Polonia este pregătită să impună controale la frontierele cu alte state membre ale Uniunii Europene în cazul unor amenințări de securitate la adresa granițelor sale, a afirmat luni premierul Ewa Kopacz, după ce țări precum Germania, Austria și Slovacia au anunțat deja luarea unor astfel de măsuri, în fața valului masiv de refugiați.
„Imediat ce voi primi o notificare privind existența vreunei amenințări (la adresa securității granițelor), Polonia va reintroduce controalele la frontieră”, a declarat presei șefa guvernului de la Varșovia.
Pe de altă parte, ea a afirmat că i-a transmis președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, că Polonia nu va fi de acord cu impunerea de cote obligatorii de refugiați și cere o întărire a controalelor la frontierele externe ale UE.
„Vom accepta numai câți refugiați ne permitem, nici unul în plus sau în minus”, a spus ea.
sursa: agerpres.ro
Iata o femeie BARBAT DE STAT!
Doamna draga,
Nu-l luait pe prostalaul acoperit, ponta, sa va faca pantofii? sau macar sa va plimbe ciinele?
Ai vrea sa ai bani ca sa mergi la munte,sau la mare cu
prietena/prietenul?
Ai vrea sa-ti cinstesti gasca cu o bere? Ai vrea sa-i cumperi
sotiei/sotului un cadou de aniversare mai scump,ca doar e
scumpa/scump pentru tine,nu? Ai vrea sa le cumperi nepotilor cate o
tableta? Dar din pacate nu ai destui bani. Dar noi te putem ajuta . In
prezent este un proiect in derulare prin care poti castiga bani
indeajuns sa iti satisfaci dorintele. Prin acest proiect vom ajuta
oamenii care isi doresc un adaos la salariu,sau chiar o sursa de venit.
Pentru a participa in acest proiect nu e necesara experienta.
Dumneavoastra trebuie doar sa stiti cum sa lucrati pe calculatorul de
acasa si sa fiti serios. Veti fi instruit gratuit de catre echipa
noastra. Pentru mai multe detalii despre acest proiect, trimiteti un
e-mail cu titlul „INFO” la adresa: [email protected]