AcasăHomepagePonta s-a impus iar in fata lui Antonescu. Va fi mai liniste...

Ponta s-a impus iar in fata lui Antonescu. Va fi mai liniste in USL?

Crin-Antonescu-se-opune-supraimpozitarii-bugetarilor-anuntate-de-PontaEuroparlamentarul Ramona Manescu, sotia primarului sectorului 6, Rares Manescu, este propunerea pe care premierul Victor Ponta o trimite presedintelui Traian Basescu pentru sefia Ministerului Transporturilor.

La capatul unei sedinte de aproape trei ore, liberalii au lansat ieri doua propuneri pentru Ministerul Transporturilor: deputatul Nini Sapunaru si europarlamentarul Ramona Manescu, urmand ca premierul sa aleaga. Cum despre primul nume aparusera deja informatii ca ar avea ceva probleme cu procurorii anticoruptie, iar cel de-al doilea nume nu are nici o legatura cu domeniul transporturilor sau cu administratia centrala, se vede treaba ca liberalii au reale dificultati in a gasi oameni competenti, integri si cu o imagine publica buna. De altfel, nominalizarea Ramonei Manescu la MT vine dupa ce vicepresedintele PNL Relu Fenechiu a fost condamnat la cinci ani de inchisoare cu executare, iar cel propus sa-i ia locul, un alt vice liberal, Ovidiu Silaghi, este banuit ca ar fi facut trafic de influenta si ar fi primit 200.000 de euro mita, motive pentru care DNA a cerut Camerei Deputatilor sa aprobe inceperea urmaririi penale.

Ironii taioase, in locul comunicarii

De la infiintarea USL incoace, Victor Ponta si Crin Antonescu nu au pierdut nici o ocazie sa spuna cat de bine se inteleg ei si cum se consulta ori de cate ori trebuie luata o decizie importanta pentru Uniune sau pentru guvernare. Ei bine, sefia Ministerului Transporturilor pare sa fi dinamitat relatia buna a celor doi lideri, fiind evident pentru oricine a urmarit evolutiile din ultimele zile ca premierul Victor Ponta a incercat sa castige electoral de pe urma incapacitatii liberalilor de a veni cu o nominalizare potrivita, de natura sa nu ridice semne de intrebare. Sa vedem cum au decurs lucrurile. Mai intai, deputatul Nini Sapunaru a iesit din proprie initiativa, cu doua zile inainte de sedinta oficiala a conducerii PNL, sa spuna ca Crin Antonescu i-a propus sa fie ministru si ca el a acceptat oferta. Stirea a fost confirmata de Crin Antonescu, liderul liberal admitand ca nu a vorbit cu premierul Victor Ponta pe acest subiect. Pe diferite canale, de presa in special, seful Executivului a aratat ca nu este de acord cu nominalizarea lui Nini Sapunaru si chiar s-a apucat sa creioneze pentru liberali portretul-robot al viitorului ministru: „O persoana cu experienta politica, cu imagine foarte buna si profesionist in domeniu“. In plus, premierul a declarat ca asteapta din partea partenerilor de guvernare „chiar doua“ propuneri de ministri. Deranjati de gestul premierului, liberalii l-au mentinut in carti pe Nini Sapunaru, dar au adaugat-o si pe Ramona Manescu, pentru a evita un dezastru de imagine pentru USL. Sa ne imaginam doar cum ar fi fost ca, la expirarea interimatului la Ministerul Transporturilor si dupa toate scandalurile legate de acest portofoliu, liberalii si social-democratii sa nu fi cazut de acord asupra eventualului urmas al lui Fenechiu. In alta ordine de idei, interesul premierului Victor Ponta fata de viitorul sef de la MT este usor explicabil, in conditiile in care condamnarea lui Relu Fenechiu si toata nebunia cu propunerea lui Silaghi s-au rasfrant nu doar asupra PNL, ci si asupra USL si a Guvernului pe care Ponta il conduce.

