la Istanbul! Kuyt îi pasează lui Sneijder, acesta fentează din preluare și trage fără speranță, înfigînd Turcia pînă la genunchi în iarba ofilită. Doi mari fotbaliști care-și încheie cariera chiar pe malul Bosforului trimit Turcia la culcare. Un omagiu al fair-play-ului și caracterului.

Băieșu avea dreptate. Fotbalul e un joc de bărbați!

Articol publicat pe www.tolo.ro

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.