Acasă Blog Pagina 109

Cătălin Prisăcariu, noi dezvăluiri: Cum se sifonează banii publici | Comuna lui Liviu Dragnea a primit peste trei milioane de euro, care au ajuns în conturile firmei TelDrum

Liviu Dragnea, ca ministru al Dezvoltării, a crescut de cinci ori bugetul comunei natale Gratia din Teleorman. Astfel, peste trei milioane de euro au plecat din bugetul Guvernului spre comuna teleormăneană. Banii, însă, nu au rămas în Gratia, ci au fost virați în conturile TelDrum SA.

De când se știe, administrația locală din Gratia mizează pe un buget anual de cam jumătate de milion de euro. În 2015, însă, acest buget de comună mică din Teleorman a sărit în aer: s-a mărit de cinci ori.

Evenimentul epocal care a dus la această creștere uriașă a fost acodarea unui contract de lucrări de către Consiliul Local Gratia companiei controlate informal de către Liviu Dragnea, TelDrum SA.

Buget anual al Gratiei: 500.000 de euro

Din date publice, bugetul comunei Gratia poate fi urmărit înapoi în timp până în 2011, inclusiv. În acel an, veniturile totale ale comunei natale a lui Liviu Dragnea erau de 2.674.000 de lei (facsimil 1). Nu era o întâmplare, cam acesta era nivelul mediu anual al bugetului acestei comunități. În 2012, de alt-fel, suma a fost similară: 2.357.000 de lei (facsimil 2). De fapt, chiar mai mică cu peste 300.000 de lei.

Explicabil, de altfel: PSD, partidul lui Liviu Dragnea, fusese în opoziție până în mai 2012, deci bugetul țării fusese aranjat de către “ceilalți” (în cazul de față, guvernul Emil Boc, susținut de alianța politică PD-L – UNPR). În 2013, primul an în care PSD (prin alianța USL) a fost responsabil de bugetul țării după venirea la guvernare, Gratiei i-au crescut veniturile totale la 3.108.880 de lei (facsimil 3). Surprinzător, însă, în 2014, cu PSD la guvernare, bugetul comunei teleormănene a scăzut până la 2.428.000 de lei (facsimil 4). Era, însă, doar scăderea bugetară dinaintea creșterii.

Creștere de cinci ori a bugetului în 2015

În anul imediat următor, însă, în 2015, bugetul comunei Gratia a explodat: de la 2.428.000 de lei a crescut la 11.626.500 de lei (facsimil 5). Practic, o cvintuplare a bugetului. În același document care arată creșterea bugetară se găsește, pe de o parte, explicația veniturilor, dar, pe de altă parte, și cheltuiala aferentă. Ast-fel, 8.026.550 de lei s-au dus pe cheltuieli la subcapitolul “Străzi” al capitolului “Transporturi rutiere”. Așadar, din tot bugetul comunei Gratia pe 2015, aproape 70% s-a dus pe lucrări la străzi. Banii, însă, au venit aproape integral (8.018.550 de lei) din fonduri guvernamentale prin “Finanțarea Programului Național de Dezvoltare Locală” (PNDL). PNDL este finanțat de către Ministerul Dezvoltării Regionale. Iar la șefia acestui minister în 2014, când a fost aprobată suma de  8.018.550 de lei pentru bugetul pe 2015 al comunei Gratia, se afla Liviu Dragnea. După 17 decembrie 2014, în funcție i-a urmat Sevil Shhaideh, nimeni alta decât fina lui Dragnea.

„Doar“ două milioane de euro în 2016

Anul trecut, în 2016, veniturile totale ale comunei teleormănene au scăzut, dar tot au rămas de aproape patru ori mai mari decât bugetul mediu multianual al comunității. Astfel, bugetul Gratiei a fost de 9.403.240 de lei (facsimil 6). Nesurprinzător, aproape două treimi din acest buget a venit iar de la bugetul central. Este vorba despre 5.900.000 de lei, sumă ajunsă în bugetul comunei tot prin “Finanțarea Programului Național de Dezvoltare Locală”, ca în 2015. De data aceasta, responsabilă de infuzarea cu capital bugetar guvernamental a Gratiei a fost Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale până în 2015.

14.000.000 de lei pentru 15,57 km de drumuri

În total, deci, în 2015 și 2016, Gratia a primit prin PNDL 13.918.550 de lei, adică peste trei milioane de euro pentru lucrări de infrastructură rutieră. Cel puțin conform datelor făcute publice de către auoritățile locale gratiene. Conform documentelor făcute publice de către Ministerul Dezvoltării Regionale, însă, suma este ceva mai mică: numai 11.324.970 de lei (facsimil 7). Mai mică cu aproape 2,7 milioane de lei, peste jumătate de milion de euro. Ne-a fost imposibil să aflăm de la funcționarii -primăriei din Gratia și de la cei ai -Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) unde e eroarea: pe site-ul ministerului sau pe cel al comunei?

Ce am aflat, însă, din documentele MDRAP este ce s-a finanțat cu acea sumă (fie că vorbim de aproape 14 milioane de lei sau de ceva mai mult decât 11 milioane de lei): “Modernizare drumuri locale în Comuna Gratia (15,57 km), județul Teleorman”.

 

Citiți mai mult pe romanialibera.ro

Dodon declară război României | „Unirea NU va fi atât timp cât noi suntem în viaţă. Nu vă amestecaţi aici, nu daţi lecţii preşedinţiei!”

