Acasă Blog Pagina 2758

Nasul – 28 martie 2013

[jwplayer config=”600×394″ mediaid=”35235″]

Teodor Mărieş: Cerem procurorului general redeschiderea dosarului Revoluţiei

mariesVicepreşedintele Partidului Forţa Civică Teodor Mărieş cere procurorului general al României redeschiderea dosarului Revoluţiei, demarat în 1990 la cererea Asociaţiei ’21 Decembrie 1989′, pe care o conduce, invocând deciziile prin care CEDO a condamnat statul român la plata unor daune către victimele sau urmaşi ai victimelor evenimentelor din decembrie ’89.

‘Am susţinut prin Asociaţia ’21 Decembrie 1989′ demersul celor 72 de reclamanţi, victime sau urmaşi ai victimelor represiunii armate asupra demonstraţiilor paşnice ce au început la Timişoara în decembrie 1989, care au obţinut recent câştig de cauză la CEDO. Aceste persoane au fost recunoscute de către toate oficialităţile române ca fiind victime ale represiunii regimului totalitar comunist. (…) Reclamanţii s-au plâns că autorităţile nu au efectuat o anchetă eficientă cu privire la moartea rudelor lor sau la abuzurile la care au fost ei însuşi supuşi în tragicele evenimente din 1989. Pentru încălcarea articolului 2 (din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului – n.r.), un număr de 65 de persoane au fost despăgubite cu o sumă de 5.000 de euro fiecare şi pentru încălcarea articolului 3, celelalte şapte persoane reclamante’, a afirmat Mărieş, joi, într-o conferinţă de presă.

El a criticat atât guvernările trecute cât şi Guvernul actual pentru faptul că nu ar face ‘diligenţele’ cerute de CEDO în privinţa soluţionării respectivelor dosare care vizează Revoluţia din 1989.

Liderul Partidului Forţa Civică a adăugat că daunele în dosarul soluţionat la CEDO puteau să fi fost de ‘un euro’.

‘Importantă este victoria morală pe care am obţinut-o şi faptul că, încă o dată, cu încă 72 de cauze, am reuşit să demonstrăm opiniei publice româneşti, dar am convins şi Curtea prin argumentele şi probele pe care le-am depus că în România în decembrie 1989 au existat victime. În decembrie 1989 au fost ucise un număr de peste 1.600 de persoane spunem noi, atât cu arme de foc, cât şi prin violenţe extreme, şi aproximativ 5.000 de răniţi, numărul celor reţinuţi fiind de 2.000-3.000 de cetăţeni. Marea majoritate a acestor victime ştim cu toţii a fost în perioada 22-28 decembrie 1989, după preluarea Puterii de către aşa-zisul Front al Salvării Naţionale, condus de Ion Iliescu’, a declarat Mărieş.

El a precizat că, în următoarele două-trei luni de zile, CEDO urmează să judece un alt dosar, ‘de data aceasta cu victime din Bucureşti’.

‘Este vorba de 112 persoane care au făcut sesizare la CEDO tot sub coordonarea avocaţilor de la Asociaţia ’21 decembrie’. Este vorba de dosarul Alecu contra România, un dosar la care aş putea spune că s-a încheiat corespondenţa. Un dosar în care, din nou, Guvernul român solicită să nu se acorde niciun euro despăgubire, nici daune morale sau materiale pentru aceste victime. Este acelaşi mod de a ne trata ca în cazurile anterioară. (…)Aşteptăm şi decizia privind cazurile din Bucureşti şi ajung la concluzia că acest lucru ajunge să împovăreze ceea ce eu nu mi-am dorit niciodată, ajunge să împovăreze bugetul Guvernului României, un buget sărac. În acelaşi timp văd însă că produce un efect asupra omului numărul unu care este vinovat pentru represiunile de după 22 decembrie 1989 şi mă refer la fostul preşedinte Ion Iliescu’, a completat Teodor Mărieş.

El a adăugat că roagă conducerea Parchetului General şi pe procurorul de caz care încă mai are dosarul Revoluţiei să demareze cercetările pentru că, spune Mărieş, faptele respective nu sunt prescrise.

‘Am făcut tot ceea ce este omeneşte posibil pentru a nu se prescrie, avem deciziile CEDO care confirmă şi spun că nu poate statul român să invoce prescrierea atât timp cât el a lăsat în nelucrare timp de 20 şi ceva de ani aceste dosare’, a conchis Mărieş.

Victor Ponta: „Traian Băsescu a mai angajat doi şomeri, pe Adrian Rădulescu şi Gabriel Berca”

pontaPremierul Victor Ponta a declarat joi seara că prin numirea lui Adrian Rădulescu şi a lui Gabriel Berca în funcţiile de consilieri prezidenţiali, Traian Băsescu a angajat doi şomeri ”care taie frunză la câini pe bani publici”.

