Acasă Blog Pagina 310

Marian Godină a PĂŢIT-O! Cum a fost recompensat şi RETROGRADAT în acelaşi timp | „Acum… cu o tresă în plus sau în minus pe umăr mi-e totuna”

marian-godina

Marian Godină a fost recompensat de IPJ Brașov. Un detaliu însă, a ieșit la iveală, după ce celebrul polițist a făcut totul public. Acesta a fost apreciat pentru spiritul de inițiativă de care a dat dovadă contribuind la identificarea autorului unui accident mortal petrecut în vară, conform libertatea.ro

Polițistul a postat un mesaj pe contul de socializare în care se declară surprins de gestul celor de la IPJ Brașov. A ținut însă să precizeze faptul că, recent a fost avansat la gradul de agent șef adjunct.

marian-godina-recompensat-de-ipj-brasov

 

„Apreciez aceste mulțumiri”

“Nu ştiam până astăzi cum e să fii recompensat în acest mod, primind nişte mulțumiri scrise, dar am aflat că te încearcă un sentiment fain când vezi că munca îți este apreciată. Mulțumesc şi eu conducerii IPJ Braşov pentru acest gest care m-a surprins şi sper să ne supărăm reciproc cât mai rar sau chiar deloc. Dar pentru că tot mă mănâncă limba, nu pot să nu observ că am fost retrogradat la „agent principal”, deşi gradul meu e de agent şef adjunct. Acum… cu o tresă în plus sau în minus pe umăr mi-e totuna. :)) Lăsând gluma la o parte şi trecând peste greşeala de redactare, chiar apreciez aceste mulțumiri şi îi îndemn pe toți şefii de inspectorate să recurgă mai des la astfel de gesturi care contează mult pentru motivarea oricărui lucrător. Sunt convins că sunt mulți polițisti care merită să li se mulțumească, măcar printr-o simplă hârtie, pentru activitatea lor”, a scris Marian Godină pe contul de socializare.

BRÂNZA BRĂDET: Cum era să fie distrus un brand 100% românesc | Secretele din spatele scandalului cu E.coli și bebelușii morți

fabrica-bradet-1

BRĂDET. O lună și jumătate a stat închisă fabrica argeșeană, după ce ministrul Agriculturii a anunțat că brânza e vinovată de moartea a trei copii și îmbolnăvirea altor 150, scrie evz.ro

Angajații au fost trimiși în concediu, convinși că sunt bolnavi și că nu vor mai avea un loc de muncă. S-au făcut sute de analize, în țară și în străinătate, dar autoritățile de la București n-au așteptat rezultatele lor: au ordonat ca 20 de tone de produse să fi e distruse și ca fabrica să fi e închisă. S-a dovedit, ulterior, că au greșit.

În februarie-martie, România a fost zguduită de un uriaș scandal. Peste 150 de copilași s-au îmbolnăvit din cauza unei tulpini virulente a bacteriei Escherichia Coli (E.coli). Trei dintre ei au murit. Cum se mișcaseră prea târziu ca să mai poată găsi sursa de infectare, autoritățile au căutat să dea vina pe ceva sau pe cineva.

Goana după un țap ispășitor

Întâi ne-au spus că apa e infestată – și n-au putut dovedi asta, apoi au încercat să dea vina portocalele din import – la care analizele n-au arătat, însă, prezența bacteriei. Ba chiar s-a încercat incriminarea unui vaccin pe carel fac toți copilașii sub un an, dar, ghinion, nici asta nu le-a ieșit. Pe 29 aprilie, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, ieșea la rampă și arăta cu degetul un alt „vinovat”: brânza de la Fabrica de lactate Brădet din Argeș.

bradet

Cum era să fie distrus un brand 100% românesc

Imediat, toate tunurile s-au îndreptat spre micuța fabrică și patronul ei. Asta în condițiile în care proba de brânza vărsată în care se găsise E.coli fusese luată dintro tavă, care stătea descoperită în galantarul unui magazin din Pitești. Pentru ministru, însă, n-a contat decât cine o produsese. Imediat, la Brădet au descins echipele de control. Rezultatul? La 1 martie fabrica era închisă, chiar de patronul ei, înainte să apuce Sanepidul să vină s-i pună lacăt. „Cum să trăiești cu gândul că ești vinovat de moartea unor copilași. Am doi băieți și știu ce înseamnă să fii părinte, n-am putut să suport așa ceva”, explică Marius Badea, patronul Brădet. Ne-a primit, atunci, în fabrica sa. Trecând prin sălile goale și reci, cu instalații din inox curate lacrimă, el și mama sa, Vasilica, administratorul fabricii, neau arătat că, fizic, produsele nu aveau cum să fie infectate și că angajații nu pun mâna pe nimic din ce am putea mânca noi, cumpărătorii.

Controlați aproape zilnic

Astăzi, la șase luni de la scandalul E.coli, ne-am dus, din nou, în mica fabrică din Brădet. A supraviețuit, din fericire, scandalului și a fost repornită, în iunie.

„Am crezut că sunteți vreun control, că vin zilnic la noi de când am repornit”, ne spune, zâmbind, Vasilica Badea, în timp ce ne deschide poarta. Femeia crede că, în martie, salvarea lor a fost că fiul ei a avut inspirația să ia și el probe de unde luau cu sutele inspectorii de la DSP și DSV, și să le trimită în Germania, la un laborator privat.

„Dacă nu făcea asta, ne scoteau vinovați. Dar, când analizele din Germania au ieșit bune, n-au avut ce să facă. Și acum facem la fel, că știți cum se spune, când te arzi cu ciorbă, sufli și-n iaurt. De unde iau ei probe, luăm și noi, și le trimitem în străinătate. O să ne facem și laborator de microbiologie al nostru, ca să nu mai aibă vreodată loc să spună ceva!”, explică ea, un pic înverșunată.

fabrica-bradet

Cazul din Italia, o acuzație nefondată

„La fel a fost și în cazul copilului din Italia. Toată lumea spunea că de la brânza de Brădet s-a îmbolnăvit, ca pe urmă să aflăm că autoritățile italiene au anunțat că au greșit alerta. Că nu era de la noi. Dar să știți că italienii au fost oameni, nu ne-au pus să aruncăm marfa la gunoi cum au făcut românii noști. Italienii au așteptat două-trei zile până au ieșit analizele și, când au văzut că sunt bune, le-au pus din nou la vânzare. Românii noștri, însă, ne-au pus să distrugem pe loc 20 de tone de produse, deși nu aveau încă rezultatele de la sutele de analize. Șapte sute de mii de lei a fost paguba, din care vreo 35.000 ne-a costat doar distrugerea. Cu restul am plătit laptele, ambalajele, distribuția, oamenii etc. Am aruncat în foc produse bune”, spune, cu năduf, Vasilica Badea. În timpul ce vorbește, reface cu noi tot traseul pe care am mers și în martie. Doar că acum, fabrica e plină de viață. Fiecare om ne arată ce face el lângă aparatele automate. Vedem, rând pe rând, cum intră laptele din cisternă în vane, cum trece, ermetic și automat, prin două sisteme de pasteurizare, la 85 și la 120 de grade. Cum e dus, prin țevile de inox, spre linia unde se pune în cutii sau unde se face sana, iaurtul și brânzeturile.

