O revizuire inutila si ratata

Saptamani intregi de lucru  in cadrul Comisiei Parlamentare au culminat pe  17 iunie 2013 cu decizia de a se amana votul pe marginea acestui text pentru luna septembrie.  Statutul insusi al operei prezidate de Crin Antonescu si girate de actuala majoritate este pus in chestiune. Si aceasta cu atat mai mult cu cat initiativa  Presedintelui Republicii de a convoca un referendum pe tema  unicameralismului a readus in discutie tema ignorata deliberat atat de Forumul Constitutional, cat si de  parlamentari- se poate  imagina un text de revizuire cu nesocotirea vointei nationale, exprimate in cadrul referendumului din 2009? Oricat de sofisticate si de cinice, argumentele alesilor natiunii si ale avocatilor lor mediatici nu pot face sa dispara realitatea unui decizii ce condamna la irelevanta consultarea natiunii in chestiunea  propriului  ei viitor.

In acest context de impas pe termen scurt, legea de revizuirea apare ca un document inutil, lipsit de consistenta intelectuala si plasat sub semnul amatorismului juridic. Singurul merit al  procesului de modificare al  legii fundamentale este de a fi indicat erorile pe care suntem chemati sa le evitam in viitor, in  ipoteza unei revizuiri sau a  elaborarii unei noi legi fundamentale. De la  configurarea unei agende publice, prin dezbateri autentice si de lunga durata, pana la  alcatuirea cadrului ce reuneste alesii politici si expertii in materie , drumul unei constitutii moderne nu are nimic in comun cu improvizatia ai carei martori am fost. In absenta atentiei acordate transparentei deliberarilor si calitatii discutiilor insele, amendarea constitutiei aluneca in ridicol si in grotesc.

Si poate ca principala lectie oferita de aceste luni din anul 2013 este legata de necesitatea reformarii reprezentarii politice in Romania- obez si incapabil de reflectie, actualul parlament  este modelat de efectele secundare perverse ale unei legi electorale viciate si este recrutat prin intermediul unor partide politice fomdate pe clientelism si rapacitate. Invocand cuvinte nobile, alesii PP- DD migreaza catre majoritatea  din Camere, in vreme ce Opozitia descopera, din pacate prea tarziu, necesitatea opozitiei in raport de  legea de revizuire.  Monocameralismul poate fi conditia necesara, dar nu suficienta, in cadrul acestui proces de reforma a statului. Ceea ce conteaza este eliminarea acestui sentiment de impunitate si de aroganta identificabil la nivelul elitei parlamentare. Iritarea provocata de orice evocare a natiunii si a cetatenilor tradeaza aceasta vointa de a uzurpa, prin orice  mijloace, drepturile imprescriptibile ale alegatorilor. Modelul ce bantuie imaginarul parlamentar romanesc este acela al oligarhiei si subdezvoltarii- o tara de oameni  in  genunchi,peste care domneste o masa de alesi  eliberati de orice raspundere politica si juridica. Extinderea imunitatilor la nivelul ministrilor, in acord cu legea de revizuire, probeaza aceasta tendinta de omnipotenta.

In locul unei amendari haotice si aberante, este necesar, mai mult ca oricand, sa reflectam la pozitia pe care libertatea si egalitatea in fata legii le detin in cadrul unei republici. Privilegiile si discriminarea sunt valorile ce submineaza acest esafodaj la care trebuie sa aspiram. Regasirea instinctului civic  este tinta ce se cere asumata,ca parte a unui proiect de durata.