Nimic nu arată mai bine maniera abuzivă în care este condusă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) decât relatarea despre şoferul preşedintelui instituţiei, trimis zilnic după covrigi. E aproape impresionantă inocenţa cu care însuşi şeful ANAF povesteşte că îşi foloseşte şoferul, angajat al statului român, pe post de valet personal. Poate că un condeier talentat va scrie într-o zi un eseu despre rolul şoferului în instituţiile de stat din România: cumpără lapte, duce copiii la şcoală, repară chiuveta şefului şi, de Crăciun, preia discret cadourile…
Revenind însă la situaţia de la ANAF, aş spune că lucrul bun în tot ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile este că a ieşit la suprafaţă o parte din mizeria din această instituţie: braţ armat al guvernului Ponta şi, în acelaşi timp, protector al clientelei puterii pesediste. Domnul Gelu Diaconu, cu ale sale maniere fanariot-securistice – am rămas uimit de lipsa de reacţie a presei la ameninţările insidioase împotriva jurnalistului care a arătat că, la hotelul familiei Diaconu, nu se prea dă bon fiscal – este doar ultimul dintr-o succesiune de preşedinţi ai ANAF pe care mi-aş permite să-i calific drept „dubioşi”:
– Daniel Chiţoiu (2007-2009), protejat de colegii săi din Camera Deputaţilor, după ce DNA a cerut urmărirea penală pentru abuz în serviciu și constituire de grup infracțional organizat în dosarul ASF – Carpatica.
– Sorin Blejnar (2009-2012), trimis în judecată, în 2014, în dosarul evaziunii fiscale cu produse petroliere.
– Şerban Pop (2012-2013), trimis în judecată în octombrie 2013 pentru “folosire, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii”. Practic, Pop furniza informaţii familiei Dan Voiculescu, aceste informaţii fiind apoi folosite pentru a-l şantaja pe administratorul grupului RCS – susţine DNA.
Într-o ţară civilizată, domnul Gelu Diaconu însuşi ar fi fost dat afară imediat ce a recunoscut că şi-a permis să folosească un slujbaş al statului pe post de lacheu. Sunt ţări nordice în care demnitarii nu mai au de mult maşină personală şi şofer, miniştrii şi parlamentarii vin la slujbă cu bicicleta, pe jos sau cu mijloacele de transport în comun. Însă, să fim cinstiţi, concedierea acestui personaj nu va rezolva mai nimic. Dimpotrivă, sunt şanse să vină cineva mai rău. Insist pe ceea ce am cerut şi la numirea directorului SRI: este nevoie de proceduri, de criterii şi de transparenţă în selectarea preşedintelui ANAF. Colectarea taxelor nu este o chestiune care să privească doar Guvernul. În SUA, aşa cum am scris acum o săptămână, legislaţia IRS a fost elaborată de un comitet bi-partizan al Congresului.
Există însă şi un aspect pe care mediul politic din România nu îl percepe suficient de bine: este nevoie ca statul să aibă şi o anumită autoritate morală, atunci când vrea să le ia banii cetăţenilor săi. Dacă ANAF-ul va menţine percepţia că este o adunare de ispravnici puşi să asuprească poporul, lucrând doar spre binele boierilor corupţi, rezistenţa plătitorilor de taxe va creşte. Mâine, când furia inspectorilor fiscali se va opri, la comandă, contribuabilii vor opri şi ei plata dărilor, ba chiar vor încerca să-şi recupereze banii daţi în ultimele săptămâni. Va rămâne în urmă doar gustul amar al unui stat abuziv, care-i protejează pe marii evazionişti, dar a împins două femei la sinucidere. Încasările la buget, care acum au crescut, vor reveni la nivelul iniţial. De aceea, dincolo de reguli şi legi, viitorul şef al ANAF trebuie să fie o persoană onestă, deasupra oricăror suspiciuni. În atmosfera aceasta tulbure, măcinată de cinism şi neîncredere, poate că par cuvinte prea mari, dar este momentul să readucem principiile morale în politica românească.
sursa: contributors.ro
