Acasă Blog Pagina 166

„Sunt în c…. din cauza ta! Tu ai luat banii!” | STENOGRAME din dosarul lui Liviu Dragnea – Bombonica

liviu dragnea

Procurorii DNA au trimis la Curtea Supremă, în procesul preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, un volum plin de înregistrări telefonice şi ambientale. Funcţionarii DGASPC Teleorman au fost interceptaţi, cu mandat de la judecători, atunci când încercau să falsifice actele în cazul celor două secretare PSD care au fost angajate fictiv în cadrul instituţiei de stat, potrivit adevarul.ro, citat de romaniatv.net

Volumul 22 din dosarul de urmărire penală în dosarul în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, conţine stenograme ale unor discuţii şi autorizaţii emise de judecători pentru interceptarea audio-video, telefonică şi localizare GPS a mai multor şefi din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman. Alături de Liviu Dragenea sunt trimişi în judecată mai mulţi şefi şi angajaţi din cadrul DGASPC, printre care fosta directoare Floarea Alesu şi fosta soţie a liderului PSD, Bombonica Prodana.

Concret, Liviu Dragnea (54 de ani) este acuzat că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman (2000-2012), respectiv de preşedinte al PSD Teleorman, i-ar fi determinat pe şefii DGASPC Teleorman să le angajeze fictiv şi să le menţină în funcţii pe două membre PSD: Adriana Botorogeanu (48 de ani) şi Anisa-Niculina Stoica (43 de ani). Totuşi, cele două nu au dat nici zi pe la birou, deşi aveau contracte de muncă, astfel că procurorii au constatat un prejudiciu de 108.612 de lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit, adus statului.

Primele interceptări au fost făcute după ce, în primăvara lui 2014, procurorii DNA au primit informaţii legate de nereguli în adopţiile de la DGASPC Teleorman. Atunci s-a aflat şi de existenţa unor probleme cu trucarea unor concursuri de angajare a unor funcţionari publici, în tim ce o parte din angajaţi nu ar fi trecut deloc pe la muncă.

Anchetatorii au obţinut de la Tribunalul Bucureşti mandate de interceptare pentru şefa DGASPC, Floarea Alesu, şi şefa Serviciului Resurse Umane din DGASPC, Jenica Dumitru.

În aprilie 2014, procurorii DNA au solicitat fişele de pontaj, din anul 2010- 2014, la DGASPC, iar pentru a se acoperi, deoarece Botorogeanu şi Stoica nu fuseseră la muncă, funcţionarii le-au falsificat.

Pe 18 aprilie 2014, Jenica Dumitru, şefa Resurselor Umane din DGASPC, l-a sunat, la ora 09.05, pe Remus Boboc, şeful Serviciului Administrativ, căruia îi spune să o cheme la sediul instutuţiei pe Anisa-Niculina Stoica.

Jenica Dumitru: Remus, Anisa este la Serviciu azi?
Remus Boboc: Nu ştiu.
Jenica Dumitru: Sună să vină, să-mi semneze condica pe 2010, trebuie să o xeroxez, că nu am nicio semnătură de-a ei în condică.
Remus Boboc: Bine! Bine! Bine, bine, bine! Pa!
Jenica Dumitru: Bine, pa!

După câteva ore, Jenica Dumitru revine cu un telefon la Remus Boboc şi insistă ca Anisa-Niculina Stoica să vină în acea zi la sediul DGASPC Teleorman să semneze pontajul pe 2010.

Jenica Dumitru: Remus, mai sun-o p-aia, că eu nu fac Paştele aici, f***-o în gură de paraşută, pe Anisa!
Remus Boboc: Hai că vin la tine, să-ţi mai spun ceva, hai, pa!
Jenica Dumitru: Păi, hai, vino!

În aceeaşi zi, la ora 14.37, Jenica Dumitru revine cu un telefon la Anisa-Niculina Stoica pe care o cheamă să vină să semneze pontajul din 2010.

Jenica Dumitru: Anisa, crezi că eu stau să fac mâncare la servici, astăzi, aşteptându-te pe tine?
Anisa-Niculina Stoica: Eu i-am spus lui Remus, nu pot s-ajung, da’… şi nici bani de un taxiu’ să vin pân’ acolo…
Jenica Dumitru: Băi, pe mine nu mă interesează. Tu ştii că noi suntem în situaţia asta din cauza ta şi a celeilalte, da? Şi nici măcar nu te interesează. Eu stau ca prostu’ aici şi te aştept de două ore şi pe tine te doare-n bască! Nici n-ai plecat…
Anisa-Niculina Stoica: L-am rugat să-mi trimită şi mie o maşină, să vin pân’ acolo.
Jenica Dumitru: Deci nici n-ai plecat de acasă. Pe mine nu mă interesează, pân’ acuma ajungeai pe jos, dacă aveai chef.
Anisa-Niculina Stoica: Da’ nu pot să ajung acuma…
Jenica Dumitru: Tu nu-nţelegi că dacă aveai obraz, veneai pân’ acum?! Sun-o pe doamna Alesu şi spune-i că nu poţi să vii. Ce stau eu ca proasta să te-aştept pe tine?!
Anisa-Niculina Stoica: Şi de ce nu-mi trimiteţi şi mie o maşină să vin pân’ acolo? Pentru că nu am niciun ban să iau după card şi nu am un taxi să vin pân’ acolo.
Jenica Dumitru: Fată, nu stai la 100 de kilometri. Sunt doi kilometri de la tine d-acasă, pân’ aici. Asta-i nesimţire curată, Anisa!
Anisa-Niculina Stoica: Ştii ceva, eu nu am făcut treburile că am vrut eu să le fac aşa, da?
Jenica Dumitru: ‘Ai, ştii ceva…
Anisa-Niculina Stoica: De ce nu trebuie să priveşti lucrurile în felul ăsta, Jeni, te rog?
Jenica Dumitru: Cu atât mai puţin mă interesează pe mine, ştii… Eu sunt într-un mare c*** din cauza ta. Tu ai luat bani.
Anisa-Niculina Stoica: Din cauza mea? Nu te-am băgat eu în c*** ăsta. Dacă trebuie să ne certăm pe tema asta, ne certăm.
Jenica Dumitru: …ai luat bani. Şi eu sunt într-un c*** din cauza ta. Eşti o nesimţită, aia eşti! Mută-ţi dracu’, c***’ ăla o dată, că nu stau ca proasta să te aştept aici!
Anisa-Niculina Stoica: Te rog frumos să vorbeşti frum… (Discuţia telefonică se opreşte brusc -nr).

Pe 22 aprilie 2014,  în biroul Jenicăi Dumitru aceasta discută cu şefa de la Resurse Umane, care povesteşte discuţia telefonică cu Anisa-Niculina Stoica.