Interventia sefului Executivului in ceea ce priveste propunerea lui Nini Sapunaru a fost sanctionata de Crin Antonescu chiar in conferinta de presa destinata anuntarii celor doua nume pentru sefia MT. Vizibil iritat, liderul PNL a declarat ca „domnul Victor Ponta are a se pronunta numai dupa ce o propunere a fost facuta oficial de PNL“. Cat despre portretul-robot creionat de premier pentru viitorul ministru liberal, Antonescu a apreciat ironic ca a fost un „gest gratios, cu adevarat prietenesc“ si ca „sigur, premierul a facut-o ca sa ne ajute, ca sa stim ce cautam“. Cat despre competenta profesionala solicitata de prim-ministrul Ponta, presedintele PNL s-a lansat in interpretari si a aratat ca seful Executivului nu putea sa se refere decat la „o intelegere larga si politica a acestei competente in domeniu“. Pe un ton didactic, Antonescu a explicat apoi ca „transporturile sunt diverse: in apa, in aer, pe uscat, sub pamant“ si ca ar fi practic imposibil sa se gaseasca o persoana competenta pe toate aceste sub-domenii. „Iei un ceferist, nu stie cum e cu vapoarele, iei un aviator, nu stie cum e cu metroul, iei un marinar, nu stie ce se intampla“.

Functionarea USL, discutata saptamana viitoare

Modul in care premierul Victor Ponta s-a implicat in procesul nominalizarii unui nou sef la MT nu a facut decat sa accentueze nemultumirile liberalilor deranjati oricum de compromisurile pe care PNL a fost fortat in ultima vreme sa le accepte din partea social-democratilor. Incepand cu maniera in care unele ministere conduse de liberali au fost vaduvite de putere si bani, in favoarea unor departamente conduse de pesedisti, si continuand cu politicile promovate de Guvern, politici evident mai mult de stanga si mai putin de dreapta, este clar ca liberalii au pierdut teren in Uniune in fata PSD. La toate acestea se adauga probleme cu DNA si ANI pe care unii lideri PNL le au, problemele pe care nu putini le leaga de numirile la DNA si la Parchetul General convenite de premier cu presedintele Traian Basescu. Or, liberalii s-au cam saturat sa fie ei cei care tot deconteaza guvernarea si tot sunt chemati sa dea explicatii procurorilor sau inspectorilor de integritate, fara ca partenerii lor de guvernare, social-democratii, sa ia atitudine si sa se implice. Glas acestei nemultumiri a dat acum, public, chiar presedintele Crin Antonescu, potrivit caruia se impune in Uniune o discutie serioasa despre „o responsabilitate comuna“ a partidelor din USL fata de „functionarea partizana“ a unor institutii. „E o responsabilitate macar la nivelul ministrului Justitiei si a primului ministru desigur, a noastra, a tuturor celor care guvernam, la nivel guvernamental, la nivel parlamentar“, a declarat Antonescu. Anterior, liderul liberal punctase ca „PNL are mari probleme“ deoarece ANI si DNA si-au dedicat „cea mai mare parte din activitate“ acestui partid. Problema unei actiuni comune a partidelor din USL va fi ridicata la reuniunea de la Constanta de la sfarsitul lunii august, la pachet cu functionarea USL, dupa cum a spus Antonescu.

Europarlamentarul Ramona Manescu, sotia primarului sectorului 6, Rares Manescu, este propunerea pe care premierul Victor Ponta o trimite presedintelui Traian Basescu pentru sefia Ministerului Transporturilor.

