„Luăm în calcul să ascultăm ce spun partidele, ce spun specialiştii. Vrem ca UNPR să fie o punte între guvern şi celelalte formaţiuni, vizavi de noul Cod Fiscal” a anunţat generalul Gabriel Oprea, lăsat, din nou, de Victor Ponta, interimar la conducerea guvernului, pe sistem „in ginocchio (ritorno) da te”. Atât le-a trebuit comunicatorilor de serviciu ai PSD şi ALDE, care au şi muşcat din ficatul şi beregata generalului, mai iute şi mai nervos decât bunicuţa antropofagă din Sankt Petersburg. „Nu ne priveşte părerea generalului. El nu poate juca rol de moderator câtă vreme este membru al alianţei. Acest act normativ nu mai are nevoie de consultări!”, au spus ei.
La scurt timp după anunţul generalului şi mârâitul aliaţilor, s-a abătut ca un tsunami, peste capetele celor din urmă, al patrulea avertisment al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu: „Dacă vom aplica, în acelaşi timp, reduceri de taxe (de 17,1 miliarde lei – n.n.) şi creşteri salariale în sectorul bugetar (de 10 miliarde lei – n.n.), chiar de la începutul anului viitor, data de 1 ianuarie 2016 poate deveni o dată fatidică, letală, pentru economia românească”, a previzionat guvernatorul.
Dar ce să priceapă „plebea” politică, vorbitoare de serviciu? Ce să înţeleagă degrabă vorbitorii politici din ecuaţia – pomană politic-electorală la pătrat înmuţit cu PIB supra x egal destructurarea echilibrului macroeconomic şi creşterea cu 300 la sută a deficitului bugetar? .
Ca să nu mai vorbim despre totala zvârcolire a liderilor PSD, în interes naţional, pe plajele şi pământurile încinse ale Americilor: Victor Ponta la Miami, Liviu Dragnea în Fortaleza, Brazilia.
„Binomul” a plecat la ţanc, astfel încât să ne trezim, din nou, cu fronda proverbială a generalului-interfaţă, care se află la al patrulea pumn în gură aplicat aliaţilor la guvernare: nealinierea pe modificarea Codului Penal, acceptul propunerii preşedintelui în privinţa noului director al SIE, aprobarea creşterii salariilor demnitarilor, invitaţia partidelor la consultări pe Codul Fiscal.
Încă nu înţelegem exact dacă cei doi lideri pesedişti pleacă în lume pentru a-l lăsa pe Oprea să vorbească şi în numele lor, acolo unde nu le convine să se exprime ei înşişi, sau generalul vorbeşte, pur şi simplu, în numele său, personal, şi al partidului pe care îl conduce, făcând abstracţie de poziţia „consolidată” a coaliţiei.
Dacă este valabilă cea de-a doua variantă, atunci trebuie să luăm serios în calcul predicţiile pe temă ale „noului analist politic”, Traian Băsescu: „Toamna ne va prinde cu UNPR-ul în alianţă cu PNL-ul şi PSD-ul în opoziţie”, a prezis fostul preşedinte.
Şi, de ce n-am lua serios în calcul o astfel de ipoteză, câtă vreme generalul este tot mai critic la adresa lui Victor Ponta, susţine băţos că UNPR trebuie să rămână la guvernare şi îi cheamă în partid pe” toţi cei ce doresc stabilitate, securitate şi seriozitate”, astfel încât “progresiştii să strângă un milion de membri”?!
Ei bine, asta chiar ar putea face din Oprea, pentru opoziţie, un general cu patru stele pe Walk of Fame-ul politic dâmboviţean.
sursa: gandul.info
Liderii PSD-ului isi pot dori sa intre in opozitie dupa „marea pomana electorala” pe care au propus-o si au sustinut-o, cu atat mai mult cu cat stiu ca nu au de unde lua banii necesari.
Asa ca, daca intra in opozitie [chiar impotriva baronilor locali] se spala pe maini de toate promisiunile si propunerile populiste si …. asteapta linistiti ca cei care vor prelua guvernarea sa se decredibilizeze si sa esueze politic, pt ca nu vor putea acoperii „marea pomana electorala” promisa de PSD.
PSD-ul ar trebuie sa-i „multumeasca” lui Ponta pt situatia in care a ajuns, iar populatia ar putea trage niste concluzii pertinente legate de acest partid si de clasa politica care se joaca cu munca si vietile noastre, precum si cu siguranta acestei tari.