Jenica Dumitru: Deci după ce-ai plecat tu, mă sună nesimţita, era 12 şi ceva, nu… 12 şi ceva era, mă sună nesimţita să-mi spună că „io nu am cu ce să vin…un taxi că nu am niciun ban şi să vină să mă ia!”. Mamă, şi mi-a venit nişte draci, Adriana, şi i-am spus „nu ţi-e ruşine, să-ţi fie, din cauza ta şi a lui paraşuta ailaltă”…băi şi nu m-am putut abţine, „că n-aţi venit voi la serviciu şi tragem noi atâtea belele şi atâtea chestii?! Şi ţie ţi-e greu să-ţi mişti c***’ ăla nesimţit pân-aicea, doi kilometri, cât ai de acasă până la servici? Nu ţi-e ruşine, mă? Nu ţi-e ruşine? Nesimţito ce eşti!”. Băi, tu ştii cum am făcut-o? Cum mi-a venit la gură, Adriano….zic: „Nu ţi-e ruşine? Să-ţi fie!”. Păi, zic, ea a vrut situaţia asta?!… Şi ăia care au venit, într-adevăr, cum eşti tu, aşa, stă…degeaba acolo…Ne-am chinuit…deci ne-am chinuit noi să le fabricăm nişte hârtii, să le…(vorbeşte încet -nr) fişe, nu ştiu ce… n-a venit nici măcar să întrebe: „Băi, v-ajut şi io cu ceva, fac şi io ceva?”… În condiţiile în care, îţi dai seama, na! Ea e în culpă, nu? C-o ajut, n-o ajut: N-a vrut nimeni, îţi dai seama, în condiţiile astea…da’ măcar fii şi tu de bun simţ şi întreabă ce să faci, cum s-ajuţi! Cum să rezolvi problema, nu?!” „Le semnez, le aşez eu acolo, toate cele, cu concedii”

O altă discuţie ambientală înregistrată în data de 22 aprilie 2014, Jenica Dumitru povesteşte cum DNA le-a cerut pontajele, iar Floarea Alesu le-a spus să le trimită.

Jenica Dumitru: Offf…şi stă… am stat cu condicile alea, „Că le dăm, că nu le dăm”…şi zice doamna: „Le dăm!”. Şi le dăm…
Doamnă
: Da’ au specificat ăia, mă, în alea, ce să le dăm şi cum…?
Jenica Dumitru: Şi…zic: „Staţi, întâi să trec şi io concedii, ce dracu e de trecut prin ele, şi pe urmă, să văd cine n-a semnat, care…”; zic: „Le pun p-alea la semnat, da’ ăilalţi, ai noştri, care sunt angajaţi, sunt nesemnaţi”. Şi ce zice aia: „Bă, că ce… sunteţi voi acolo?”
Domn: Aha! Nu chiar…nu poţi să spui că…chiar toate semnate.
Jenica Dumitru: Ăştia de la Administrativ sunt nesemnaţi, şi am trecut şi eu în dreptu’ lor, la prima pagină, ture 12 cu 24 altă condică! Sunt trecuţi pe aia, da’ au lucrat… ture, au făcut ture la Centrală de câte 12 ore.
Domn: Şi cu paza.
Jenica Dumitru: Da, şi cu paza… şi n-au semnat condica… ca să vadă într-un fel de e… e semnată o parte… în fine, le semnez, le aşez eu acolo, toate cele, cu concedii, cu nu ştiu ce şi mă trec la…

Interceptare ambientală în biroul Jenicăi Dumitru, din data de 22 aprilie 2014, ora 15.28. O colegă de birou o învaţă pe Jenica Dumitru să fie atentă la ce declară la DNA.

Gabi: Nu, fata mea! Păi nu, noi nu suntem urmăriţi! Deocamndată… Ai înţeles, da?
Jenica Dumitru: Şi nici n-o să fim noi!
Gabi: Nu ştiu avocatul cum o fi pus problema…(vorbeşte în şoaptă)…Cred că este un dosar care s-a comandat de…Dar el ştia? Nu ştia. Se sapă în continuare. Doar nu i-ai angajat tu, Jeni! Nu mai vorbiţi aiurea…
Gabi: Fii atentă la nuanţe! Şi unde vorbeşti şi când vorbeşti şi cu cine vorbeşti…Nu i-ai angajat tu, fata mea!
Jenica Dumitru: Păi normal că nu i-am angajat io! Că nici nu-i cunoşteam, Doamne iartă-mă! De unde să-i cunosc?!
Gabi: Fii atentă! Poţi să răstălmăceşti orice cuvânt, orice virgulă pusă, orice!
Jenica Dumitru: Oricum, pe mine dacă mă cheamă acolo cred că mă ia… tre’ să cheme Salvarea.
Gabi: O să rezisti.
Jenica Dumitru: Păi eu ce spun?! Când sunt eu vinovată (…) Nu am nicio problemă, pot să răspund pentru prostia care am făcut. Da’ când îţi cere să răspunzi pentru ce-au făcut alţii… Am o problemă când este să răspund pentru ce au făcut alţii.

Într-o altă discuţie cu o colegă, Jenica Dumitru şi interlocutoarea ei vorbesc despre a le spune procurorilor DNA despre VAlerica Neagu, fosta şefă a Resurselor Umane, care ar fi făcut parte din Comisia de concurs de la angajarea celor două. La dosar există şi iterceptări care arată că Dumitru îşi învăţa subordonatele cum să falsifice fişele de prezenţă

Când a fost audiată la DNA, Jenica Dumitru a explicat că soţul Valericăi Neagu a lucrat la Cancelaria preşedintelui CJ Teleorman, fiind unul dintre apropiaţii lui Liviu Dragnea.

Pe 6 aprilie 2016, Jenica Dumitru a recunoscut în faţa procurorilor DNA acuzaţiile ce-i sunt aduse şi a explicat că le-a acoperit pe cele două membre PSD pentru că a fost „nevoită”, întrucât risca să fie dtă afară dacă nu ar fi făcut cum i-a cerut directorul general. „În situaţia în care aş fi refuzat să fac ceea ce am arătat mai sus şi mi s-a cerut de către directorul general, în mod sigur aş fi fost dată afară din cadrul instituţiei şi nu aş mai fi reuşit să-mi găsesc un alt loc de muncă, nici în instituţiile publice din Teleorman, având în vedere că acestea sunt conduse de către persoane care sunt numite politic şi care fac parte în mare majoritate din PSD; nici în cadrul unor firme private, deoarece în judeţul Teleorman şi aceste firme au acţionari şi administrator tot persoane din conducerea Organizaţiei PSD Teleorman”, a declarat Jenica Dumitru.

Citeşte mai multe pe adevarul.ro

Până AICI s-a ajuns… Palada şi Ciutacu despre trei mari actori ai României | „Nişte ticăloşi, fără pic de caracter”

oana-pellea-victor-rebenciuc-maia-morgenstern

Realizatorul Romania TV Victor Ciutacu si fostul purtator de cuvant al Guvernului Ponta, Mirel Palada, ii ataca violent pe marii actori Oana Pellea, Victore Rebengiuc si Maia Morgenstern pentru ca sunt alaturi de protestatari. Acestia sunt considerati „ticalosi” si „fara caracter”, conform aktual24.ro

Ciutacu sustine ca acesti trei actori ar trebui sa fie recunoscatori PSD pentru ca au primit bani din partea ministerelor conduse de reprezentantii acestui partid.

captura-ciutacu

Cititi mai mult pe:  aktual24.ro

Poporul român este NECONSTITUȚIONAL. Trebuie desființat prin ordonanță de urgență!

