AcasăHomepageOrdinul Arhitectilor: Pasajul rutier de la Piata Presei este inutil

Ordinul Arhitectilor: Pasajul rutier de la Piata Presei este inutil

pasaj piata preseiPasajul rutier de la Piata Presei – pentru care Primaria Capitalei vrea sa plateasca 18 milioane de euro – este inutil, sustin reprezentantii Filialei Bucuresti a Ordinului Arhitectilor Romania intr-o scrisoare trimisa primarului Capitalei, Sorin Oprescu.

Arhitectii spun ca Primaria Capitalei nu a tinut cont de Autostrada Bucuresti – Ploiesti, urmand ca atunci cand aceasta va intra in Bucuresti in zona Petricani (acum merge doar pana la Soseaua de Centura) traficul pe DN1 sa scada cu 30%, facand inutil pasajul pentru ca intersectia de la Piata Presei se va decongestiona.

Reprezentantii Primariei Capitalei sustin ca au tinut cont de autostrada A3, iar acest pasaj va fi folositor pe termen lung, cand autostrada va ajunge in Moldova si se va aglomera, iar o parte dintre soferi vor alege din nou DN1.

 
Cum ar trebui să arate pasajul de la Piața Presei

Primăria Municipiului Bucureşti a pus în dezbatere publică Planul Urbanistic Zonal prin care se stabileşte cum va arăta pasajul rutier subteran de la Piaţa Presei Libere. În document se arată că pasajul va fi realizat pe un singur sens, dinspre DN1 spre şoseaua Kiseleff.

Pasajul va intra în subteran de pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti, va trece pe sub Piaţa Presei Libere, acolo unde se va bifurca, şi va ieşi pe şoseaua Kiseleff, în zona ştrandului Tineretului, şi pe bulevardul Mărăşti, imediat după cele două turnuri gemene de la Piaţa Presei.

pasaj piata presei 2

„Zona Pieţei Presei Libere, datorită convergenţei unor fluxuri importante de vehicule şi pietoni şi a unor linii de transport public se numără printre zonele unde se manifestă disfuncţii majore. Având in vedere concluziile studiului de circulaţie se propune realizarea unui complex subteran compus din pasaj rutier pe relaţia Şoseaua Bucureşti-Ploieşti-Bd. Kiseleff cu ramificaţie pe Bd. Mărăşti(Piaţa Montreal) şi pasaj pietonal cu rol de nod intermodal de transport public. Pasajul pietonal va realiza subtraversarea pieţei pe orice direcţie si va asigura legătura dintre staţiile de transport public de suprafaţă cu staţia magistralei 6 de metrou“, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Reprezentanţii municipalităţii au spus că prin realizarea acestui proiect se asigură îmbunătăţirea infrastructurii, reabilitarea şi mărirea capacităţilor reţelelor publice edilitare, dar şi creşterea performanţei transportului public. „Se urmăreşte totodată realizarea unor spaţii publice de calitate corespunzător dimensionate pentru deservirea fluxurilor pietonale“, se precizează în expunerea de motive a proiectului.

oprescuSorin Oprescu a declarat că lucrările de la Pasajul de la Piaţa Presei vor începe în decursul acestui an, iar în buget ar fi prevăzuţi 15 milioane de lei din cei 18 milioane de euro, atât cât costă lucrarea.

Primăria Capitalei a făcut deja licitaţie pentru construirea pasajului rutier, contractul în valoare de aproximativ 18 milioane de euro fiind atribuit SC Apolodor Demolări, Eurovia Construct International, TEHCON & Edilitare şi Infrastructură şi SC Consitrans SRL, pe 8 mai 2011.

Filiala Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor a cerut Ministerului Culturii, în anul 2011, clasarea bulevardelor Kiseleff şi Aviatorilor ca monumente istorice. Cererea a fost respinsă, iar ministerul a aprobat doar construirea a două pasaje subterane de la Piaţa Charles de Gaulle şi Piaţa Presei Libere. Dacă Ministerul Culturii ar fi aprobat clasarea celor două bulevarde, construirea pasajelor nu ar mai fi fost posibilă.

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.