‘Deocamdată domnul preşedinte Băsescu a combătut şomajul angajându-i pe Cristi Diaconescu, pe Lăzăroiu. Astăzi am auzit că a mai angajat doi şomeri, pe Berca şi pe domnul Rădulescu. Dânsul combate şomajul angajând nişte oameni care taie frunză la câini pe bani publici, acolo la Cotroceni’, a spus premierul la România Tv.

Victor Ponta a afirmat că în perioada 2009 – 2012, ţara noastră a suferit cea mai ”catastrofală” scădere a investiţiilor străine şi a locurilor de muncă, el apreciind că în acea perioadă Traian Băsescu a fost şi preşedinte, şi prim ministru.

‘Deci e cel mai prost consilier pe care poate să îl aibă cineva în acest domeniu’, a arătat premierul, în contextul în care preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri seara că Guvernul Ponta ar trebui să pună accent pe crearea locurilor de muncă.

Ponta a mai spus că aceasta este o prioritate nu doar pentru ţara noastră, ci pentru întreaga Europă, însă raportat la majoritatea ţărilor din UE, România are o situaţie bună. Detaliind, a explicat că pentru ţara noastră crearea de locuri de muncă este un obiectiv major şi a reliefat aspectele negative ale acestei probleme, precum închiderea combinatelor Mechel sau dificultăţile de la Oltchim, dar şi lucrurile pozitive, precum investiţiile unor mari companii în România.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat joi decretele pentru numirea lui Adrian Rădulescu şi Gabriel Berca în funcţiile de consilieri prezidenţiali, începând cu data de 1 aprilie.

”Șefu`, mă lăsați la Bruxelles?” – Filmul întâlnirii Ponta – Băsescu

angela_tocilaVă prezentăm în exclusivitate intergalactică filmul consultărilor dintre Victor Ponta și Traian Băsescu, pe marginea mandatului de reprezentare la Bruxelles:

Victor Ponta apasă țâfnos pe clanță. Deschide ușa și miraculos, se produce o metamorfoză uimitoare: țâfnoșenia dispare, spatele i se-ncovoaie, luând poziția denumită în popor, a ghiocelului. Se așează picior peste picior pe marginea unui scaun și așteaptă cu mâinile cuminți în poală. Din când în când, își netezește câte-o cută imaginară la pantaloni și-și scutură de pe umeri câteva fire de mătreață cu gândul la Daciana care-i schimbase șamponul.

Tiranul intră vijelios în încăpere. Ponta se ridică cu mare greutate în picioare încercând să-și stăpânească tremurul genunchilor. Menține poziția ghiocelului când întreabă timid:

”Șefu`, mă lăsați la Bruxelles? Nu, nu vă obosiți să-mi răspundeți, îmi dau seama după privire că nu mă lăsați. Nu-i nimic, șefu`, sunt înțelegător, nu e nevoie de cuvinte, mă duc altă dată. Vă rog io să-mi dați voie să zic presei că m-ați rugat să vă însoțesc, dar eu am invocat interesul național. Că nu vrem confuzii șefu`, nu-i așa? Interesul național primează. Îmi pare rău că nu mi-am dat seama și prima dată, dar n-am fost eu de vină, să știți… Ei m-au prostit să țin ca orbul de traistă că eu mă duc la Bruxelles. Să știți că nici nu mi-a plăcut acolo, șefu`, că m-am plictisit de moarte, era să adorm de la discuțiile alea. Vă dați seama cum era dacă se ducea Crin? Îl mai trezeau la primăvară… Și nici mâncarea n-a fost bună, iar în poze am ieșit nașpa: ba clipeam, ba îmi mușcam buza, ba mă lăsau unii cu mâna-ntinsă și treceau pe lângă mine ca pe lângă mobilă. E nasol la Bruxelles, șefu, de asta vă admir așa de tare că vă sacrificați când vă duceți acolo, sunteți zeul meu, idolul meu secret. Mă lăsați să zic presei că ne-am împăcat? Vă rog eu frumos, știu că sunteți un om bun și nu purtați ranchiună… Să mă-nțelegeți și pe mine, că acasă nu mă slăbește socru-meu cu ”jos Băsescu”, la partid mă sună încontinuu pe Skype Adrian Năstase cu ”jos Băsescu”, mai bagă și ăla bătrân fitile, iar Crin mă seacă pur și simplu că vrea înapoi la Cotroceni. Doar într-o criză de isterie o ține. Vă dați seama în ce situație sunt? Mă iertați? Vreți să mă jur pe Daciana că nu mai fac? Șefu`, ziceți ceva!”

Își ridică privirea temător și se trezi singur. Tiranul plecase. Apăsă încet pe clanță și-și dădu timp să-și îndrepte spinarea. Afară așteptau jurnaliștii cu sufletul la gură, finalizând ultimele pariuri.