„Într-o oră, linia aceasta scoate cam 700-900 de cutii de lapte de câte un litru, iar alături e linia de lapte la pungă. Aici, la capătul liniei, e singurul loc unde angajatul pune mâna pe cutia deja sigilată, o ia și o pune în navete. La fel și la pungi. Laptele nu vede aerul, totul e un sistem închis”, ne explică Andrei, șeful de linie. Acum, fabrica produce din nou la capacitate maximă: între 7 și 9 tone pe zi. O dată la două zile, vin de la ferme, în cisterne, 16 tone de lapte.

„O lună și jumătate am stat cu frica-n sân că suntem bolnavi și că n-o să mai avem unde munci”

 

Citiți mai mult pe: evz.ro

EXPLOZIV | Ancheta DNA de la „Doi ş-un sfert” zguduie relația României cu NATO

romania-nato

Ancheta Direcției Naționale Anticorupție în dosarul de corupție de la Departamentul de Informații și Protecție Internă (DIPI), serviciul secret de informații al Ministerului de Interne, are efecte internaționale. Unul dintre cei anchetați avea un rol-cheie în relația României cu NATO, conform stiripesurse.ro

Horațiu Năbîrjoiu, atașat de afaceri interne în cadrul Delegației Permanente a României la NATO, este anchetat de DNA și a fost suspendat din funcție. Înainte să ajungă atașat de interne, a condus Registrul Intern din cadrul Departamentului de Informații și Protecție Internă, până în vara anului 2015.  Din august 2015, Virgil Horațiu Năbîrjoiu a fost numit în funcția de la NATO. Acolo se ocupa de Registrul Intern al ORNISS la Alianţa Nord Atlantică. Registrul Intern reprezintă o componentă a sistemului național de registre care gestionează și controlează, la nivelul unei structuri instituţionale, informaţiile clasificate NATO. Pe scurt este punctul în care se primesc informațiile clasificate de la partenerii NATO, potrivit romanialibera.ro.

Potrivit unor surse din cadrul MAI, Horațiu Năbîrjoiu este fiul generalului (r.) Neculae Năbârjoiu, fostul consilier prezidențial pe probleme de apărare al lui Ion Iliescu, în perioada 2001-2003. De la Administrația Prezidențială, generalul s-a dus șef serviciu la Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, funcție pe care a ocupat-o până în 2009.

PROGNOZA IERNII | 25 de zile cu zăpadă în Bucureşti

cod-galben-ninsori

Potrivit AccuWeather iarna care urmeaza va fi una blanda pentru Europa de Est, cel putin in prima ei parte. Finalul ar putea aduce o perioada scurta de raceala semnificativa. Monitorizarea unor furtuni formate deasupra Oceanului Atlantic indica faptul ca pe durata iernii care urmeaza vestul continentului european va fi lovit de cateva furtuni, conform romaniatv.net

Franta, Belgia, Olanda si Germania vor fi lovite de o serie de furtuni, cu vand puternic in lunile ianuarie – februarie, in timp ce tarile din nordul continentului pot cunoaste fenomene asemanatoare incepand cu noiembrie. Cat priveste Marea Britanie, lipsa maselor de aer rece va duce la caderi reduse de zapada pe durata iernii.

La nivelul Europei, iarna 2016-2917  va aduce temperaturi peste media nomala a acestei perioade, cauzate de mase de aer cald din Atlantic care vor predomina deasupra continentului, impiedicand aerul rece din zona scandinava sa coboare spre centru si sud.

bucuresti_iarna_prognoza

Potrivit AccuWeather, Bucurestiul va avea in perioada noiembrie 2016 – martie 2017 in jur de 25 de zile cu zapada sau gheata. In aceeasi perioda Londra va avea 5 zile, Munchenul – 40, Varsovia – 51, Kievul – 54 iar Moscova – 83.

Europa de Est, lovita de valuri scurte de frig, pe final de iarna

Prima parte a iernii este anuntata drept una blanda pentru Europa estica, insa valuri de aer rece vor marca regiunea in partea a doua de iarna, accentuand senzatia de frig mai ales in zonele de nord.

Pentru Romania, este prognozata, in special in centrul si sudul tarii, o iarna cu temperaturi ridicate fata de media normala si cu perioade de seceta. Nu sunt anuntate furtuni puternice si nici inundatii.

Caderile de zapada vor fi sub media normala. Pe masura ce coboara mase de aer arctic, vor exista si scurte perioade de ger cu temperaturi sub media normala.

LOVITURĂ în CSM | Instituţia cere lista magistraților cu pensii de 1 miliard de lei vechi/lună

justitie

Consiliul Superior al Magistraturii urmează să solicite Casei Naționale de Pensii o situație privind pensiile magistraților în cuantum de 100.000 lei și peste, după ce ministrul Justiției, Raluca Prună, a afirmat că ar exista 60 de astfel de cazuri, potrivit Agerpres, relatează digi24.ro

Procurorul Gheorghe Muscalu, membru al CSM, a propus, joi, în plen, ca instituția să se adreseze Casei Naționale de Pensii în privința acestei situații.

„Indiferent cum ar interpreta un judecător legea, iar legea de acum, articolul 81, alineatul 1 este foarte clar și corelează și cu 81, alineatul 3. Pensia se stabilește în raport de indemnizația obținută în ultima lună de activitate. Nimeni nu poate să aibă într-o lună de activitate indemnizație de 130.000 de lei, astfel încât să obțină o pensie de 100.000 de lei. Chiar dacă mergem pe legea veche, anterior modificării, în care se spunea media veniturilor pe ultimele 12 luni, nu se poate ajunge la așa ceva, pentru că drepturile salariale restante obținute și recunoscute prin hotărâri judecătorești nu reprezintă venituri lunare. (…) Vă propun să solicităm Casei Naționale de Pensii cuantumul pensiilor mărite peste 20.000 de lei, după care eu cred că trebuie verificat modul în care au fost aplicate aceste pensii. (…) Mă mâhnește faptul că există la acest moment în sistem, dacă există, oameni care au pensii de zeci de mii de lei”, a afirmat Muscalu.