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a cerut din nou, marţi, Bucureştiului să nu se amestece în treburile interne ale republicii şi să recunoască tratatul de frontieră, aşa cum a recunoscut independenţa Republicii Moldova, avertizând că „atât timp cât este în viaţă” va combate unionismul, relatează Deschide.md, conform stiripesurse.ro

Într-o conferinţă de presă în care a făcut bilanţul primelor 100 de zile de activitate de la învestirea sa în funcţie, Igor Dodon a declarat că „nu insistă şi nici nu se grăbeşte” să meargă la Bucureşti pentru a se întâlni cu omologul său român, Klaus Iohannis.

„Cineva a zis că nimeni nu mă primeşte la Bucureşti, dar eu nici nu am cerut vreo întrevedere. Da, ar fi bine să ne întâlnim ca să vorbim. Eu nu voi permite niciodată ca Bucureştiul să se amestece în treburile interne ale Republicii Moldova. Eu i-am spus şi ambasadorului României la o întrevedere atunci când el mi-a transmis un mesaj de la Bucureşti precum că eu ar trebui să respect Constituţia Republicii Moldova. Dacă anterior, lui (Nicolae) Timofti vă permiteaţi să-i spuneţi asemenea lucruri, cu mine nu va merge această variantă. Eu nu-mi voi permite niciodată să dau indicaţii domnului Iohannis pe cine să numească sau cum să numească, aşa că nu va amestecaţi nici voi aici şi nu daţi lecţii preşedinţiei”, a declarat Igor Dodon.

„Da, aţi recunoscut primii independenţa Republicii Moldova, dar de ce nu aţi recunoscut tratatul de frontieră? Eu nu voi face greşelile pe care le-a facut (Vladimir) Voronin, regim de vize şi nu ştiu ce. Eu văd relaţia cu România bazată pe pragmatism, interes naţional, patriotism şi, frate, frate, dar fiecare la el acasă”, a spus Dodon în continuare, potrivit Agerpres.

De asemenea, preşedintele prorus de la Chişinău a anunţat că principalul său obiectiv este lupta cu unionismul, conform portalului media citat.

„Unirea nu va fi atât timp cât noi suntem în viaţă, acest lucru nu va fi. Eu îi stimez pe vecinii noştri, pe prietenii noştri români, dar noi avem statul nostru, pământul nostru. După ce vom avea majoritate parlamentară, vom adopta aceeaşi legislaţie ca şi în România. Nu se poate la voi, nu se poate nici la noi. Dacă la voi se poate, atunci spuneţi-le celor ce spun că pământurile ce aparţin Moldovei să fie returnate. Niciun fel de fraţi mai mari sau mai mici!’, a conchis Dodon.

În aceeaşi conferinţă de presă, Dodon a anunţat că a semnat un decret privind organizarea unui referendum consultativ pe patru subiecte, între care sporirea prerogativelor prezidenţiale privind dizolvarea parlamentului şi convocarea de alegeri anticipate, precum şi înlocuirea „Istoriei românilor” cu „Istoria Moldovei”. Potrivit documentului semnat de Dodon, referendumul ar urma să aibă loc la 24 septembrie.

O altă temă ce va fi abordată în cadrul referendumului va fi reducerea numărului de deputaţi de la 101 la 71.

Conform Constituţiei, decretul nu poate fi anulat nici de parlament, nici de guvern, notează Jurnal.md.

Dodon a mai anunţat că ar putea efectua încă o vizită la Moscova, unde a fost invitat de preşedintele Vladimir Putin la parada din Piaţa Roşie de 9 mai, când Rusia sărbătoreşte Ziua Victoriei în al Doilea Război Mondial.

Adriana Săftoiu, comentariu dur după raportul ministrului Justiţiei | „Cineva ar trebui să se şteargă cu multă hârtie pentru aşa maimuţăreală!”

Deputatul PNL Adriana Săftoiu îl critică pe ministrul Justiţiei pentru discrepanţa dintre conţinutul raportului de evaluare a şefilor de parchete şi concluzia exprimată, scrie mediafax.ro

„E penibil tot raportul si toata concluzia ministrului justitiei. El, in calitate de ministru, spune ca nu e bine ce s-a intamplat, ca sunt abateri grave, ca, intr-un limbaj cotidian, unii isi arata muschii neconstitutional. Si, la final, aflam ca mergem inainte si nu e nimic de schimbat. Indiferent cu cine simpatizam, sa vina seful sa recunoasca niscai probleme, dar sa nu se ia nici o masură, e tabloul complet cum functioneaza statul. Ori raportul e gresit si concluzia corecta, ori raportul e corect si concluzia gresita! Cineva ar trebui sa se stearga cu multa hartie pentru asa maimutareala!”, a scris Adriana Săftoiu pe Facebook.

Udrea rupe TĂCEREA | Dragnea încearcă o înțelegere cu sistemul. I s-a promis iar că va fi scăpat. Se păcălește pe sine și nu e prima oară

Liviu Dragnea încearcă o înțelegere cu sistemul, dar va fi păcălit așa cum a mai fost, a declarat Elena Udrea, pe B1 TV. Udrea a mai susținut că Tudorel Toader nu a cerut revocarea lui Lazăr și Kovesi, pentru că nu a avut susținerea politică nici măcar a lui Liviu Dragnea.

Dragnea s-a mai păcălit și altă dată. A mai avut un moment în care a trecut de partea sistemului și spunea ce bine e cu SRI și cu instituțiile de forță și a a luat un an, ce-i drept cu suspendare, deși i s-a promis că nu ia nimic. A câștigat apoi alegerile într-o campanie în care nu s-a văzut deloc. Am fost eu mai activă, deși eram doar un candidat independent.

