AcasăActualitatePonta raspunde acuzatiilor de plagiat: “Singurul repros ce mi se poate aduce...

Ponta raspunde acuzatiilor de plagiat: “Singurul repros ce mi se poate aduce este ca nu am trecut autorul in subsolul paginii”

Premierul Victor Ponta a sustinut o conferinta de presa, marti dimineata, in care a venit cu lucrarea sa de doctorat, pe care le-a prezentat-o jurnalistilor. “Lucrurile stau in felul urmator: asta este cartea, teza mea de doctorat. La bibliografie sunt trecuti inclusiv autorii pe care am fost acuzat ca i-am plagiat: Dl Diaconu, Dl Vasile Cretu, profesori de drept, pentru ca la Drept e dificil sa inventezi lucrurile spre deosebire de matematica, fizica, chimie. Poti sa scrii despre institutii care exista deja. Cel pe care sunt acuzat ca l-am plagiat, ambasadorul Diaconu, a scris o prefata extrem de elogioasa. Imi cer iertare profesorilor din comisie, dar nu aveam cum sa stiu acum zece ani cu ce sa va ocupa presedintele Basescu.  Lucrarea domnului Diaconu are 30 de pagini, este o lucrare foarte buna, in care se face o scurta descriere. Eu in 410 pagini am plagiat 30 de pagini. E o performanta. Am cartea, am cartile, ma prezint la Comisia de specialitate si sunt gata sa dau explicatiile necesare. Inteleg ca singurul repros care mi se aduce este ca nu am pus autorul in subsolul paginii si l-am pus la sfarsit ca bibliografie”, a explicat Premierul.

Victor Ponta a tinut sa arate ca a trecut la bibliografie autorii despre care revista “Nature” scrie ca i-ar fi plagiat si singurul lucru de care ar putea fi acuzat este acela ca nu i-a notat in subsolul paginii, sustinand ca, daca a gresit, va raspunde in fata unei comisii. De asemenea, seful Executivului a precizat ca sursa anonima a acestui atac este consilierul prezidential Daniel Funeriu. „Whistle-blower-ul, sursa anonima este domnul consilier Daniel Funeriu, care s-a dus perosnal si a discutat cu revista Natura si i-a spus cum am plagiat eu lucrarea de doctorat. Ar fi anormal daca nu ar fi vorba de Traian Basescu. Fiecare persoana este fie amenintata, fie santajata. Sunt eu cel mai tanar prim-ministru, dar iata ca tot a facut el un dosar. Dl Funeriu s-a executat dupa ce dl. Basescu facea ironii cu „dottore”. Este o batalie, uneori mai publica, uneori mai ascunsa. Astea sunt metode securiste, cu dosare in strainatate. Relatia mea institutionala continua, relatia personala nu s-a stricat, nu mai avea ce sa se strice.

Face parte din ceea ce mi-am asumat cand am intrat in aceasta batalie, ma astept sa mai apara un dosarel. Nu este placut, nu sunt foarte linistit, dar sunt hotarat. Nu stiu care e sanctiunea, dar sunt gata sa mi-o asum. Sper sa ma cheme comisia, pentru ca pe dl. Mang nu l-a mai chemat”, a afirmat Ponta. Premierul a declarat ca presedintele Basescu apeleaza la „masuri securiste”, insa sustine ca va merge in continuare la Bruxelles si ca „nu cedeaza la astfel de atacuri”.