”Președintele preferă să se ducă el la Bruxelles”, zise Ponta. Printre jurnaliști se auzi un freamăt și-un foșnet de bancnote. Cei mai mulți pierduseră pariul.

Mircea Badea: „Mă duc în birou la Ponta, îl iau de guler şi îl dau afară!”

Badea-CartianuRealizatorul TV Mircea Badea a declarat miercuri, în cadrul emisiunii „În gura presei” de la Antena 3, că îl va scoate pe premierul Victor Ponta de guler din Palatul Victoria şi îl va da afară din Guvern. Motivul supărării lui Mircea Badea este o ştire conform căreia Victor Ponta ar urma s-o numească pe Laura Codruţa Kovesi drept procuror-şef al DNA.

„Deci eu mă ridic, plec din emisiune, mă duc în Piaţa Victoriei, mă dezbrac, îmi pun penele şi mă duc la poarta Guvernului. Deschide, sunt eu, cetăţeanul! Îi dau la o parte pe ăia de la SPP, mă duc în birou la Ponta, dau uşa de perete, îl iau de guler, îl târăsc, îl scot şi îl dau afară. Deci îl dau afară, eu. Deci dacă domnul Ponta va ajunge în situaţia s-o numească pe Kovesi la DNA, are o singură soluţie: să cadă, el şi Guvernul lui”, a zis Badea, gesticulând larg.

„Dacă tu eşti Ponta Victor şi ai ajuns premierul României căţărându-te pe 7,4 milioane de voturi şi n-ai fost în stare să-l dai jos pe ‘perdeluţă’ (n.r. Traian Băsescu), dar eşti obligat să o numeşti pe Kovesi, există o singură soluţie: să demisionezi”, a încheiat Badea.

Ponta: Declaratia lui Basescu privind boicotarea referendumului pentru revizuirea constitutiei, iresponsabila

pontaPremierul Victor Ponta a afirmat joi seara, la Romania TV, ca amenintarea lui Traian Basescu privind un eventual apel la populatie pentru boicotarea Constitutiei este iresponsabila.

Primul ministru a afirmat ca presedintele a spus un „singur lucru important” in interviul acordat miercuri seara la un post de televiziune, atunci cand seful statului a afirmat: „Daca nu se respecta conditia privind parlament unicameral cu 300 de membri, eu voi fi public unul dintre cei care ii va indemna pe romani sa nu mearga la vot”.

„Critic cu toata taria” aceasta afirmatie, a spus premierul, pe care a caracterizat-o drept „iresponsabila”.

„Ramanem 20 de ani cu o Constitutie care si-a dovedit punctele slabe doar pentru ca nu vrea dl Basescu?”, s-a intrebat el, adaugand ca a gasit si un slogan pentru mobilizarea populatiei sa vina la vot: „Veniti sa votati impotriva a ce v-a spus presedintele si va garantez ca vom avea cvorum”.

„Apelul de aseara se inscrie intr-un tip de sabotaj la procesul de modernizare a Romaniei”, a continuat Victor Ponta, afirmand ca presedintele merge pe logica „Nu vrea sa se mai shimbe nimic din vremurile mele, sa ramaneti ca vremea lui Basescu”. „Or, lucrurile au mers prost”, a comentat premierul.

Relu Fenechiu: “FMI nu mai are incredere intr-un guvern din Romania”

fenechiuMinistrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat, joi, ca reprezentantii FMI in Romania i-au spus atat lui, cat si presedintelui Traian Basescu, ca nu mai pot avea incredere intr-un guvern din Romania, declaratia lasandu-l fara replica pe vicepremierul Liviu Dragnea, informeaza ziare.com.

”Cei de la FMI i-au spus domnului Traian Basescu si mi-au spus si mie ca nu mai au incredere in ceea ce promite un guvern din Romania. Le-am spus ca eu am venit doar de doua saptamani si le-am spus sa aiba incredere ca vreau sa fac treaba buna si raspunsul a fost: da, poate ca da, dar nu va putem trata ca pe o persoana, ci ca pe Romania. Si Romania ne pacaleste de ani de zile ca va face restructurari si eficientizari si nu a facut nicaieri”, a declarat ministrul liberal al Transporturilor.

Intrebat de jurnalisti daca a fost informat despre neincrederea FMI in Guvernul Romaniei, vicepremierul Liviu Dragnea a refuzat sa comenteze: „Chiar nu vreau sa comentez. Acum aud informatia asta si nu vreau sa o comentez”.

Premierul Victor Ponta l-a anuntat marti pe ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, ca are doua obiective strategice de indeplinit in perioada urmatoare: deblocarea POS Transporturi si privatizarea CFR Marfa. Seful Executivului l-a atentionat pe Fenechiu ca va raspunde politic in cazul in care va esua in indeplinirea celor doua obiective.

