M-am obișnuit ca în timp oamenii pe care mi-i luam drept referință să-mi înșele așteptarile. Mi-am făcut așteptări ca tânăr în anii ’90, atunci când mi-am căutat modelele. Multe dintre acestea, în ceea ce mă privește, au eșuat lamentabil. E o listă lungă. Probabil că puțin le pasă, unii nu nici mai trăiesc și habar n-au avut vreodată că sunt modele pentru mine. Alții nici nu m-au cunoscut. Lista lor e lungă. Poate nici n-aveau chef să-mi fie mie modele sau să-și asume o asfel de poziție care cere reconfirmare și consitență în timp. Dar ce să-i faci, atunci când ai un discurs public normativ, atragi prozeliți care cred în discursul tău.
Ciprian Ciucu
Scriu aceste rânduri în urma unuia dintre articolele profesorului Tismăneanu la adresa domnului Emil Constantinescu. Este o poveste personală, este realitatea așa cum am trăit-o și perceput-o eu, așa că iertați-mi eventuala implicare emoțională.
La sfârșitul anilor ’90, mult prea devreme, îmi vedeam unul dintre visuri împlinit: să lucrez la Președinția României și să-i servesc pe cei care serveau democrația, reformau țara și o înscriau pe traiectoria europeană pe care suntem astăzi. Mi se părea ireal. Ajunsesem acolo în urma susținerii lui Valeriu Stoica (președinte PNL atunci) susținere ce s-a dovedit necesară dar nu și suficientă. Domna Zoe Petre, primul între consilierii prezidențiali, a ținut să aibă o selecție reală și a decis să ne testeze, (probabil că primea multe astfel de recomandări) drept pentru care, după vreo două luni am candidat împreună cu încă vreo 15 pentru unul dintre cele două locuri pe care am fost angajat. Nu cred ca recomandarea să-mi fi oferit mai mult decât șansa de a da concursul pentru ca nu a fost directă către doamna Petre.
Încă înainte de momentul acesta avusese “ghinionul” de a-mi deveni model. Mi-am întărit admirația pe parcursul întregului an în care am lucrat acolo și mi-am menținut-o mulți ani după. Am vazut cum viața ne-a desparțit și fiecare a ajuns să susțină alte poziții. Până la un anumit moment în timp am învățat că adevarul poate avea mai multe fețe și că nimeni nu-i perfect.
Perioada pe care am trăit-o la Controceni a avut un efect formativ asupra mea și a contribuit la identitatea mea politică. Era pe sfârșitul mandatului, după o mineriadă, după reforme dureroase și insuficiente. Momentul alegerilor din 2000 a fost extrem de neplăcut. Emil Constantinescu nu mai candida (nu avea nicio șansă în sondaje și în realitate) după o guvernare grea și instabilă, cu multe momente delicate. Se luptase efectiv cu sistemul securist post-comunist și momentul în care s-a declarat înfrânt eu l-am perceput (și încă cred asta) ca pe un moment de mare bărbăție. N-a ascuns eșecul, l-a declarat într-un discurs și a lăsat lupta pentru democrație deschisă. Eu am perceput acel moment ca pe o moștenire, ca pe un testament politic ce trebuia urmat petru mai departe.
Când a primit cerneala în barbă-i căruntă în ziua alegerilor de la descreieratul ălă din Timișoara eram de față. Umilința am perceput-o direct, de parcă eu aș fi avut fața pătată de cerneală. Când i-a succedat Ion Iliescu și când ambii președinți (unul pleca, altul se reîntorcea) au venit să dea mâna cu noi, aveam literalmente un mare nod în gât și sub emoția momentul mai că mi-au dat lacrimile. Mi se părea o imensă nedreptate, mai erau atâtea de făcut!
De atunci, atât Valeriu Stoica cât și Emil Constantinescu sau Zoe Petre și alții au devenit oameni ai trecutului pentru mine. Nu i-am urmat pe niciunul dintre ei. Mi-am urmat propriul drum care m-a dus în societatea civilă. Să nu îmi fac iluzii, eram un funcționar tânăr, fără niciun fel de spate politic real, unul dintre cei mulți. Probabil că mi-au facilitat experiența de a lucra la Controceni pentru a investi în viitor și cum tinerii sunt garanția viitorului și cum eu eram foarte tânăr…
Dar, cum spuneam, viața ne desparte iar disonanța și-a făcut apariția în mintea mea. Ori investiția a fost proastă și eu n-am înțeles nimic de la ei, ori ei s-au schimbat (președintele Constantinescu și doamna Petre). Pentru că nu pot să cred că ei, cei din anii 90 n-au fost niște oameni sinceri.
