Acasă Blog Pagina 2949

Ioan Rus şi Victor Paul Dobre au demisionat. Rus: Au fost făcute presiuni începând de la Traian Băsescu şi continuând cu Crin Antonescu

Ioan Rus si Victor Paul Dobre au demisionat. Rus: Au fost facute presiuni incepand de la Traian Basescu si continuand cu Crin Antonescu

Ioan Rus a anuntat, luni, ca si-a inaintat demisia de onoare din functia de ministru al Administratiei si Internelor, pentru ca este un politician onest, corect, iar in ultimele zile asupra lui au fost facute presiuni incepand de la Traian Basescu si continuand cu Crin Antonescu, lucru inacceptabil. Ioan Rus a anuntat, luni, ca si ministrul delegat pentru Administratie, Victor Paul Dobre, si-a inaintat demisia din functie, anunta Mediafax.

„Din acel moment (solicitarea CCR referitoare la liste – n.r.) asupra mea si asupra MAI s-au exercitat nenumarate presiuni, discutii, aprecieri de catre politcienii romani, incepand cu Traian Basescu si terminand cu Crin Antonescu. Acest lucru este inacceptabil, eu sunt un politican corect si limitele deminatii mele mi le stabilesc singur. Nu pot fi partas la nimic din ce inseamna nerespectarea legii in Romania.”, a declarat Rus in cadrul unei conferinte de presa.

El a adaugat ca doreste sa le transmita lui Traian Basescu si lui Crin Antonescu, „cu toata modestia, ca in spatele deciziilor lor se afla totusi un popor si o tara”.

In debutul conferintei, Rus a precizat ca alegerile locale au fost organizate corect, pe listele electorale aflandu-se aproximativ 18.315.000 persoane cu drept de vot. „La scurt timp, pentru referendum au fost aceste liste au fost curatate de persoanele care intr-un fel sau altul nu aveau drept de vot”, ramanand cu circa 21.000 mai putine persoane.

Cezar Preda a declarat duminica, intr-o conferinta de presa, ca PDL cere demisia ministrului de Interne Ioan Rus, pe care il considera descalificat de „mascarada” pe care a facut-o in legatura cu organizarea mini-recensamantului.

„Cerem ca ministrul Ioan Rus sa demisioneze imediat. A fost in afara oricarui profil de ministru de Interne al UE cu ce a spus public in fata a 22 de milioane romani, ca mini-recensamantul in mediul rural se rezuma la primari si la 2-3 oameni vajnici care o intreaba pe tata Maria daca Vasile e acasa, iar daca tata Maria spune ca nu e acasa si e plecat in strainatate, acest cetatean european isi pierde dreptul de vot. Asta este atitudine de ministru de Interne? Noi spunem ca nu si domnul ministru Rus trebuie sa plece”.

El a mentionat ca „mascarada” mini-recensamantului il descalifica pe ministrul Ioan Rus si a cerut ca aceasta „mascarada” sa inceteze imediat.

Rus declarase ca actualizarea listelor electorale va presupune un „mini-recensamant”, care va fi facut de autoritatile locale pana in 24 august, prin vizite foarte scurte, de „trei secunde”, de la domiciliul romanilor.

Intrebat pe ce baza si in ce mod va fi realizat, concret, mini-recensamantul, el a precizat ca Guvernul ar urma sa emita la inceputul saptamanii viitoare un act normativ prin care sa imputerniceasca primariile pentru activitatea de verificare a datelor in teren. „O facem direct pe sectiile de vot. Fiecare sectie de votare are o mie si ceva de persoane. Acolo sunt listele. Nu verificam altceva decat concordanta intre componenta nominala a listei si existenta persoanei fizice. Si va trebui sa mearga… Va trebui luni sau marti o Hotarare de Guvern, prin care imputernicim institutiile descentralizate, primarii, ma rog, cine vom stabili, sa faca acest lucru, da. Numai ca la recensamant sunt o suta de formulare, ca acolo e recensamantul populatiei si locuintelor. O discutie de acest fel acolo dureaza o jumatate de ora, aici dureaza trei secunde”, a spus Rus.

Intrebat ce se va intampla in cazul celor care nu vor fi gasiti acasa la acest demers, ministrul a spus ca, in mediul rural, se va merge pe solutia intrebarii vecinului si a admis ca, la orase, va fi „mai complicat”. „La nivelul comunitatilor rurale, de exemplu, intrebi vecinul: „ma, Popescu Vasile exista?”. „Exista de-adevaratelea”. Acolo, daca merg primarul si cativa locuitori de nadejde ai satului, rezolva asta in trei zile, in fiecare sat. La oras va fi mai complicat. O sa vedem. Am cerut tuturor primariilor, prefectilor, pana marti sa ne dea si sugestii si eventuale probleme care ei anticipeaza ca pot aparea, astfel incat sa le putem rezolva”, a spus Rus.

