Nu-i mai faceti huligani pe cei care au blocat masina ministrului Barbu! V-aude Ceausescu

De la Crin Antonescu, Victor Ponta si pana la majoritatea comentatorilor si analistilor, toti cei care au analizat blocarea masinii in care se afla ministrul Culturii, Daniel Barbu, au condamnat la unison atacul asupra demnitarului USL. De acord, intr-o tara normala, protestele trebuie sa fie pasnice. Dar cu o nuanta: in democratia corecta, guvernele nu-si bat joc de strada. Accepta masele, incurajeaza dialogul si cauta solutii pentru dezamorsarea conflictului. Este Romania o tara de genul asta? Nu, bineinteles. Istoria recenta ne ofera nenumarate exemple.

Va aduceti aminte de mineriade? Cum s-au copt ele? Tocmai ca reactie a regimului politic de atunci – Ion Iliescu – fata de interminabilele proteste pasnice din Piata Universitatii! Violenta a fost reteta folosita de predecesorii pe linie de partid ai lui Victor Ponta pentru a curma o miscare civica eminamente decenta si progresista. Minerii au fost chemati direct de Iliescu pentru a face curatenie la kilometrul zero al Romaniei. Teroristii lui Miron Cozma au fost antidotul utilizat de autoritatile postcomuniste impotriva unor manifestanti pasnici care nu mai doreau comunisti in politica, dupa mazilirea Ceausismului. Asta este o fateta a violentei post-revolutionare.

Cealalalt tip de violenta poate decurge din stilul arogant, mincinos si discretionar in care o putere isi guverneaza supusii. Adica exact ce se intampla acum in Romania. USL a castigat accesul la banul public si la afacerile de stat prin minciuna. Cazurile Rosia Montana si gazele de sist sunt doar un exemplu. Putem adauga rapid promisiuni incalcate despre respectarea statului de drept, crearea de locuri de munca, incurajarea micului intreprinzator etc. Ideea e simpla: cei care au votat masiv USL au toate motivele sa se simta acum tradati, ba chiar prostiti la drumul mare. Mai ales atunci cand primul ministru se comporta ca si cand nici usturoi n-a mancat, nici gura nu-i miroase, vorbeste la misto despre trecutul electoral, face bascalie de manifestanti si minimalizeaza orice protest care in urma cu un an si ceva i s-ar fi parut de bun-simt. Adaugati la toate acestea lipsa totala de dialog cu strada, din partea puterii, semi-embargoul mediatic controlat de USL, trageti linie si veti descoperi inevitabil un peisaj foarte fertil pentru violente.

De cand au izbucnit protestele impotriva proiectului Rosia Montana, multimea a fost permanent ignorata, ba chiar luata peste picior. Oamenii au reusit sa-si mentina mobilizarea gratie mai mult retelelor de socializare. Au acumulat in schimb multa frustrare, care avea nevoie doar de o mica scanteie pentru a exploda. Mini-rascoala de la Vaslui, impotriva exploatarilor gazului de sist, a potentat nevoia unei exprimari explozive. Pretextul urmator era aproape. Si el s-a numit ministrul Culturii, cel care a avizat favorabil proiectul Rosia Montana.

De ce ni se pare o mare grozavie faptul ca niste oameni au blocat masina unui ministru dintr-un guvern arogant, ignorant si care le arata degetul mijlociu tuturor celor care protesteaza pasnic de-atata amar de vreme? Pe lumea asta, oamenii se mai si enerveaza atunci cand sunt umiliti, calcati in picioare si aruncati la ghena de gunoi a societatii. S-a intamplat si la case mai mari. Dintr-o data, ne-am trezit mai catolici decat Papa pe tema protestelor care ajung la violenta eliminand complet dreptul celui care arunca piatra de a-si striga disperarea. Ce sa faca oamenii? Sa iasa zilnic in strada si sa urle-n pustiu, vazand ca nici puterea, nici opozitia, nici presa si nici Romania de pe canapea nu-i baga in seama? Sa stea la infinit pana “sa fiarba in suc propriu”, asa cum le transmitea Ion Iliescu celor din Piata Universitatii, in anii ’90, doar-doar le-o face Dumnezeu dreptate? Normal ca la un moment dat nervii cedeaza. Si la mijloc poate cadea oricine, inclusiv un ministru precum cel al Culturii.

Circula o multime de scenarii despre piatra din luneta masinii domnului Barbu. Ba ca e o provocare pusa la cale de guvern, ba e mana Rusiei sau a Americii, ba ca e opozitia, Voiculescu sau Traian Basescu. Nu cred in niciuna dintre aceste variante. Cel mai plauzibil mi se pare faptul ca oamenilor le-a ajuns cutitul la os. Incep sa realizeze ca degeaba protesteaza cuminte cata vreme nu tine nimeni cont de ei, si-atunci isi pierd controlul emotional. De aici si pana la a-i face huligani pe cei cativa carora le-au cedat nervii e o enormitate cat Casa Poporului. Tot huligani ii facea si Ceausescu pe protestatarii de la Timisoara care au aprins flacara Revolutiei din decembrie ’89, chiar cu pretul vietii. Fara ei si fara sacrificiul “huliganilor” anticeausisti si anticomunisti, azi n-am mai fi vorbit de “violentele” impotriva mult prea sensibililului ministru Daniel Barbu…

Articol publicat de www.reportervirtual.ro