protest-gratiere

Nu impozitați poporul român. Nu valorează nimic, are valoare zero, politica îl consideră prost, cerșetor și, chiar mai rău, inexistent. Ca atare ridicați impozitele de pe el. Ce să iei de pe ce nu e?!
PSD, la putere în Parlament, Guvern, în tot ce nu mai mișcă-n țara asta, consideră că nu face doi bani și ca atare nu trebuie băgat în seamă. Stă în stradă? Să stea în …da mă-sii dacă n-are altceva mai bun de făcut. Tot ce a cerut poporul are valoare de imbecilitate, ca atare se respinge.
Altă întrebare, altă întrebare, întrebați numai prostii, popor sărac, nemâncat și cretin.
Ai cerut, tu, blegule din Piață, respingerea ordonanței de albit hoții politici? Se respinge respingerea cerută. Cine o respinge? Toți. Dar Curtea Constituțională ce zice? Zice la fel. Se respinge cererea de respingere. De ce? De-aia! O băgăm la loc, curând, planul trimestrial de legalizat miliardari politici va fi îndeplinit și depășit. Ce nu s-a putut într-o lună se va putea în trei.
Poporul, mai numeros decât cel care a cerut plecarea lui Ceaușescu, a cerut plecarea lui Dragnea și a guvernului lui. A cerut să nu mai fim conduși de indivizi condamnați pentru corupție, pentru șmecherirea țării. Se respinge. E o cerere neconstituțională, nedemocratică și imperialistă.
Cineva cere voie să respire liber în Piața Publică? Se respinge. E finanțat de Soros, de forțele străine. Aducem noi forțele sănătoase să facă ordine!
Ce a spus Iohannis legat de interzicerea hoților de a fi la cârma României, e neconstituțional fiindcă neamțul a furat, la rându-i, din meditații și, ca atare, e el însuși neconstituțional. Păi de 27 de ani suntem conduși de hoți și, învățându-ne cu asta, considerăm constituțional să fim jefuiți la drumul mare și la drumul mic. Constituțional a devenit tot ce e neconstituțional și invers.
Cine trebuie să demisioneze? Cum cine? Întrebare imbecilă! Poporul trebuie să demisioneze din funcția de popor. Dacă n-o face singur, cum au făcut deja vreo cinci milioane de inși care-s prin lume, să fie dat afară. Încheiat! Executarea!

 

Sursa: ampress.ro

CUM SE FURĂ ÎN ROMÂNIA: Ponta a ales culoarea maşinii plătite de Şova. A cerut senzori de parcare şi covoraşe | Mărturie în procesul Turceni-Rovinari

ponta_sova_mitsubishi_lancer

Un martor in procesul „Turceni-Rovinari” a declarat in fata instantei ca fostul premier Victor Ponta a ales culoarea masinii pe care a platit-o firma lui Dan Sova si a cerut sa fie dotata cu senzori de parcare si covorase, relateaza ziare.com

Instanta suprema l-a audiat, vineri, pe Marius Constantinescu, in prezent pilot la Blue Air, care a relatat, ca, in 2009, cand lucra la Mistubishi Motors, a intermediat livrarea unui autoturism catre Victor Ponta.

„In acea perioada, eram director de vanzari si am fost contactat de o doamna de la SCA Sova care mi-a cerut o oferta pentru Mitsubishi Lancer si, ulterior, am aflat ca era pentru Victor Ponta. I-am transmis oferta telefonic si pe mail. Este o masina mai rara pe piata. Doamna mi-a spus ca va veni Victor Ponta.

Acesta a venit si am vorbit despre detalii tehnice. Era pasionat de curse automobilistice. Masina urma sa fie achizitionata pe firma Romstal Leasing. Cei de la Romstal mi-au trimis factura si s-a facut plata. Am facut comanda la Mitsubishi, a durat o luna-doua pana la livrare. Cred ca (Ponta – n.red.) m-a vizitat de doua ori. La a doua vizita, cred ca am facut un test-drive.

La livrare a venit Victor Ponta si i-am explicat ce trebuie si ce nu trebuie sa faca cu masina”, a relatat Marius Constantinescu.

Martorul a explicat ca masina venea cu multe dotari din fabrica, astfel incat Victor Ponta nu a avut cereri deosebite.

„A cerut doar senzori de parcare si niste covorase. Am discutat cu el si despre pretul masinii. Victor Ponta mi-a spus ca el va folosi autoturismul. Acesta si-a ales si culoarea din cele doua disponibile, respectiv negru”, a mai spus Constantinescu, care a mentionat ca era vorba de „o masina mai speciala, exotica, nu aveam un exemplar acolo„.

Intrebat de procuror cine l-a anuntat ca va fi contactat de SCA Sova in legatura cu achizitia masinii, martorul a raspuns ca tatal sau, consilier la aceeasi casa de avocatura.

„Tatal meu era consilier al lui Sova la casa de avocatura a acestuia si el mi-a spus ca voi fi contactat in legatura cu achizitionarea masinii”, a precizat Marius Constantinescu.

In dosarul „Turceni-Rovinari”, procurorii DNA i-au trimis in judecata, in 17 septembrie 2015, pe fostul premier Victor Ponta, senatorul Dan Sova, Laurentiu Dan Ciurel si Dumitru Cristea, la data faptelor director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA (CER), respectiv director general al Complexului Energetic Turceni (CET).

Ancheta in acest dosar a durat aproape 4 ani, iar Victor Ponta a fost primul premier post-decembrist trimis in judecata in timpul mandatului.

Procurorii il acuza pe Victor Ponta ca, in perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, prin cabinetul sau de avocat, a obtinut de la Societatea Civila de Avocati „Sova si Asociatii” 181.439,98 de lei, pentru activitati care figureaza in acte, dar care nu ar fi fost efectuate.

Victor Ponta este judecat pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata, complicitate la evaziune fiscala si spalarea banilor, fapte pe care le-ar fi comis in calitate de avocat, iar Dan Sova, avocat coordonator al Societatii Civile de Avocati „Sova si Asociatii” la data faptelor, pentru abuz in serviciu, fals in inscrisuri sub semnatura privata, evaziune fiscala si spalare de bani.

Laurentiu-Dan Ciurel este acuzat de trei infractiuni de abuz in serviciu, cu obtinere de foloase necuvenite pentru altul, iar Dumitru Cristea si Laurentiu-Octavian Graure, fost director economic al CET, de abuz in serviciu.

Dragnea și GAȘCA pregătesc cel mai MARE JAF din istoria României: Fondul Suveran! | În 4 ani ne ÎNGROAPĂ DEFINITIV!

dragnea

Este din ce în ce mai evident că avem de-a face cu un PLAN. Bine pus la punct. Cu obiective temporale și materiale. Dovadă, atacarea Justiției. Și tare ne temem că ghibirdicii din România ai acestui plan sunt doar niște instrumente. Care, după ce băieții care stau în spatele lor își vor umple iar buzunarele, vor fi aruncați la ghena de gunoi a istoriei. Iar noi vom rămâne cu buzunarele goale și buzele umflate. De-abia după ce veți citi ce scrie în continuare o să vedeți de ce susțin ei că nu depășesc deficitul de 3%. Și știu că vor avea bani murdari și falși să le îndese în buzunare celor care în aceste zile tac, proaspăt mituiți cu creșteri salariale, scrie comisarul.ro

Astăzi a fost băgat în pâine cel ce va fi cel mai mare jaf din istoria României: Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții. 

Guvernul a discutat in sedinta de joi un memorandum privind demararea demersurilor privind crearea Fondului Suveran de Dezvoltare si Investitii, a anuntat Alexandru Petrescu, ministrul Economiei. Nu este clar cum va fi infiintat acest fond, insa potrivit programului de guvernare, va fi alcatuit, in principal, din companiile de stat profitabile, circa 200, a carui valoare va depasi 10 miliarde euro.

Potrivit programului de guvernare 2017-2020, Fondul se va putea folosi de veniturile din dividende ale acestor companii, precum si din veniturile provenite din emisiuni de obligatiuni sau din vanzarea de active neperformante (case de odihna, hoteluri – apartinand unor companii al caror obiect de activitate este cu totul altul).

„FSDI impreuna cu alte banci internationale, BEI, BERD si Banca Mondiala, care si-au exprimat deja interesul in discutiile pe care le-am avut, va construi in parteneriat public- privat autostrazi pe care le va detine pentru o perioada de 30 ani si care vor fi cedate inapoi statului roman, pe masura ce bugetul de stat va avea disponibilitati pentru a le rascumpara”, se precizeaza in programul de guvernare.

