A început. Ce stânga, ce dreapta, maidanul politic arată ca o luptă în mocirlă în care beligeranții sunt atât de năclăiți încât nici nu mai știu cine cu cine se bate. Toți de-a valma, alunecând, împroșcând, punând piedici, fentând, căzând, alunecând într-o învălmășeală de nedescris. Miza e mare, valorează o cârcă de euro lunar, bașca masă și casă, poziție comodă, de fapt, cea mai comodă dintre toate posturile politice. Un pic de zarvă, niște bani aruncați în campanie, puțină publicitate care, chiar și negativă, tot publicitate este, niște plimbări prin teritoriu unde fiecare pozează în cel mai curat și cel mai uscat, ca pe urmă, după desemnarea câștigătorilor, aceștia să ducă o viață tihnită, departe de mizeriile cotidiene din țară, departe de presa iscoditoare, de paparazzi, de Antena3. Trai pe vătrai, aproape un dolce far niente.
Nici măcar publicul nu este interesat de ce brânză fac europarlamentarii la PE, de fapt, cei mai mulți habar nu au ce se întâmplă acolo, cine sunt candidații, unde e Bruxelles-ul, ce e Bruxelles-ul. Votanții se vor duce la vot neavând mare habar ce anume au de votat, și nu puțini vor pune ștampila la nimereală sau pe numele sonore: Daciana Sârbu, Collina Crețu, EBA, Monica Macovei, Cristian Preda, Sebastian Bodu. Pe restul nu-i știe nimeni, hai, poate o mai știe lumea de pe facebook pe semianalfabeta Grapini, căreia, recunosc, îi fac și eu reclamă uneori, ”ca să ne râdem”.
Până la alegeri însă, ne mai distrăm cu declarațiile din presă, cu postările pe blog în care catindații se luptă între ei. Pe bloguri să ne spurcăm, în presă să ne destrăbălăm. Dări de seamă, cine ce inițiative a avut, ale cui sunt mai dese, mai compacte, mai mărețe. Cine pe cine-a ridicat, susținut. Ba pe-a mă-ti.
Publicul spectator e și el pe poziții. Zilele astea se despart apele și se poartă dezamăgirea. Fanii Elenei Băsescu sunt dezamăgiți de Monica Macovei. Fanii Monicăi Macovei sunt dezamăgiți de Elena și de Cristian Preda. Unii sunt dezamăgiți de Boc pe care l-ar vrea de pe-acum candidat la prezidențiale, chiar dacă el nu dorește. Să-l punem cu forța, dacă se poate. Ăia de pe stânga nu sunt dezamăgiți de nimeni, ei îi iau și-i votează la pachet, nu are importanță oferta, important e să fie cineva. Singura dezamăgire e a unor puciști din nu știu ce organizație PSD care nu-l mai vor ca și candidat pe Cătălin Ivan (ăla care a făcut-o băsistă pe Viviane Reding) dar și acolo, tătucul Iliescu a trimis-o pe Ecaterina Andronescu să facă ordine și disciplină, măi dragă.
Publicul de dreapta vrea virgine în politică și de asta este etern dezamăgit de cineva. Publicul de stânga votează ce i se dă și-n consecință, n-are nicio durere, nicio așteptare. El știe că trebuie să voteze unul desemnat de partid pe principiul ”ciocu mic”, ca pe urmă să-și vadă fiecare de viață. El, votantul de stânga își va vedea în continuare de pensia lui amărâtă, de salariul de bugetar, iar alesul, de viața bună de la Bruxelles. De aceea nu-l va mai urmări ce brânză face, ce inițiative a avut, câte luări de poziție, cum și ce a votat. Cui îi pasă? Ăștia de dreapta însă, sunt vigilenți cu ai lor și numără, cer socoteală, se ceartă între ei și până la urmă ajung din nou dezamăgiți. Sau nu. ”Al meu e mai bun, ba al meu”.
Între timp, țarul Putin anexează, izolează, mai trage câte-un foc de armă ca să nu zică lumea că prea ușor și-a luat ce-a vrut. Președintele ne asigură că nu suntem în pericol dar eu nu bag mâna-n foc după discursul lui Putin de săptămâna asta. Cred că prinde gustul anexărilor și a posibilității de a-și face noi vecini și ”prieteni”. Noi cu păruiala fractricidă, cu dezamăgirile noastre de oameni mărunți fără educație politică, fără exercițiu democratic, niște diletanți gălăgioși și smiorcăiți care n-au înțeles nici acum că poți intra fată mare în politică dar după ce-ai ajuns acolo, dacă nu te fac poștă toți… rămâi pe margine, un simplu cotizant cu carnet de membru.
Nu mă dezamăgește nimeni din simplul motiv că nu mi-am pus speranțe în nimeni. Am avut ocazia să cunosc politicieni și mi-am luat pilula amară când am constatat de fiecare dată că în fiecare zăcea un împărat în pielea goală, când am înțeles că sunt oameni ca și noi, poate nici măcar mai inteligenți, mai abili sau mai culți decât noi. Și de-aici pornind, nu ai cum să fii dezamăgit de ei, care sunt oglinda ta ca votant. Până la urmă, singura dezamăgire ce zace în fiecare dintre noi e atunci când realizăm că cel căruia i-am dat puterea, n-a meritat-o. Și încă ceva… puțini dintre jurnaliștii pe care-i ridicați în slăvi și-i considerați port drapelul vostru, al luptei pentru care candidat e mai cu moț, fac campanii gratuite, și de cele mai multe ori virulența este direct proporțională cu suma pusă de candidat la bătaie. Scoateți-vă capetele din fund, nu mai fiți atât de naivi…