Aceasta este a treia lovitura de imagine primita in ultimele zile de Guvernul Ponta din partea unui lider PNL. Duminica, liderul liberalilor, Crin Antonescu, a declarat intr-o emisiune de televiziune ca ii „este inca neclar ce vrea sa faca guvernarea”, iar miercuri vicepresedintele PNL Sorin Funzaverde a declarat public ca situatia economica este dramatica.

„Nu stim daca vom putea plati urmatoarea transa de rambursare a imprumutului de la FMI. Daca vom plati salariile si pensiile, sa fim fericiti!”, a spus Frunzaverde, generand o replica acida a premierului, care i-a transmis ca, in aceste conditii, poate nu vor mai fi bani pentru Caras Severin, unde Frunzaverde este presedintele Consiliului Judetean.

Monseniorul Vladimir Ghika se numara printre martirii comunismului si nazismului ce vor fi beatificati

122664_vladimir-ghika_w180Potrivit unui comunicat al Vaticanului, Papa Francisc a dat joi semnalul de inceput al beatificarii a 63 de catolici, din care majoritatea au fost victime ale razboiului civil spaniol, al nazismului si comunismului, a anuntat AFP citata de Agerpres.

Pentru prima oara de cand este Papa, Jorge Bergoglio a autorizat Congregatia vaticana pentru cauza sfintilor sa promulge decrete care vor permite, cu timpul, viitoarele beatificari. Analize ale vietii si mortii viitorilor beatificati au fost lansate cu multi ani inainte de alegerea sa ca papa.

Printre martirii care vor fi beatificati se numara monseniorul Vladimir Ghika (1873-1954), print roman de religie ortodoxa care s-a convertit la catolicism si care a lucrat si in serviciul diplomatic al papei Pius al XI-lea, dupa cativa ani petrecuti la Paris. A revenit in Romania in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial ca sa ii ajute pe refugiatii polonezi fugiti din calea invaziei naziste. Arestat in 1952 de politia comunista, a fost supus unui simulacru de proces, alaturi de alti cinci preoti.

Si tanarul italian Rolando Rivi (1931-1945) va fi beatificat. El a fost ucis de partizanii comunisti la 14 ani, la trei ani de la intrarea la seminar.

Majoritatea celor pe care Papa Francisc i-a recunoscut drept martiri au fost ucisi in razboiul civil din Spania (1936-1939).

Pe 12 mai, suveranul pontif originar din Argentina va celebra in bazilica Sfantul Petru primele sale canonizari, aprobate pe 11 februarie de Benedict al XVI-lea, cand si-a anuntat si renuntarea la pontificat, motiv pentru care au trecut aproape neobservate. Viitorii sfinti sunt Antonio Primaldo si cei 800 de martiri italieni asasinati de fortele otomane in 1480 la Otrante pentru ca nu au renuntat la credinta lor. Aceste canonizari ar putea crea insa tensiuni in relatiile dificile deja dintre crestinism si islam. Acestora li se alatura columbiana Laura de Santa Catalina de Siena Montoya y Upegui si mexicanca Maria Guadalupe Garcia Zavala, doua calugarite care au creat ordine religioase in tarile lor.

Noi consilieri la Palatul Cotroceni: Gabriel Berca si Adrian Radulescu

pozaFostul ministru de interne, Gabriel Berca si fostul secretar de stat in Ministerul Agriculturii, Adrian Radulescu au fost numiti joi, prin decret prezidential, consilieri la Palatul Cotroceni.

Mandatul celor doi consilieri va incepe cu data de 1 aprilie 2013, conform comunicatului de presa dat publicitatii de Adminstratia Prezidentiala.

Gabriel Berca a fost ministru de interne in Cabinetul Ungureanu, iar anterior a ocupat functia de secretar general al Guvernului in perioada cand Executivul era condus de Calin Popescu Tariceanu. Potrivit unor surse PDL, Berca va fi consilier prezidential pentru administratie locala si societatea civila.

Adrian Radulescu, care detine in prezent functia de presedinte al Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli, va fi consilier prezidential pentru agricultura.

„Pentru mine inseamna incununarea unei activitati de succes. Cat mai este domnul presedinte sef al statului, doi ani cred, mai miscam ceva pentru agricultura. E vorba de politica agricola 2014-2020”, a precizat Adrian Radulescu, pentru Mediafax.

 

Isarescu: Cine tine sume mari intr-o banca, de ordinul milioanelor, inseamna ca isi asuma un risc

Mugur IsarescuCine tine sume mari intr-o banca, de ordinul milioanelor, inseamna ca isi asuma un risc, a aratat, joi, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), comentand pe marginea proiectului legislativ care se dezbate la nivelul Comisiei Europene prin care depozitele mai mari de 100.000 de euro pot fi folosite, la nevoie, la capitalizarea bancilor cu probleme.