Ce i s-a întâmplat lui Dragnea ieri e semnalul că i s-a promis iar că va fi scăpat. Dosarul a plecat la CCR, deși juriști remarcabili spun că procedura nu mai e legală. E o tergiversare, o promisiune că dacă susține statul de drept și stă în banca lui, se prelungeste dosarul până la calendele grecești. 

Se păcălește pe sine, încearcă o înțelegere cu sistemul”, a declarat Udrea, pentru B1 TV.

Dezvăluiri INCENDIARE! SECRETUL ŞEFULUI PSD | Dragnea, 50 de miliarde şi acţiunile la purtător de la TEL DRUM

Jurnalista Carmen Dumitrescu de la Liber în Teleorman face dezvăluiri despre afacerea Liviu Dragnea-TEL DRUM. Detalii interesante ies la iveală!

REPRODUCEM DEZVĂLUIRILE:

A existat și există un interes al sistemului pentru ca Dragnea să crească, el fiind o unealtă excelentă pentru jocurile murdare ale serviciilor și ale politicienilor cu adevărat abili. La fel s-a întâmplat și cu privatizarea TelDrum, care nu este opera „geniului” Dragnea, ci rezultatul expertizei oferite de Mitrea și Cozmâncă. Teldrum s-a născut pe data de 1 decembrie 1969, o dată cu înființarea Direcției Județene de Drumuri și Poduri Teleorman. Mai târziu, s-a transformat în Regia Autonomă TelDrum, până în anul 2002, când a devenit societate comercială pe acțiuni. Din motive de siguranță, ne vom păstra sursele anonime și vă vom spune povestea privatizării TelDrum, așa cum reiese ea din mărturiile unor oameni care au semnat hârtiile la momentul acela: “Metoda de privatizare a fost stabilită de Consiliul Județean Teleorman. În procesul de vânzare s-a pornit de la o evaluare făcută de un evaluator autorizat și a fost constituită o comisie de privatizare, din care făceau parte Victor Piperea, Mugur Bățăuș, Florina Popescu și Elena Stoian. În privința modului în care s-a făcut privatizarea TelDrum, nu au existat probleme. Problema a fost la evaluator, iar caietul de sarcini a fost luat de Marian Fișcuci. Acțiunile la purtător au fost făcute mai târziu. În aceeași perioadă s-au mai privatizat și alte societăți din țară, iar Mitrea și Cozmâncă l-au consiliat. Vulnerabilitatea procesului poate fi identificată doar în modul de transformare și transmitere a acțiunilor. Dar, cel mai probabil, acțiunile nu se află acum la Dragnea.”

O altă persoană, care a fost prezentă la privatizarea TelDrum ne mărturisește un fapt și mai interesant, căci problema privatizării TelDrum a fost și una a evaluării: “Deși valoarea reală a TelDrum se ridica la momentul acela pe la vreo 50 de miliarde de lei, ei au făcut bilanțul la 11 luni, astfel că banii care ar fi trebuit să fie încasați de TelDrum n-au apărut în niciun document. Și evaluatorul a stabilit valoarea de piață a firmei la 9 miliarde. Asta afacere!” Adversarul cel mai înverșunat al lui Dragnea, Teodor Nițulescu crede că povestea privatizării TelDrum a fost premeditată vreme de ani buni și că legătura lui Dragnea cu TelDrum e Hotelul Turris: “Privatizarea Teldrum a fost pregătită minuțios încă de pe vremea când Dragnea era prefect. Am remarcat că el a venit în PSD pentru că nu putea să facă această privatizare, dacă nu era în PSD. În 2002, după privatizare, hotelul familiei Dragnea a fost luat în locație de gestiune de firma TelDrum, care primea contracte de la Consiliul Județean. La momentul acela, hotelul avea o cifră de afaceri execrabilă, și în 2003, hotelul a suferit o reparație capitală, suportată de firma TelDrum. Mai grav e că toată această  investiție nu s-a regasit niciodată în societatea care administra hotelul. Ea a fost înregistrată în firma TelDrum. Și asta presupunea că valoarea hotelului a rămas aceeași, fără a fi actualizată cu valoarea investiției făcute. Astfel că hotelul vândut către doamna Dragnea a fost vândut la valoarea unui apartament din Turnu Măgurele. Deci asta e o gravă infracțiune de evaziune fiscală, pentru că numai reabilitarea liftului hotelului făcea vreo trei miliarde de lei. Asta demonstrează investiția în familie. Legătură mai mare decât asta? Cât despre acțiunile la purtător, ideea i-a venit de la Videanu, care se afla în aceeași situație cu Titan Mar. Mie în 2003 mi-a zis că face acțiunile la purtător. De ce? S-a temut că în 2004, acțiunile fiind pe numele lui Fișcuci, dacă el pierdea alegerile, Fișcuci putea să nu-i mai dea acțiunile și atunci el a făcut acțiunile la purtător, dar a rămas Fișcuci în acte. Vânzarea acțiunilor de către Fișcuci către cei doi colegi ai lui Dragnea s-a făcut pe o sumă derizorie. Ce alte dovezi mai trebuie?”

