M-am uitat aproape amuzat la explicaţiile ridicole pe care ANAF-ul le dă în legătură cu faptul că statul a devenit proprietar peste sediul Antenei 3, dar „nu are instrumentele legale în vederea administrării acestor imobile”. Situaţia este relativ simplă: Grivco a închiriat clădirea către Antena 1, care la rândul ei a închiriat Antenei 3. ANAF profită însă de orice piedică pentru a abandona sau a tergiversa recuperarea prejudiciului din dosarul ICA, chiar dacă DNA-ul a anunţat că urmăreşte atent acest dosar. Situaţia este exemplară pentru a arăta de ce România are una din cele mai reduse rate de colectare a veniturilor la buget din statele UE: cei care au spate politic se joacă cu legislaţia şi nu plătesc sau plătesc mult mai puţin decât ar trebui, în timp ce zeci sau sute de mii de antreprenori cinstiţi sunt hăituiţi de fisc.
Am început cu această scurtă digresiune pentru a arăta că Guvernul României intră în anul 2015 cu un buget fantezist – victoria Antenei 3 în faţa ANAF arată cam cum va merge colectarea veniturilor – fără nici un proiect economic major credibil şi fără nici un alt obiectiv decât acela de a-i asigura supravieţuirea domnului Victor Ponta. În paranteză, observ cum a fost abandonată retorica marilor proiecte cu China, acum, de când PSD se străduie să ne convingă că nu este urmaşul PCR. Nici o pierdere, oricum erau nişte utopii de care nu s-ar fi ales nimic. Bani risipiţi cu plimbările propagandistice ale domnilor Ponta, Şova şi Dragnea, atât. Revenind, guvernarea Ponta a intrat în 2015 în minciună şi haos, ceea ce face ca perspectivele să fie îngrijorătoare:
– Bugetul pe 2015 este construit pe nişte false premize, se repetă fără jenă aceleaşi minciuni pe care le-am auzit şi în 2014. De exemplu, se alocă pentru investiţii circa zece miliarde de euro. Şi în 2014 am avut, iniţial, o alocare asemănătoare, dar până la 30 noiembrie se cheltuiseră efectiv sub trei miliarde de euro (mai exact, 12,1 miliarde lei, cu 14% mai puţin decât în 2013). Intrările de fonduri europene în veniturile bugetului pe 2015 urmează să sară de la 14,8 miliarde lei la 18,8 miliarde lei – a se vedea repetatele rezerve exprimate de Consiliul Fiscal.
– Master Planul pentru Transporturi, condiţie esenţială pentru aprobarea Programului Operaţional Infrastructură Mare (2014-2020), nu este nici acum finalizat.
– CNADNR, compania naţională de drumuri şi autostrăzi, a revenit, aşa cum era firesc, în subordinea Ministerului Transporturilor (MT), dar, în aceeaşi zi, Agenţia de Management a Programului Operaţional Sectorial Transporturi (AMPOST), s-a mutat de la acest minister la Ministerul Fondurilor Europene. Este ridicol, în condiţiile în care beneficiarii fondurilor gestionate de AMPOST sunt companiile din cadrul MT.
– România intră în 2015 cu trei programe operaţionale 2014-2020, din cinci, aprobate de Comisia Europeană. Repet, cel mai important program – pentru infrastructură, cu o alocare de 9,4 miliarde euro – rămâne în stand-by. 16 state din UE au deja toate programele aprobate – de exemplu Croaţia, care a intrat în UE abia în vara anului 2013. Pierdem doi ani din perioada de absorbţie.
Sunt doar câteva din problemele lui 2015, dar, mai grav este că intrăm în acest an cu un guvern slab, cu un premier marcat de tarele anului 2014 şi speriat că propriul partid îl va debarca, susţinut de o majoritate de strânsură, care nu face decât să şantajeze Executivul, sub ameninţarea că dezertează la PNL.
Din păcate, PNL nu pare în prezent capabil să ofere o alternativă. Nu are un guvern din umbră, nu are un program economic, nu pare să aibă vreun obiectiv politic de interes naţional. Când scriu „program politic” nu mă gândesc la zeci de pagini de poveşti frumoase, ci la câteva obiective clare şi realizabile.
În istoria ultimilor ani, am avut o singură situaţie în care opoziţia a venit cu un proiect puternic, pe care apoi l-a implementat cu succes: introducerea cotei unice de impozitare. S-a oprit oare reforma economică a României aici şi tot ceea ce poate face dreapta este să declare că „menţine” acest sistem de impozitare? Eu cred că nu. În primul rând, ceea ce ar trebui să facă politicienii români care se declară „de dreapta” ar fi ca acum, în 2015, când sunt (încă?) în opoziţie, să se întoarcă cu faţa către zecile sau sutele de mii de antreprenori români, să-i întrebe ce trebuie să facă statul pentru ei şi să vină, la proximele alegeri, cu o ofertă în întâmpinerea aşteptărilor acestora. Este o lecţie pe care am învăţat-o aici, în Texas: cele mai bune soluţii economice vor veni de la antreprenori, nu de la politicienii de profesie, populişti prin natura meseriei.
Nu se vor produce minuni peste noapte, dar economia României are o şansă dacă, în 2015, se va face auzită vocea mediului de afaceri – de la puternicul AmCham la micul proprietar al unei cârciumioare din oraşul Vaslui – iar politicienii vor şti să asculte. Un lucru sunt sigur că îşi doresc antreprenorii din România, de la mic la mare: la colectarea dărilor, să fie egalitate de tratament pentru toţi, de la Antena 3 la magazinul din colţul străzii.
sursa: contributors.ro
Comentariile sunt închise.