În urma discuției, membrii CSM au fost de acord cu o asemenea solicitare, stabilind, însă, ca ea să se refere doar la pensiile în cuantum de 100.000 de lei și peste.

Astronaut, membru al misiunii Apollo 14, declaraţie ŞOCANTĂ | NASA a ascuns faptul că extratereştrii au contactat Terra

edgar_mitchell

Cu câţiva ani înainte moară, în februarie 2016, astronautul Edgar Mitchell, membru al echipajului Apollo 14, şoca întreg mapamondul cu o declaraţie incredibilă.

Edgar Mitchell spunea că extratereştrii au contactat Pământul de mai multe ori, dar că NASA a ascuns acest lucru timp de 60 de ani, relatează mediafax.ro

Edgar Mitchell a fost pilotul modulului lunar în cadrul misiunii Apollo 14, care a avut loc în 1971, şi, totodată, al şaselea om care a păşit pe Lună, informează thisislondon.co.uk.

Acesta spunea că extratereştrii au contactat de mai multe ori Pământul în timpul carierei sale la Agenţia spaţială americană (NASA), însă acest lucru nu a fost făcut public.

Mitchell, atunci în vârstă de 77 de ani, a declarat într-un interviu pentru postul de radio american Kerrang!, că surse din NASA care au avut contact cu extratereştrii i-au descris pe aceştia drept nişte fiinţe „de înălţime mică, ce păreau bizare oamenilor„.

El spunea că extratereştrii ar arăta aşa cum sunt cei descrişi în cultura populară, de înălţime mică, cu ochi şi cap mari.

Mitchell a explicat atunci că tehnologia noastră „nu este nici pe departe atât de sofisticată” ca a lor şi că, „dacă ar fi fost ostili”, „am fi dispărut până acum”.

Mitchell, împreună cu comandantul misiunii Apollo 14, Alan Shepard, au deţinut recordul pentru cea mai lungă ieşire pe Lună – 9 ore şi 17 minute.

„Am fost destul de privilegiat încât să aflu că am fost vizitaţi şi că fenomenele OZN sunt reale”, a spus Mitchell. „Am făcut parte din cercurile militare şi ale serviciilor secrete, care ştiu că, dincolo de ceea ce se cunoaşte public, am fost vizitaţi. Citind ziarele recent, îmi dau seama că s-a întâmplat chiar de mai multe ori”, a adăugat acesta.

Mitchell, doctor în aeronautică şi astronautică, spunea, referitor la celebrul incident de la Roswell, în New Mexico, din 1947, că a fost locul prăbuşirii unei navete extraterestre reale şi că fenomene similare sunt în curs de investigare.

Armata americană a susţinut întotdeauna că în acest loc s-a prăbuşit un balon de cercetare top secret.

Oficialii NASA au reacţionat rapid la declaraţia lui Mitchell printr-un purtător de cuvânt: „NASA nu se ocupă cu depistarea OZN-urilor. NASA nu este implicată în acoperirea urmelor de viaţă extraterestră de pe această planetă sau din univers”.

„Doctorul Mitchell este un mare american, dar nu îi împărtăşim opiniile despre acest subiect”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Tudor Chirilă desființează clasa politică | „Un parlament plin de penali, ne sfidează fără rușine”

tudor chirila

Tudor Chirilă desființează clasa politică înainte de alegerile parlamentare din decembrie, într-o noua postare pe Fcaebook. Actorul i-a criticat dur pe membrii partidelor politice, în special, PSD și PNL nominalizându-i pe Oprea, Ponta, Ghiță, Blaga, Gorghiu, Dragnea și le-a propus românilor o alternativă: Uniunea Salvați România a lui Nicușor Dan, potrivit stiripesurse.ro

„În decembrie (11) ne pregătim de alegeri. De douăzeci de ani România a fost condusă dezastruos, iresponsabil și în batjocură de două mari partide care s-au rotit la putere. PSD, pe de-o parte, și PD, ulterior PDL, mai târziu PNL, pe de altă parte. Au mai fost diverși sateliți fără vreo miză reală în afara aceleia de a mai înclina balanța într-o direcție sau alta. De fapt, această „rivalitate” PSD-PNL nu a fost decât praf în ochii noștri pentru că interesele transpartinice, strângerile de mână subterane au consfințit un lucru limpede: o clasă politică, în marea ei majoritate, coruptă. Excepțiile n-au reușit decât să întărească regula corupției. Ba, la un moment dat, nici nu s-au mai obosit să se ascundă și s-au aliat pe față numindu-se USL. Acum speră că o să uităm. Încet, încet oamenii s-au resemnat și au renunțat să mai voteze scârbiți de ideea că nu au cu cine. Genul ăsta de atitudine a făcut ca Firea să câștige primăria Bucureștiului și peste câteva luni să „greșească” de câteva milioane de euro umflând niște tabele cu echipamente destinate spitalelor. S-au sesizat consilierii USR, apoi niște ONG-uri și primăria a dat înapoi invocând erori de redactare.

Pe scurt, oamenii sunt la fel de scârbiți și consideră că nu au cu cine să voteze. Pe de altă parte există o formațiune care se chinuie să strângă semnături (nu să le falisifice) ca să poată candida la alegerile parlamentare. Sunt cei de la USR care au reușit să intre și în consiliile primăriilor. Marile partide s-au acoperit (de mult) cu legea care spune că orice nouă formațiune care vrea să fie eligibilă pentru locuri în parlament trebuie să strângă 200.000 de semnături. Dacă vrei să le aduni pe bune este foarte greu. Fără să îndemn pe cineva să voteze cu USR, mi se pare că ACUM e momentul să ne folosim de puterea noastră pentru a schimba regulile jocului democratic. Cei care sunt scârbiți de veșnica ofertă de la alegeri pot schimba acest lucru. Poți să dai o semnătură ca USR să poată să candideze și, cine știe, poate că vom avea un parlament un pic mai curat. Cumva mi se pare că stă în puterea noastră să schimbăm măcar oferta electorală. Poți semna la corturile de prin oraș sau, dacă nu vrei să te deplasezi, poți tipări formularul de la link-ul de aici îl semnezi împreună cu familia sau prietenii tăi și îl trimiți la sediul USR.