Șmecheria acțiunilor la purtător

Pentru a înțelege cu adevărat povestea succesului TelDrum, trebuie să înțelegem ce înseamnă acțiunile la purtător. Ei bine, potrivit juriștilor, acțiunea la purtător este o acțiune în care elementele de identificare ale titularului nu sunt menționate în titlu, titularul acțiunii fiind posesorul acesteia. Dreptul de proprietate se transmite prin simpla tradițiune a acestora, iar transferul acțiunilor de acest tip se face ușor, pentru că înstrăinarea lor nu presupune acte. Cu alte cuvinte, dacă oricare dintre dumneavoastră ați avea astfel de acțiuni, ați putea face oricui cadou, de pe azi pe mâine, o afacere. Astăzi ea e a dumneavoastră, mâine e a unui prieten. Fără acte, fără birocrație, fără bătaie de cap. Ei bine, potrivit actului constitutiv al TelDrum, actualizat în 2009, capitalul social subscris și vărsat era de 2.388.687,50 lei, din care 121.930 lei erau integral vărsat în numerar și 2.266.697,50 lei era vărsat în natură, divizat în 955,475 acțiuni la purtător, cu valoare nominală de 2,5 lei fiecare. Atunci, societatea a emis în formă materială 62 de titluri cumulative pentru un număr de 955.459 acțiuni la purtător și 25 de acțiuni la purtător, seria JJ, numerotate de la 0000001 la 0000025. Pentru a ști la cine se aflau aceste acțiuni, teoretic ar trebui să arunci o privire asupra acționarilor care s-au perindat de-a lungul vremii prin board-ul TelDrum. Și găsim acolo foști colegi de trupă ai lui Dragnea, foști colegi de școală sau oameni de încredere, precum Petre Pitiș (Maramureș), Mugurel Sorin Gheorghiaș (Buzău), Dobrescu Liviu Lucian (Brăila), Marian Fișcuci, Mirela Costache, Marilena Panaitov sau Florea Neda. Intervievat la un moment dat de Forbes, Dobrescu a precizat că are acțiuni la purtător de la TelDrum, dar nu e obligat nici să declare câte, nici să declare cum le-a obținut. Probabil că și ceilalți din board-ul societății au acțiuni la purtător, pentru că altfel n-ar fi avut motive să participe la ședințele ordinare ale acționarilor societății. Și asta nu le asigura numai bucuria de a se ști șefi în una dintre cele mai prospere societăți comerciale din Teleorman, ci și bani frumoși. Căci, dacă luăm în calcul faptul că în 2008, profitul brut al TelDrum se ridica la 7 milioane de euro și dacă luăm în calcul faptul că profitul se împărțea sub formă de dividende tuturor acționarilor, atunci nu putem decât bănui că posesorii de acțiuni la purtător au dus-o tare bine în anii aceștia. Căci într-o adunare generală a acționarilor din 2008, se constata profitul societății și se stabilise ca suma de 10.000.000 de lei să se repartizeze acționarilor, iar suma de 4.410.187 lei urma să se repartizeze tot sub formă de dividende în cursul aceluiași an, în cadrul unei nou adunări generale. Cu alte cuvinte, să fii acționar la TelDrum înseamnă, din start, să învârți banii cu lopata… din pix.

Pe drumul acțiunilor la purtător


Toți cei pe care i-am intervievat cu privire la subiectul TelDrum erau speriați. Căci, deși sunt oameni cu un statut social și cu destule atu-uri în mânecă, ei încă se tem de Dragnea. Toți spun că, de fapt, TelDrumul a fost încă de la început afacerea lui Dragnea, însă ei susțin că acum, în acest moment, acțiunile la purtător nu se mai află la el, ci la o persoană de mare încredere. Unii insinuează că ar putea vorba la mijloc de o persoană cumpărată, printr-un contract de împrumut, care ar ieși la suprafață în ziua în care purtătorul acțiunilor lui Dragnea ar decide să facă public tot ce știe, fie că este vorba despre cineva din familia lui, care nu l-ar trăda niciodată. Desigur, noi nu avem la dispoziție instrumentele care să ne sprijine în descoperirea drumului acțiunilor la purtător. Dar există organe de anchetă care au și posibilitatea, și interesul (sperăm!) de a face lumină în cazul TelDrum. Nu de alta, dar numai declarațiile  martorilor la privatizare și a documentele care demonstrează cantitatea de bănet intrată și ieșită din TelDrum sunt probe suficiente pentru a scoate la lumină adevăratele infracțiuni ale lui Dragnea. Nu angajări fictive, nu voturi furate, ci ani întregi de jaf al banului public, sub privirile îngăduitoare ale unui sistem, la fel de vinovat pentru tot ce ni se întâmplă ca și Dragnea însuși.

 

Sursa: flux24.ro

Mircea Badea recidivează | „A zis că e curvă, proastă și nespălată, după care a cerut-o de nevastă! Genial!”

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, miercuri, că nu este oportună, în acest moment, declanşarea procedurii de revocare a procurorului general şi a procurorului şef al DNA. Asta, după ce a spus că ceea ce a făcut DNA prin anchetarea membrilor guvernului reprezintă un fapt grav, scrie stiripesurse.ro

După anunțul lui Tudorel Toader, Mircea Badea a reacționat pe pagina sa de Facebook, fără a preciza subiectul la care se referă.

”Asadar, a venit unu care ne-a zis in detaliu despre una ca e curva, proasta si nespalata, dupa care a cerut-o de nevasta! Genial!”, e mesajul lui Mircea Badea.

„Sistemul” i-a dat stingerea lui Băsescu | Magistraţii îi dau cu flit fostului preşedinte

Fostul presedinte a aflat pe pielea lui ca recunostinta este floare rara dupa ce ”sistemul” intarit si protejat de el dincolo de limita de siguranta a unui stat de drept i-a dat lovitura de gratie: a condamnat-o la inchisoare pe Elena Udrea si ii tine fratele dupa gratii ca asa vrea muschiul lui de sistem.

