AcasăActualitatePDL plangere penala impotriva premierului Victor Ponta

PDL plangere penala impotriva premierului Victor Ponta

PDL a depus, vineri, plangere penala la Parchet impotriva Premierului Victor Ponta pe care il acuza de abuz in serviciu, din cauza faptului ca nu a dispus deblocarea banilor catre primarii. Asadar, primul-ministru Victor Ponta a incalcat decizia Curtii Constitutionale, a declarat, intr-o conferinta de presa, europarlamentarul democrat-liberal Traian Radu Ungureanu. „PDL a depus astazi (vineri – n.r.) plangere penala impotriva premierului Victor Ponta pentru abuz in serviciu. Este vorba de Ordonanta de Guvern prin care a luat banii comunitatilor locale in mod ilegal si neconstitutional. De ieri, decizia Curtii Constitutionale este publica in Monitorul Oficial, iar banii luati fara  respectarea legii trebuie returnati”, a precizat Ungureanu, intr-o conferinta de presa.

In prima sa sedinta de Guvern, Ponta a cerut mai multor primarii din tara sa returneze fondurile nefolosite primite de la fostul Excutiv, intrucat jumatate dintre acestea nu inregistreaza arierate si nici nu necesita fonduri de cofinantare a proiectelor europene. Din cele 1.657 de primarii care au primit bani de la Guvernul Ungureanu, 810 nu inregistreaza datorii si nu necesita cofinantarea unor proiecte UE. „La cele 810 primarii putem lua toti banii inapoi fara niciun fel de problema, ramane sa explice fostul Guvern de ce a dat bani la 810 primarii PDL si UDMR care nu aveau niciun fel de datorie inregistrata si niciun program european care sa fie cofinantat. Erau clar bani de campanie electorala si, din fericire, Curtea Constitutionala, asa neprietenoasa cum este cu noul Guvern, nu mi-a zis ca nu am voie sa iau inapoi acesti bani”, a spus premierul. La inceputul lunii aprilie, Guvernul Ungureanu a alocat primariilor fonduri in valoare de 648 milioane de lei din Fonduri de rezerva bugetara aflat la dispozitia Guvernului, cei mai multi bani fiind acordati primariilor PDL. La sfarsitul lunii mai, Curtea Constitutionala a decis ca este neconstitutional textul din Ordonanta de Urgenta a Guvernului Ponta 15/2012 si ca actualul Executiv nu poate lua inapoi banii alocati de catre Cabinetul Ungureanu unor primarii din tara.

 

 

RELATED ARTICLES

37 COMENTARII

  1. Vom fi ce-am fost si mai mult decat atat! Pentru ca acum vor veni la putere scolitii cu diplome de masteranzi si doctoranzi primite la facultatile particulare unde predau multi din parlamentarii U.S.L. Oamenii sunt neinformati ca sa nu spun ignoranti. Se multumesc cu „ce li s-a aruncat in campanie?, cu ce s-a dat”, s-au asezat la coada pentru umbrelele U.S.L.-ului.Sa aiba cu ce sa se acopere cand vor veni vremurile de apoi. Doamne ajuta sa nu fie asa! Romani treziti-va!

  2. Nasule..Nasule…nu se pot promova idei si principii viabile in absenta adevarului. Prin urmare, Nasule, ma ofer pentru o consultatie juridica gratuita. 😉
    Ia citeste Nasule motivatia CC:
    ,,Având în vedere cele expuse, precum şi precizarea clară din punctul de vedere al Guvernului precum că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 15/2012 nu se referă la sumele cheltuite (recunoscând implicit că utilizarea acestora s-a făcut în mod legal), Curtea reţine că restituirea sumelor neutilizate de către autorităţile administrativ teritoriale care nu înregistrau arierate sau nu aveau în derulare proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile care să necesite cofinanţare este constituţională.”
    SI:
    ,,în ceea ce priveşte sumele din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, acesta poate interveni prin acte normative atât în sensul majorării, cât şi în sensul diminuării bugetelor locale fără a exista o condiţie referitoare la momentul intervenţiei acestuia.”
    COMENTEZ:
    Uite de asta , Nasule, sunt foarte suparat pe pedelisti. L-au umilit pe MRU, solicitandu-i bani de campanie in teritoriu DIN FONDUL DE URGENTA, facandu-l sa dea cu usa de perete, dupa care, tot ei,cu coada sus, incearca sa ne prosteasca de la obraz. SA LE FIE RUSINE si sa nu mai spuna ca reprezinta DREAPTA !
    Nu merge asa. Prin urmare, inca mai astept noul propiect politic al domnului MRU, FARA NICI O LEGATURA CU ACTUALELE PARTIDE POPULISTE DIN ROMANIA !