Repet, nu vă îndemn să-i votați (oricum dacă nu strîng semnăturile nu prea aveți cum), ci zic să le dăm o șansă poate între timp (până la alegeri) o să-i convingă pe cei scârbiți de vot să se prezinte. Măcar să anuleze un buletin ca să nu mai voteze morții din nou.

Știu că o să se umple pagina de comentariile postacilor. M-am obișnuit. Nu, nu mă plătește Soros. Nu, nu sunt membru al vreunui partid și nici nu intenționez să fiu. Pur și simplu nu mai vreau să văd un parlament plin de penali care se apără unii pe alții și care ne sfidează fără rușine. Și mă gândeam că dacă îi ajutăm și pe alții să-și prezinte oferta poate se schimbă ceva. Și dacă nu ne conving până la alegeri, nu votăm.

Desigur putem sat cu mâinile în sân și să rămânem cu Oprea, Ponta, Ghiță, Blaga, Gorghiu, Dragnea și alții ca ei. Eu cred că merităm un pic mai mult.”, a scris Tudor Chirilă pe pagina sa de Facebook.

Traian Băsescu | În cazul Laurei Codruţa Kovesi, dezbaterea a luat-o razna. De ce nu intru în corul celor care acuză plagiatul? Din două motive

laura_codruta_kovesi

Fostul preşedinte Traian Băsescu lansează, în mediul online, câteva întrebări pentru Laura Codruţa Kovesi, în contextul în care scandalul în care este acuzată de plagiat este departe de a se stinge. Precizând că „nu este un atac la DNA”, Traian Băsescu spune că şefa DNA trebuie să dea câteva răspunsuri ferme în privinţa presupusei relaţii de prietenie cu Sebastian Ghiţă şi cu alţi lideri ai PSD, care ar fi ajutat-o cu raportul favorabil în 2012.

„Acesta nu este un atac la DNA !
În cazul Laurei Codruţa Koveşi, dezbaterea a luat-o razna. Toţi cei care vor să eludeze problema se agaţă de hamletianul “este sau nu este plagiat”.
Personal, eu cred că, plecând de la declaraţia “nu am fost, nu sunt şi nu voi fi prietenă cu inculpatul Sebastian Ghiţă“, doamna Koveşi trebuie să dea două răspunsuri ferme şi anume:
1. Dacă în 2012, în timp ce se desfăşura referendumul de suspendare, domnia sa îşi aranja, prin Sebastian Ghiţă şi un grup de demnitari PSD, un raport tehnic favorabil cu privire la teza de doctorat. Mărturisesc, acest lucru mă frământă cel mai mult;
2. Dacă în intervalul 2011 – 2014 când a deţinut succesiv funcţia de Procuror General şi Procuror Şef DNA, îl vizita pe Sebastian Ghiţă acasă.
Eu m-aş declara mulţumit cu un răspuns ferm la aceste două întrebări.
De ce nu intru în corul celor care acuză plagiatul? Din două motive şi anume:
a. Nu am informaţii convingătoare legate de plagiat şi nu sunt un specialist în materie pentru a face singur evaluări.
b. Pentru moment, există un act oficial care infirmă plagiatul. Doar o reevaluare poate schimba verdictul iniţial”, a scris Traian Băsescu, pe Facebook.

Vă merge firma prost? NAȘUL TV are o soluție! Poate dați lovitura!

nasul-tv
Peste 70% dintre marile sau micile companii din Romania traiesc numai si numai daca isi fac publicitate. Asa e in toata lumea.

In Romania, desi sintem anuntati ca avem crestere economica, peste 90% dintre companii o duc prost ori stau pe buza falimentului.

Nici noua nu ne merge senzational dar respiram! Cind ai un Stat Mafiot pe cap, singurul motiv fiind ca nu ii place Televiziunea Libera, nu e deloc usor! Dar sintem caliti, rezistam! Si intelegem bine prin ce trec firmele din Romania.

Concret. Daca aveti nevoie de publicitate ieftina, 7 lei Spotul de 20-30 de secunde, 50% din spoturi fiind difuzate in Prime Time, la ore de maxima audienta, atunci contati pe NASUL TV ! Daca aveti viziune pe termen lung, un buget minim de 28.000 de lei + tva pentru urmatorii 2 ani si daca aveti produse de promovat care nu contravin valorilor pe care NASUL TV le promoveaza, atunci NOI sintem PARTENERUL de NADEJDE !

Am alocat un Buget fix de 250.000 de euro pentru companiile din Romania aflate in cautare de noi solutii! 7 lei inseamna ca rivalizam cu orice anunt de mica publicitate si cred ca batem si FB-ul!

Sa fiti iubiti!

Radu Moraru

Ion Cristoiu | Noi date vin să confirme miș-mașul la nivel înalt din 2012 prin care Codruța Kovesi a fost albită de un organism PSD-izat

ghita-kovesi

Pe cristoiublog.ro şi pe Evz.ro am publicat mai multe pagini despre Scandalul Raportul măsluit în cazul Codruța Kovesi.
Cercetarea de bibliotecă a ceea ce s-a scris în 2012 despre cele trei plagiate judecate de CNE – al lui Victor Ponta, al Codruței Kovesi și al lui Ioan Mang, îmi spune că în legătură cu verdictul dat șefei de atunci a Parchetului General ceva nu-i în regulă.
Totul miroase a miș-maș la nivel înalt.

În plin război al Referendumului, Echipa lui Traian Băsescu și Echipa lui Victor Ponta ajung la o înțelegere gen CNE îi albește pe amîndoi. Și pe Victor Ponta și pe Codruța Kovesi. Nu știu dacă Traian Băsescu știa de această înțelegere. Sigur e că ea fost. Pînă și punerea ședinței de discutare a cazului Kovesi pe 27 iulie 2012, cu două zile înainte de Referendum, n-a fost întîmplătoare. Opinia publică era prea ocupată cu Suspendarea ca să mai fie atentă la miș-maș.

Strategia mediatică a mers mai departe.
Deși era deja un verdict, el a fost amînat pentru 2 august 2012.
Pe 2 august 2012 s-au livrat presei pe surse informația că verdictul a fost de neplagiat.
Totuși, de teama presei ostilă lui Traian Băsescu, verdictul a fost făcut public abia în 5 septembrie 2012, cînd subiectul era uitat.

Așa s-a întîmplat cu multe alte cazuri postdecembriste.
Așa se va întîmpla în următoarea perioadă și cu Scandalul Kovesi.
În condițiile unei prese care tace, Scandalul se va stinge.
Și abia atunci se vor pronunța organismele oficiale.
Evident, albind-o pe Codruța Kovesi.