‘Cand ajungi sa tii sume mari, de milioane intr-o banca inseamna ca ti-ai asumat un risc. Altminteri ai si alte alternative, poti sa cumperi obligatiuni de stat, titluri de trezorerie, si in consecinta ca sa inchei interpretarea acestei judecati care nu este o noutate pentru salvarea bancilor cu probleme, cei care si-au asumat riscurile, care au obtinut castig pe masura riscurilor, din depozite, de la bancile cipriote, sa contribuie, pe masura castigului pe care l-au realizat in trecut la acoperirea pierderilor bancii. Cam aceasta este judecata si v-am dezvoltat-o in maniera cea mai neutra. Altminteri, daca o banca se prabuseste, cine credeti ca plateste? Platesc toti deponentii, inclusiv cei mici daca nu se asigura garantii prin fonduri cum este Fondul de Garantare din Romania. Judecata nu este foarte departe de economia de piata’, a explicat guvernatorul BNR.

El a cerut jurnalistilor sa nu extrapoleze explicatia la nivelul Romaniei, precizand ca la noi bancile sunt bine capitalizate.

‘In cazul tarii noastre, toate bancile au rate de solvabilitate chiar excesive, dar incerc sa va explic judecata Comisiei si daca cineva tine cateva milioane pe pasivul unei banci va asigur ca nu tine ca sa ia o dobanda de 0,1%. Ii tine pentru ca el considera ca banca respectiva da credite cu asa si lui ii da 4% dobanda in timp ce dobanzile la euro in lume sunt de pana in 1% si si-a asumat riscul. Cam acesta este judecata Uniunii Europene’, a declarat Isarescu.

Bancile din Cipru s-au deschis joi pentru sase ore

bancile-cipru-lacatul-usa-joiBancile din Cipru, inchise incepand de pe 16 martie, vor lucra cu publicul joi, timp de sase ore, pentru prima data in aproape doua saptamani, dupa care vor opri din nou activitatea vineri, in ajunul Pastelui pe rit Catolic, dar si luni, 1 aprilie, de ziua nationala a tarii.

Institutiile de credit cipriote vor fi inchise vineri, intrucat in SUA si majoritatea statelor din Europa se sarbatoreste Vinerea Mare. De altfel, zilele de vineri si de luni sunt declarata nebancare la nivelul zonei euro, intrucat sitemul Target2 de plati si decontari va fi inchis.

Luni se sarbatoreste si ziua nationala a Ciprului, care este libera pentru sectorul bancar, potrivit unui plan pentru intreg anul, postat pe site-ul bancii centrale a tarii.

Programul de lucru joi este 12:00-18:00 (ora locala).

Bancile au incercat sa se pregateasca cat mai bine pentru reluarea activitatii, cu lichiditati suficiente, dar si cu forte de securitate suplimentare la sucursale, pentru a face fata unui numar mare de clienti. Desi au luat in calcul un aflux mare de persoane care sa incerce sa-si retraga banii sau sa protesteze din cauza pierderilor pentru deponenti prevazute in restructurarea sectorului bancar, situatia era calma la sucursalele bancilor cu numai catva ore inainte de deschidere, noteaza Mediafax.

Presedintele Republicii Cipru, Nicos Anastasiades, a decis o reducere cu 25 % a salariului sau, iar ministrii isi vor primi salariile mai mici cu 20 %, a indicat joi un consilier prezidential, in timp ce tara trece printr-o criza grava economica si financiara, relateaza AFP.

Seful statului cipriot le-a multumit joi compatriotilor sai pentru ”simtul mare de responsabilitate” la redeschiderea bancilor, dupa 12 zile, cat au fost inchise, in timp ce tara s-a straduit sa evite falimentul.

”As vrea sa le multumesc cipriotilor pentru maturitatea si calmul de care dau dovada in relatiile lor cu bancile”, a scris presedintele, in greaca si engleza, pe contul sau pe Twitter, in timp ce presedintia saluta intr-un comunicat ”simtul mare de responsabilitate” al locuitorilor.

Guvernul cipriot a numit joi o comisie pentru a intreprinde o ancheta in legatura cu eventuale infractiuni care au provocat deruta bancilor din Cipru.

Comisia va fi insarcinata sa stabileasca daca exista ”responsabilitati infractionale, civile sau politice” la originea crizei bancare, a afirmat Petrides

Ea va fi formata din trei fosti judecatori ai Curtii Supreme: George Pikis, Panayiotis Kallis si Yiannakis Constantinides.

”Ansamblul deciziilor, actelor si omisiunilor la toate nivelurile – de la decizii politice la cele ale comitetelor de conducere ale bancilor sau ale regulatorilor bancari, precum si ale oricarei alte persoane – va trebui sa fie examinat ”, a precizat Petrides.

