AcasăDezvăluiriExplozivO româncă a dat în judecată autorităţile, din cauza drumurilor | Acum...

O româncă a dat în judecată autorităţile, din cauza drumurilor | Acum primeşte 80 de euro, zilnic, de la primărie

noroi cuza voda (9)_resizeSimona Niculescu a locuit 30 de ani în Franţa, iar în 2007 s-a decis să se întoarcă în România. A ales satul Băiculeşti, unde a şi construit o casă, însă nu şi-a pus problema că drumul de acces va fi o problemă.

„Când am rămas sinistrată, anul trecut, în decembrie, şeful ISU Băiculeşti, în glumă, mi-a zis să dau clima în judecată, să mă mut în California sau să-mi iau un 4×4”, povesteşte Simona Niculescu, potrivit gandul.info.

Femeia a urmat sfatul şi a apelat la instanţă, unde a avut câştig de cauză. Judecătoria Curtea de Argeş a decis că Primăria trebuie să asfalteze drumul, dar şi să-i plătească femeii 80 de euro pe zi, pentru închirierea unei maşini de teren.

Vehiculul ar trebui să o ajute pe femeie să parcurgă cei doi kilometri de la şoseaua asfaltată şi până la casa ei.

„Instanţa admite în parte cererea, aşa cum a fost transformată şi precizată, formulată de reclamanta Niculescu Simona Lucia, împotriva pârâţilor Consiliul Local şi Primăria Băiculeşti, prin primar Niculae Dragnea (…) Obligă pe pârâţi să plătească reclamantei, lunar, la data de 1 a fiecărei luni, pentru luna în curs, suma de 80 euro/zi, pentru a putea închiria o maşină 4×4, până la data reabilitării drumului local din satul Valea Brazilor, obligaţie stabilită conform sentinţei civile nr. 466/19 noiembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. 2152/109/2013 (…)”, se precizează în decizia instanţei.

Sentinţa nu e definitivă, iar edilul-şef al comunei a precizat că va declara apel, întrucât decizia i se pare aberantă. „Cum să îi dau eu acelei doamne 80 de euro pe zi sau chiar un euro, când eu am familii cu grad mare de sărăcie, cu cinci sau şase copii, care nu primesc niciun leu de la stat”, spune primarul comunei Băiculeşti, Nicolae Dragnea, conform BM.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.