Acestea sînt însă doar suspiciuni privind miș-mașul la nivel înalt din 2012.
Ele trebuie confirmate sau infirmate.
Pentru că n-am posibilitatea să fac teren, voi încerca să-mi țin cititorii la curent cu toate informațiile despre Miș-mașul din 2012 apărute în presă sau în declarații publice ale celor implicați.

1. Să începem cu informația de miercuri, 5 octombrie 2016:
Mihnea Costoiu a fost convocat la Parchetul General.
Mihnea Costoiu a fost denunțat de Sebastian Ghiță drept cel cu care s-a realizat Operațiunea măsluirea Raportului Comisiei de Experți.

Nu mă miră.
La vremea judecării de către CNE a plagiatului Codruței Kovesi, ministrul Educației și Cercetării era – din 2 iulie 2012, Ecaterina Andronescu. Deși CNE e prezentat de doamna Andronescu drept autonom, în realitate, potrivit Legii, e un organism ai cărui membri sînt numiți prin OM de către ministrul Educației.
Mihnea Costoiu nu avea nici o funcție în Minister.
Da, dar el era omul Ecaterinei Andronescu.
De aceea apare el implicat atît de tare în Afacere.

2. Codruța Kovesi a fost dată-n gît de Sebastian Ghiță c-a fost la crama sa din provincie. Victor Ponta a confirmat asta, după cum a confirmat ceea ce toți cei din Echipa Băsescu știu:
Relațiile mult prea apropiate dintre Codruța Kovesi și Sebastian Ghiță în anul de grație 2012.
Miercuri, 5 octombrie 2016, la intrarea la CSM, Codruța Kovesi a fost întrebată:
„Cum comentaţi declaraţiile domnului Ponta, cum că aţi fost la o petrecere la domnul Ghiţă la crama acestuia?”
Să zicem că Marian Oprișan declara în public c-am petrecut la vila sa de la Bolotești. Ceea ce ar fi fost un fals, deoarece:

1. Deși sînt din Bolotești, am trecut numai pe șosea ca tot omul pe lîngă vila lui Oprișan. Ce e dincolo de porți și de gardul înalt habar n-am.
2. De douăzeci de ani n-am pus alcool în gură, nici măcar o linguriță, dintr-un pariu făcut cu mine însumi. Cum dracu să petrec?

Dacă m-ar fi întrebat presa cum comentez dezvăluirea, mi-aș fi făcut cruce, declarînd furios că nici vorbă de așa ceva și că l-am dat deja în judecată pe Marian Oprișan.
Te-ai fi așteptat ca Codruța Kovesi să nege furibundă dezvăluirea lui Sebastian Ghiță, susținînd că nu știe nici măcar unde are Ghiță crama. Apoi, șefa DNA putea să se lanseze în comentarii generale.
Codruța Kovesi răspunde astfel la întrebarea concretă:
Ocolește cu viclenie răspunsul la întrebarea reporterului lansîndu-se în acuzații generale:
Laura Codruţa Kovesi: Sînt atacuri foarte agresive în ultima perioadă de timp asupra Direcţiei Naţionale Anticorupţie din partea persoanelor pe care le cercetăm. Pot să vă spun că aceste atacuri sînt făcute pentru a intimida procurorii dar, mai ales, este o campanie extrem de agresivă pentru decredibilizarea activităţii DNA. De altfel, s-au şi plătit sume enorme de bani şi comisioane de succes pentru hărţurirea procurorilor DNA şi pentru campanii de denigrare a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.”
De ce nu răspunde Codruța Kovesi că Sebastian Ghiță minte? Nu cumva, pentru că există probe ale participării ei la petrecerile de la cramă?

3. Marţi, 4 octombrie 2016, Sebastian Ghiţă a mers la Parchetul General pentru a depune noi probe în sprijinul autodenunţului său, probe menite a dovedi că în 2012 verdictul de neplagiat dat Codruţei Kovesi a fost urmare a unui Raport al experţilor scris nu de experţi, ci de un Grup infracţional organizat în acest scop.
O ştire publicată de Evenimentul zilei de marţi sună aşa:

„O informaţie furnizată de stiripesurse.ro arată că senatorul Sebastian Ghiţă a depus la Parchetul General indicativul avionului privat care a fost folosit pentru obţinerea semnăturilor judiciare pentru doctoratul şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Ghiţă le-ar fi spus procurorilor că a închiriat un avion privat, pentru a călători prin ţară şi pentru a convinge experţii să semneze lucrarea de doctorat. Deputatul susţine că persoana care l-a însoţit pentru a ajunge la avocatul Gheorghe Mateuţ, pentru ca acesta din urmă să îi dea girul Laurei Codruţa Kovesi, a fost Mihnea Costoiu. Pentru a întări aceste afirmaţii, Sebastian Ghiţă a declarat, la B1Tv, că cei care investighează acest caz „trebuie să se întrebe dacă domnul Costoiu a fost la Cluj”. Dincolo de această afirmaţie, trebuie precizat că avocatul Gheorghe Mateuţ este din municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj. Totodată, Sebastian Ghiţă a mai afirmat că „au fost mai multe deplasări, fiind trei experţi care trebuiau să-şi dea acceptul”. Deputatul a fost audiat, ieri, la sediul Parchetului General, în dosarul în care a depus autodenunţ, în care susţine că a participat la plagiatul tezei de doctorat a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.”

Press One din 3 octombrie 2016 a publicat sub semnătura Iulia Marin cea mai bună anchetă a momentului 2012 în materie de verificări ale tezelor de doctorat de către CNE.
Din acest articol, trecut cu vederea de presa deontologilor din Republică, deşi altădată Press One era rapid preluată (cînd era vorba de Petre Tobă, de exemplu), citez pasajele menite a înlesni dezvăluirea lui Sebastian Ghiţă de la Parchetul General:

„Înainte de a da verdicte în cazurile Ponta şi Kövesi, Consiliul Naţional de Etică şi-a bazat concluziile pe rapoarte ale comisiei tehnice.

Această comisie a fost formată, în ambele cazuri, din trei specialişti în drept: cunoscutul avocat Gheorghiţă Mateuţ, profesorul Gabriel Boroi şi cercetătoarea Dumitra Popescu.

Gabriel Boroi este rectorul Universităţii particulare «Nicolae Titulescu». Dumitra Popescu are 79 de ani, este cercetător la Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române şi a predat la Facultatea de Drept a Universităţii «Titu Maiorescu». În prezent, se regăseşte între membrii comisiilor de doctorat ai Universităţii «Nicolae Titulescu».

După teza lui Victor Ponta, cei trei au verificat şi teza Laurei Codruţa Kövesi şi au ajuns la concluzia că actualul procuror-şef al DNA nu a plagiat.