Practic, bunurile statului in companii ar urma sa fie folosite drept garantii pentru obtinerea de imprumuturi de la mari institutii financiare (BERD, BEI). Insa, cea mai mare problema este ca nu exista siguranta ca banii chiar ar urma sa fie folositi pentru investitiile enumerate. Apoi va aparea problema acoperirii imprumuturilor. Cum vor fi recuperate sumele in asa fel incat sa fie returnate imprumuturile? Cat va fi folosit pentru propria dezvoltare a companiilor folosite drept gaj si cat pentru investitii de alta natura? Exista multe semne de intrabare, mai ales in conditiile in care increderea in statul roman ca administrator este extrem de scazuta, scrie și HotNews.ro.

Romania a trecut deja printr-o experienta negativa legata de risipirea unor bani care ar fi trebuit sa fie folositi in proiecte de infrastructura. Reamintim ca la infiintarea Fondului National de Investitii, s-a prevazut clar prin legislatie ca banii sa fie folositi pentru investitii. Guvernul Tariceanu a emis in octombrie 2006 Ordonanta de Urgenta 113 privind infiintarea Fondului National de dezvoltare (FND). Potrivit actului normativ, banii proveniti din privatizari urmau sa fie folositi pentru investitii. Seful Executivului de atunci, Calin Popescu Tariceanu, a dat asigurari ca banii obtinuti din privatizare vor fi cheltuiti in mod transparent pentru lucrari de infrastructura. In cele din urma, cei 11 miliarde de lei obtinuti din privatizarea BCR si filiale ale Electrica au fost folositi in 2007 si 2008 pentru acoperirea deficitului bugetar creat din cauza a tot felul de masuri populiste.

Stelian Muscalu a spus la Digi24 că lucrurile pot fi și mai dramatice. Pentru că sub umbrela acestui fond, dată fiind valoarea uriașă a companiilor pe care le va avea în portofoliu, Fondul va putea împrumuta sume uriașe, de ordinul zecilor de miliarde de dolari. Pentru a putea masca deficitul Bugetului național. Mai mult, acești bani ies de sub incidența regulior și legilor de administrare a banilor publici!

Ascultați, vă rugăm, ce spune băiatul ăsta între minutele 02-08! Și ăsta va fi doar începutul, pentru că astăzi de-abia au fost inseminați embrionii:

INCREDIBIL! (C)Iordache susţine că a fost în Piaţa Victoriei | Oamenii nu ştiu la ce se referă legile, foarte mulţi nu au citit. Fără îndoială!

florin-iordache

Fostul ministru al Justitiei Florin Iordache sustine ca a fost in Piata Victoriei si a vorbit cu oamenii nemultumiti, insa a constatat ca multi dintre ei nu au citit si nu stiu la ce se refera actele normative pe care le contesta, motiv pentru care tot ce isi reproseaza este o comunicare deficitara, scrie ziare.com

„Am fost in strada si oamenii nu stiau demersurile care sunt si la ce anume se refera legile (…) Sunt oamenii nemultumiti. Scandeaza si foarte multi dintre ei nu au citit continutul actelor normative”, a declarat Iordache vineri seara, dupa ce i-a predat Ministerul Justitiei Anei Birchall.

Iordache spune ca regreta doar ca „trebuia o mai larga comunicare pentru ca din punctul meu de vedere s-au facut niste demersuri normale si constitutionale”.

„Am initiat si am avut o consultare publica foarte larga la nivelul Ministerului Justitiei, dar cred ca acest lucru nu a fost transmis foarte bine”, a subliniat fostul ministru, care a trimis la CSM si la DNA ordonanta care amputa Codurile Penale, in timp aceasta era deja adoptata.

Politicianul care a facut celebra sintagma „alta intrebare” a rostit de 5 ori alta expresie „fara indoiala”, in scurta sa intalnire cu presa, de doar cateva minute, din aceasta seara. Iata cele 5 pasaje distincte:

„Fara indoiala, am inteles mesajul public, de aceea mi-am depus demisia”;

„Fara indoiala, avem nevoie de intarirea statului de drept”;

„Fara indoiala le spun (oamenilor care protesteaza – n.red.) ca a fost un demers corect, constitutional, legal”;

„Fara indoiala, daca acest demers al meu nu a fost receptat si au fost in continuare critici, de aceea, mi-am depus mandatul”;

„Fara indoiala, de aceea, am si hotarat sa imi dau demisia”.

Presedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretele privind demisia din functie a ministrului Justitiei, Florin Iordache, si numirea interimara a Anei Birchall.

Reamintim ca Florin Iordache si-a dat, joi, demisia din functia de ministru al Justitiei. El a facut anuntul imediat dupa sedinta de guvern, intr-o declaratie care a durat doar 45 de secunde. Cu toate acestea, Florin Iordache a citit textul demisiei, dupa care a plecat fara a raspunde la vreo intrebare a jurnalistilor.

Demisia lui Florin Iordache vine in urma ordonantei 13, care prevedea modificarea Codurilor Penale. De cand a fost aprobata, din 31 ianuarie, oamenii au iesit zilnic in strada sa ceara abrogarea ei, precum si demisia ministrului Justitiei si a intregului Guvern.

Oana Pellea cheamă lumea în stradă | „Un om stă la o răscruce. Poate să o ia spre nord, spre sud, spre est sau spre vest. Noi, încotro?”

oana-pellea

Timp de 10 zile, România a fost martora unor proteste masive de stradă împotriva deciziei guvernului de a da ordonanță de urgență privind modificarea codurilor penale. Aceste proteste au făcut executivul să abroge ordonanța, iar joi ministrul Justitiției Florin Iordache și-a înaintat demisia, scrie b1.ro

Cu toate acestea, lumea continuă să iasă în stradă și să își strice nemulțumirea. De altfel, actrița Oana Pellea a făcut un îndemn pe Facebook prin care cere populației să protesteze în continuare pentru a nu lăsa țară să o ia într-o direcție greșită.

„Un om sta la o rascruce. Poate sa o ia spre nord, spre sud, spre est sau spre vest. Noi, incotro? Chiar…acceptam iar est-ul? Intreb. Nu dau cu parul. Daca nu dorim est-ul…si eu nu-l doresc…ne vedem in Piata Victoriei. In rest..doar…vorbe, vorbe, vorbe…”

Dan Adamescu ACUZĂ din MORMÂNT: Ponta, ASF și DNA | „Nu mai există nicio îndoială în mintea mea că mi s-a refuzat cu bună știință tratamentul, pentru a mi se induce o moarte rapidă”

dan-adamescu

DNA i-a cerut lui Dan Adamescu o cauţiune record de 40 milioane lei, promiţându-i că îi va permite să se opereze dacă o acceptă. A încasat-o. Apoi s-a răzgândit.

Cu câteva luni înainte să moară, de pe patul de spital Dan Adamescu şi-a adunat ultimele gânduri, simţind că nu o să mai apuce să le prezinte personal opiniei publice, şi a cerut să fie puse la dispoziţia jurnaliştilor pentru ca adevărul să iasă, în sfârşit, la iveală.

Dintre multele abuzuri îndurate, Dan Adamescu își amintea cu durere de cruzimea procurorului DNA George Matei, care a avut o influență decisivă asupra stării de sănătate și, în final, a încetării din viață a acestuia.