Intrebat de jurnalistii prezenti daca va demisiona, premierul a raspuns: “Demisia din ce? Din functia de doctor? Eu nu stiu de ce presedintele Basescu nu s-a obsinuit cu mine, ca eu nu cedez la astfel de atacuri. Pe cine pot sa dau in judecata? Dl Funeriu are o sarcina, nu poti sa te superi pe cel care executa ordinul dl. presedinte. Dl Basescu totdeauna scoate un biletel roz, un dosar. Eu mi-am sustinut teza in 2003. Atunci era primar. Va dati seama ca are un serviciu care se ocupa de asta, care probabil este platit din bani publici, ceea ce sigur ca ma enerveaza. Am un singur exemplar pe care il trimit dl Basescu cu dedicatie si o sa ii scriu: ‹‹Dl presedinte, mai incercati››. Ce sa fac acum, sa ma apuc sa ma razbun pe dl Basescu? Atata stie, atata face”, a mai precizat Victor Ponta.

 

Articolul precedent
Articolul următor
RELATED ARTICLES

15 COMENTARII

  1. Ponta, cred ca nu stie pe ce lume traieste.
    Hotul neprins e negustor cinstit, hotul prins plateste. Cinstea e apanajul celor nepatati.
    Nu mai aveti nici o credibilitate.
    DEMISIA!!!!

  2. Bai Mother Fucker,

    Ce tot o tragi cu Basescu in sus si in jos!? Si cu Funeriu inca? Ei te-au pus sa iesi la furat neispravitule…de ce nu te duci intr-un sat din Gorj sa te ascunzi sa nu mai stie nimeni de tine! Ai facut tara de ris hotule! Sper sa de huiduie toti in tara si afara…
    Tu chiar nu vezi ce fata de maimutoi mongoloid ai? Nu intelegi ca asa arata „copii” made back door?

    dec

  3. “Singurul repros ce mi se poate aduce este ca nu am trecut autorul in subsolul paginii”

    Pai nu ai trecut autorul ca sa se inteleaga ca tu esti AUTORUL tovarasul procuror! Or asta se numeste FURT INTELECTUAL si este o infractiune la fel cum ai fi furat o gaina (sau mai multe) din piata din Gorj sau din Bucuresti!!! Nici atita nu intelegi….

  4. “Singurul repros ce mi se poate aduce este ca nu am trecut autorul in subsolul paginii”

    Alo! Mama lui Victor Ponta!!!! Doamna ascunde-ti avortonul intr-un sat din Gorj undeva….fa-l sef de post, cumpara-i un chiosc de inghetata…de ce-ai trimis banditul asta la Bucuresti? Nu ai stiut ca daca se inhaiteaza cu primul multi-infractor al tarii – Adrian Tamara Nastase – va face la fel ca el…Iti spune cumva, ceva numele Cristian Panait doamna Ponta?

    dec

  5. USL ati vrut asta ati obtinut.De acum ne asteapta o dictatura parlamentara.Si daca te uiti in parlament ti se face rau cand vezi personajele care-l compun.Hoti, plagiatori, incompetenti, tradatori, pupincuristi, oportunisti, lenesi, chiulangii adica toata floarea mediocritatii si prostiei din tara asta.

  6. „Legea 8/1996
    Art. 141
    Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 5 ani sau cu amenda de la 25.000.000 lei la 500.000.000 lei fapta persoanei care isi insuseste, fara drept, calitatea de autor al unei opere sau fapta persoanei care aduce la cunostinta publica o opera sub un alt nume decat acela decis de autor.”

    Sursa:
    http://www.legi-internet.ro/index.php?id=63

    Ce putea sa invete pupilul hotoman „COPY-LOT” de la bravul lui profesor hotomanul-sef „Nastase, multe case, mostenire Tamara-se, oua-grase,”??? …

    Daca prof-ul lui, mare „DOTTORE” intr-ale hotiei se strecoara printre legi precum gasca prin apa, de ce l-ar atinge legile pe pupil, ca doar n-a furat nici case, n-a furat nici oua, a furat doar un mic titlu de „dottore” …

    Si „COPY-LOT”-ul mai vrea sa ne reprezinte „cu cinste si onoare” si la Comisia Europeana!!!