Contactată de Press One, Dumitra Popescu neagă că a făcut parte din forul care a analizat teza Laurei Codruţa Kövesi, pe motiv că nu se pricepe la drept penal.

«Nu, doamnă. Eu sînt specialist în drept internaţional public, nu am avut de-a face cu procedura penală niciodată şi nu mi-a plăcut nici în facultate. E o potrivire de nume. Nu aveam cum să îmi exprim o opinie asupra unei teze pe care nici nu am văzut-o şi, dacă aş fi văzut-o, nu o înţelegeam. Deci, nu. Nu sînt eu.» (Dumitra Popescu)

Într-o declaraţie publicată în 2012 în Gândul, Dumitra Popescu admitea că analizase teza de doctorat a premierului Victor Ponta – care e tot din domeniul dreptului penal. (…)

Gheorghiţă Mateuţ a fost coleg la bară cu Victor Ponta atunci cînd l-au apărat împreună pe omul de afaceri Ovidiu Tender. Acelaşi Mateuţ i-a apărat, printre alţii, pe Adrian Năstase şi pe Dan Voiculescu.

Dumitru Popescu a semnat cărţi în colaborare cu fostul premier Adrian Năstase (foto).

Ambii sînt membri fondatori ai Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale (ADIRI).

În plus, au lucrat împreună, de la începutul anilor ’70 şi pînă în 1989, la Institutul de Cercetări Juridice din cadrul Academiei Române.

În sfîrşit, Gabriel Boroi – rector al Universităţii «Nicolae Titulescu» – a fost coleg cu Adrian Năstase atît la Facultatea de drept a Universităţii Bucureşti, cît şi la Universitatea «Titu Maiorescu».

Gabriel Boroi nu a răspuns solicitărilor PressOne de a oferi lămuriri în cazurile Ponta şi Kövesi.”

Despre Gheorghiţă Mateuţ lucrurile ședeau ciudat pînă marţi, 4 octombrie 2016, cînd Sebastian Ghiţă a depus noi probe la dosar.
Şi anume în 27 iulie 2012, după informaţia că Experţii tehnici (Gheorghiţă Mateuţ, Dumitra Popescu şi Gabriel Boroi – potrivit Press One) au dat verdict de neplagiat, Gîndul l-a descoperit pe Gheorghiţă Mateuţ şi i-a publicat un punct de vedere:

„Experţii tehnici ai Consiliului Naţional de Etică (CNE) au stabilit vineri că procurorul general Codruţa Kovesi nu a plagiat în teza de doctorat, decizia urmînd să fie luată în considerare la şedinţa în care CNE o va lua o hotărâre finală în acest caz, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din CNE.

Potrivit surselor citate, experţii au luat relativ uşor această decizie, întrucît documentele prezentate erau foarte clare care în sensul că teza de doctorat nu conţine elemente de plagiat.

Avocatul Gheorghiţă Mateuţ, membru al Comisiei de experţi a Consiliului Naţional de Etică, a declarat pentru Gîndul că după ce a analizat teza de doctorat a procurorului general Codruţa Kovesi a constat că nu există nici o dovadă a plagiatului invocat. Mateuţ a declarat că textele acuzate că au fost plagiate de Kovesi sînt în realitate lucrări scrise tot de către procurorul general anterior.

«Constatarea noastră este că nu a plagiat. Noi însă am exprimat doar o opinie în final Consiliul Naţional de Etică al Ministerului Educaţiei vor decide. Lucrările acuzate de plagiat sînt de fapt lucrări publicate anterior de către procurorul general», a declarat Gheorghiţă Mateuţ pentru Gîndul. Avocatul a mai adăugat că pînă şi el a citat în cărţile sale din lucrările scrise de Codruţa Kovesi.

Reamintim că aceeaşi comisie de experţi din care face parte avocatul Gheorghiţă Mateuţ a arătat că premierul Victor Ponta nu a plagiat.”

După cum am scris pe cristoiublog.ro, Mediafax din 28 septembrie 2016 a publicat o excelentă anchetă printre cei care au contribuit la verdictul dat Codruţei Kovesi.
Amintindu-şi că, în Gîndul din 27 iulie 2012, Gheorghiţă Mateuţ a vorbit ca membru al Comisiei de experţi, Mediafax l-a căutat pentru a-i cere un punct de vedere despre autodenunţul lui Sebastian Ghiţă:

„În anul 2012, când comisia tehnică, formată din specialişti în drept, a emis raportul care atesta că Laura Codruţa Kovesi nu a plagiat în lucrarea de doctorat, avocatul Gheorghiţă Mateuţ declara pentru Gîndul.info: «Constatarea noastră este că nu a plagiat. Noi însă am exprimat doar o opinie în final Consiliul Naţional de Etică al Ministerului Educaţiei vor decide. Lucrările acuzate de plagiat sînt de fapt lucrări publicate anterior de către procurorul general», precizarea fiind făcută în calitate de membru al comisiei respective.

Contactat de MEDIAFAX după autodenunţul lui Sebastian Ghiţă, potrivit căruia el şi mai alţi demnitari ai statului au participat la măsluirea raportului tehnic de expertiză a lucrării de doctorat, avocatul Gheorghiţă Mateuţ susţine că nu îşi aminteşte să fi făcut parte din comisie.

«Părerea mea este că lucrările de drept nu pot fi originale sută la sută. Important este să se facă trimitere. Dacă sînt opinii, ele trebuie să fie argumentate. Nu am de unde să ştiu, nu mai ştiu. Eu nu am făcut parte din comisie. Nu îmi amintesc, nu ştiu despre ce este vorba, dacă era, îmi aminteam», a declarat Gheorghiţă Mateuţ pentru MEDIAFAX.”

Aşadar, dosarul Albirea Codruţei Kovesi a înregistrat o nouă pagină.
Sebastian Ghiţă declară la Parchet c-a fost la Cluj cu un avion închiriat de la Ion Ţiriac pentru a smulge semnătura lui Gheorghiţă Mateuţ pe Raportul Comisiei Tehnice întocmit nu de experţi, ci de un Grup infracţional constituit pentru salvarea şefei Parchetului General de atunci.

În 2012, Gheorghiţă Mateuţ se grăbea să susţină public, recunoscînd c-a fost membru al Comisiei de experţi, că teza Codruţei Kovesi nu e un plagiat.
Acum, după ce Sebastian Ghiţă a dezvăluit la Parchet că l-a căutat pe Gheorghiţă Mateuţ la Cluj, celebrul profesor şi celebrul avocat declară că n-a făcut parte din nici o Comisie.
Potrivit Press One, şi Dumitra Popescu, o altă presupusă membră a Comisiei, neagă c-ar fi făcut parte din Comisie.

