AcasăHomepagePartea bună din scandalul cu Udrea | Şi şansa lui Iohannis…

Partea bună din scandalul cu Udrea | Şi şansa lui Iohannis…

Decembrie 2004. Traian Băsescu ajunge preşedinte când nimeni nu mai credea. Nu a fost deloc aceeaşi situaţie cu noiembrie 2014, când a câştigat Iohannis. Acum două luni existau peste trei milioane de votanţi în Diaspora. Diferenţa se vede în cifrele de la vot: 40.000 au votat în 2004 în Diaspora, faţă de 360.000 în 2014! De zece ori mai puţin! Iată doar un motiv pentru care victoria lui Băsescu a fost cu mult mai neaşteptată decât cea a lui Iohannis. În plus, presa era aproape toată a PSD, „partidul-stat” controla la sânge administraţia şi voturile din ţară, nu exista presiunea unui MCV, România nefiind membru UE etc. Băsescu era cam singur împotriva curentului. Şi succesul lui Iohannis a fost surprinzător, dar el a beneficiat de şansa Facebook şi de mobilizarea tinerilor antisistem, posibilă tot datorită internetului. În 2004, aproape că nu exista internet din perspectiva influenţării votului.

Era foarte posibil să nu câştige Băsescu. Caz în care am fi rămas un stat feudal, cu instituţii absolut de formă. Mai ales, fără justiţie independentă. Vă aduceţi aminte de cum dădea ordin Năstase ministrului Justiţiei, la sediul PSD, să pornească dosare penale pe numele cui vroia partidul. Plus serviciile, care erau controlate 99% de Vântu, Voiculescu, PSD. Statul nu exista, practic. Acum, când Iohannis a ajuns preşedinte, statul acela e cu mult mai curat, mai funcţional, mai eliberat de mafia pesedismului feroce. Scandalul Udrea arată că şi după zece ani de mandat Traian Băsescu statul nu e ce trebuie să fie în democraţie. Dar, oricum, e în stele faţă de ce însemna el în 2004. Lui Iohannis îi vine cumva mănuşă bomba aruncată de Elena Udrea – poate continua de pe poziţii şi mai puternice curăţarea serviciilor secrete, întărirea independenţei justiţiei, moralizarea politicii. E infinit mai simplu decât i-a fost lui Băsescu.

Traian Băsescu a aterizat într-o lume care îi era eminamente potrivnică. Şi nu neapărat lui, cât ideii de democraţie sănătoasă, de lege, de reguli. Acum constatăm că el n-a făcut minuni, dar poate spune cineva că n-a făcut ceva semnificativ? Sigur, în naivitatea noastră ne-am fi aşteptat ca el să „radă” toxica moştenire pesedistă şi să pună în locul ei un stat de tip britanic, să spunem. Dar, realist vorbind, cât de posibil era aşa ceva într-un mediu profund viciat şi ostil democraţiei de tip occidental? Prea puţin. Lui Traian Băsescu i-ar fi fost mult mai simplu să „dea la pace” cu sistemul. Ştim că n-a făcut-o, împins de la spate de valul popular care l-a adus la putere şi de susţinerea partenerilor occidentali. A ales să provoace schimbări. Unii ar spune profunde, alţii – citând spusele Elenei Udrea – ar zice de formă. Ştiţi cine ştie cel mai bine adevărul? Klaus Iohannis. El poate spune, de la înălţimea butoanelor de şef al statului, cât de profund sau superficial s-a schimbat România în ultimii zece ani. Poate cândva va vorbi deschis şi sincer despre asta…

Evident că Traian Băsescu nu picase din lună la Cotroceni. Venea tot din interiorul „sistemului”. Era şi el un produs al FSN, doar că la un moment dat a ales să se despartă de fesenismul gregar, comunist, de anchilozaţii lui Ion Iliescu şi să susţină o aripă cu viziune mai modernă grupată în jurul lui Petre Roman, care a născut acel PD. N-a fost nici ţărănist, nici urmaş de liberal, nici Havel, nici martir anticomunist. „Ce blestem pe acest popor, măi, Adriane, să aleagă între doi comunişti ca noi!”. Vorbele sale din finala prezidenţială din 2004 au spus şi spun totul. Traian Băsescu nu era Mesia. Ci doar un produs al sistemului care n-a vrut ca România să mai arate precum sub Iliescu şi Năstase. Care a încercat să bruscheze „sistemul” fără pretenţia de fi privit drept un erou anti-sistem. Din sistem fiind, a văzut că aşa nu se mai poate. Şi a început să mişte rotiţele spre vest.