Indiferent ce a crezut pana acum, Basescu a aflat ieri ca povestea cu PMP-ul si intrarea in Parlament este apa de ploaie si ca de fapt el nu mai reprezinta nimic.”Stingerea” i-au dat-o exact oamenii in care si-a pus cea mai mare baza pe vremea cand era presedinte si pe care i-a cocolosit cel mai tare: procurorii si magistratii. Altfel spus, justitie a vrut si justitie a primit: cel mai apropiat si mai drag colaborator a fost condamnat la sase ani de inchisoare cu executare iar singurul sau frate este evaluat la misto o data la cateva luni dar nu este eliberat conditionat, desi legal se poate. Si asta pe motiv ca ”nu s-a reeducat suficient”, ceea ce nu este decat o insulta in plus la adresa fostului presedinte. Neputincios, lui Traian Basescu i-a ramas doar posibilitatea de a acuza ”abuzurile” comise de sistemul mosit si ”alaptat” de el pana s-a facut (prea) mare.

Elena Udrea, pe cont propriu

Sentinta primita in dosarul Gala Bute a convins-o pe Elena Udrea ca este de acum pe cont propriu. Barbata din fire, Udrea a anuntat ca se ia la tranta cu un ”sistem” despre care stie multe. Iar ca dovada ca nu ameninta in van, a anuntat ca va arata ea cine sunt judecatoarele care au condamnat-o si a dat cateva detalii din culisele condamnarii lui Dan Voiculescu. Caz considerat a fi una dintre victoriile de top ale Justitiei mioritice dar despre care Udrea spune acum ca a fost condamnat si orchestrat de fostul number one din SRI, Florian Coldea. Cat s-a racorit Udrea bagandu-l din nou la apa pe Coldea nu se stie, dar se poate banui ca pretul ”dusului” ar putea sa cada in contul lui Traian Basescu (si el se lauda ca stie multe. Multe manevre pe care chiar el le-a pastorit). Si asta pentru ca nimeni in afara Elenei Udrea nu stia de existenta vreunui conflict major intre Coldea si Voiculescu, in schimb toata lumea era la curent cu faptul ca patronul Antenelor era dusmanul neimpacat si declarat al fostului presedinte. De aceea, orice curiozitate referitoare la ce sau cine l-a manat pe Coldea in lupta contra lui Voiculescu si cine raspunde pentru condamnarea la comanda a unui om la 10 ani de inchisoare vor duce inevitabil si la Traian Basescu. Asta desi Elena Udrea a refuzat cu obstinatie pana acum sa il dea in gat pe fostul presedinte, dar la fel de adevarat este si ca nici nu a mai fost condamnata vreodata.

Magistratii ii dau cu flit fostului presedinte

Condamnat la patru ani de inchisoare, Mircea Basescu putea fi eliberat conditionat inca de toamna trecuta. Are peste 60 de ani si a efectuat si arest preventiv. Procurorii DNA se opun insa de fiecare data invocand acelasi motiv: fratele fostului presedinte nu a realizat gravitatea faptelor sale si nu s-a reeducat suficient. Argumentul este suficient pentru magistratii constanteni, care de fiecare data contrazic instanta din Medgidia – care este de acord cu eliberarea conditionata – si il trimit pe Mircea Basescu sa mai reflecteze cateva luni dupa gratii. Asa s-a intamplat si ieri, cand judecatorii Tribunalului Constanta au respins eliberarea si au stabilit ca Mircea Basescu poate sa revina cu o noua cerere de abia in iulie.

 

Sursa: national.ro

Adrian Papahagi | Mafia lui Dragnea-Fenechiu-Moliceanu, adică falanga lui Putin în România, adică viitorii colegi de celulă ai lui Udrea și Voiculescu, nu au a se pronunța asupra justiției

„Mafia lui Dragnea-Fenechiu-Moliceanu, adică falanga lui Putin în România, adică viitorii colegi de celulă ai lui Udrea și Voiculescu, nu au a se pronunța asupra justiției. Justiția are a se pronunța asupra lor în tribunal, și poporul în stradă și la urne.

România și-a creat anticorpii, iar când e copleșită mai ia și un antibiotic bun, de import.

Nu vă temeți: sunt slăbiți, se agită bezmetic, dar sunt pe ducă. Ne mai dau o vreme febră și frisoane, apoi am scăpat. Viitorul e al politicienilor onești”, a scris profesorul Adrian Papahagi, pe Facebook, comentând recentele derapaje din justiţie şi din politică.

Mesaj către Mircea Badea: Ești un MILOG! | Ai curaj să citeşti mesajul acum? Ai curaj (gazetăreşte vorbind) să faci o emisiune legată de subiectul Gala BUTE, faţă în faţă?

O sa va fac o confidentã : aseara, Mircea Badea a rememorat un episod petrecut la Gala Bute, spunând ca l-am intrebat cu voce tare, cu multa lume de fata : „Te-a lãsat Voiculescu sa vii la Galã ?!” Si a afirmat ca, sentimental, nu poate uita asta !!! ???????? Aseara i-am trimis sms :”Te privesc. Si ma umfla rasul din cauza frustrarilor tale ! ???? Pentru mine esti un milog, cum te-am cunoscut acum vreo 20 de ani. Ai curaj sa citesti mesajul acum ? Ai curaj (gazetareste vorbind) sa faci o emisiune legata de subiectul Gala, fata in fata ? Ca sa ma balacariti in lipsa am vazut ca sunteti puternici… ????????????????Rudel Obreja. Scuze, uitasem sa semnez.”Da, a ramas MILOG, exact asa mi se cum se plangea prin 2008 ca il haituiesc papparazzi… Si ma ruga sa-l scap de ei…Milogu’…, a scris Rudel Obreja pe facebook, citat de flux24.ro

Obreja a fost condamnat marți la 5 ani de închisoare în primă instanță în dosarul Gala Bute.