Ciudat!
Dacă eu aş fi fost membru al Comisiei şi aş fi contribuit la redactarea Raportului Comisiei de experţi potrivit căruia Codruţa Kovesi n-a plagiat, nu văd ce motiv aş avea să neg acum c-am făcut parte din Comisie.

Mult mai important:
Regulamentul cere ca numele experţilor să nu fie date publicităţii de către CNE.
Nicăieri nu scrie că membrii Comisiei tehnice nu pot ieşi acum, după patru ani, din proprie iniţiativă pentru a susţine public constatările din 2012.

De la izbucnirea Scandalului au trecut deja opt zile. Pe toate televiziunile se dezbate Autodenţul lui Sebastian Ghiţă că el şi nu experţii a contribuit la întocmirea Raportului Comisiei Tehnice.
De ce oare pînă acum nici un membru veritabil de al Comisiei n-a ieşit să-şi susţină constatările favorabile Codruţei Kovesi?
Că doar n-o să credem că respectivii se tem de penalul Sebastian Ghiţă mai mult decît Zeița anticorupției din România, pe numele ei de buletin Codruța Kovesi!

 

Sursa: cristoiublog.ro

Misterele şi Spaimele Laurei Codruţa Kovesi

laura-codruta-kovesi

LCK a fost auzita rostind des in ultima vreme „DNA este atacat, hartuit! S-au platit sume mari de bani pentru a dobori DNA-ul!”. Multi i-au reprosat ca persoana Kovesi nu trebuie confundata cu Institutia! Nu mai e ca pe vremuri, „Dai in mine, dai in fabrici si uzine!”

Kovesi mi s-a parut exagerata in aceste zile cu atitea iesiri la televizor si radio, victimizindu-se mult prea mult! Ceva nu e in regula, sa o luam logic.

1. Daca teza ei de doctorat e in regula, atit ea cit si DNA-ul vor iesi intariti ! De unde atita spaima, vai, vin penalii sa darime Institutia?!
2. Daca se dovedeste ca a plagiat, Kovesi va pleca iar cel care ii va urma in functie, in mod sigur nu va fi un plagiator…fiindca stie ce il asteapta! Deci va fi un Doctor adevarat si un profesionist! Banuiesc ca sint foarte multi profesionisti si doctori in Institutie. Deci si in aceasta situatie DNA va iesi intarit!
3. LCK este cel mai aparat si protejat sef de Institutie din Romania de catre Presedinte, Premier, Sefii Serviciilor, DIICOT, UE, Comisia Europeana, Ambasadorul Frantei, Ambasadorul USA, armate de ziaristi (acoperiti sau nu), opinia publica, toti o tin in puf pe doamna Kovesi si o apara la fiecare zbirlitura a penalilor sau nepenalilor! Drept dovada, spionii Mosad de la Black Cube au fost prinsi instant, chiar inainte de a-si despacheta valizele de mercenari! Deci, de unde atita spaima in ochii doamnei Kovesi?!
4. Procurorii DNA sint atit de bine protejati prin Lege sau prin absenta Legii incit ei nu raspund deloc atunci cind fac abuzuri. Singura sanctiune poate veni doar de la Sefa! In plus, aceiasi procurori DNA sint privilegiatii Justitiei, ei intra pe aceeasi usa cu Judecatorul, nu precum „pirlitii” de avocati care intra pe aceeasi usa cu inculpatii. Deci cum pot darima DNA-ul niste penali din puscarie sau cu un picior in puscarie?!

Doamna Kovesi trebuie sa inteleaga ca perioada romantica a carierei sale a trecut. Maior, Oprea, Coldea, Ghita, Udrea, Ponta, Blaga, Basescu, adica toti cei care au contribuit decisiv la cariera si ascensiunea ei, au cam disparut din joc. E drept, unii au fost „ajutati” sa dispara chiar de catre sefa DNA. E drept, acesti oameni, au facut din Kovesi cel mai puternic om din Statul Roman. Niciodata DNA nu va mai avea in frunte pe cineva investit cu atita forta! Si cred ca va fi mai bine fiindca prea multa putere naste abuzuri din partea procurorilor si timoreaza judecatorii si avocatii! Prea multa presa pupatoare in fund iarasi nu e bine! Prea mult circ la televizor dauneaza grav societatii romanesti!

Cred ca e timpul ca doamna Kovesi sa raspunda la citeva intrebari simple si sa punem capat bilciului.

1. Stia Kovesi faptul ca profesorul cu care si-a dat Doctoratul la Timisoara a fost secretar de partid in Procuratura comunista si colaborator al Securitatii?!
2. De ce nu si-a dat Doctoratul la Cluj, acolo unde a fost studenta, sau la Sibiu, acolo unde a avut o cariera bogata?
3. De ce s-a dus doamna Kovesi sa-si sustina Doctoratul la Timisoara insotita de un alai format din Sefii SRI, Maior si Coldea?
4. A stiut doamna Kovesi ca Ghita inchiriaza avioane ca sa umble prin tara sa stringa semnaturi cum ca teza ei de doctorat nu e plagiat?
5. E adevarat ca atunci cind era Procuror General (in 2012) doamna Kovesi era prietena la catarama cu Ghita si il vizita acasa sau la podgorie?
6. In sfirsit, o intrebare mai veche, la care nu am primit raspuns nici astazi: e adevarat ca in 2008, cind era Procuror General al Romaniei, doamna Kovesi a avut o relatie intima cu Florian Coldea, seful operativ al unui Serviciu Secret, recte SRI? Da, stiu, o sa-mi sara in cap toti presarii! Intrebarea este extrem de relevanta fiindca relatia aceea de iubire era incompatibila cu functiile celor 2! Ori unul, ori altul ar fi trebuit sa demisioneze! Procurorul general nu poate sta in pat cu Seful operativ al Serviciului Secret! Dauneaza grav democratiei si libertatilor cetatenesti!

Stimata Doamna Kovesi, pina se verifica Doctoratul d-voastra, va rog sa imi raspundeti urgent la aceste 6 intrebari! Fara circ la televizor, fara mascati, fara lamentari ca vreau sa darim DNA!

Va rog sa imi raspundeti miine! Nu neaparat fiindca sint ziarist, ci fiindca va platesc! Sinteti angajata mea si a milioanelor de romani care sustinem Statul. Din pacate un Stat Mafiot, inca!

Sa fiti iubiti!