T. Basescu: sunt ingrijorat de prelungirea crizei; am intrat intr-o cursa contra cronometru a prabusirii tarii

Presedintele suspendat Traian Basescu s-a aratat ingrijorat de de cum va arata Romania la 31 august data la care Curtea Constitutionala se va pronuntaasupra referendumului din 29 iulie.

”Sunt ingrijorat de cum va arata Romania pe 31 august. Am intrat intr-o cursa contra cronometru a prabusirii tarii, lipsiti de credibilitate externa sa putem imprumuta bani, lipsiti de credibilitate pe piata interna sa putem imprumuta bani la niste rate acceptabile, peste 4.000.000 de cetateni care au datorii la banci si deprecierea leului ii afecteaza profund, 6.000.000 de pensionari carora li s-a impus un impozit de 5,5% in 2010 pentru sanatate, iar astazi prin depreciere au pierdut de 2-3 ori mai mult din puterea de cumparare a pensiilor. Nu stiu daca Romania rezista pana pe 31 august, de aceea imi permit sa fac un apel la CCR si la Guvern, un apel la responsabilitate. Nu vreau sa-mi imaginez unde va ajunge credibilitatea Romaniei pe pietele financiare internationale si pe piata interna daca se va continua acest proces de intoxicare, care, imi pare rau, are foarte multe mesaje preluate de la Vocea Rusiei, poate preluati mesaje din presa occidentala, sunt mai adevarate si mai apropiate de noi”, a spus Basescu, intr-o declaratie sustinuta la sediul de campanie.

El s-a aratat ingrijorat de prelungirea crizei si a atras atentia ca Romania se afla intr-un risc major.

”Eu stiu sigur ca, astazi, suntem abia in 5, si imi imaginez ce se va intampla din 5, pana in 31 – sunt 26 de zile – cu moneda nationala, cu ratele cetatenilor, cu pensiile amaratilor astora de pensionari, prin devalorizare. (…) Deci cred ca, din punctul acesta de vedere, Romania este intr-un risc major si vreau sa am constiinta impacata ca am spus-o, asa cum sunt, suspendat, dar responsabil: 31 august poate fi prea tarziu. (…) Sunt realmente ingrijorat de prelungirea acestei crize”, a afirmat Traian Basescu.

Judecătoarea CCR Iulia Motoc: „Nu-mi dau demisia!”

Iulia Motoc, judecator la Curtea Constitutionala a Romaniei, a declarat pentru cotidianul Romania libera ca nu are intentia sa-si dea demisia, desi mai multe trusturi de presa i-au anuntat-o deja.

„Nu am de gand sa-mi dau demisia. Faptul ca unii ar fi anuntat demisia mea deja poate fi considerat ca o forma de presiune asupra mea. S-au facut multe presiuni asupra noastra, mai ales incepand cu data de 27 iunie, cand ne-am pronuntat asupra faptului ca domnul Traian Basescu va reprezenta Romania la Bruxelles. De altfel, atunci am sesizat aceste presiuni la Uniunea Europeana, apoi, la data de 2 iulie, dupa ce presedintele interimar Crin Antonescu a spus ca actuala componenta a Curtii este o rusine, noi am sesizat atat Comisia Europeana, cat si Comisia de la Venetia. Presiunile au continuat si continua. Cu toate acestea, eu astep o decizie corecta a Curtii, dincolo de intimidarile care sunt din ce in ce mai agresive”, a declarat judecatoarea Iulia Motoc.

BEC si-a suspendat activitatea pana la pronuntarea CCR

Biroul Electoral Central isi suspenda activitatea pana la data pronuntarii hotararii Curtii Constitutionale cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea si desfasurarea referendumului, conform unui comunicat dat publicitatii de institutia electorala.

„Biroul Electoral Central isi suspenda activitatea pana la data pronuntarii hotararii Curtii Constitutionale cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea si desfasurarea referendumului natţional din 29 iulie 2012 pentru demiterea presedintelui Romaniei si pentru confirmarea rezultatelor referendumului. Având in vedere dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului si comunicatele emise de Curtea Constitutionala la datele de 02.08.2012 si 03.08.2012, Biroul Electoral Central a adoptat, astazi, 04.08.2012,Hotararea nr. 49/H/BEC2012/RD privind suspendarea activitatii birourilor si oficiilor electorale constituite la referendumul national pentru demiterea presedintelui Romaniei din 29 iulie 2012”, se precizeaza in comunicatul BEC.