Miercuri, o comisie parlamentara de supraveghere i-a cerut Bancii Centrale a Ciprului sa-i furnizeze lista cu persoane care au transferat fonduri in afara tarii cu putin timp inainte de anuntarea unui plan european de salvare a Ciprului de la faliment, plan ce prevede o taxa exceptionala pe depozite bancare.

Deputatii socialisti l-au autorizat pe directorul Bancii Centrale sa faca publice finantele lor personale, pe cele ale sotiilor lor si ale copiilor lor, facand apel la toti politicienii sa procedeze la fel.

De ce Victor Ciutacu nu-l poate critica pe Dan Voiculescu. Amenzi de cate 5.000 de euro

ciutacu-bale-300x225Orice eventuala declaratie defaimatoare despre trustul Intact sau despre patronul sau il poate costa pe Victor Ciutacu 5.000 de euro. In acest context, „transferul” sau la RTV – o televiziune care ataca la baioneta Antena 3 si pe Dan Voiculescu – se anunta o misiune dificila…

Cand si-a anuntat plecarea catre RTV, in postarea de pe blogul sau, sustinea ca nu are motive sa vorbeasca de rau trustul in care a lucrat timp de 9 ani. Acesta ar fi insa unul dintre ele. Tacerea sa a fost platita cu bani multi de Trustul Intact, informatii care pot fi verificate de jurnalisti in procesul pe care Ciutacu il are cu ANAF, proces castigat de acesta la Curtea de Apel, dar care se afla in recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

„Relaţia mea cu patronatul a fost aceea de distanţă politicoasă. Motiv pentru care chiar vreau să-i mulţumesc public. Nu m-a încurcat, sper că nici eu nu i-am pricinuit daune majore. Nu am vorbit când am venit în trust, nu cred că avem de ce-o face la plecare. Nu-s genul Ion Cristoiu, să dea cu rahat peste umăr înspre locul unde a mâncat atâţia ani o pâine albă. Nici nu rezonez la toată campania dezaxată împotriva fondatorului trustului, nici nu-l consider lumina politicii şi a business-ului autohton. E un om care – repet, de la distanţă – mi-a respectat meseria, priceperea şi statutul”, scria Victor Ciutacu in postarea mentionata.

Iata care sunt clauzele contractuale care-i inchid gura lui Ciutacu, chiar daca acesta ar vrea sa o deschida:

– Potrivit contractului semnat de Victor Ciutacu, în calitate de moderator – realizator la “Vobe Grele”, acesta are mai multe clauze. Contractul este semnat în septembrie 2010 între Antena 3 si Ciutacu. Valoarea: 1.251 de lei /emisiune. In plus, daca este invitat de cel putin cinci ori lunar in alte emisiuni, ca „Sinteza Zilei”, „La ordinea zilei”, „Conexiuni” şi „Subiectiv”, alţi 5.000 de lei net, sumă fixă. Prezenţa la aceste emisiuni este făcută la solicitarea Antena 3.

–  Una din condiţiile din contract este plata sumei de 5.000 de euro de catre Victor Ciutacu drept amendă pentru fiecare declaraţie denigratoare sau falsă despre trust.

–  „Pe toată durata prezentului Contract şi ulterior, în perpetuu, Autorul se obligă să nu discrediteze prin declaraţii sau orice altă atitudine ori modalitate, individual sau colectiv, persoanele din conducerea actuală sau viitoare a Beneficiarului sau pe Beneficiar ori companiile care formează trustul media din care Beneficiarul face parte”, se arată în contractul semnat de Victor Ciutacu.

–  „Autorul se obligă să asigure Operei şi/sau pentru un market-share mediu lunar pe Ediţie, de minimum 5%”

 

A luat bani si de la ”Câştigi în 60 de secunde”

– Fundatia pentru Educatie Dan Voiculescu in perioada 1 aprilie 2011 – 30 apr. 2011 l-a platit cu 4047 de lei pentru 12 cursuri de jurnalism la Intact Media. Pentru 2 ore, 132,98 euro. Contractul a fost prelungit de alte 4 ori. Din partea Fundatiei , semneaza Alessandra Stoicescu, ”membru al Consiliului Director”.

– Pe 16.martie 2011, Victor Ciutacu semneaza un alt contract cu SC cu SC Direct Target SRL (administrator Adela Harnagea). Obiect: participarea lui Victor Ciutacu la emisiunea ”Câştigi în 60 de secunde”. Valoarea: premiul castigat ramanea in posesia lui ”Câştigi în 60 de secunde”, in cazul in care ar castiga. Pe 16 martie 2011, a castigat 3.000 de lei.