DESCOPERIRE URIAŞĂ: Cel mai puternic mit al vieţii pe pământ, spulberat de cercetători | Ce se întâmplă CU ADEVĂRAT după moarte

Creierul uman are capacitatea de rămâne activ şi după 10 minute după decesul clinic, activitatea cerebrală fiind similară somnului profund, au descoperit cercetătorii canadieni care au studiat activitatea cerebrală la mai mulţi pacienţii decedaţi, potrivit rezultatelor unui studiu recent, citate de gandul.info

Descoperirea aduce o mare schimbare faţă de perspectiva anterioară a cercetătorilor, bazată pe un studiu cu şoareci decapitaţi, care au observat un val intens de activitate după ce au murit. Noile descoperiri, relatate într-un studiu publicat de cercetătorii Universităţii de Vest din Ontario, indică că pentru oameni, activitatea cerebrală este mult mai complicată.

Studiul s-a bazat pe cazurile a patru pacienţi bolnavi în fază terminală care fuseseră deconectaţi de la aparatele secţiei de terapie intensivă dintr-un spital din Ontario. Oamenii de ştiinţă au descoperit că fiecare pacient avea diferite nivele de actvitate cerebrală la momentul de dinainte şi după moarte. De exemplu, unii au încetat să mai gândească chiar înainte de a muri.

În mod misterios, în cazul unui pacient s-a înregistrat un nivel de activitate cerebrală atât înainte de a muri, cât şi după deces. Timpul activităţii cerebrale după ce medicii au constatat decesul a fost de 10 minute şi 38 de secunde, potrivit studiului.

Deşi este deocamdată doar un caz înregistrat de medici, acesta sugerează necesitatea cercetării activităţii creierului după ce o persoană moare, luând în considerare şi etica privind donarea de organe.

Studiul mai sugerează că creşterea bruscă a activităţii cerebrale înainte de moarte poate fi o avertizare că decesul este aproape, mai spun medicii care au condus cercetarea.

Băsescu, reacţie virulentă după raportul ministrului Justiției | Un MARȚAFOI. Știe carte, dar rămâne o SLUGĂ

Fostul președinte Traian Băsescu a comentat în termeni extrem de duri declarația Ministrului Justiției, Tudorel Toader, prin care a anunțat că nu consideră oportună, în acest moment, începerea procesului de revocare a lui Lazăr și Kovesi, scrie b1.ro

”A constatat încălcarea gravă a Constituției și apoi a spus că nu e oportun să luăm măsuri….

E explicația unui marțafoi propulsat la CCR de Fenechiu, care mereu s-a pliat pe interese. Asta e concluzia mea. Deci păcat că știe carte, dar rămâne o slugă.

A fost o analiză profesionistă cu o concluzie de slugă. De azi, în România s-a relativizat Constituția. Vedem noi când o aplicăm, când e oportun, când nu e. Eu nu vorbesc aici de Lazăr sau Kovesi, ci de funcționarea statului de drept”, a declarat Traian Băsescu.

Ministrul Justiției a anunțat, miercuri seară, că nu recomandă revocarea procurorilor șefi Laura Codruța Kovesi și Augustin Lazăr.

În acest moment nu e oportună declanșarea mecanismului instituțional de revocare a Procurorului general, respectiv a procurorului șef al DNA”, a spus Tudorel Toader.

News Alert Kovesi şi Lazăr RĂMÂN în funcţii! Ministrul Justiției | Nu e oportună revocarea procurorilor șefi

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat că nu este oportună declanșarea procedurilor de revocare a Procurorului general al României, Augustin Lazăr, și a procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi. În schimb, trebuie avută în vedere o monitorizare a activității procurorilor, a adăugat ministrul, conform digi24.ro

Ministrul a spus că evaluarea a fost făcută în contextul anchetei DNA asupra OUG 13 și a sesizării CCR de către președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Care au fost reperele: „Am solicitat informări de la Parchetul de pe lângă ÎCCJ și DNA pe care le-am primit complete și la timp. Am avut întâlniri cu cei doi procurori șefi. Am realizat această evaluare în deplină concordanță cu legea și amândoi au venit în mai puțin de 10-15 minute de când i-am chemat la discuții. A fost o coincidență întâlnirea cu d-na Kovesi în aceeași zi în care a avut lor întâlnirea cu ambasadorul Klemm”, a spus ministrul.

„Premiza acestei evaluări, premiza funcționării statului de drept este ca fiecare autoritate să rămână în matca ei constituțională, să respecte competențele pe care le are. Statul de drept are o arhitectură bine structurată”, a spus Tudorel Toader.

Decizia CCR spune că a existat un conflict juridic, de natură constituțională, declanșat de ancheta DNA privind adoptarea OUG 13 și că această ingerință este de o gravitate foarte mare, încălcându-se principiile legii fundamentale, a subliniat ministrul.

„DNA și-a arogat competența de a efectua o anchetă într-un domeniu ce excedează cadrul legal, ceea ce poate duce la un blocaj instituțional. Ministerul Public a creat o presiune asupra membrilor Guvernului, care afectează buna funcționare a sa, având drept consecință intimidarea legiuitorului delegat a-și îndeplini atribuțiile constituționale”, a adăugat Toader.

„Eu, personal, am realizat această evaluare, fără niciun fel de presiune, fără niciun fel de ingerință din partea nimănui. Nu am verificat soluţii din dosare, nici nu ar fi fost posibil. Procurorul are autoritatea să decidă în legătură cu soartă unei anchete, se supune administrativ procurorului şef ierarhic superior, dar toţi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei, despre care din păcate în ultima perioadă nu s-a vorbit. Un lucru trebuie să fie foarte limpede – justiţia în România se înfăptuieşte de judecător, independenţa e garantată de CSM, iar autoritatea e exercitată de ministrului Justiţiei”, a arătat el.