T. Basescu: Victor Ponta o sa plece din nou pe banii lui Ghita la Dubai, iar romanii vor ramane sa sufere din cauza masurilor luate cu lipsa de democratie

Traian Basescu a facut sambata o declaratie de presa in care a avertizat autoritatile in privinta actualizarii listei electorale permanente. Presedintele a mai facut un apel la responsabilitate in partea guvernantilor pentru oprirea compromiterii Romaniei. “S-a mers prea departe”, a declarat Traian Basescu.

CCR a cerut Guvernului actualizarea listelor electorale permanente la data de 29 iulie si sa transmita CCR numarul persoanelor inscrise in listele electorale permanente. Ma vad nevoit sa explic public domnului ministru Rus, domnului ministru delegat Dobre, domnului chestor, dar si domnului doctor Ponta ce au de facut.

Trebuie sa ia listele electorale permanente si sa constate daca au fost radiati din liste cei care au decedat pana la 29 iulie. Daca au fost introdusi pe liste cei care au implinit pana pe 29 iulie 18 ani. Daca au fost radiati din liste cei care au renuntat la cetatenia romana pana la data de 29 iulie. Daca au fost trecuti pe listele electorale permanente toti cei care au dobandit cetatenia romana pana la 29 iulie. Daca au fost radiati de pe liste pana la data de 29 iulie cei condamnati cu suspendarea drepturilor electorale.

De asemenea trebuie sa ia legatura cu spitalele de specialitate cu privire la evolutia celor a caror stare de sanatate mentala nu le permite exercitarea dreptului la vot.

Concluzie: nu trebuie sa umble pe coclauri, nu trebuie sa il intrebe pe nea Vasile de vecinul, ci trebuie sa mearga la institutii sa intrebe de cei care au dreptul sa se afle pe listele electorale permanente si cei care nu au dreptul sa se afle in aceste liste. Orice alta abordare inseamna mistificare, fals, abuz. Povestea lui Rus ca se duce si intreaba ce face vecinul: daca ii spune ca e in vacanta il radiaza sau nu? Eu le voi tranti usa in nas daca vin la mine la usa. Atat domnul premier Ponta cat si domnul ministru Rus s-au asezat intr-un ridicol greu de comparat cu ceva.

Trebuie sa fac un comentariu legat si de solicitarea CCR: Actualizarea listelor electorale dupa referendum este ilegala. Termenul dat de lege este ca actualizarea trebuia facuta in maximum 5 zile de la data stabilirii referendumului.  O solicitare a CCR este o solicitare a CCR si trebuie respectata. Dar se pregateste falsificarea listelor electorale prin recensamant in luna august, cand romanii sunt in vacanta si vreo 3 milioane sunt plecati la munca in strainatate.

Compromiterea Romaniei trebuie oprita, s-a mers prea departe. Efectele economice sunt deja dramatice. Trebuie stopata aceasta cavalcada a nerespectarii legilor, Constitutiei si valorilor europene. E un apel pe care il fac un weekend pentru ca ma gandesc ca politicienii de la varful USL sunt cu mintea mai odihnita.

Ce au facut ei nu a mai facut nimeni in Europa. Dupa ce au organizat un referendum, l-au contestat tot ei. Cred ca suntem intr-un moment decisiv din care ne mai putem trezi pentru a ne spala rusinea si a diminua impactul loviturii de stat neconfirmate de romani. Romanii nu au validat lovitura de stat prin votul lor. Cei 256 m-au suspendat fara sa imi arate un articol din Constitutie pe care l-am incalcat.

Fac un apel la responsabilitate, pentru ca Victor Ponta o sa plece din nou pe banii lui Ghita la Dubai, iar romanii vor ramane sa sufere din cauza masurilor luate cu lipsa de democratie. Acesti oameni joaca acum tot ceea ce Romania a obtinut de la UE, inclusiv libera circulatie. Ii indemn la responsabilitate. Romania a pierdut credibilitate, iar atunci cand te duci sa negociezi bugetul UE pentru Romania trebuie sa fii credibil. Trebuie sa ai parteneri. Cine va fi aliatul lui Victor Ponta si al lui Crin Antonescu, cand ei sunt dispretuiti in Europa pentru incalcarea democratiei.

Paradoxul este ca va fi un numar de electori mai mare, daca actualizarea se face corect. Datorita faptului ca cei care au implinit 18 ani, sunt mai multi decat cei care au decedat in acest interval. Bun, deci surprizele vor fi mari. Eu mizez pe o crestere a numarului de electori, cetateni romani cu drept de vot, indiferent unde s-ar afla ei, cu cel putin 300.000.  Legea ne spune cum se actualizeaza listele. Ceea ce v-am spus eu rezulta din lege.