    • PS
      TRU, esti o mare dezamgire pentru mine, pentru ca te-ai băgat in mocirla politichiei dâmbovițene de ,,tarabă”.

  3. ROMANI! DESTEPTATIVA !!! NU VOTATI USL!!!!!!! O SA NE IESE PE OCHI!!!!!!!!!!!!!!!! DESTEPTATIVAAAAAAA!!!!!!!!!!!

  4. Asa este gabio…iar se baga USL-ul la LOCALE prin toate catunele si chiar orase,si sa vezi ‘trai pe vatrai’ pentru romani.
    DESTEAPTA_TE ROMANE!

    • buna gabio,
      o sa razi dar sper sa ma crezi; sotzul mergea printr-un sat cu bicicleta sa lamureasca oamenii care ar fi varianta cea mai buna la ora actuala de votat…aseara vorbeam la tf.cu el si l-am auzit spunand catre unul:”ai grija cu cine votezi duminica” 😆 😆 😆 daca am avea cat mai multzi asa poate s-ar destepta si masele manipulate de ani de zile de la tzara.
      numai bine!

  5. PE EI, PE EI, PE MAMA LOR !!!!! (Daca nu am cu cine iesi la un miting, macar pe blog sa scandez).

  6. Atata nesimtire ca la imperbul Ponta n-am vazut decat la invataceii lui:Nastase si Voiculescu.In Baia Mare actualul primar a cumparat toate locurile de afisaj din municipiu si nici un alt partid inafara de USL n-are benere si panouri publucitate,ma intreb pe ce bani daca PDLul,asa cum au lansat uslasii zvonul,n-au primit bani de la MRU?

  7. Sa te fereasca cerul ce veselie este in aceasta campanie electorala USL si-au permis afise benere masini de parca nu-i mai doare sufletul de noi .
    Sa-mi fie iertat, ies in evidenta ca fitosii care nu au dupa ce sa bea apa . RUSINE !

  8. MAI INTELEGE CINEVA CEVA ?
    Ziaristii spun ca a fost neconstitutionala ,iar Ponta,ca a fost constitutionala dar cu cateva restrictii.
    E si vina opozitiei ca nu-l face mincinos pe Ponta la fiecare iesire in presa,pentru dezinformare!
    De inteles noi AM INTELES RASPUNSUL Curtii Constitutionale: SITUATIA E GRI !
    CONCLUZII PE ROMANESTE:
    -Opozitia si ziaristii:Gri este format din alb si negru.
    -Ponta:Gri este format din negru si alb.
    CEL MAI SIMPLU AR FI SA LUAM RASPUNSUL OFICIAL AL CURTII CONSTITUTIONALE,SI DACA PONTA A MINTIT,ATUNCI SUNAM LA 112 SA-L SALTE POLITIA!

  9. In lumea occidentala unde votul este obligatoriu,nu primesti decat hartia respectiva cu numele si prenumele tau,un numar de inregistrare….,si te duci civilizat sa iti aplici optiunea dorita,fara cadouri,bani,si alte magarii,decat prin afise electorale,si cateva dezbateri pe posturile natzionale de TV. si private.
    In alte ‘lumi civilizate’ te duci iar la vot si votezi dupa cum iti dicteaza inima d.t.p.d.v. a rezultatele vazute pe teren,in realitate fara sa fii ‘UNS’ cu nimic …

    • Rodica, cu scuzele de rigoare :), in care tari apusene este votul obligatoriu ?
      Eu traiesc de 22 de ani in occident si nu am fost obligata sa votez ! 🙂
      Sa fii iubita !