„Am urmărit modul în care procurorul de la DNA sau PÎÎCCJ s-a limitat la valorile constituționale. A fost conflict juridic pentru că procurorul a ieșit din matca lui instituțională și a intrat în zona legiuitorului delegat”, a precizat Tudorel Toader.

CCR a stabilit și remediul de urmat: a restabilit echilibrul constituțional între autoritățile statului. Procurorii nu pot ancheta oportunitate, împrejurări ale adoptării unui act normativ, a spus ministrul.

Echilibrul a fost restabilit de CCR fără alte măsuri extraconstituționale, a mai spus ministrul.

„O aceeași faptă comisă într-un anumit context are un plus de gravitate mai mare decât o faptă identică comisă în alt context. Sub aspectul oportunității, analiza s-a făcut. În contextul în care România se află sub MCV, ieri am fost la Bruxelles, am avut săptămâna trecută întâlniri cu comisarul european pentru Justiției. Sistemul judiciar din România are multe probleme de remediat, în ceea ce privește practica unitară, avem probleme cu privire la acea „inflație legislativă”, legi modificate de atâtea ori încât se îndepărtează de filosofia inițială. Uneori și nouă ne este greu, trebuie să citim din nou să vedem ce a vrut legiuitorul”, a arătat Tudorel Toader.

„Au fost derapaje, din partea DNA, care au produs confuzie în cadrul opiniei publice. Societatea românească a trăit această emoție colectivă, preocupare, pe de o parte față de procedura de legiferare, pe de altă parte față de respectarea principiilor statului de drept. Din această perspectivă, DNA nu poate funcționa decât în acord cu rigorile statului de drept. Să nu uităm că România este racordată ireversibil la normele constituționale. Derapajele nu pot fi justificate prin dezideratul combaterii corupției”, crede ministrul.

„Ceea ce considerăm oportun este necesitatea instituirii unei atente monitorizări, a raportării activității procurorilor, fără ingerințe în independența procurorilor, pentru a vedea cum înțeleg procurorii să-și respecte competențele. Această monitorizare se va exercita ca un mecanism care să dea eficiență, consistență art 132 din Constituție. Evaluând toți factorii de constituționalitate, de legalitate și de oportunitate, am apreciat că în acest moment nu este oportună declanșarea mecanismului de revocare a procurorului general și a procurorului șef al DNA”, a încheiat ministrul.

Ședință cu BĂTAIE și ACUZAŢII GRAVE, prezidată de Gabriela FIREA la CGMB | „M-a făcut PROSTITUATĂ”! Video

Ședință cu năbădăi, miercuri, la Primăria Capitalei. La întâlnirea prezidată de Gabriela Firea s-a lăsat cu bătaie și acuze grave, relatează b1.ro

O membră USR a Consiliului General al Municipiului București este bruscată de un alt consilier. Bărbatul o acuză pe aceasta că transmite live pe Facebook și încearcă să-i confiște telefonul mobil, după care o lovește peste cap cu un set de documente.

În același timp, în sală se aude cum o consilieră acuză că viceprimarul Adrian Bădulescu a făcut-o “prostituată”.

„Îi cer domnului viceprimar Bădulescu să spună cu voce tare ceea ce mi-a spus acum câteva minute şi vă rog frumos să vă cereţi public scuze. (…) Este tolerabil să folosească asemenea cuvinte în şedinţa de Consiliu? Mi-a zis că am lucrat în baruri în Anglia şi că am fost prostituată. Asta a spus domnul viceprimar Bădulescu şi sunt foarte îngrijorată de nivelul intelectual şi de sănătate mentală al Consiliului. (…) Acest comportament grobian se intensifică de la o şedinţă la alta, trebuie să fie făcut public, nu este normal”, a declarat Raluca Teodor, în cadrul unei intervenţii în şedinţa de plen, potrivit Agerpres.

Toate aceste întâmplări au avut loc sub ochii primarului Gabriela Firea, care ședea la pupitru privind curioasă ce se întâmplă în sală.

„Vă rog frumos să încetaţi! Vă faceţi de râs cu toţii, indiferent din ce partid sunteţi“, a declarat Gabriela Firea, încercând să detensioneze situaţia din sala de şedinţă.

De asemenea, amintim că președintele USR, Nicușor Dan, nu a fost primit, miercuri, la ședința CGMB, unde dorea să vorbească despre cele 10 firme pe care Firea vrea să le înființeze.

 

DEZVĂLUIRI BOMBĂ | Cum l-a salvat Kovesi pe Iliescu de Dosarul REVOLUŢIEI!

Jurnalistul Dan Andronic a publicat, miercuri 29 martie 2017, in ziarul Evenimentul Zilei, un nou episod din serialul de dezvaluiri intitulat „Noi suntem statul”. Andronic face dezvaluiri despre un moment din iulie 2009, petrecut intr-una din vilele de protocol ale SRI, unde s-a sarbatorit ziua de nastere a fostului ministru de Interne Dan Nica, relateaza flux24.ro

Andronic prezinta marturia unuia dintre demnitarii prezenti la respectivul eveniment, care povesteste o discutie ce ar fi avut loc intre Laura Kovesi, pe atunci Procuror General al Romaniei, si Ilie Sarbu. Mai exact, actuala sefa DNA l-ar fi intrebat pe Ilie Sarbu, care ii reprosaze in gluma ca executa ordinele lui Basescu, daca nu ii place solutia pe care tocmai o daduse in „Dosarul Revolutiei”. Este vorba, mai exact, despre rezolutia din 4 aprilie 2009, prin care a infirmat rezolutia lui Dan Voinea de incepere a urmaririi penale fata de Ion Iliescu.