 

PUCISTII DIVERSIONISTI NE CRED PROSTI !

688

Intreaga diversiune a pucistilor este pe cale sa reuseasca, din pacate cu largul concurs al mass media si al politicienilor, de o parte sau de alta!

Toate subiectele au fost mutate pe „mini recensamintul” populatiei, pe cind Romania are doua mari subiecte, vitale pentru vietile noastre: banii populatiei care se duc dracului prin devalorizare, scumpiri zilnice si cresterea ratelor la banci, coroborate cu lipsa oricarei masuri economice, doar vorbe.

Peste aceste catastrofe se asterne al doilea mare subiect, incertitudinea politica la nivelul celei mai importante institutii a Statului in ceea ce priveste garantarea Constitutiei si a unei Justitii corecte, Presedintia Romaniei!

Despre imaginea Romaniei in lume, nenorocita de cei doi, nici nu mai are rost sa vorbim, nici in 10 ani nu o vom repara!

Voi demonta diversiunea USLamistilor in citeva rinduri.

Daca Listele Electorale Permanente ce vor rezulta in urma „mini recensamintului” vor fi diferite cu o persoana fata de cele trimise si asumate de guvernul USL pentru 29 iulie, atunci CCR va invalida Referendumul, ii obliga Legea si Constitutia. Deci, daca se descopera ca un cetatean roman a fost eliminat de pe LEP, pe motive halucinante ca nu plateste impozite in Romania, ca munceste afara sau ca nu mai are buletin, atunci Listele Electorale sint considerate invalide, deci CCR invalideaza Referendumul fiindca nu se poate stabili cvorumul dupa ceva incert si ilegal!

Daca LEP vor coincide si pe 31 august cu cele trimise si asumate de guvernul USL pentru Referendum, atunci CCR va invalida procesul pe motivul neconstituirii cvorumului, hotarit prin lege de a fi 50%+1!

In ambele situatii, singurele posibile, CCR va invalida Referendumul si Traian Basescu se intoarce la Cotroceni! Restul e birfa ieftina! CCR nu are prerogative sa stabileasca Listele Electorale Permanente, sa le judece sau sa le modifice!

Absurdul e urias! USL a decis ca Romania a trimis prea multe gimnaste la Londra si, dupa incheierea competitiei, Dan Sova cere Comitetului Olimpic International sa tina cont ca Romania a calculat mai bine si ca ar fi trimis jumatate din gimnaste! In concluzie, ori se reface Olimpiada ori sa ni se acorde medalia de aur pe echipe! Altfel, toti uslamistii, alaturi de badea si ciutacu, ii vor porcai pe toti oficialii, ii vor suspenda si vor organiza ei toate Jocurile Olimpice! Pe care le vor cistiga, bineinteles, fiindca vor schimba toate regulile dar numai dupa incheierea fiecarei probe!!! Fiindca asa le-a zis lor Vocea Rusiei, sa actioneze in forta! Vai de capul nostru! Astia nu au inteles ca, de data asta, Vocea Rusiei ii impinge sa se faca de cacat!

Din pacate, o mare parte din uslamisti stiu ca sint perdanti, dar au reusit sa traga de timp pina pe 1 septembrie! Aici e grav! E clar ca cei mai infierbintati pregatesc ultimul scenariu! Nu o sa fie bine! Sper ca pentru ei! Sa fiti iubiti!

P.S.
Va rog, pentru prima oara, doar comentarii pe subiectul postarii. Ii rog si pe diversionisti, ei stiu ca ii stiu, sa isi ia liber de la acest topic. Pot reveni la urmatoarele. Multumesc.

Borbely Laszlo: “Decizia CCR de a-si amana pana la 31 august dezbaterea privind validitatea referendumului asupra demiterii presedintelui suspendat „mentine starea de incertitudine”

Decizia Curtii Constitutionale de a-si amana pana la 31 august dezbaterea privind validitatea referendumului asupra demiterii presedintelui suspendat „mentine starea de incertitudine”, intrucat „nici de acum inainte nu se vor potoli, in sfera discursului public, disputele, chiar atacurile verbale, intre cei care impartasesc opinii politice diferite”,a declarat, vineri, vicepresedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo.
„Trebuie sa reflectam si la cine este vinovat de situatia in care s-a ajuns: presedintele, care timp de opt ani nu a reusit sa-si indeplineasca rolul de mediator, sau fortele aflate la putere in prezent, care au incercat sa obtina, in doua saptamani, schimbari nepregatite temeinic si in privinta carora se pot ivi unele indoieli”, a spus Borbely Laszlo.

