AcasăHomepageOri arestați, ori liberi să-și facă de cap | CCR nu mai...

Ori arestați, ori liberi să-și facă de cap | CCR nu mai vrea control judiciar pentru suspecții din dosare

Curtea Constituţională a decis că măsura cercetării sub control judiciar este neconstituţională.

Joi, 4 decembrie 2014, CCR a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 211-217 din Codul de procedură penală, care reglementează măsurile preventive ale controlului judiciar şi ale controlului judiciar pe cauţiune.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.211-217 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, întrucât încalcă art. 53 din Constituţie referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale cu raportare la libertatea individuală (art.23), la libera circulaţie (art.25) şi la viaţa intimă, familială şi privată (art.26).

În pronunţarea acestei soluţii, Curtea a constatat că, deşi noul Cod de procedură penală include printre măsurile preventive controlul judiciar şi controlul judiciar pe cauţiune, nu prevede durata pentru care pot fi dispuse aceste măsuri. Or, caracterul excepţional al măsurilor preventive, care implică restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale, impune caracterul temporar, limitat în timp, al acestora. Prin urmare, Curtea a reţinut că normele de procedură penală care dau posibilitatea organelor judiciare de a dispune măsurile preventive ale controlului judiciar şi ale controlului judiciar pe cauţiune pentru perioade nelimitate contravin exigenţelor art.53 din Constituţie.

Decizia este definitivă şi general obligatorie.

Parlamentul trebuie să introducă în lege, în termen de 45 de zile, un paragraf în care să se specifice o perioadă de aplicare controlului judiciar, pentru a sincroniza Codul de procedură penală cu Constituţia.

Între timp, persoanele aflate deja sub control judiciar ar putea să apară din nou în faţa instanţelor, pentru a se dispune alte măsuri.

sursa stiripesurse.ro

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.