AcasăHomepage Parlamentul a decis | Ion Ariton a rămas fără imunitate. El...

News Alert Parlamentul a decis | Ion Ariton a rămas fără imunitate. El poate fi urmărit penal în dosarul Gala Bute

Senatul a aprobat, joi, solicitarea Parchetului General de încuviinţare a începerii urmăririi penale împotriva senatorului PSD Ion Ariton,.

Din totalul de 168 de senatori, şi-au exprimat opţiunile 137. Votul a fost secret cu bine, 77 de voturi fiind ”pentru”, 52 ”împotrivă” şi 8 anulate.

Potrivit raportului Comisiei juridice, supus atenției plenului Senatului, în timpul audierii, Ion Ariton a precizat că „sumele care au făcut obiectul contractelor de sponsorizare a evenimentului prin care se urmărea promovarea României ca destinație turistică și a brandului turistic național, pe plan național și internațional, în cadrul Galei Internaționale de Box Profesionist, și pe care l-a susținut, au ajuns la Federația Română de Box”, potrivit digi24.ro

Potrivit aceluiași document, Ion Ariton a explicat senatorilor juriști faptul că „o sponsorizare se face într-un cadru legal, pentru o sumă care este calculată ca procent din cifra de afaceri”.

„Pentru o sponsorizare dintr-o companie, exista o comisie care analiza oportunitatea și legalitatea sponsorizării. După ce se fac aceste analize, acel raport de oportunitate și legalitate este trecut prin Consiliul de Administrație al acelei companii și numai după aceea se putea face virarea acelor sume în cuantumul și în procentele legale care se pot face din acel cont”, a mai arătat Ariton, în Comisia juridică, potrivit raportului citat.

În urma audierii senatorului Ion Ariton, în data de 10 februarie, Comisia juridică a hotărât, cu majoritate de voturi, să admită solicitarea Parchetului de pe lângă ÎCCJ în vederea formulării cererii de efectuare a urmăririi penale față de fostul ministru al Economiei.

Procurorul general Tiberiu Nițu a solicitat Senatului declanșarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale față de senatorul Ion Ariton, fost ministru al Ministerului Economiei, pentru abuz în serviciu și folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite, în dosarul Gala Bute.

 

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.