Cu cine? Păi tot cu cei din sistem. Câţi dintre ei erau curaţi? Câţi au înţeles în străfundurile lor nevoia unui „salt cuantic” către nivelul următor? Câţi erau pregătiţi să suporte ei înşişi ulterioare consecinţe, în justiţie de pildă? Prea puţini. Şi totuşi, au fost împinşi să mergă pe noua direcţie de ţară. Dar destui dintre ei n-au devenit alţi oameni peste noapte. Au rămas aceiaşi, cu poftele lor, cu dorinţele lor, cu lăcomia lor, cu banii lor, cu metehnele lor. Erau aceiaşi din vremea lui Năstase, dar obligaţi să acţioneze altfel. Dar până când? Până la momentul în care „li se va lua de cap” această presiune a schimbării. Şi oamenii construiţi endemic să supravieţuiască în România lui Ceauşescu, Năstase, Iliescu au aşteptat la cotitură să „scape” de beleaua cu statul de drept, cu UE, cu DNA, cu integritatea, cu declaraţii de avere, cu procurori încăpăţânaţi. Suportau schimbarea, dar nu le venea comod. Era prea mult „scandal”. Deranj. Teamă. Ciocniri.

Era clar că o astfel de operaţiune de schimbare a statului, începută de Traian Băsescu, era construită pe un suport artificial – societatea nu era în stare să producă energii pentru o lume nouă. Presiunea civică, a presei curate reprezenta o mică parte minoră. Marea masă se hrănea încă din vechea lume. Politicieni, funcţionari, oameni de rând n-au fost poate niciodată de acord, în sinea lor, să traiască altfel decât pe vremea lui Iliescu. Erau timpuri de corupţie generalizată. Când aproape nimeni nu ajungea la Parchet, în afară de găinari. Cum putea atunci Traian Băsescu să facă minuni? Cine ar fi putut?

Elena Udrea vine la pachet cu toată zestrea socială care a însoţit mandatele de preşedinte ale lui Traian Băsescu. Apa nu curge la vale limpede cristal atunci când plouă cu găleata şi aluviunile se scurg în matcă. Trage cu ea şi mult balast în drumul său către autocurăţire. Ca o astfel de mizerie a mediului politic este privită acum Elena Udrea, dar ea nu diferă mult de aluviunile politice din mediul ambiant.  Scoateţi-o pe Udrea din ecuaţie şi întrebaţi-vă dacă nu cumva i-ar fi luat locul o copie a sa în cazul în care ea n-ar fi existat în peisaj. Nu cumva este şi ea produsul inevitabil al acestei lumi pe care a fost nevoit s-o administreze Traian Băsescu? De ce a ales-o pe ea şi nu pe altcineva, chiar nu erau alţii mai integri în jur, nu se putea şi fără ea? Teoretic, da, practic, iată că nu. Este genul de întrebări pe care pe care i le pun şi alţii lui Iohannis: de ce l-a ales pe Dan Mihalache, de ce pe Adrian Muraru, de ce pe Ludovic Orban, de ce a fost la Grivco etc. etc.? De ce de ce? Pentru că poate altfel nu se poate…

Scandalul provocat de interviul său de la Hotnews îi face pe mulţi să spună: Elena Udrea=Traian Băsescu. Evident, o exagerare şi o rea-credinţă. Cu toate nenorocirile scoase la suprafaţă de vorbele Elenei Udrea, România de azi e cu totul alta faţă de cea din 2004. Ce se va alege de Traian Băsescu? Dar de Elena Udrea? Sunt dezvăluirile sale doar semnul revoltei personale în faţa unor acuzaţii DNA sau pot să şi ajute la ceva? Este SRI fată mare sau, dimpotrivă, colcăie de oameni cu interese se afaceri conectaţi la personaje gen Ghiţă sau Voiculescu? Sigur că reacţiile Elenei Udrea pot fi expresia disperării; dacă e să pic eu măcar să-i trag pe toţi după mine! Exact ce promitea cândva baronul de Brăila Bunea-Stancu, dar care şi-a pierdut suflul de curajos al naţiei imediat ce-a ajuns la zdup. Ce bărbat!

E clar că declaraţiile Elenei Udrea lovesc puternic în imaginea lui Traian Băsescu. Antena 3 va face festival, în stilul său partizan şi neobiectiv, spunând: „Iată, v-am spus noi ce corupt e regimul Băsescu? Acum se dovedeşte că am avut dreptate”. Sigur, nu veţi auzi o vorbă de PSD, de Ponta, de Năstase, de Iliescu. Corupţia descrisă de Elena Udrea va fi pusă exclusiv în cârca lui Traian Băsescu. Asta va reţine omul de rând, asta îi va servi Antena 3 sau RTV-ul lui Ghiţă, cuplat, aflăm acum, la capi ai SRI care dirijau bani negri pentru interese politico-mediatice.

