PDL București cere primarului Sorin Oprescu să suporte subvenția la căldură și în această iarnă, nu „să arunce banii bucureștenilor pe prostii”.
„PDL București constată cu îngrijorare că, deși a trecut o săptămână de când primarul general Sorin Oprescu a declarat că nu mai acorda subvenția la căldură, bucureștenii nu au primit înca un raspuns cu privire la prețul pe care il vor plăti iarna aceasta pentru încalzire.
În ultimii 8 ani, prețul gigacaloriei a rămas același în București. Acum, numai după câteva luni de guvernare USL-Oprescu, acesta stă să explodeze iar guvernanții nu oferă soluții.
Sorin Oprescu minte. Primaria Capitalei are bani. PDL București se opune cu fermitate motivării date de primarul general cu privire la lipsa fondurilor pentru subvenție. Dacă Sorin Oprescu, ca un manager responsabil, ar fi gestionat mai bine bugetul Capitalei, cu siguranță bucureștenii nu s-ar fi aflat în situația incerta de astăzi. Dupa ce Sorin Oprescu aruncă cca 18 mil de euro chirie pe noul sediu al Primăriei, după ce milioane de euro au fost tocate inutil pe ornamente stradale, după ce banul public a fost cheltuit cu risipă, acum nici Sorin Oprescu și nici Guvernul Ponta nu reușesc să vină cu o soluție clară în fața bucureștenilor astfel încât prețul la căldură să nu fie majorat în această iarnă. Portofelul bucureștenilor nu poate acoperi proasta gestiune a bugetului facuta de Sorin Oprescu.
PDL București cere primarului Sorin Oprescu și Guvernului Ponta să explice public locuitorilor Capitalei dacă au soluțiile clare pentru ca prețul energiei termice să rămână în limitele impuse prin votul majoritar al PDL din fostul Consiliu General al Capitalei”, se arată în comunicatul PDL
Logic. Bucurestiul are un primar cu nume derivat din verbul a opri. Na Oprescu. Ce bine era sa aibe Bucurestiul un primar pe nume Pornescu (nu fiti pidosnici) sau Urnescu. Sa urneasca sandramaua asta de capitala. Ca tot e anu’ Caragiale 🙂