Procurorul Matei a decis din start să ignore delapidarea cu suma de 80,000 euro a companiei Baumeister de către singurul „martor” al acuzării, Daniel Onute. În plus, l-a numit pe Dan Adamescu „făptaș unic” în eșecul Astra Asigurări, ignorând vina altora în falimentul asiguratorului.

Mai mult decât atât, procurorul Matei i-a solicitat în Martie 2016 lui Dan Adamescu suma record de 40,000,0000 lei. I-a promis că dacă acceptă această sumă va putea beneficia de intervenția chirurgicală la un spital din afara țării, abilitat să-i instaleze proteza la genunchi. Pentru a primi în sfârșit tratamentul medical, care i-a fost refuzat până atunci, Dan Adamescu a renunțat să conteste cauțiunea, bazându-se pe permisiunea DNA de a se opera. Însă, după ce și-a cumpărat astfel dreptul la sănătate, plătind imensa sumă, procurorul Matei și-a încălcat cuvântul și s-a opus intervenției chirurgicale.

Această operație a avut loc abia la sfârșitul anului trecut – cu doar câteva luni înainte de decesul domnului Adamescu – din păcate prea tardiv pentru corpul slăbit al acestuia.

20 Sept 2016 / Spitalul Floreasca

Relațiile mele cu procurorul Matei

1. Dosarul meu penal a fost încredințat procurorului Matei la sfârșitul anului 2015.

2. L-am întrebat pe procurorul Matei dacă a fost interesat să afle ce s-a întâmplat cu fondurile lipsă, pe
care dl. Onute le-a deturnat, aproximativ 80,000 euro. Acesta mi-a răspuns că nu era important pentru
el.

3. În data de 7 martie 2016, procurorul Matei m-a acuzat de anumite fapte greșite efectuate în cadrul
Astra și mi-a dat o cauțiune record în valoare de 40 milioane RON. Nu am vrut să accept suma
exorbitantă, însă m-a convins să accept în schimbul promisiunii de a-mi permite să călătoresc în
străinătate pentru a efectua de urgență operația la genunchi.

4. Am depus suma în termen de o luna, cu speranța de a fi, în cele din urmă, bine din nou. Însă dl.
Matei a refuzat acum să îmi permită să călătoresc în afară pentru tratamentul medical citând că
ordinele sunt date de superiorii săi în acest sens. Am fost păcălit.

5. Am protestat, de asemenea, împotriva teoriei dlui Matei cum că am fost singurul responsabil pentru
eșecul Astra, având în vedere faptul că ASF și Victor Ponta au avut un cuvânt de spus în falimentul
societății de asigurare. Domnul Matei a adunat declarațiile martorilor din partea conducerii Astra prin
care toți pretindeau că au executat doar ordinele mele. Prin urmare, am fost un ”făptaș unic”. Am
replicat că este imposibil ca o societatea de dimensiunea Astra să fie condusă de o singură persoană și
că noțiunea de “ făptaș unic” nu există în dreptul penal românesc. Însă dl. Matei a fost încrezător că
DNA ar fi în măsură să modifice interpretarea legii în instanță și să creeze o nouă practică judiciară
pentru mine.

Starea mea de sănătate

1. Sunt un om foarte bolnav. Dar mereu am încercat să îmi ignor suferințele și să duc o viață cât mai bună. Îmi place să fac afaceri. Este pasiunea și hobby-ul meu. Când fac afaceri, uit de dureri și suferințele fizice. Medicul meu de familie de mulți ani, doctorul Rosak, mi-a spus întotdeauna că nici nu știu cât de bolnav sunt. A fost uluit să descopere succesul meu în afaceri în ciuda sănătății mele șubrede.

2. În 1982 am fost operat de o tumoare ce secreta prolactină. S-a produs o hemoragie puternică în timpul operației. Operația a condus la o interferență a axei glandei pituitare intercerebrale. A trebuit să încep să iau hormoni tiroidieni pentru tot restul vieții, deoarece controlul distribuției hormonilor tiroidieni de la tiroidă este întrerupt. Ca rezultat al operației, stimularea formării de testosteron în testicule a fost de asemenea întreruptă. Am început să iau testosteron pe tot restul vieții. Mă bazez pe aceste injecții cu hormoni și/ sau leucoplasturi cu hormoni. După această operație am primit statutul de persoană cu dizabilități 100% în Germania în 1982.

3. În urma operației, am fost diagnosticat cu o capacitate redusă pentru procesarea stresului extern. Sufăr enorm din cauza stresului la care sunt supus eu, fiul meu și familia sa în acest caz. Sunt sigur că fiul meu este o țintă pentru a pune și mai multă presiune asupra mea să renunț la afacerile mele din România.
4. În urma operației, am devenit obez ca rezultat al îndepărtării tumorii de pe glanda pituitară și a hemoragiei ulterioare. Cu alte cuvinte, am luat în greutate datorită distrugerii echilibrului hormonal. Această luare în greutate a rezultat în influențe negative asupra mai multor organe interne.

5. Sufăr de o inimă slăbită (insuficiență cardiacă de gradul IV) care îmi reduce activitatea fizică, deoarece inima mea funcționează doar la o capacitate de 40% – 60%. Inima mea a suferit de aritmie de mai multe ori, cam de 8 ori în ultimii 15 ani și a intrat în fibrilație. De fiecare dată când se întâmplă acest lucru, mă simt extrem de slăbit și nu pot munci deloc. Trebuie să mă odihnesc toată ziua și toată noaptea. Doctorii mei au reușit să îmi readucă inima la ritmul normal, dar există riscul de a avea nevoie de un pace-maker cardiac foarte curând. Ultima oară când inima mea a funcționat în ritmul normal a fost în primăvara acestui an, când am fost internat în Spitalul Monza din București. Doctorii au reușit să îmi readucă inima la ritmul normal prin electroșocuri.

6. Am dezvoltat diabet de tip doi (diabet melitus). Diabetul necesită un anumit tip de medicație și controale și trebuie să țin o dietă specială. Dacă diabetul nu este abordat în manieră optimă, nivelul crescut al zaharurilor poate duce la alte complicații ale organelor: ochi, rinichi, sistemul nervos și de asemenea inimă. Am dezvoltat și ficat gras, cu transaminaze mărite. Se știe că ficatul gras contribuie la deteriorarea suplimentară în cazul diabetului. Mai mult, ficatul gras reduce metabolismul medicamentelor.

7. În 2009, după probleme considerabile cu pielea, am fost diagnosticat cu o boală dermatologică sistemică (pemfigoidăbuloasă) care se tratează cu medicamente imunosupresoare (Cortizon și Azatioprin). Doctorii mei mi-au spus că această boală a pielii este simptomul unei boli autoimune care îmi atacă corpul din interior.

8. Am fost diagnosticat cu obezitate severă. Pentru a preveni luarea în greutate suplimentară și/sau provoca o scădere a greutății, mi s-a introdus un inel gastric în spitalul BarmherzigenBruder din Munchen în 2010. Introducerea unui inel gastric înseamnă că stomacul are o capacitate mult mai scăzută. Introducerea acestui inel cu clapetă fixă sau lejeră, trebuie să aibă loc la un interval de 3 luni, altfel acest tip de tratament devine fie inutil, fie periculos pentru pacient. De când am devenit ținta DNA în 2014, nu am mai putut să merg la doctorul meu din Munchen pentru a-mi verifica inelul gastric.