Dar în afară de Băsescu, toţi „greii” jocului ies prost din acest ultim scandal. Şi PSD, şi PNL, şi DNA, şi SRI, şi presa lor. Şi, dacă mai avem un gram de sinceritate, trebuie să admitem că Elena Udrea spune adevărul. Unul care poate s-o înfunde definitiv, politic şi/sau penal, dar care trebuie ascultat cu atenţie. N-avea de ce să inventeze. N-ar fi depus plângere la DNA împotriva şefului SRI, generalul Coldea. Risca noi dosare penale, pentru denunţ calomnios. E clar că ea s-a hotărât să dea totul pe faţă. Şi e legitim să întrebi de ce a fost posibil aşa ceva, cum de au trăit şi ea, şi fostul preşedinte, cu aceastră realitate paralelă, dacă a ştiut sau nu Băsescu de toate cele, de ce vorbeşte aşa târziu, mai vorbea dacă nu ajungea la DNA etc. etc.? Cert e că avem acum în faţă o poză foarte urâtă a democraţiei româneşti. Una care a evoluat în ultimii zece ani, fie şi prin prisma faptului că dosarele penale curg valuri la DNA şi că putem vorbi liber despre toată această nebunie. Dar care arată groaznic pentru o ţară UE şi NATO!

Însă există şi o parte bună a acestor convulsii imense. E înainte de toate o invitaţie la pocăinţă. Liderii politici şi cei care fac jocuri politice au ocazia să spună acum tot ce ştiu, cu orice risc, dacă vor să mai conteze, dacă realizează că aşa ceva NU POATE continua! Dacă nu, vor muri urât, nedemn şi poate mult mai săraci. În anonimat. Dacă nu vor înţelege asta, e nevoie de o resuscitare a mediului politic. De ieşirea la rampă a acelor insule de moralitate din societate care să se coaguleze într-un nou curent politic. În partide noi, în asociaţii. Monica Macovei, Generaţia Facebook, Diaspora, tinerii antisistem, păgubiţii băncilor, oamenii de carieră cu CV curat – toţi trebuie SĂ VREA mai mult. Nu poţi lăsa ţara doar pe mâna acestui „sistem”, iată, încă foarte bolnav.

Nu în ultimul rând, Klaus Iohannis are acum şansa de a apăsa pedala de acceleraţie a transformărilor pentru o curăţire în forţă a mediului politic şi a instituţiilor cu probleme, recte serviciile secrete. Una dintre marile priorităţi trebuie să fie CONTROLUL CIVIL, serios, nu de tip Sebastian Ghiţă, asupra serviciilor. Apoi, avem nevoie de o presă curată, de un CNA corect, nu subordonat mafiei politice, ca acum. România nu se va face bine NICIODATĂ dacă presa nu va fi sănătoasă. Dacă o condamnare precum a lui Năstase va fi prezentată drept sentinţă politică, iar infractorul dovedit de justiţie comparat cu Maniu sau Mihalache! Aşa ceva nu are ce căuta într-un peisaj public dintr-o democraţie NORMALĂ.

Sigur că media e privată, iar preşedintele nu are pârghii de a cere Antenei 3 să nu prezinte doar jumătăţi de adevăr. Dar el are în spate ceva ce ar trebui să ţină la respect presa de partid: valul popular şi simpatia unor milioane de oameni. În virtutea acestei arme imbatabile, Iohannis poate presa pentru curăţirea pieţei media. Nu prin măsuri administrative sau prin lichidarea celor rău-intenţionaţi, ci prin presiunea morală pentru îndreptarea comportamentului lor jurnalistic. Pentru echilibru şi imparţialitate. Pentru decenţă şi dreptul la imagine. Pentru partizanat corect, şi nu isteric. Altfel, când se vor fi risipit aburii euforiei electorale şi ai tuturor acestor scandaluri, riscă să ajungă şi el în postura victimei fără ieşire: fie va fi călcat în picioare, precum Traian Băsescu, şi va fi declarat VINOVATUL de serviciu, fie va sfârşi, precum Victor Ponta, în lesa presei de interese oculte.

Iată de ce, dincolo de ce şi în cine loveşte scandalul Elena Udrea, ar trebui să vedem şi jumătatea plină a paharului. Să privim clar şi sincer în oglinda statului actual şi să învăţăm din lecţiile trecutului. Să facem pasul către nivelul următor, al unei democraţii curăţate masiv de influenţe precum cele care ies acum la suprafaţă, după ultimul interviu al Elenei Udrea. Oare va fi posibil?

sursa reportervirtual.ro

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.