Așa se face că asist perplex la declarațiile domnului Constaninescu (despre care a scris și Vladimir Tismăneanu) și la postările de pe facebook ale domanei Petre. Sunt încurcat. Nu știu care a fost procesul prin care au ajuns ostași fideli în oastea lui Felix. Adică să-l susții pe Victor Ponta, pupilul lui Adrian Năstase, să faci echipa comună… Și de pe poziții de peluză? E prea umilitor pentru mine să-i văd în postura asta. O fi fost gelozia și invidia că intelectualitatea de dreapta a susținut politicile lui Traian Băsescu și că el a fost cel care a condamnat comunismul. Or spera să mai prindă vreo ciosvârtă de la actuala putere? Ce-i drept, fiul doamnei Petre este secretar de stat la externe…
Totuși e prea mult… The arch enemy of Constantinescu a fost Iliescu. El este cel care l-a înfânt, el și cu presa controlată de securiști cu patalama precum Dan Voiculescu. Iar Victor Ponta este urmașul de seamă și omul lor. E ceva neclar aici? Sau poate că președintele Constantinescu nu atunci a fost înfrânt ci abia acum. Și nu de sistem și de foștii securiști ci de propria gelozie și invidie.
Eu am ajuns după cum ne spun ei “băsiști” mai mult fără voia mea. Până la alegerile din 2004 nici nu vroiam să aud de Traian Băsescu, dar cineva trebuia să-l înfângă pe Adrian Năstase. M-a iritat la culme momentul în care Traian Băsescu pusese gând rău PNL-ului și vroia să schimbe legea electorală. Câteodată semeni ce aduni… Rubrica pe care am ținut-o patru ani la Observator Cultural îmi e martoră.
Iar antenele lui Voiculescu nu m-au lăsat indiferent, campaniile deșănțate împotriva lui Băsescu au avut efect invers asuprea mea. Mi-au arătat unde erau în proporție mai mare dreptatea și adevărul. După aceea totul s-a rezumat la politci publice și anticorupție. Întodeauna mi-a displăcut bagajul lui Băsescu și nu l-am înțeles… Udrea și alții ca ea… Mi-a plăcut de Băsescu că a fost principial dar mi-a displăcut când nu și-a urmat principiile până la capăt. Iarăși, din păcate, opțiunea nu a fost atât pentru Traian Băsescu cât împotriva celor care urmau să ne facă rău și care au reușit să ne facă rău (și acasă și afară) după cum s-a văzut vara asta.
Și la un moment dat mi-am dat seama că intelectualii pe care încă îi am drept modele (și le atrag pe acestă cale atenția) nu sunt folosiți de Traian Băesescu ci se folosesc de acesta. Sau în cel mai rău caz se folosesc unii de alții spre binele nostru: așa a fost condamnat comunismul, așa avem standarde de integritate în PDL (pe care le așteptăm confirmate când vor întocmi listele pentru alegeri) și tot așa avem mulți PDL-ișiti cu dosare făcute de justiția eliberată.
Intenționam să las loc de bună ziua foștilor mei … să le spun companioni de cauză, dar este dificil. Pot accepta alte păreri dar nu pot accepta defăimări și jigniri suburbane, ca la antene. Și cu atât mai puțin de la respectabila doamnă Petre, care mai nou promovează pe facebook articole care conțin invective precum „idiot”, „chiorino”, „suvițe slinoase”, „găinar”. Iar când îi reproșez nu atât opinia cât ambalajul sunt făcut de prietenii domniei sale, la rândul meu, „cretin” și altele. Sunt “cretin” pentru că-i sugerez d-nei Petre, o oarecare empatie cu Traian Băescu pentru că împreună am înghițit invective nemeritate pentru președintele Constantinescu și știm cum este. Dar nu, cine e empatic cu Băsescu, trebuie să fie un cretin.
Și în condițiile acestea, loc de bună ziua nu are cum să mai existe când politețe nu mai există… O concluzie tristă. Am așteptat ca d-na Petre să se disocieze de “prientenii” formați în același spirit al adevărului și al elocinței cu Dana Grecu, dar cum nu s-a întâmplat… a venit acest articol de “la revedere”. Și sunt sincer trist.
Întâmplător sau nu, oamenii de calitate din care au colaborat cu președintele Constantinescu au avut cariere demne. Cistian Preda (singurul pe care-l mai întâlneam în vasta bibliotecă a Cotrocenilor în puținele momente de răgaz) este unul dintre aceștia. Alții, foști “amorali utili” de genul Ciuvică s-au înregimentat și ei în armata lui Dan Voiculescu.
– opinie publicată și de Contributors.ro –