9. Greutatea mea în exces a condus la o uzură și deteriorare a meniscului de la genunchiul drept. Am suferit mai multe intervenții pentru restabilirea genunchiului. Mi s-au administrat injecții în genunchi în ultimii ani în România, de către un doctor. Am făcut tot ce am putut pentru a-mi salva genunchiul. De exemplu, am mers în Statele Unite în timpul vacanței de Crăciun 2013/ 2014 pentru a mi se administra terapie intensivă la genunchi. Din nefericire, aceasta și celelalte tentative ulterioare din România au eșuat, iar starea mea s-a înrăutățit. Mi s-a spus atunci că trebuie să mă supun unei operații de înlocuire a genunchiului deteriorat și introducerea unui genunchi artificial.

10. Per total, evaluarea stării mele de sănătate de către doctorii mei, așa cum reiese din diagnosticele listate mai sus, este că sufăr de mai multe probleme de sănătate cronice, care sunt parțial independente și influențându-se reciproc. În rapoartele din 22 august și 9 septembrie 2014, dr. Rosak a subliniat că un pacient cu starea mea de sănătate cronică/ acută și dependența de hormoni și/sau administrarea de medicamente nu ar fi eligibil pentru detenție în Republica Federală Germania.

Centrul de Arest Preventiv (CRAP)

1. Îmi amintesc că am fost deținut în Centrul de Arest Preventiv, un centru de detenție anterior procesului, timp de aproximativ o lună. Nu există zone speciale în CRAP. În celula mea erau între 6 și 8 persoane. Era un flux continuu de deținuți. Am fost plasat într-o celulă cu alți bărbați considerați social compatibili cu mine. Nu îmi amintesc toate persoanele, dar printre deținuții din celula mea era Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu.

2. Celula avea 4 paturi suprapuse, astfel că erau 8 paturi în total. Erau de ambele părți ale celulei. Exista o masă mică pentru 2 persoane și un WC turcesc – practic o gaură în pământ – fără nicio separare față de restul celulei. Nu existau dulapuri sau alt mobilier pentru depozitare. Deținuții își păstrau hainele în sacoșe, dacă aveau.

3. Toată ziua se petrecea în celulă. Puteai numai să stai întins pe pat, deoarece nu era spațiu pentru mișcare. Nu erau niciun fel de activități. Exista doar un aparat TV în celulă care era pornit practic toată ziua și toată noaptea. Aveai dreptul să părăsești celula doar o oră pe zi. „Spațiul exterior” era efectiv o încăpere închisă de vreo 30 mp cu grilaje în loc de tavan. Era un loc foarte insalubru și deprimant. Era plin de gunoi și excrementele deținuților care se ușuraseră acolo. Nu părea că face nimeni curățenie acolo. Era atât de dezgustător, încât nu am mai ieșit din celulă după ce am fost acolo o dată.

4. Din cauza lipsei de activitate fizică și durerii provocate de artroza avansată a genunchiului, mușchii mi s-au atrofiat rapid în detenție. Aceasta a dus la un cerc vicios de degradare a stării genunchiului meu. Nu puteam sta în picioare sau umbla fără ajutorul și sprijinul cuiva.

5. De mai multe ori mi s-a întâmplat să cad în propriile excremente în WC-ul turcesc, deoarece nu aveam forța în picioare pentru a sta pe vine. Am fost curățat cu un furtun – nu era nicio altă modalitate pentru a te spăla. Deoarece nu existau mașini de spălat, nu mi-am putut spăla hainele în detenția de la CRAP și trebuia să aștept vizitele pentru a primi haine curate și a le da pe cele murdare.

6. Mâncarea de la CRAP a fost de o calitate foarte proastă. Eu am avut dreptul de a primi cutii cu alimente de la vizitatori o dată pe săptămână și m-am hrănit exclusiv cu acea mâncare. Mâncarea de la CRAP nu a corespuns cu dieta necesară pentru mine și chiar nici mâncarea primită de la familie, deoarece a constat în hrană rece.

7. Funcționa doar apa rece. Și nu era potabilă. Apa caldă era furnizată doar de două ori pe săptămână timp de o oră.

8. Celula mea era situată la subsol și exista doar o mică fereastră în partea de sus a celulei. Practic, nu vedeam deloc lumina zilei. Vederea mea s-a deteriorat în mod considerabil deoarece aveam doar lumină artificială și televizorul funcționa pe tot parcursul zilei.

9. Nu exista niciun fel de ventilație în celulă. Mai mulți deținuți fumau în celulă. Era un aer extrem de nesănătos.

10. Dușul a fost instalat în celulă în același loc cu toaleta în stil Creek. Am fost nevoit să îmi fac dușul în toaletă. Toaleta mirosea urât în continuu.

11. A trebuit să acoperim gaura toaletei pentru a preveni intrarea șobolanilor în celulă, prin canalizare.

12. Din cauza stării mele de sănătate am căzut la pământ de mai multe ori. Îmi amintesc că m-am lovit la cap de mai multe ori. Au existat momente când mi-am pierdut conștiința când am căzut.

13. Starea mea de sănătate s-a deteriorat rapid cât timp am fost deținut în CRAP. Cât timp am fost deținut încă puteam merge, cu ajutor din partea altor persoane. Când am fost transferat la penitenciarul Rahova nu am mai putut merge și am fost transportat într-un scaun cu rotile. Vederea mi s-a deteriorat în mod considerabil.

14. Am fost consultat de medici în detenție, însă nu m-au putut ajuta în niciun fel. Bolile mele sunt numeroase și complexe și există o lipsă completă de instrumente medicale și echipamente în centrul de detenție CRAP. Doctorii au fost amabili, însă în cele din urmă fără putere din cauza lipsei de suport tehnic adecvat pentru îndeplinirea atribuțiilor ce le revin.

Penitenciarul Rahova

1. Am fost transferat în Penitenciarul Rahova la scurt timp după ce am fost trimis în judecată, la sfârșitul lunii iunie. Am stat aproape două luni în penitenciarul Rahova, în arest preventiv, în 2014, înainte să fiu eliberat la sfârșitul lunii august 2014. Am fost deținut în aripa 1 a penitenciarului.

2. Am împărțit celula cu 6persoane. Printre colegii mei deținuți erau trei judecători acuzați în dosarul mitei: judecătorii Viziru, MoldovanșiStanciu, ultimul fiind judecătorul pe care se presupune că l-aș fi mituit. Ceilalți prizonieri erau un medic și un procuror.

3. Erau trei paturi supraetajate în celulă, deci în total 6 locuri. O masa cu un televizor erau în celulă. WC-ul era integrat în celulă, însă eu am fost norocos să găsesc o toaletă normală, cu scaun. Dușul era situat lângă WC.

4. Nu erau niciun fel de activități în Penitenciarul Rahova. Îmi petreceam toată ziua uitându-mă la TV. Aveai dreptul să stai în curte în intervalul 2 după-amiaza – 5 după-amiaza în fiecare zi. Această curte era mai mare decât cea de la CRAP. Însă nu am putut sta în curte deoarece căldura din vara anului 2014 era foarte periculoasă pentru mine și starea mea de sănătate. În plus, nu aveau un scaun cu rotile și era un efort enorm pentru mine să mă deplasez până în curte. Astfel, am rămas în celulă aproape în fiecare zi.

5. Din cauza lipsei activității fizice și a durerii cauzată de artroza avansată a genunchiului meu, mușchii mi s-au atrofiat și mai mult în perioada detenției mele în Penitenciarul Rahova. Nu am putut sta sau merge fără ajutorul sau suportul altei persoane. Durerea a devenit și mai acută și am încercat să evit orice fel de mișcare deoarece durerea devenise insuportabilă.

6. Starea mea de sănătate s-a deteriorat atât de rău încât a trebuit să renunț la mai multe vizite ale avocatului meu deoarece nu am putut suporta durerea provocată de mersul pe jos de la celula mea și până la sălile de întâlnire. Nu exista niciun scaun cu rotile în penitenciar.

