AcasăSocietateEducațiePonta ia în brațe titlul de doctor | Fostul premier a contestat...

Ponta ia în brațe titlul de doctor | Fostul premier a contestat decizia CNATDCU privind plagiatul

2013_11_13_victor_ponta_17_rszVictor Ponta a contestat decizia CNATDCU, potrivit căreia a plagiat lucrarea de doctorat, informează B1.ro.

Specialiștii care au analizat lucrarea în cauză au stabilit că o treime din aceasta este plagiat.  Din cei 35 de membri prezenți ai Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor Diplomelor şi Certificatelor Universitare, 34 au votat în favoarea acestui verdict.

Aceeași comisie trebuie acum să analizeze contestația și să stabilească în termen de zece zile dacă aceasta este valabilă. În cazul unui răspuns favorabil, un nou verdict asupra lucrării de doctorat va fi dat în termen de 45 de zile.

Victor Ponta a negat tot timpul acuzațiile de plagiat, dar la sfârșitul anului 2014 a încercat să renunțe la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003 de către Universitatea București. Îndrumătorul științific al lui Victor Ponta pentru această teză de doctorat a fost Adrian Năstase, prim-ministru al României la acea dată.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.