–  In 2011, a incasat de la Antena 3 drepturi de proprietate intelectuala in valoare de 66.672 de lei pe 5 luni (ianuarie- mai 2011)

–  In 2010 pentru intervalul ianuarie – iunie a primit de la „Jurnalul National” 24.121 de lei, de unde rezulta o medie de 4.100 pe luna, brut.

–  In 2008 a incasat 50.241 de la „Jurnalul National” pe șase luni si in 2009  – 74.741 de lei pe tot anul.

–  In 2008 si 2009 a semnat doua contracte cu Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir: 7.308 lei brut, 6.300 net pentru fiecare contract.

–   In august 2010, contract cu DC Communication SRL, in valoare de 15.106 lei brut.

–  6 Martie 2009 si 7 mai 2009 – contract cu Romtelecom – 5.560 de euro (Ciutacu a facut PR pentru Romtelecom, pe  tema „tehnici de comunicare in cadrul unui talk show) . Seminarii asematoare au avut loc in 2007 si 2008, fiecare platite cu 4.450 de euro.

–  2009 – semneaza un contract cu SC Group Cereal Gorj – in valoare de 27.728 lei – impozit datorat 4.442 pentru un editorial saptamanal.

– In 2010 a incasat de la Antena 2, pe primele 8 luni – 66.086 de lei

– In 2009 – pentru tot anul, 114.009 lei

– In 2008 – idem – 133.626 lei

– In 2007, incasa de la Antena 2 10.000 de lei/luna

– In 2007, contract in valoare de 2.444 lei cu Convergent Media

– In ianuarie 2007, a primit 5.685 de la Realitatea TV

–  Pe 15 martie 2006, a semnat un contract pe doua luni cu Realitatea TV pentru 1.667 euro/ luna. Trebuia sa participe de cel putin 8 ori/luna la emisiunile postului. Contractul a fost prelungit pana in decembrie 2006, semnat de Sorin Enache.

 P.S: Fotografia care ilustreaza acest articol este una celebra: se vede cat de bine poate sa „combata” Victor Ciutacu atunci cand se infierbanta

– articol publicat pe reportervirtual.ro

Statul se aresteaza singur!

giurgeaEvaziunea fiscala, pedepsita mai dur ca răpirea!

Disperat ca intra in faliment, guvernul a mărit pedepsele pentru evaziune fiscala:

13 ani de pușcărie, pentru o evaziune mai mare de 700.000 de euro.
Pentru răpire de persoane, pedeapsa e doar 12 ani.

Patronii care opresc contribuțiile angajaților (CAS, impozit), dar nu îl virează la stat, nu mai sunt amendați: ci direct arestați.

Cel mai mare evazionist e chiar Statul român.

Topul datornicilor la stat (care nu plătesc impozit, CAS, deși îl încasează de la angajați, intr-o veselie):

Compania Naționala a Huilei – 4.7 miliarde lei datorie.
CFR S.A. – 3.6 miliarde lei.
Fosta Societate Naționala Tutunul Românesc (actual Galaxy Tobacco) – 1.6 miliarde lei
Societatea pentru Închiderea si Conservarea Minelor – 1 miliard lei.
Carom Onești (singurul producător de cauciuc sintetic din România) – 1 miliard lei
CFR Marfa
UCM Resita (motoare si turbine)
Compania Naționala a Metalelor Prețioase si Neferoase Remin – 435 milioane lei.
Societatea Naționala a Cărbunelui – 420 milioane lei.
Tractorul Brașov (care a si dat faliment intre timp) – 400 milioane lei.

(sursa: Ziarul Financiar).

In total, cei 10 datorează 14.5 miliarde lei (cam 3.3 miliarde de euro). Victor Ponta are nevoie, in 2013, de 4 miliarde euro pentru plata pensiilor. Daca nu face rost de ei, adio pensii!

Si unde sunt banii de pensii? Uite-i: i-a mâncat Statul!

Ca noi sa trăim, Statul trebuie sa moara!

Doua concluzii:

7 din 10 sunt companii de stat. De 22 de ani, ele nu si-au plătit CAS-urile si impozitele…niciodată. Tractorul Brașov nici măcar nu mai exista: deci conform legii, Statul trebuie sa-l execute silit pe ultimul proprietar (Statul), pana la recuperarea datoriei. Ați văzut vreo executare la Stat? Eu nu!
Tot mineritul e pe lista datornicilor! Huila, lignit, cupru, aur, uraniu – nu contează. Toate sunt in faliment. Toți minerii trebuie concediați acum, pe loc!

Companiile de stat au avut arierate reprezentând 25% din totalul arieratelor din economie – dar au contribuit cu doar 7%, la valoarea adăugată din economie. Adică statul mănâncă, dar nu produce.

In schimb, angajații statului au pretenția sa primească pensie, ajutor de șomaj, ba chiar se înfurie când le spui “cerșetori”: cum, noi, care ne-a zis Partidul Comunist ca am construit România?