7. Calitatea hranei era la fel de rea ca și la CRAP.

8. Am avut probleme cu somnul pe timpul nopților în Penitenciarul Rahova deoarece deținuții țipau și se loveau cu capul de ușile celulelor. Era de-a dreptul terifiant. Am avut impresia că am ajuns în iad.

9. Exista doar apă rece. Aceasta nu era potabilă. Apa caldă era furnizată doar de două ori pe săptămână pentru o oră.

10. Celula mea era situată la parter și avea o fereastră cu grilaje. Lumina zilei pătrundea în celulă mai mult decât în CRAP.

11. A trebuit să mă echilibrez pe scaunul de toaletă ori de câte ori am vrut să fac un duș. Am căzut de pe vasul de toaletă de mai multe ori pe durata acestui calvar.

12. Nu mi s-a acordat tratamentul necesar pentru o perioadă de 37 de zile, deși familia mi-a adus acest tratament. Am făcut cereri scrise către directorul penitenciarului, însă toate au fost în zadar. Doctorii din cadrul Penitenciarului Rahova nu mi-au adus tratamentul invocând anumite motive birocratice. Am fost foarte îngrijorat și m-am temut pentru viața mea. Puteam să mor fără tratamentul obișnuit. Nu pot să înțeleg de ce medicii m-au privat de tratament și mi-au pus viața în pericol pentru o perioadă de timp atât de lungă.

13. Am fost consultat de medici pe durata detenției mele, însă nu au putut să mă ajute în vreun fel. Medicii de la Penitenciarul Rahova erau foarte birocratici și au completat tot felul de formulare fără a mă ajuta în vreun fel. În cele din urmă, la fel ca în cazul CRAP, era o lipsă completă de instrumente medicale și echipamente în centrul de detenție CRAP.

14. Am fost vizitat de un avocat englez care a fost trimis de fiul meu Alexander să mă viziteze și să discute cu mine. A fost dificil să îi explic ce s-a întâmplat cu mine.

15. Sunt încă în stare de șoc. Îmi este frică să nu cad ori de câte ori mă mișc din punctul A în punctul B. Îmi este frică să merg la toaletă. Îmi este frică să îmi fac un duș. Îmi este frică să fac orice mișcare. Mi-am pierdut toată încrederea în umanitate. Mi-am pierdut interesul pentru viață.

16. Mi-am pierdut capacitatea de a gândi clar. Îmi pierd ordinea de idei. Nu pot face niciun plan pentru viitor. Viitorul pare sumbru pentru mine. Viața mi-a fost distrusă.

17. Am descris mai sus starea mea fizică la momentul încarcerării. Cu trecerea timpului, am devenit din ce în ce mai slab. Fiul meu Alexander, cunoscându-mi starea de sănătate, a devenit din ce în ce mai disperat. El l-a contactat pe medicul meu german de familie, medicul Rosak,în Frankfurt. La insistențele lui Alexander, acesta a adresat instanței două rapoarte instanței, în data de 22 August și 9 Septembrie, descriind bolile mele și atestând faptul că starea mea de sănătate nu îmi permitea regimul de detenție.

18. Mușchii mi s-au scurtat ca urmare a timpului petrecut în detenție și a inactivității fizice. Există o îngrijorare nu doar referitoare la succesul intervenției chirurgicale la genunchiul drept care ar fi în pericol, însă au avut loc schimbări și la genunchiul stâng. Doctorii mi-au spus că este absolut necesar să consult un specialist pentru intervenția chirurgicală la genunchi sau/și un chirurg pentru a preveni deteriorarea în continuare. Trebuie să menționez că nu am fost lăsat să am această intervenție, până în prezent, în România. Am primit numărul 888 pe lista de sănătate publică în 15 iulie 2015.

19. După cum am menționat am fost în celula cu trei dintre judecătorii acuzați. Judecătorul Stanciu a fost moral foarte afectat de arest și a avut crize de plânsete și țipete. Starea mentală a acestuia m-a afectat și mai mult. El a fost pus pe tranchilizante puternice.

20. Am fost pus sub arest la domiciliu în data de 28 august 2014 până în data de 22 iunie 2015 când mi s-a permis să părăsesc domiciliul. În tot acest timp, am pledat pentru a mi se permite să primesc tratament medical adecvat, însă fără niciun rezultat. Am fost în continuare considerat de DNA un pericol public. Am fost atât de grav afectat de tratamentul pe care l-am primit, încât nu am părăsit casa nici după ce mi-a fost ridicat arestul la domiciliu. Nu am nicio motivație pentru a merge undeva. Nu mă mai pot bucura de viață.

Încarcerarea mea în Penitenciarul Rahova începând cu 27 mai 2016

1. Am fost încarcerat în Penitenciarul Rahova pentru a doua oară în 27 Mai 2016. Am fost din nou în secția 1. Am stat în Penitenciarul Rahova până în data de 7 septembrie când am fost mutat în Penitenciarul Jilava.

2. Am fost din nou în celulă cu judecătorii Moldovan, Viziruși Stanciu, ca și în 2014. Eram 4 persoane în total.La un moment dat, judecătorii Viziru și Stanciu au fost mutați în alt penitenciar. Un prizonier pe nume Dragos Mavrosina fost adus în celula mea și m-a ajutat să mă deplasez în celulă și să folosesc toaleta și dușul.

3. Celula și condițiile acesteia erau identice cu cele lipsă din celula în care am stat în 2014.

4. Acum depind în mod continuu de scaunul cu rotile. Nu mă mai pot deplasa deloc Penitenciarul Rahova nu este adaptat pentru folosirea scaunului cu rotile, situație care îmi cauzează multe probleme suplimentare.

5. Este foarte greu pentru mine să merg și să văd un vizitator deoarece scaunul cu rotile întâmpină mereu aceleași probleme.

6. Condițiile insalubre mi-au cauzat multe infecții în corp.

7. Acum am luat o infecție la ochi care mă face aproape orb cu acel ochi. Am fost dus la Spitalul Cobalcescu pentru o vizită medicală. Mi s-au prescris niște picături de ochi care nu mă ajută foarte mult deoarece principala problemă a infecției de la ochiul meu este mizeria și murdăria din penitenciar.

8. La insistența mea de a primi mult așteptata intervenție chirurgicală la genunchi am fost transferat la Spitalul Monza pentru aproximativ 4 zile, timp în care am fost investigat și starea mea de sănătate a fost verificată pentru a fi pregătit de intervenție.Medicii au concluzionat că nu sunt încăapt pentru intervenția chirurgicală și mi-au spus că trebuie să stau încă 2 săptămâni în spital înainte de operație. Însă, în loc să mă țină în spital, am fost transferat din nou în penitenciar. Se pare că administrația penitenciarului a decis că nu pot justifica internarea mea în spital pentru o perioada atât de lungă. Nu am putut înțelege logica acestei decizii. Din nou, nevoile urgente de sănătate sunt respinse din motive birocratice. Sunt ucis de proceduri și documente. Acum nu mai există nicio îndoială în mintea mea că mi s-a refuzat cu bună știință tratamentul, pentru a mi se induce o moarte rapidă.

9. Fiul meu, Alexander, m-a informat că în august 2016 Președintele Societății de Drept (The Law Institute – UK) a scris o scrisoare Președintelui României îndemnându-l “să se asigure că dl. Adamescu este deținut în condiții umane, cu acces la îngrijire medicală și întâlniri cu avocatul său”.

