AcasăDezvăluiriAncheteO POVESTE HORROR DIN ROMÂNIA | Vasilica Constantin, o viață de coșmar...

O POVESTE HORROR DIN ROMÂNIA | Vasilica Constantin, o viață de coșmar în grija statului român, din pătuț până la cimitir

Vasilica Constantin s-a născut în 1989. A fost abandonată la naștere și a trăit toată viața în sistemul românesc de protecție pentru persoanele cu dizabilități. Sistemul de protecție socială în care a trăit i-a adus o infecție cu HIV, i-a pus un diagnostic de encefalopatie cronică infantilă, în sistemul de protecție a dezvoltat retard psiho-motor sever și tot prin grija sistemului de protecție a ajuns în lagărul Endemedica de la Bragadiru, denumit „Centru de protecție și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități”. După nici doi ani petrecuți aici, Vasilica a murit. De ziua copilului, în 2016, la 27 de ani.

Avea 34 de kilograme.

Vasilica-Constantin

Centrul de Investigații Media a scris, la sfârșitul anului trecut, despre afacerea Endemedica, mascată sub denumirea de centru de protecție și asistență pentru adulți cu dizabilități.

Un fost asistent de ambulanță pe nume Teodor Lazăr, patron de policlinică în Popești, lângă București, a transformat în 2014, peste noapte, un fost azil de bătrâni pe care-l deținea în Bragadiru în centru pentru persoane cu dizabilități. Tocmai ce primise în îngrijire mai multe persoane cu deficiențe mintale, printr-un contract semnat de fostul președinte al Autorității Naționale pentru Persoane cu Dizabilități Mihaela Ungureanu, în funcție cu rang de secretar de stat până de curând, inclusiv în Cabinetul Cioloș. Ungureanu era, la acel moment, șefa asistenței sociale din Sectorul 3.

Teodor Lazăr și soția lui, Nadia, medic de familie, se mai întâlniseră cu domeniul asistenței pentru persoane cu dizabilități: policlinica lor a asigurat serviciile medicale pentru cei 30 de beneficiari dintr-un astfel de centru aflat în Breaza. Centrul de Investigații Media a descoperit și reclamat penal faptul că șase dintre cei 30 de beneficiari de aici au murit în condiții suspecte și cinci din cele șase certificate de deces sunt completate în fals.

Astăzi, la centrul Endemedica din Bragadiru, aflat pe strada Speranței, trăiesc 41 de adulți, în majoritatea lor tineri. Cu toții au dizabilități mintale, majoritatea severe, iar unii dintre ei au și dizabilități fizice asociate.

 

Citiți mai mult pe: investigatiimedia.ro

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.