Un asemenea moment s-a petrecut intr-una din vilele de protocol din b-dul Mircea Eliade, fostul Primaverii, in anul 2009. In iulie 2009 avea loc petrecerea data de un vice prim-ministru in guvernul Boc 1, era ziua de nastere a proaspatului ministru de Interne Dan Nica, iar invitati la acest eveniment privat erau numai varfurile Statului.

George Marior si Laura Codruta Kovesi – invitati de onoare la ziua lui Dan Nica

Printre acestea apar trei figuri extrem de interesante: George Maior, directorul SRI, Laura Codruta Kovesi, procuror general al Romaniei, si Marius Iacob, procuror sef de sectie la Parchetul General. Alaturi de ei, la acea reuniune, au mai fost prezenti Emil Boc, prim-ministru, Mircea Geoana, presedintele Senatului, Viorel Hrebenciuc, Marian Vanghelie, Ilie Sarbu, Adrian Videanu, Victor Ponta, ministri, oameni politici.

Din relatarea unuia din participanti rezulta ca la aceasta petrecere nu au existat decat foarte putine mese, majoritatea participantilor stand in picioare.

Perioada este extrem de importanta pentru ca atunci s-au petrecut doua evenimente cruciale: criza guvernamentala legata de nominalizarea chestorului Virgil Ardelean in fruntea serviciului de informatii al MI (DGIPI sau UM 0962) si scoaterea de sub urmarire penala de catre Parchetul General condus de Laura Codruta Kovesi in dosarul Revolutiei a lui Ion Iliescu.

(…)

Revenind la ziua de nastere a lui Dan Nica, ceea ce ne-a atras atentia a fost ca unul din participanti ne-a relatat urmatoarea intamplare: ‘Eram intr-un grup de oameni care se invarteau in jurul lui Maior si Kovesi. La un moment dat, am auzit-o pe Kovesi spunand: Dar solutia pe care am dat-o nu v-a placut? Era un raspuns la un repros, facut in gluma, de Ilie Sarbu, daca-mi aduc bine aminte, care-i spunea lui Kovesi ca prea executa ordinele lui Basescu. Despre ce solutie era vorba? NUP dat lui Ion Iliescu in Dosarul Revolutiei‘…

O conversatie aparent banala, daca n-am lua in calcul pozitiile celor implicati.

Ceea ce ne-a relatat demnitarul care a participat la ziua lui Dan Nica, pe care, repet, o putem localiza in iulie 2009, este un indiciu important pentru elucidarea unuia din misterele Justitiei.

Prin rezolutia din 09.04.2009, adica cu cateva luni inainte, Procurorul General al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis ca intemeiate plangerile formulate de Ion Iliescu si Teodor Brates impotriva rezolutiei nr. 97/P/1990 din 07.12.2004 a Sectiei Parchetelor Militare si a dispus infirmarea inceperii urmaririi penale fata de Ion Iliescu, Teodor Brates, Virgil Magureanu, Ion Preda, Gelu Voican Voiculescu, Victor Ionescu, George Popescu, Silviu Brucan, Petre Popescu si Alexandru Barladeanu.

Cum si-au unit fortele SRI si Armata pentru musamalizarea Dosarului

Contextul in care s-a judecat atunci gestul Laurei Codruta Kovesi a fost unul politic, speculatiile momentului fiind legate de apropierea campaniei electorale prezidentiale si a netransformarii lui Ion Iliescu intr-un martir politic. Numai ca a existat o intalnire la Palatul Cotroceni mediata de Traian Basescu, in care acesta ii reproseaza public blocarea cercetarilor. Deci aceasta ipoteza pica.

In realitate, Laura Codruta Kovesi a avut un rol extrem de activ in tentativa de blocare a cercetarilor facute in Dosarul Revolutiei, surse din randul Asociatiei 21 Decembrie, povestindu-ne de cele doua intruniri ale CSM in care Procurorul general s-a opus eliberarii unor copii dupa dosar, in ciuda deciziei CEDO. Anterior, CEDO decisese ca, in spiritul egalitatii de arme, Asociatia 21 Decembrie are dreptul la o copie integrala dupa dosar. Kovesi nu vroia sa le dea aceste copii, asa ca a trimis patru adrese la CEDO in care pretindea ca vrea sa obtina lamuriri privind modul in care trebuia dusa la indeplinire aceasta hotarare.

(…)

Apoi mi s-a spus ca generalul Constantin Degeratu a fost un membru al administratiei lui Traian Basescu, ca nici cei din SRI nu erau dornici sa rascoleasca trecutul legat de Evenimentele din Decembrie 1989, dupa cum un ziarist specializat in aceste evenimente mi-a invocat trecutul tatalui lui Kovesi, despre care ne-a declarat ca ‘in timpul regimului comunist, in timp ce exercita functia de procuror sef al Procuraturii locale Medias, domnul Ioan Lascu (foto dreapta) avea calitatea de membru al Comitetului executiv municipal Medias al Partidului Comunist Roman’, si de aici poate sa vina atentia deosebita acordata lui Ion Iliescu.

Concluzia mea, dupa audierea mai multor pareri, este ca Laura Codruta Kovesi a actionat in cazul tentativei de ingropare a Dosarului Revolutiei ca varf de lance pentru un grup de ofiteri din structurile de informatii si armata, care nu aveau niciun interes ca lucrurile sa capete amploare. Din perspectiva ofiterilor activi, dar mai ales a rezervistilor”.

Ne puteți găsi și pe:

118,331FaniÎmi place
3,743AbonațiAbonați-vă