Da, ba, nenorociților: voi! Voi sunteți ținuți in spate, in clipa asta, din taxele firmelor private si din împrumuturile externe (care vor trebui plătite tot de firmele private). Pentru ca Statul vostru nenorocit, comunist, a dat faliment! Daca n-ar fi câțiva capitaliști fraieri, care încă n-au părăsit România, ați muri cu toții de foame.

Iar când trăiești pe banii altuia, in limba româna te chemi “cerșetor”. “Putoare”. “Lipitoare”. “Păduche”. Intr-un cuvânt, “bugetar”.

Continuarea articolului pe Capitalismpepaine.ro.

Adrian Nastase: „Unii au regretat ca nu am folosit decat un singur cartus din cele 400 din calibrul 38 special”

Adrian Nastase -  nevoia de solidaritateIntr-o postare pe blogul sau in care vorbea despre criza din Cipru, Adrian Nastase a motivat, in cateva randuri, lipsa sa de reactie in ceea ce priveste deschiderea dosarului de nerespectare a regimului armelor si motivarea recursului in dosarul „Zambaccian”, trimis de catre procurorii DNA la Curtea Suprema.

„Poate ca unii dintre voi s-au intrebat de ce nu am comentat deschiderea, acum, a dosarului cu cartusele sau de ce DNA a trimis la Curtea Suprema, in aceste zile, motivarea recursului in dosarul “Zambaccian”. Simplu. Am considerat ca este vorba de coincidente. In plus, avand dreptul sa detin pentru armele mele, de diferite calibre, cateva mii de cartuse, ceea ce mi-ar fi “permis”, in ultimii 20 de ani, sa organizez un mic genocid, ceea ce nu s-a intamplat, m-am gandit ca, de fapt, unii au regretat ca in seara de 20 iunie nu am folosit decat un singur cartus din cele 400 din calibrul 38 special”, scrie Nastase pe blog.

Amintim ca, miercuri, procurorii de la Sectia de urmarire penala si criminalistica a Parchetului General au dispus inceperea urmaririi penale pentru Adrian Nastase, acuzat de nerespectarea regimului armelor si munitiilor. Parchetul de pe Langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ), citat de Mediafax, informeaza ca acest dosar este disjuns  din cel privind tentativa de sinucidere.

Protest la Oltchim cu incidente: un sindicalist a fost lovit de o masina in timp ce blocase drumul national

oltchimPeste o mie de angajati ai combinatului Oltchim Ramnicu Valcea protesteaza, joi, in fata pavilionului administrative al unitatii. Printre cei o mie de participanti la protest se afla si 450 de salariati de la Divizia Petrochimica Bradu de langa Pitesti, care apartine combinatului Oltchim. Acestia au plecat, joi dimineata, de la Pitesti cu noua autocare pentru a participa la protestul de la Ramnicu Valcea. Un sindicalist prezent la protest a fost lovit de o masina, acesta fiind transportat de urgent la spital.

Oamenii sunt nemultumiti pentru ca nu si-au primit restantele salariale si de faptul au fost anuntati ca vor fi disponibilizati inainte de termen ca planul de reorganizare al unitatii sa fie elaborate si aprobat.

„Combinatul valcean functioneaza doar la sase la suta din capacitate, banii reprezentand capitalul de lucru, cele 45 de milioane de euro nu au venit, cu ei am putea creste capacitatea de productie la 65 la suta si ar asigura mentinerea productiei la un asemenea nivel, care permite profit si mentinerea oamenilor la lucru, pastrarea locurilor de munca. Cerem insistent prezenta premierului Victor Ponta la Valcea pentru a ne spune cum stau lucrurile la combinat. Sunt oameni aici care nu au din ce trai de trei luni de zile, au rate la banci, au restante la asociatii, au copii de crescut, e o catastrofa sociala. Ne-am saturat de rapoarte, analize, este obligatoriu sa ni se spuna concret, plecam acasa cu salarii compensatorii, situatie pe care nu ne-o dorim, sau ramanem, dar sa stim perspectiva combinatului”, a declarat Mihai Diculoiu, liderul Sindicatului Liber Oltchim Ramnicu Valcea.

Aproximativ 200 de angajati ai combinatului Oltchim au blocat traficul de pe Drumul National 64, timp de 2 ore, acestia cerand sa vina administratorul judiciar si reprezentantii Ministerului Economiei sa vina la Valcea pentru a prezenta planul privind unitatea.

Tot miercuri, peste 300 de salariati ai Diviziei Petrochimice Bradu au protestat pe DN 65 B si au blocat soseaua in zona Vamii din Pitesti, la un moment dat o parte a protestatarilor imbrancindu-se cu jandarmii care au intervenit sa elibereze drumul.

 

Ne puteți găsi și pe:

118,331FaniÎmi place
3,743AbonațiAbonați-vă