Radu Moraru

Kovesi bagă spaima în serviciile de informații | Ce mesaj a transmis Video

kovesi1

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, transmite un mesaj  care poate stârni panică în unele zone obscure ale statului: trebuie verificat modul în care serviciile de informații au cheltuit banii statului, relatează stiripesurse.ro

Kovesi s-a prezentat miercuri, 5 octombrie, la Consiliul Superior al Magistraturii, pentru a-și susține o colegă care este cercetată disciplinar tocmai pentru că a îndrăznit să dezvăluie cheltuielile ilegale de la DIPI.

„Am venit să-mi susțin colega, așa cum am făcut și data trecută. Sperăm ca CSM să ia o decizie corectă. Acest dosar disciplinar a fost deschis ca urmare a faptului că un procuror din DNA a îndrăznit să verifice modul în care un serviciu de informații a folosit banii statului. Au fost investigați și sunt investigați doi foști miniștri de Interne, doi foști șefi ai unui serviciu de informații și mai mulți ofițeri de informații. Eu cred că astfel de anchete ar trebui încurajate și aștept să văd verdictul pe care CSM îl va da în această acțiune disciplinară”, a declarat Kovesi la sosire.

Declarația șefei DNA vine în contextul în care s-a speculat că unele persoanje din serviciile de informații ar vrea schimbarea acesteia din funcție, de teamă că procurorii anticorupție vor începe să investigheze modul în care și alte servicii au cheltuit banii publici.

Procurorul Florentina Mirică de la DNA riscă să fie sancționată disciplinar de Consiliul Superior al Magistraturii pentru că a îndrăznit să desecretizeze risipirea banilor publici alocați DIPI, serviciul secret al Ministerului Afacerilor Interne. Plângerile la CSM și Inspecția Judiciară ar fi fost făcute de două persoane al căror nume nu a fost făcut public, însă cel mai probabil se află între cei față de care procurorul Mirică a început urmărirea penală în dosarele DIPI.

UDREA SPUNE TOT | „Am fost la evenimente private cu doamna Kovesi. Nimeni la vremea aceea nu au spus că am făcut ceva ilegal. Nici doamna Kovesi, nici domnul Coldea”

elena_udrea

Cu ocazia anunțării candidaturii pentru alegerile parlamentare din decembrie, Elena Udrea a lansat un atac la adresa Laura Codruța Kovesi, potrivit b1.ro

„Doamna Kovesi nu este DNA, eu nu am văzut denigratată activitatea procurorilor DNA. Eu respect chiar și oameni care m-au arestat din DNA, doamna Kovesi să nu se mai confunde cu DNA” a afirmat Elena Udrea.

Fostul ministru a acuzat și modul în care DNA a decis să investigheze abia acum campania din 2009 și finanțarea candidaturii lui Traian Băsescu, acuzând că atunci Kovesi își dorea să câștige Băsescu și abia acum după ce s-a schimbat puterea a dat drumul la dosare.

„Cei care mă acuză de această campanie, mă refer exclusiv la doamna Kovesi, nu la procurorul de caz că el este o unealtă, știa foarte bine cum se desfășura campania, atunci îi convenea să câștige Băsescu ca să fie renumita din nou în funcția de procuror general” a acuzat Udrea.

„Am fost la evenimente private cu doamna Kovesi. Nimeni la vremea aceea nu au spus că am făcut ceva ilegal. Nici doamna Kovesi, nici domnul Coldea. Spun asta de doi ani de zile, de când a început istoria dosarelor mele făcute de doamna Kovesi”, a dezvăluit Elena Udrea.

SOV, „Jurnal de pușcărie – Ediție mondenă” | Cocoș a fost primit cu urale, Voiculescu și-a lăsat barbă. În ceea ce mă privește, trecerea de la homar la fasole cu ciolan m-a marcat profund

vintu

Sorin Ovidiu Vîntu a lansat, pe Facebook, un „Jurnal monden de puşcărie„, în care dezvăluie cu umor ce fac VIP-urile mai demult sau mai proaspăt încarcerate.

„Jurnal de pușcărie – Ediție mondenă

1. Cocoș a fost primit cu urale: “Bine ai venit în rândurile noastre” – țipau hoții de la geamuri, înjurându-l amical de mamă.
2. Voiculescu și-a lăsat barbă. Acum toți și-au dat seama că e martir, nu doar salariații lui, care știau mai demult.
3. În ceea ce mă privește, trecerea de la homar la fasole cu ciolan m-a marcat profund”, a scris Vîntu, pe Facebook.

Cristian Sima, pamflet de zile mari | „Epopeea presei post-decembriste”

cristian_sima-465x390

Fostul broker Cristian Sima a publicat pe o reţea de socializare un pamflet care descrie perfect starea presei româneşti.

„Epopeea presei post-decembriste:

Zece tineri jurnalisti,
Visau spaga noua;
Unu-a luat-o si n-a zis…
Si-au ramas doar noua.
(Chirieac)

Noua bravi deontologi
au facut un soft
Cand la bursa au pierdut
Au ramas doar opt…
(Tapalaga)

Opt membri santajisti
S-au pus iar pe fapte:
Au intrat la-nregistrat
Si-au ramas doar sapte.
(SRS)

Sapte disidenti saraci
Fac afaceri grase;
“Gandul” ni l-au cumparat…
Si-au ramas doar sase.
(CTP)

Sase membri antenisti
Tot urlau lozinci;
Unul a urlat gresit…
Si-au ramas doar cinci.
(Guran)

Cinci voiosi comentatori
Dau cu subsemnatu’;
Unul s-a …descoperit,
Si-au ramas doar patru.
(Turcescu)

Vorbesc intre ei
Tolo a vorbit prea mult
Si-au ramas doar trei.
(Tolontan)

Trei membri evenimentisti
Au dorit razboi;
De l-Andronic au plecat
Si-au ramas doar doi.
(Silviu Sergiu)

Doi membri de la RL
Au schimbat stapinul.
Black Cube i-a avetizat,
Si-a ramas doar unul.
(Turturica)

Un mogul mai informat,
Cel mai haituit,
A plecat cu Dumnezeu,
Si n-a mai venit…
(Patriciu)

Zero membri tehnocrati
Veniti din Bruxelles
“Colectiv” au guvernat
Dar sunt tot …la fel!

MORALA
Daca ati scrie despre toti,
Fara frica in chiloti,
Vom alege dintre voi,
Si citiva …eroi!”

 

Sursa: Facebook

Ne puteți găsi și pe:

118,331FaniÎmi place
3,743AbonațiAbonați-vă