Decizia luata de Curtea Constitutionala inseamna ca aceasta institutie „nu are la dispozitie date care sa reflecte in mod autentic situatia actual a cetatenilor cu drept de vot, altfel spus, lipsesc informatii fundamentale necesare pentru luarea unei decizii”, a mai spus Laszlo.

„Este de datoria autoritatilor competente din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor sa actualizeze constant listele electorale si sa identifice neregulile existente. Acest lucru a fost cerut, in repetate randuri, si de noi, si de catre alti colegi parlamentari. Actualizarea listelor electorale nu a avut loc pana acum deoarece multora le-a convenit situatia actuala. Acum, insa, aceasta atitudine s-a razbunat, lovind ca un bumerang care se intoarce. Decizia de amanare luata acum de Curtea Constitutionalanu va contribui, dupa parerea mea, la stabilizarea situatiei politice interne. UDMR a avut dreptate atunci cand i-a indemnat pe alegatorii maghiari sa voteze asa cum le dicteaza constiinta. De asemenea, comunitatea maghiara a simtit ca exista probleme serioase in legatura cu referendumul”, a afirmat Borbely Laszlo.

Ambasada SUA: „Suntem siguri ca Daniel Morar isi va continua activitatea excelenta ca procuror sef al DNA”

Ambasada SUA la Bucuresti si-a exprimat increderea, intr-un comunicat transmis Mediafax, ca Daniel Morar isi va continua activitatea excelenta ca procuror sef al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), precizand ca dupa incheierea crizei politice vor trebui urmate procedurile adecvate de numire a unui succesor „potrivit, extrem de calificat si cu o reputatie ireprosabila”. Ambasada SUA a amintit de angajamentul asumat fata de UE de presedintele interimar Crin Antonescu si de premierul Victor Ponta de a nu face nicio numire in functiile de procuror general si de procuror-sef al DNA in perioada de interimat prezidential.

„Suntem siguri ca Daniel Morar isi va continua activitatea excelenta ca procuror sef al Directiei Nationale Anticoruptie. Asa cum a declarat de curand si ministrul Justitiei, (Titus Corlatean n.r.), atunci cand actuala criza politica va lua sfarsit si situatia va reveni la normal, vor trebui urmate procedurile adecvate de numire a unui inlocuitor pentru Daniel Morar, inclusiv obtinerea avizului obligatoriu al Consiliului Superior al Magistraturii, pentru a alege un succesor potrivit, extrem de calificat si cu o reputatie ireprosabila”, se arata intr-o pozitie transmisa vineri agentiei Mediafax de Biroul de Presa al Ambasadei americane la Bucuresti.

„Desigur, angajamentul asumat de presedintele interimar si de prim ministru fata de Uniunea Europeana ne asigura ca nu se va face nicio numire pentru functia de procuror general sau pentru cea de procuror sef al DNA in perioada de interimat prezidential”, se mai mentioneaza in pozitia transmisa de Biroul de Presa al Ambasadei americane.

Ministerul Public a anuntat, vineri, ca procurorul general al Romaniei, Codruta Kovesi, a dispus prelungirea delegarii lui Daniel Morar in functia de procuror sef al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), incepand din 13 august, pentru sase luni.

Dan Sova: Guvernele Boc si Ungureanu au organizat registrul alegatorilor si listele electorale

Senatorul PSD Dan Sova a sustinut, vineri, ca Guvernele Boc si Ungureanu au avut obligatia legala de a organiza atat registrul alegatorilor, cat si listele electorale, si i-a acuzat pe cei doi fosti premieri ca nu s-au aplecat asupra Legii 35/2008.

„In sarcina Guvernelor Boc si M.R.Ungureanu s-a aflat obligatia legala de a organiza si registrul alegatorilor, si listele electorale, care sunt compuse din permanente si suplimentare. Nici Boc, nici Ungureanu nu au înteles sa se aplece pe Legea 35/2008 si va trebui cercetata legalitatea Hotararii din 16 aprilie 2012, cand M.R.Ungureanu, cu o inocenta demna de lucruri mai inalte, a semnat listele electorale fara sa fi citit legea 35/ 2008”, a spus Sova.

Senatorul PSD a mai spus ca listele electorale au fost realizate pe 16 aprilie 2012 de „profesionistul M.R. Ungureanu” si preluate de Guvernul Ponta odata cu acest referendum care a impus un cvorum de validare.

