AcasăJustițieAnticorupțieOmul din spatele mega anchetei DNA | Ce a declanșat Microsoftgate

Omul din spatele mega anchetei DNA | Ce a declanșat Microsoftgate

Mega-ancheta lansată de DNA împotriva a nu mai puțin de 9 foști miniștri (si urmează) denumită deja în presă Microsoftgate a plecat de la mai multe autodenunțuri în fața procurorilor DNA. Cel care e însă în spatele întregului foileton despre care se va vorbi mult timp de acum încolo este Claudiu Florică (foto), fost manager în România al Fijitsu Siemens Computers, scrie stiripesurse.com

În fapt, în România, Fujitsu Siemens Computers şi apoi D-Con.Net au fost continuatorii contractelor de licenţiere Microsoft.

Dar cine este de fapt Claudiu Florică? Este cheia tuturor contractelor încheiate de Guvernele României cu intermediarii licenţelor Microsoft.

Ultimul episod al afacerilor intermediate de el cu „Statul” s-a consumat în toamna anului trecut, când a încasat ultima tranşă de la Ministerul Comunicaţiilor pentru afacerile consorţiului „evleţian” D-Con. Net.

Dosarul de acum a DNA a explodat de fapt acum aproape trei ani ani, ca o investigaţie internă la Fijitsu Siemens Computers. A fost şi momentul în care „arhitectul” Claudiu Florică s-a retras ca administrator şi director al Filas Consulting şi finanţator al unui club de fotbal care a înfiinţat la Bucureşti o academie de fotbal în parteneriar cu Atletico de Madrid. Mărturiile lui Florică au răsturnat firul întregului dosar construit pe mai multe straturi probatorii: de la hărţi relaţionale între off-shorurile alimentate din banii statului român, până la interceptări ale comunicărilor purtate de demnitari cu şefii corporaţiilor implicate în contracte, relatează sursazilei.ro

După denunţul complet al lui Claudiu Florică, mai mulţi directori succesivi ai Microsoft, Fujitsu şi Siemens au fost chemaţi pentru „completarea” declaraţiilor. Pentru o partea dintre aceştia, denunţiul activează clauza de „nepedepsire”, susține aceeași sursă.

Conform comunicatului DNA, foştii miniştrii Dan Nica (europarlamentar), Mihai Tănăsescu, Şerban Mihăilescu şi Alexandru Athanasiu ar fi împărţit primele şpăgi din contractul de intermediat de austriecii de la Fujitsu Siemens Computers pe 20 de milioane de euro.

Procurorii nu au cerut însă avize pentru urmărirea penală a demnitarilor responsabili de la vârful Ministerului de Interne.

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.