AcasăHomepagePregătește Ponta un impozit pentru Diaspora? | Dacă ar cotiza cu 10...

Pregătește Ponta un impozit pentru Diaspora? | Dacă ar cotiza cu 10 euro pe lună…

Premierul Victor Ponta nu este mulțumit cu numărul de contribuabili din România și a sugerat că și românii din Diaspora ar trebui să contribuie cumva la bugetul țării, deoarece în acest moment ei „nu plătesc niciun leu la sistemul social”, admițând, totuși, că trimit bani pe căi private în țară.

Invitat joi la o conferință pe tema incluziunii sociale, premierul a precizat că singura soluție sustenabilă pe termen lung pentru un sistem social puternic este creșterea numărului de contribuabili.

„Avem o realitate, trei milioane din populația dinamică cu capacitate de muncă din România sunt în afara țării și nu plătesc niciun leu la sistemul social. Știu, se spune că trimit bani acasă, dar nu-i trimit la școli, la spitale, la drumuri, la pensii sau la șomaj. Îi trimit pe căi private, foarte bine acest lucru. Dar gândiți-vă, dacă cei trei milioane ar cotiza cu zece euro pe lună la bugetul social al României, ar fi o contribuție pe care am simți-o. Deci, e o problemă și cred că creșterea numărului de contribuabili este singura soluție sustenabilă pe termen lung”, a afirmat premierul, citat de Agerpres.

În Diaspora, în turul doi al alegerilor prezidențiale din 16 noiembrie, Victor Ponta a înregistrat o înfrângere zdrobitoare. Din cei 378.811 români care au votat în străinătate, doar 13,1% l-au ales pe Ponta, restul optând pentru Klaus Iohannis. Zeci de mii oameni au stat la cozi uriașe în marile capitale europene și nu au reușit să-și aleagă președintele din cauza numărului insuficient de secții de votare.

sursa paginadepolitica.ro

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.