AcasăHomepageParadox cu Traian Băsescu

Paradox cu Traian Băsescu

Traian-Basescu_2749257bCred că președintele Traian Băsescu (de departe, cel mai perspicace om politic român al ultimului deceniu) are, din nou, dreptate. De data aceasta, când îl consideră pe dl Cristian Diaconescu cel mai bun candidat al Dreptei pentru prezidențiale.

Mai mult, candidatura dlui Cristian Diaconescu prezintă avantaje atât pentru Dreapta, cât și pentru Stânga. O situație care, cel puțin teoretic, ar trebui să liniștească patimile electorale – fie ele de Dreapta, fie ele de Stânga.

Până la abandonarea funcției de consilier prezidențial, urmată de o foarte previzibilă înscriere în PMP, dl Cristian Diaconescu a fost membru doar al unor formațiuni politice de Stânga. Un adversar (uneori tandru, alteori – oarecum abraziv) al Dreptei.

Dreapta de rit Băsescu și l-a adjudecat, fără clipire, pe omul de stânga Cristian Diaconescu, așa cum, cu ani în urmă, și l-a revendicat, fără clipire, pe omul de stânga Traian Băsescu.

Candidatura dlui Cristian Diaconescu, dibaci gândită de președintele Traian Băsescu, este o clasică poziție de ”win-win”.

În cazul în care dl Cristian Diaconescu câștigă prezidențialele, Dreapta și Stânga vor fi deopotrivă îndreptățite să exulte: “Am câștigat! Omul nostru e la Cotroceni!“.

În felul acesta, ex-președintele Traian Băsescu devine echidistant și aduce eșichierului politic — pe care, ca președinte-jucător, l-a zgâlțîit zilnic din temelii, vreme de un deceniu — o relaxare de tip Pax Romana.

Asta, dacă îi acordăm lui Traian Băsescu șansa de a fi un Augustus, in nuce, după ce dușmanii săi cei mai înrăiți nu s-au sfiit să-l declare o reîncarnare a lui Caligula și, mai ales, dacă dreptatea pe care o are este și dreptatea de care au nevoie mai toți românii.

În cazul în care dl Cristian Diaconescu pierde, Dreapta și Stânga vor fi deopotrivă îndreptățite să clameze: ”Nu noi am pierdut! Omul celorlalți n-a ajuns la Cotroceni!”

Încă o situație în care echidistanța indusă pare de origine aproape divină.

L-am întâlnit pe dl Cristian Diaconescu, în două rânduri, pe când era la Justiție și membru de frunte al PSD.

Am stat de vorbă. Mi-a făcut o impresie foarte bună. Am mărturisit public acest lucru. Și mi-am atras criticile prietenilor de Dreapta.

Sunt sigur că și aceste rânduri îmi vor aduce reproșuri. Mai ales din partea prietenilor de Dreapta, care cred, asemeni prietenilor de Stânga, că a prețui inițiativele meritorii ale unui om aflat în cealalată barcă politică este un act de trădare.

Există un singur amănunt care poate da peste cap scenariul demiurgic elaborat de președintele-jucător cu gândul la gloria ex-președintelui echidistant: desemnarea dlui Cristian Diaconescu drept candidat prin vocea dnei Elena Udrea, percepută azi și de o Dreaptă atomizată, și de adversarii Dreptei de toate riturile, drept un fel de Vocea Duduchii Scaraoțchi – Mass Media Rău Famată. Și fumată.

În timpul referendumului din vara lui 2012, am scris că trimiterea în vacanță a dnei Udrea, pe perioada pregătirii și desfășurării referendumului, putea spori substanțial șansele președintelui Băsescu de a rămâne la Cotroceni.

Din motive care mi-au scăpat la vremea respectivă, și, sunt convins, neavând vreo legătură cu opinia exprimată de mine, dna Udrea chiar a fost detașată (sau s-a detașat singură și nesilită de nimeni) într-o vacanță exotică, neapărând în distribuția evenimentului respectiv – referendumul.

O mișcare înțeleaptă — oricine a fost cel care a hotărât-o — și încununată de succes.

Înclin să cred că dl Cristian Diaconescu nu a procedat înțelept când a acceptat, fericit nevoie mare, să fie desemnat, oficial, drept candidat tocmai de dna Elena Udrea.

Noul președinte al PMP nu este legatarul testamentar al regelui Midas.

Puține lucruri (politice) pe care le mai atinge azi dna Udrea se transformă în aur. Sunetul de tinichea crește în intensitate la fiecare gest politic al dnei Udrea. Nema “golden touch”.

Când însuși Midas este părăsit de darul cu care fusese înzestrat, cei care se consideră legatarii lui testamentari ar face bine să se obișnuiască cu gândul că, spre deosebire de aur, tinicheaua nu este un metal rar.

Nimeni nu depune în bancă — nici acasă, nici offshore — lingouri de tinichea.

O înfrângere la prezidențiale ar constitui o dezamăgire majoră doar pentru dl Cristian Diaconescu. Pentru Stânga ori pentru Dreapta, nu prea. Din motivele menționate mai sus.

O victorie a dlui Cristian Diaconescu ar constitui – din aceleași rațiuni – un motiv de satisfacție și pentru Dreapta, și pentru Stânga. Tot din motivele menționate mai sus.

Câștigători pe toată linia! Liniște și pentru națiunea de Dreapta, și pentru națiunea de Stânga.

Pare paradoxal, dar multe din lucrurile în care a avut dreptate președintele Băsescu au fost – sau au părut — paradoxale.

Cum tot paradoxal sună acum să spui că, mulți dintre cei care nu-l mai suportă azi pe dl Traian Băsescu ar putea să-l regrete, mâine, pe președintele Traian Băsescu, mai ales dacă nici dl Iohannis, nici dl Diaconescu nu ajunge la Cotroceni.

Românul s-a născut cu paradoxul în brațe și asta mă face să cred că, deși e considerat nu tocmai un mare iubitor de “minorități conlocuitoare”, românul care nu dorește să vadă PSD-ul din nou la Cotroceni, de teama reconsolidării partidului-stat, s-ar putea trezi înțelegând că dl Iohannis are mai multe șanse decât dl Diconescu să câștige în fața dlui Victor Ponta.

De prea multe ori declarăm drept inacceptabile stări care sunt acceptabile și găsim drept acceptabile stări cu totul inacceptabile și ne bălăcim în ele cu voioșie.

O stare de spirit care-l favorizează pe candidatul Victor Ponta și de care, în cazul victoriei premierului, vor profita — cu o poftă întărâtată de un deceniu de frustrări – toți cei care l-au împins pe dl Ponta să candideze.

Plus vuvuzele aferente, fiindcă oameni sunt și ele, cu “famelie mare, remunerație mică după buget…”.

 

Sursa: dorintudoran.com

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.