In conformitate cu articolul 26 alin. 2 din Legea 35/2008, listele electorale nu cuprind decat cetatenii cu domiciliul pe raza localitatii respective, a raspuns Sova referindu-se la acuzatiile PDL referitoare la faptul ca USL de gand sa-i scoata din listele electorale pe cei cu domiciliul în strainatate.

Joseph Daul: Sunt uluit. Cum e posibil sa publici liste de alegatori pentru referedum, sa le reconfirmi si apoi sa nu fii de acord cu ele

Liderul grupului Partidului Popularilor Europeni (PPE) Joseph Daul a declarat vineri ca a luat act de decizia Curtii Constitutionale privind referendumul, asteapta concluziile dar este uimit de sustinerile USL in legatura cu numarul alegatorilor de pe liste.

„Sunt uimit de ceea ce sutine Uniunea Socialist-Liberala. Ma intreb cum este posibil ca intr-un stat membru al UE un minister sa publice cu cateva saptamani inainte de referendum documentul oficial care arata numarul de alegatori, in aceasta saptamana sa reafirme aceleasi date, dar ieri sa arate ca nu poate sustine numaul de oameni de pe listele electorale permanente? Cum este posibil sa fie confirmate alegerile din iunie si doar o luna mai tarziu electoratul de pe liste sa nu mai fie valid? Pentru mine, acest guvern arata incă odata ca este gata sa schimbe orice: legi, liste, reguli care nu servesc interesului partidelor lor”, a precizat Daul.

„Romanii au platit un preţ mare pentru reforme economice dificile. Este regretabil sa vezi ca acest guvern are propria agenda doar pentru propriile interese. Toate realizarile din ultimii ani ar putea fi spulberate daca actualul Guvern nu pune in aplicare, fara intarzieri si abateri, angajamentele asumate fata de partenerii internaţionale ale Romaniei, inclusiv FMI. Sper pentru o soluţionare rapida a acestui impas politic”, a mai transmis liderul PPE, citat de Adevarul.

Crin Antonescu i-a concediat pe consilierii lui Traian Basescu

Presedintele interimar Crin Antonescu a semnat vineri decretele de eliberare din functie a consilierilor ramasi la Palatul Cotroceni dupa suspendarea lui Traian Basescu: Iulian Chifu, Iulian Fota, Cristian Diaconescu, Bogdan Dragoi si Bogdan Manoiu.

Reamintim ca Iulian Fota a fost nominalizat de Crin Antonescu drept unul dintre membrii CSAT care s-au opus cererii sale de a-l demite pe seful STS in scandalul telefoanelor securizate de la sediul de campanie al presedintelui suspendat Traian Basescu.

La precedenta suspendare a lui Traian Basescu, in 2007, presedintele interimar Nicolae Vacaroiu nu a operat nici o schimbare in echipa consilierilor prezidentiali.

Tot vineri, Crin Antonescu a semnat decretul pentru numirea lui Dan Vlaicu in functia de vicepresedinte al Autoritatii Electorale Permanente pentru un mandat de 8 ani, anunta Hotnews.

 

Dan Tapalaga: Taiem sau adaugam?

45

Asta-i intrebarea zilei. Victor Ponta zice ca 500 de mii de romani care si-au mutat intre timp domiciliul in straintate trebuie rasi de pe listele electorale. O fi vorba de mutati cu acte in regula sau e o estimare facuta dupa ureche? Alta categorie, mortii, trebuie radiati si ei, desigur. Dar mai avem si categoria celor care trebuie inclusi in liste: cei care au dobandit cetatenie si au domiciliul in Romania precum si cei care au implinit intre timp 18 ani. Care or fi mai multi?

De exemplu, o statista de la Ministerul Justitiei (vezi pag 35) indica faptul ca, intre 2002 si 2012, aproximativ 150.000 de noi cetateni romani au depus juramantul la MJ, ceea ce inseamna ca vorbim despre cetateni cu domiciliul stabilit in Romania (doar ei depun juramantul aici), astfel ca trebuie inclusi in listele permanente. Daca Guvernul va reusi sa taie in total mult peste un milion (500 de mii influenteaza cu un punct procentual rezultatul, deci nu coboara pragul prea mult) fara sa adauge nimic, coboara pragul si referendumul e validat. Pe scurt, trebuie sa caute bine dupa morti, mutati sau reteta lui Stavarache: buletine expirate etc.