        • Ca sa vezi, interesant, nu stiam acest lucru !
          In Germania nu e obligtoriu. Am mai invatat ceva, multumesc !
          Si eu te imbratisez cu drag ! 🙂

  10. mai e mult le mai trebuie inca 3 decenii la pdl-isti sa fure si sa jefuiasca cat au furat usl-eii!!! diferenta e ca pdl-istii au facut numai gainarii pe langa jaful creat de usl-ei, sa nu uitam cine a jefuit marile intreprinderi si le-a vandut pe nimic ? cine a creat mineriade, false revolutii? cine a devalizat Bancorexul? FNI-ul? cine a furat miliardele lui Ceausescu ? I.C.A ? …si multe altele… nu cumva oamenii usl?????

  11. Abuz in serviciu a facut chiar PDL cand a distribuit banii doar primarilor PDL. Speram sa intre la inchisoare cei care au facut o asemenea marsevie…boc, mru, udrea, toti!

    • Bambolino, nu s-au dat numai unde erau PDL-isti, ci s-au dat unde erau stringent necesari indiferent de partid, pentru cheltuieli directe. Nu cum se zice. Rautatea si manipularile sunt la ordinea zilei la USL-isti.
      Ei cheltuie fara masura, ministere mai multe, noi angajati pe la ministere, masina inlocuita, ca vezi om nou, masina noua. Dau doar 8% din banii pentru rentregirea salariilor, ba au ridicat impozitul pe pensii, au luat impozit mai mult, si vor da din CAS, doar timp de 3 luni, si pe urma vom mai vedea, prima data sa umple buzunarele lor.
      Ponta te minte in fata, cu zambetul pe buze, te sfideaza si incalca orice norme de etica si normalitate.
      Ponta: „Sunt politician, am vre-o problema sa mint?”

    • Bambolino, nu s-au dat numai unde erau PDL-isti, ci s-au dat unde erau stringent necesari indiferent de partid, pentru cheltuieli directe. Nu cum se zice. Rautatea si manipularile sunt la ordinea zilei la USL-isti.
      Ei cheltuie fara masura, ministere mai multe, noi angajati pe la ministere, masina inlocuita, ca vezi om nou, masina noua. Dau doar 8% din banii pentru rentregirea salariilor, au ridicat impozitul pe pensii, au luat impozit mai mult in luna mai, si vor da din cei 5,5% CAS, doar timp de 3 luni, si pe urma vom mai vedea, prima data sa umple buzunarele lor.
      Ponta te minte in fata, cu zambetul pe buze, te sfideaza si incalca orice norme de etica si normalitate.
      Ponta: „Sunt politician, am vre-o problema sa mint?”

      • asa este ! au dat la diverse primarii care aveau probleme si acelora care aveau nevoie de bani pentru accedarea unor fonduri europene. Cestea erau criteriile, si nu politice. In schimb USL retrage banii numai de la primariile fostei puteri, pe crierii josnic politice de asta data.

    • Bombolino,sunteti ca raia;va intandindeti peste tot.Dar nu toti suntem prosti si cu creierul spalat.

        • nici n-am spus ca cineva de aici e prost. Prosti sunt doar aia care cred ca tatal lui roberta anastase castiga 350 de mil/luna pt ca e competent. Astia snt oamenii pe care ii aparati??? Dumnezeule mare…

          • Bombolino, cine apara pe Anastase? Cine apara coruptii din PDL?
            Aparam democratia, care a inceput sa fie lovita de USL-isti in frunte cu Ponta. Ei isi apara si tu hotii si coruptii lor. Fac presiune asupra justitiei cu minciunile pe care le vehiculeaza.
            Iar a spune ca ei au venit sa scape tara de la dezastru, chiar e o marsavie. Asta chiar ne jigneste! Nu ne place sa fim luati de prosti.
            PSD si PNL, manevreaza, dar tot mai am nadejde ca balonul manipularii sa se dezumfle duminica.

    • Despre ce vorbim tovaraseBambolino?
      Cu siguranta ai gresit BLOGG-UL!!!
      Lasa-ne!!! ca suntem satui de voi!

    • @Bambolino,08/06/2012 17:49
      De unde stii tu ca au dat bani, DOAR primariilor PDL?
      Conform traditiei, au dat in primul rand primarilor lor, si apoi au dat si altora. S-a spus si recunoscut public, de catre alti activisti, colegi de-ai tai.

  12. Parca zicea ca are legea in sange…Pai ce, merge pe prietenii?
    Copchilu’ asta are habar despre ce vorbeste?

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.