Încarcerarea mea în Penitenciarul Jilava începând cu 7 septembrie2016

1. În data de 24 august cererea mea de a fi mutat în regim semi-deschis a fost aprobată și în data de 7septembrie am fost mutat în Penitenciarul Jilava.

2. În timpul transferului de la Penitenciarul Rahova la Penitenciarul Jilava am fost întrebat de gardian cât i-am plătit lui Dragos Mavrosin să mă ajute în Penitenciarul Rahova. Când i-am răspuns că nimic, nu m-a crezut și m-a ridiculizat spunând că nu este prost și că ar trebui să-i spun adevărul.

3. În Penitenciarul Jilava sunt deținut într-o secție împreună cu aproximativ 25 de alți deținuți. Suntem 4 persoane într-o celulă. Unul dintre deținuți a fost numit să mă ajute. Există 2 paturi supraetajate, deci 4 locuri în total. Există un scaun mic și un WC.

4. Am intrat în Penitenciarul Jilavaîntr-o stare mentală tulbură și am devenit tot mai bolnav. Am dezvoltat o infecție inghinală care s-a răspândit în restul corpului și care mă face să cred că sfârșitul zilelor mele a veni. Am mari dificultăți în amintirea acelor zile și a detaliilor din celulă. În data de 13 septembrie am fost pentru prima oară transferat într-o ambulanță către spitalul Penitenciar Rahova. Nu îmi amintesc ce s-a întâmplat în acea zi deoarece am fost aproape inconștient. Se pare ca apoi am fost transferat la Spitalul de Urgențe Floreasca pentru a-mi restabili funcțiile vitale. Am suferit o intervenție chirurgicală și am primit antibiotice.

5. Încerc să supraviețuiesc acestui calvar la care am fost supus și sper să nu mor în închisoare…

 

Liviu Avram despre OUG 13 şi OUG 14 | Soluția corectă, singura

protest-gratiere

„Am văzut comunicatul lui Liviu Dragnea. Eu zic să fim, în continuare prudenți, că prea de multe ori ne-au încercat vigilența și nu văd de ce n-or s-o mai facă, mai ales că nu știm ce or să zică oameni precum Tăriceanu, Șerban Nicolae și chiar – da, chiar – Florin Iordache, care se întoarce la Comisia Juridică a C. Dep.

Dacă oamenii ăștia chiar vor să repare ce au făcut, soluția este una singură:

– Se adoptă Lege de respingere a ordonanței 13.
– Se adoptă Lege de aprobare cu modificări a ordonanței 14. Modificările constând în: ori se scot complet din oug 14 articolele neconstituționale plantate de Guvern, ori acestea se redactează așa cum a zis CCR.

Iar lucrurile acestea trebuie făcute simultan. Orice altă variantă poate fi considerată o nouă tentativă de înșelăciune”, a scris jurnalistul Liviu Avram, pe Facebook.

Tudor Chirilă, AVERTIZEAZĂ | „Pregătesc un alt tip de asalt. Miza e prea mare ca să renunțe așa ușor”

tudor chirila

Tudor Chirilă, cel care a fost extrem de activ în această perioadă a protestelor față de OUG, a avut un mesaj puternic pe pagina sa de Facebook cu privire la Liviu Dragnea și la partidul pe care acesta îl conduce, scrie b1.ro

Chirilă este de părere că deși Guvernul a decis abrogarea ordonanței de urgență cu privire la modificarea codurilor penale, acesta nu înseamnă mare lucru și există riscul ca în spatele ușilor închise să se pregătească altceva.

În plus, artistul îi transmite președintelui PSD și lui Sorin Gridenau că nu are deloc încredere în ei.

“Încrederea mea în Dragnea și Grindeanu este ZERO așa că nu pot să nu mă gândesc că și-au schimbat strategia și pregătesc un alt tip de asalt. Este doar un comunicat de presă care nu ne spune nimic despre ce se întâmplă în spatele ușilor închise și dacă ăsta este într-adevăr mesajul și acolo. Până la urmă e posibil ca înțelegerea din culise să fie alta și la vot parlamentarii PSD să îl „dezamăgească” pe liderul suprem votând pentru respingere. Dar asta ar însemna că parlamentarii nu-și mai ascultă liderul ceea ce în PSD nu prea e permis. Un lider care nu se impune într-un partid care funcționează pe verticală ar trebui să demisoneze. Pe scurt, nu cred o iotă. Miza e prea mare ca să renunțe așa ușor”, a scris Tudor Chirilă pe Facebook.

TOP STORY: Roman via Bucureşti | Povestea IMPRESIONANTĂ a doamnei Lucreția, protestatară de ambele tabere, ca să-şi împace bărbatul. Steagul l-a făcut din rochia de mireasă a fiicei sale

lucretia

Unul dintre protestatarii care a venit la București este doamnei Lucreția. Aceasta a venit de la Roman pentru a fi alături de oamenii care se strâng zilnic în fața Guvernului pentru a cere demisia actualului Executiv, conform reportervirtual.ro

„Soțul ei n-are nici cea mai vagă idee cum s-a pregătit Lucreţia pentru excursia la capitală. S-a încălțat cu ciubotele lui să nu se ude la picioare, steagul l-a făcut din poalele rochiei de mireasă a fiicei plecată în Anglia, a luat umbrela de plajă ca suport pentru băţul de la steag, s-a îmbrăcat în portul național, pe furiș, în gară și paltonul l-a îndesat într-o geantă”, potrivit unui fragment din povestea sa, postat pe contul de Facebook al Ruxandrei Pătrașcu, de unde este preluată și fotografia.

lucretia

Citiţi mai jos postarea integrală:

„Pe doamna Lucreţia am întâlnit-o în a zecea zi de proteste din Piața Victoriei. Are 54 de ani, s-a autocaracterizat ca fiind o femeie „de la coada vacii” și a venit de la Roman „să schimbe fața pieței”.

A decis să călătorească la București după ce a văzut la televizor protestele de la Cotroceni. O doamnă povestea cum se ceartă în fiecare seară cu fiul ei care protestează în Piața Victoriei. Doamna Lucreţia s-a gândit că excursia ei poate preveni un conflict similar între ea și copiii ei.

Și-a convins soțul s-o lase să parcurgă peste 300 de km după ce i-a spus că „România are nevoie de ea”. Zice că a venit la București fiindcă nu-i place dezbinarea dintre oameni. Dacă azi a venit în piață, mâine merge la Cotroceni. N-are încotro, i-a promis soțului că se întoarce sâmbătă dimineață. „Nu e din ăla care bate, e om bun.”

Simte diferența de opinie chiar și acasă. Ea și soțul au votat diferit, se uită la alte posturi la TV, dar cumva ajung la o înțelegere. Au noroc că stau la țară și tot timpul e ceva de făcut prin grajd, pe la animale sau prin grădină.

Soțul ei n-are nici cea mai vagă idee cum s-a pregătit Lucreţia pentru excursia la capitală. S-a încălțat cu ciubotele lui să nu se ude la picioare, steagul l-a făcut din poalele rochiei de mireasă a fiicei plecată în Anglia, a luat umbrela de plajă ca suport pentru băţul de la steag, s-a îmbrăcat în portul național, pe furiș, în gară și paltonul l-a îndesat într-o geantă. „El nu știe nimic, o să vadă acum la televizor”.

Când am întrebat-o cum vrea să liniștească spiritele oamenilor și-a dus mâna către icoana Izvorului Tămăduirii pe care o poartă prinsă într-un brâu, la șold. „Și noi bătrânii trebuie să ne mai călcăm pe picior, dar și voi tinerii.”

Ne puteți găsi și pe:

118,331FaniÎmi place
3,743AbonațiAbonați-vă