Daca vor include insa in listele electoralle tot atat cat taie, Curtea trebuie sa invalideze referendumul. Indiferent de situatie, e aberant sa schimb regulile jocului dupa ce jocul s-a incheiat. Sa muti poarta dupa ce ai tras pe langa ea, pretinzand ca traiectoria mingii indica de fapt un gol, nu rateul vazut de toata lumea. Iar acest meci absurd ne costa azi prabusirea leului, fuga investitorilor, deprecierea economiei. Si totusi, de ce Ioan Rus mai este ministru de interne? Ce inteleg oficialii de la Bruxelles, FMI-ul si restul lumii civilizate dintr-o tara inchisa pentru inventar in urmatoarele 30 de zile?
Cititi aici articolul integral

Traian Basescu despre referendum: In judetul Brasov au fost 10 mii de turisti. In Dolj 170 de mii. Va dati seama ce centru turistic a devenit Doljul?”

Presedintele suspendat, Traian Basescu a facut o declaratie de presa, la sediul de campanie, in care a vorbit despre recenta punere in discutie a listelor electorale si despre amanarea deciziei CCR in privinta referendumului.

Principalele declaratii ale lui Traian Basescu:

“Punctez si eu filmul care deja a fost facut de mass media, de analisti. Vreau sa stiti ce imi asum din acest film. Guvernul, in urma loviturii de stat, a organizat un referendum. La AEC, Guvernul, singurul autorizat sa transmita listele, a transmis numarul de 18,3 milioane de electori. Singura autoritate recunoscuta de lege ca fiind indrituita sa comunice listele electorale este MAI, restul sunt diversiuni. Autoritatea Electorala Permanenta nu are ce cauta, evidenta se afla la MAI.

Trebuie sa recunoastem ca suntem exact in cea mai penibila situatie in care poate fi un Guvern.

Organizeaza un referendum, da cifra si  cand vede ca nu a iesit cum trebuie, a contestat referendumul. Este o situatie unica in UE si descalifica Guvernul Romaniei. Din pacate, efectele sunt pentru cetatenii Romaniei. Nu vom scapa de efecte neplacute, al credibilitatii in primul rand.

Ce i-a trecut prin gand doctorului Ponta pentru a maslui listele electorale? Sa ii scoata pe cei care lucreaza in strainatate. Ilegalitate si prostie mai mare nu poate exista. Oamenii astia trebuie sa citeasca Constitutia. Toti cetatenii romani au dreptul la vot. Fie ca au pasaport, fie ca au buletin, atentie, expirat. De aceea Birourile de evidenta populatiei sunt deschise in ziua votului, sa iti prelungesti buletinul si sa poti vota. Inteleg ca vor sa ii scoata din lista pe cei plecat in strainatate, sunt vreo 3 milioane. Ii scot din lista pe cei care au buletin expirat.

Ce fac cu cei care sunt in vacanta? Ii scot si pe astia din lista?

Rus spune ca face un soi de recensamanat. Oamenii astia se afunda in fiecare zi in minciuna si decredibilizeaza Romania. Nu poti anula dreptul de vot al propriilor cetateni. Cum sa ii scoti din lista pe romanii din strainatate cand ai facut pentru ei 306 sectii de votare. Ma tem ca daca se vor compara listele pe care s-a votat la referendum, vom constata ca sunt sute de mii de romani care nu au fost in tara, dar vom constata ca au votat in satele lor. Nu fac decat sa ii puna pe primari in situatia de infractori, pentru ca ei au comunicat si listele initiale. Ii atentionez din grija pentru ei sa nu intre intr-un joc din care iesirea sa fie undeva intr-o celula. Cei mai greu loviti intr-o astfel de situatie, cand se vor juca cu listele electorale, vor fi primarii stahanovisti, cei care au peste 100% prezenta la vot. Domnul Ponta, domnul Antonescu trebuie sa le spuna ce urmeaza.

In urma sesizarii CCR, Parchetele au preluat integral listele electorale, inclusiv cele pe care s-a votat. Apelul meu la administratia locala este la corectitudine. Niste baieti destepti de la Palatul Victoria vor sa impinga nota de plata in teritoriu. Pentru mine revenirea la Cotroceni nu mai este principala miza. Ce s-a intamplat la acest referendum – fraudarea, liste plimbate, urne – nu trebuie sa se mai repete. Pentru sanatatea democratiei, acest referendum trebuie sa fie analizat in toate detaliile lui. Un chestor, sef cu evidenta populatiei, care i-a scris ministrului de interne ieri dimineata ca cifrele nu sunt bune. Dupa ce ministrul si le-a asumat. Nu stiu daca e bine, domnul chestor. Loviturile le primeste Romania ca urmare a iresponsabilitatii tandemului Ponta – Antonescu, Voiculescu si Rus. Ei sunt resposabili de devalorizarea leului, de amanarea aderarii la Schengen.