Cine sunt Ramona Manescu si Nini Sapunaru

Licentiata in Stiinte Juridice si avand mai multe studii post-universitare in domeniile Apararii si Securitatii Nationale, Ramona Manescu este un nume mai putin cunoscut publicului larg, desi reprezinta Romania in Parlamentul European din 2007 incoace (face parte din Comisia pentru Dezvoltare Regionala si este membru supleant in Comisia pentru Ocuparea Fortei de Munca si Afaceri Sociale). Cum nu are nici un fel de experienta in domeniul transporturilor si nici in administratia publica centrala, este evident ca a cantarit mai mult, la nominalizarea sa de catre conducerea PNL, calitatea de sotie a lui Rares Manescu, primar al sectorului 6, trezorier al PNL si apropiat al lui Crin Antonescu. Dupa ce numele sau a fost aprobat de conducerea partidului, mai multi liberali, in frunte cu Relu Fenechiu, s-au grabit sa explice, pe diferite posturi tv, cum ca ar avea o vasta expertiza in ceea ce priveste atragerea fondurilor europene, aspect deosebit de important pentru Ministerul Transporturilor. La randul sau, Ramona Manescu a declarat ca are „cel putin curajul, vointa, energia“ sa-si puna la dispozitie „toata experienta capatata in Parlamentul European, in relatiile capatate cu toate institutiile europene“. Convingator, nu? Intrebata fiind, apoi, daca stie cati kilometri de autostrada are Romania si pe ce loc se plaseaza tara noastra in Europa din aceasta perspectiva, Ramona Manescu a raspuns nervoasa ca va afla toate acestea dupa ce se va instala in scaunul de ministru.

Al doilea nume propus de conducerea PNL pentru Ministerul Transporturilor, Nini Sapunaru, este mult mai bine cunoscut publicului, dar are si o imagine mai putin buna. Aflat la al patrulea mandat de deputat, el a fost consilier local la Focsani, secretar de stat si sef al Directiei Generale a Vamilor.

Din 2005, este presedintele filialei PNL Vrancea, calitate in care a avut, aparent cel putin, o relatie tensionata cu baronul PSD Marian Oprisan. Spunem aparent pentru ca au aparut, in ultimele zile, informatii cum ca firma la care Sapunaru ar detine aproape jumatate din actiuni a incheiat mai multe contracte cu primariile din judetul pastorit de Oprisan. Sapunaru a negat insa ca ar mai avea vreo legatura cu firma Europroiect SRL, beneficiara contractelor cu statul. Tot din presa a reiesit ca procurorii DNA ar cerceta activitatea firmei mentionate. Ca raspuns la informatiile aparute in presa, deputatul PNL a pozat in victima a unui „linsaj mediatic“.

Ca procedura, lucrurile sunt teoretic simple: premierul Ponta ii inainteaza presedintelui Basescu propunerea ca Ramona Manescu sa preia sefia MT. Dat fiind ca astazi expira cele 45 de zile de interimat la Transporturi, seful statului nu are prea mult spatiu de manevra, cel mai probabil urmand sa accepte nominalizarea.

Antonescu a renuntat la Rosca Stanescu

Asa cum a facut si in alte randuri, presedintele PNL Crin Antonescu se desparte de cei care indraznesc sa-l critice public. De data aceasta, „victima“ este senatorul PNL Sorin Rosca Stanescu. El a fost demis din echipa de consilieri deoarece a catalogat drept „o grava eroare“ anuntarea intentiei de a-l propune la MT pe Nini Sapunaru. „L-am eliberat din functie pentru ca domnia sa a descris public cum gresesc eu. E dreptul domniei sale, dar cand un om politic greseste, am luat-o pe ipoteza domniei sale, inseamna ca are consilieri prosti“, si-a explicat decizia Crin Antonescu.

Fenechiu, vot de incredere la sefia PNL Iasi

In ciuda problemelor pe care le are cu justitia, deputatul Relu Fenechiu a primit un vot de incredere pentru a conduce in continuare filiala ieseana a PNL. Impotriva mentinerii acestuia la sefia organizatiei s-au pronuntat doar trei membri ai Delegatiei Permanente Teritoriale a PNL Iasi.
Filiala isi propune ca la alegerile europarlamentare sa stranga 40% din voturile alegatorilor din judet.

Articol publicat de Romania Libera

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.