AcasăHomepagePatriarhul Daniel, slalom printre partide | Lider PNL: Biserica Ortodoxă Română nu...

Patriarhul Daniel, slalom printre partide | Lider PNL: Biserica Ortodoxă Română nu este a PSD-ului

Patriarhul Daniel a primit duminică titlul de cetăţean de onoare al judeţului Timiş, judeţ în care s-a născut. Ceremonia a avut loc, imediat după întronizarea noului mitropolit al Banatului, într-un loc inedit: în hotelul oamenilor de afaceri Marius şi Emil Cristescu. Cei care deţin şi complextul turistic în care premierul Victor Ponta a petrecut Revelionul, chiar dacă, oficial, complexul era închis, relatează stiripesurse.ro

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, i-a oferit Patriarhului Daniel titlul de cetăţean de onoare. Ceremonia nu a fost lipsită de scandal. Reprezentaţii BOR au refuzat iniţial să permită accesul presei la eveniment, pe motiv că trustul de presă al Patriarhiei, Trinitas, ar avea exclusivitate. „Când o să învăţaţi să scrieţi de bine despre Biserică, o să puteţi intra”, le-ar fi spus unii preoţi jurnaliştilor, în ciuda faptului că era vorba de un eveniment al unei instituţii publice din România.

Ulterior, organizarea evenimentului a stârnit şi critici politice. Viorel Coifan, vicepreşedinte PNL Timiş, fost preşedinte al CJ Timiş şi fost deputat, a readus în actualitate o declaraţie politică din urmă cu 10 ani, în care susţine că „Biserica Ortodoxă Română nu este a PSD-ului, ci a ortodocşilor români”.

„La hotelul „Timișoara” (nici nu se putea în alt loc!), a avut loc acordarea titlului de cetățean de onoare al județului Timiș Prea Fericitului Daniel, Patriarhul BOR. Nu cunosc detaliile organizatorice ale evenimentului dar îmi permit să fac câteva comentarii:

1. Titlul de cetățean de onoare al județului, de altfel o ciudățenie protocolară știut fiind faptul că juridic nu există colectivități județene ci doar locale, se acordă la sediul autorității emitente, în cazul de față CJTavând adresa Bv. C.D. Loga nr.17.

2. Ceremonia este una publică, fiind făcută în cadrul unei ședințe festive a CJT, și prin urmare accesul publicului și mai ales a massmediei este liber și nu discriminatoriu.

3. Ceremonia nu este una colorată politic, cel puțin așa reiese din fotografiile pe care le-am văzut publicate în presă”, scrie liderul liberal pe Facebook.

După reluarea declaraţiei politice din 2004, Viorel Coifan a concluzionat: „M-ar fi bucurat ca PSD să fi învățat ceva din lecția administrată în 16 noiembrie. Dar nu a fost să fie!”

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.