Potrivit ultimelor sondaje, circa 10% dintre români l-ar alege preşedinte pe C.P. Tăriceanu. E simptomul unei boli a acestei naţii pe care Eminescu a numit-o capiştea spoielii: altar închinat goliciunii lăuntrice drapate în purpură scumpă, credinţă în spoiala cu sclipici, aparenţa luată drept esenţă.
Iar Caragiale, mai glumeţ, i-a zis popondeţ.
Acest Tăriceanu arată, se îmbracă şi vorbeşte ca un „nobil şi distins băiet”, e mereu pus la patru ace, spune cu dicţie „care” în loc de „pe care”, mimează în neştire „omul serios”, „bărbatul de stat”, gentlemanul de club politic care nu poate face hotel mocofanilor cu casele distruse de ape. Faptele lui, în schimb, pe care le poate vedea, auzi şi ţine minte oricine are un creier în spatele organelor de simţ, sunt cele ale unui popondeţ.
Ieri, „liberalul” Tăriceanu împingea de zor PNL spre Băsescu, azi el e înalta sculă a lui Ponta, alaltăieri îl ruga pe „Traian” să-l scape de pârnaie pe Patriciu, azi sare cu suspendarea lui Băsescu la spartul târgului. Îl acuză pe Băsescu că face rău României la Bruxelles, el, cel care, ca premier, era cât pe ce să retragă peste noapte militarii români aflaţi în Irak sub egida NATO şi a consimţit la înstrăinarea resurselor din Platoul Mării Negre înainte ca zona să fie câştigată la Haga de echipa lui Bogdan Aurescu.
Acesta e popondeţul, silueta cu frac şi joben, umplută cu paie, pe care o poţi vedea pe câmp, luată drept om de către ciori.
Puternic popor suntem dacă am rezistat 4 ani cu Tăriceanu premier.
Trist popor suntem dacă unul din 10 dintre noi se închină popondeţului în capiştea spoielii.
Sursa: gandul.info
Trist într-adevăr.