Pentru mine miza cea mai mare in momentul de fata este demantelarea retelei de fraudare a procesului electoral si stabilirea responsabilitatii celor care dupa ce au organizat un referendum il neaga ei insisi. Nu ma intereseaza revenirea la Cotroceni, de aceea nici nu ma intereseaza termenele CCR. O tara care nici macar procesele electorale nu le lasa libere, o guvernare care nici macar un referendum nu il organizeaza corect este o guvernare antinationala.

Voi vorbi in fiecare zi, voi merge in tara. Pentru mine nu mai are valoare momentul in care CCR va lua deciziile, motivatiile pe care CCR le va amana sau ce va face cu ele. Parchetul General s-a implicat in analiza a ceea ce s-a intamplat la referendum. Eu sper ca unul din obiective este chiar legalitatea desfasurarii referendumului. Eu mentin continuu legatura cu colegii de democratie din UE. Nu va raspund la asta, nu insistati cu cine am vorbit (n.red. lideri europeni).

Prioritate mai mare decat revenirea mea la Cotroceni este constatarea eventualelor procese de fraudare a referendumului. Nu am din ce sa demisionez, eu trebuie sa fiu in functie ca sa demisionez. Din postura de suspendat nu pot demisiona.

Pe data de 2, Ioan Rus a dat dispozitia sa blocheze decizia CCR, dupa ce pe data de 1 daduse cifrele. Si atunci chestorul sef cu evidenta populatiei a trebuit sa se execute.

Chestorul si Ioan Rus trebuie sa stie exemplul Adrian Nastase: omul politic care a dat dispozitia a luat 2 ani de inchisoare, iar functionarul care a executat a primit 7 ani.

Prioritatea mea este ca institutiile statului sa constate daca la referendum s-au produs fraude, ilegalitati, vot multiplu, semnaturi false. Eu v-am spus ca ma astept la o decizie a CCR si in decembrie 2014.Nu ma mai astept la nimic.

Statul roman nu are institutii subrede. Este un stat consolidat, cu institutii functionale.

Dar niciun stat mult mai consolidat – daca ne referim la state ca Germania, Franta – nu poate sa ramana functional pe de-a intregul, daca o majoritate politica incalca legile. Atunci statul devine nefunctional, pentru ca are legi care nu respecta Constitutia.

Chestorul asta, ce varianta are el cand ministrul ii spune: „Scrie”. Bineinteles, putea sa demisioneze. Duminica au laudat buna organizarea a referendumului. Dupa aceea ei neaga referendumul, spunand „Noi nu avem vina, noi suntem la Neptun. Si Ponta, si Rus, si “ala micu”.

Nu pot sa cred ca Ponta si Rus au aflat din presa de hartia acelui chestor, care infirma cifra data chiar de Rus.

Prioritatea este ca institutiile statului sa constate ceea ce este de constatat in legatura cu referendumul. Am inteles ca in judetul Brasov au fost 10 mii de turisti pe 29 iulie, iar in judetul Dolj 170 de mii. Va dati seama ce centru turistic a devenit Doljul?”

Nasul – 2 august 2012

5

[jwplayer config=”600×394″ mediaid=”17223″]

Dan Sova: Cei 622.000 de cetateni cu acte de identitate expirate trebuie scazuti din cvorum

Senatorul PSD Dan Sova a sustinut, joi, ca cei 622.000 de cetateni romani cu acte expirate trebuie sa fie scazuti din cvorumul calculat pentru referendumul de demitere a presedintelui Traian Basescu, avand in vedere ca acestia, desi au drept de vot, nu si-l puteau exercita.
“Cei 622.000 de cetateni care au acte de identitate expirate si care in mod real nu se puteau prezenta sa-si exercite dreptul de vot nu pot face parte din cvorumul pentru data de 29 iulie.(…) Cei 622.000 au acte de identitate expirate. Au drept de vot, dar nu si-l pot exercita pentru ca nu au acte de identitate. Vor trebui scazuti din cvorum. Nu poti sa aduni niste persoane care in mod obiectiv nu pot vota. Au drept de vot, pentru ca e legat de cetatenie, dar nu poti fi luat in considerare pentru ca nu poti vota decat cu cartea de identitate in mana. Cand faci un cvorum, trebuie sa calculezi 50% plus unu dintre cei care au drept de vot si pot sa il si exercite”, a spus Dan Sova.
Curtea Constitutionala a anuntat oficial ca a amanat pana in 12 septembrie decizia privind referendumul, mentionand ca a primit date „contradictorii” privind listele electorale permanente si ca a cerut Guvernului ca pana la 31 august sa transmita listele in baza carora s-a organizat referendumul.

Ne puteți găsi și pe:

118,331FaniÎmi place
3,743AbonațiAbonați-vă