  7. „singurul repros care mi se poate aduce e ca nu am trecut autorul in subsolul paginii”….in asta consta plagiatul, a nu face referiri la sursa din care te inspiri:)…ce daca la sfarsitul ei a mentionat de autori? pe ce baza i s-a acordat doctoratul? cine a decis daca e „opera” sa sau a celor mentionati la finalul tezei? cat de dobitoci ne crede poanta? sincer, eu nu l-as demite pentru plagiat,l-as demite pentru incompetenta in functia pe care o detine, iar numirile de ministri demisi in o luna jumate de „sefie” ar trebui sa fie de ajuns pentru a-si prezenta singur demisia, fara nici un fel de presiune, pur si simplu e incompetent in ceea ce face!!!!

  8. Dle Ponta daca va stiti curat nu are de ce sa fiti deranjat nici sa ripostati urat.
    Este foarte normal sa fiti analizat din toate unghiurile pt ca sunteti Prim-Ministrul Romaniei.

  9. M-am uitat si eu pe textele comparate, nu este nici o diferenta. Nu e vorba de texte de lege, ci chiar de lucrarea propriu zisa.Trebuie ca Nasul sa solicite rectorului Universitatii Bucuresti, sub egida careia s-a emis diplima de doctor, sa faca ancheta de plagiat. Universitatea este in acest moment incarcata cu acordarea unui titlu de doctor prin plagiat, fiind compromisa credibilitatea ei.

  10. Reprosul care ti se aduce este acela ca ai plagiat mai tovarase Ponta!!! Adica, cu alte cuvinte, ca ai FURAT!! Ce nu pricepi?

  11. tupeul astora ma sperie si ma face sa ma gandesc daca astia nu chiar se gandesc serios sa o puna de o dictatura

  12. Acum ca l-am prins cu chilotii in vine trebuie dat in el din toate directiile. O vorba inteleapta spune:
    Daca i-l prinzi pe marlan de testicole trebuie sa i le strangi in menghina, pentru ca daca numai i le gadili i se scoala si te face el pe tine.

  13. Esti ridicol ca orice PSDist de soi(A.Severin.A. Nastase etc.).
    Nici astia nu s-au lasat si nu se lasa nici morti.Toti incalcati legea ,cu un tupeu extraordinar ,si in final altii sunt de vina.L-ai gasit pe Funeriu tap ispasitor,ca tu Ponta „nici usturoi n-ai mancat nici gura nu iti miroase”.
    D-le Ponta esti om al legii,si sti ca legea trebuie respecta,pana la virgula.
    SA-TI FIE RUSINE D-LE PM PONTA (dottore)!
    Si tu ,si Nastase nu va asumati responsabilitatea,o scaldati in fata prostimii,tzipatzi, ca”Basescu e de vina”.
    Tu vorbesti de Funeriu,tu poate esti mai inalt fizic,ca el, darca om esti mic,mic,ca om,ca caracter.
    Si iti repet pana,bagi la cap „AI MULTE PE CONTIINTA”.

  14. Cititi pe hotnews – Contributors :”Victor Ponta, doctor in impostura” – Mihail Neamtu.
    Ponta – un hot de joasa speta, caruia aproape ca nu-i pasa( asta vrea sa se creada, ca si cum : „ce daca am furat si eu putin, asta a fost acum 10 ani, vinovat e Basescu si unealta Funeriu
    ca m-au descoperit”!)
    – discipolul lui Nastase, Severin & comp., alti mari hoti dovediti ai acestui popor de fraieri!

    NU PUTEM ACCEPTA aceasta stare de fapt!NU AVEM VOIE sa ne complacem in aceasta situatie!
    Daca nu avem opozitie in aceasta tara, deocamdata DOAR Noua republica – prin M.Neamtu
    (ca pdl e majoritar preocupat acum de readucere pe linia fsn prin Blaga si acolitii),
    TREBUIE sa fim noi opozitia. In strada, nu mai avem ce astepta de la politicieni ( cu f. putine exceptii)!

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.